Scope of judicial expert status: implicit vs. explicit acquisition of extrajudicial expert certification under Government Ordinance No. 2/2000

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 27 mai 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- recunoaşterea calităţii de expert tehnic extrajudiciar, astfel cum este definită în Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003;

- obligarea pârâţilor la emiterea Certificatului de atestare tehnico-profesională (conform anexei 2 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003) pentru calitatea de expert tehnic în domeniile A1 şi A2 (aşa cum sunt definite la art. 4 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003);

- recunoaşterea calităţii de expert tehnic extrajudiciar, în domeniile de expertiză subordonate domeniului Construcţii civile, industriale şi agricole (conform certificatului de atestare emis de Ministerul Justiţiei), respectiv cele legate de Fundaţii (Af), Siguranţa în exploatare (Bl, B9), Siguranţă la foc (C); Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului (D); Izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie (E); Protecţia împotriva zgomotului (F);

- obligarea pârâţilor la emiterea Certificatului de atestare tehnico - profesională (conform anexei 2 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003) pentru calitatea de expert tehnic atestat în domeniile de mai sus, aşa cum sunt acestea definite în Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003;

- obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii, respectiv daune - interese în cuantum de 1000 Ron/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, până la data soluţionării/îndeplinirii obligaţiei de a face;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 172 din 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată şi a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 172 din 10 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea principiul ierarhiei actelor normative, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000 şi de art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi a principiilor generale care privesc interpretarea normei de drept.

Instanţa de fond şi-a argumentat soluţia prin raportare la un regulament, act normativ cu forţă normativă inferioară şi nu la norma de drept ce reprezintă dreptul comun, O.G. nr. 2/2000. Actul normativ ierarhic superior Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003, sub aspectul forţei juridice, este O.G. nr. 2/2000, iar din prevederile art. 30 al acestui act normativ rezultă că expertul tehnic judiciar poate efectua expertize tehnice extrajudiciare, la cererea persoanelor fizice sau juridice, de unde rezultă că respectiva calitate de expert tehnic extrajudiciar operează ope legis.

Prin art. 26 - 28 din O.G. nr. 2/2000 este reglementată doar procedura de dobândire a calităţii de expert extrajudiciar pentru persoanele care nu au avut niciodată calitatea de expert tehnic judiciar, fără ca aceasta să fie suprapusă peste reglementarea expres edictată în art. 30 din acelaşi act normativ.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de fond nu a expus motivele pentru care, în cauză, a înlăturat de la aplicare prevederile art. 30 din O.G. nr. 2/2000 şi nici nu a indicat în ce situaţie ar putea fi incident acest text de lege, dacă nu este aplicabil în situaţia dată. Distincţia pe care instanţa de fond o face prin analogie cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 35/1996, respectiv art. 20 din Legea nr. 51/1995, nu are legătură cu obiectul cauzei, întrucât, pentru situaţia de faţă, legiuitorul a creat cadru legal expres, reprezentat de dispoziţiile art. 30 din O.G. nr. 2/2000, prin care a recunoscut expertului tehnic judiciar şi calitatea de expert tehnic extrajudiciar.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 3 ianuarie 2017, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică de nelegalitate formulată de recurentul-reclamant, referitoare la nerespectarea, de către instanţa de fond, a principiului forţei juridice a actelor normative în funcţie de ierarhia lor în sistemul de drept naţional, este neîntemeiată. Contrar celor afirmate de recurent, Înalta Curte reţine că prima instanţă nu şi-a întemeiat argumentaţia exclusiv pe dispoziţiile unui "regulament" (respectiv Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003), ignorând dispoziţiile O.G. nr. 2/2000, ci a avut în vedere întreg ansamblul de acte normative care reglementează modalitatea de organizare a activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, din a căror coroborare şi interpretare a constatat că, pentru a obţine calitatea de expert tehnic extrajudiciar în domeniile indicate prin cerere, reclamantul este obligat să urmeze procedurile de atestare prevăzute de Ordinul M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003, raportat la art. 26-28 din O.G. nr. 2/2000.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la presupusa neconcordanţă dintre prevederile O.G. nr. 2/2000 şi cele ale Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 777/2003, precum şi între dispoziţiile art. 26 - 28 şi prevederile art. 30 din O.G. nr. 2/2000, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că nu se poate discerne vreo necorelare de ordin legislativ între cele două acte normative, respectiv între dispoziţiile unor articole distincte din O.G. nr. 2/2000.

Argumentaţia recurentului-reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, potrivit cărora expertul tehnic judiciar poate efectua şi expertize tehnice extrajudiciare, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, reclamantul trăgând concluzia că expertul tehnic judiciar este atestat, implicit, şi pentru calitatea de expert tehnic extrajudiciar, neputând fi obligat să susţină examenul organizat pentru obţinerea acestei calităţi de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în condiţiile art. 27 din O.G. nr. 2/2000, raportat la Ordinul M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003.

Aceste susţineri nu pot fi primite, recurentul-reclamant realizând o interpretare neunitară şi nesistematică a prevederilor O.G. nr. 2/2000. Interpretarea sistematică implică lămurirea înţelesului şi a sferei de aplicare a unei norme juridice, ţinându-se cont de legăturile sale cu alte norme juridice, fie din acelaşi act normativ, fie dintr-un alt act normativ, interpretare care este impusă, în general, de coexistenţa unor norme juridice civile generale cu norme juridice civile speciale şi/sau de modalitatea de sistematizare a actului normativ în capitole, secţiuni, subcapitole, etc.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că O.G. nr. 2/2000 a stabilit, prin art. 26 - 28, modalitatea de dobândire a calităţii de expert tehnic extrajudiciar, dispunând că aceasta se acordă în urma susţinerii unui examen, fără a fi prevăzută vreo diferenţă de regim juridic între persoanele care deţin calitatea de expert tehnic judiciar şi cele care nu deţin această calitate. Prin urmare, toate persoanele care doresc să obţină calitatea de expert tehnic extrajudiciar au obligaţia susţinerii examenului organizat în scopul verificării cunoştinţelor de specialitate de către ministere şi instituţiile centrale abilitate, în cazul de faţă reclamantul trebuind să parcurgă procedurile de examinare reglementate potrivit Ordinului M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003, chiar dacă, anterior, a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar.

Este adevărat că, prin dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, legiuitorul a prevăzut că expertul tehnic judiciar poate efectua şi expertize tehnice extrajudiciare, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, dar această normă nu produce efecte în privinţa dobândirii calităţii de expert tehnic extrajudiciar, care nu intră în sfera sa de reglementare.

În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordinului M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003, Înalta Curte reţine că acesta reglementează procedura de atestare tehnico-profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii, fiind emis în limitele şi cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 2/2000, în special a art. 28 alin. (1) din această ordonanţă de guvern, conform căruia examenul de expert tehnic extrajudiciar se organizează şi se desfăşoară potrivit regulamentului elaborat de ministere şi de instituţiile centrale abilitate. Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate susţinerile recurentului-reclamant privitoare la nerespectarea, de către ordinul amintit, a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2000, reţinând că acest act administrativ are doar rolul de a detalia procedurile de examinare a solicitanţilor atestatului tehnico-profesional emis de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pe când obligaţia obţinerii acestei atestări este reglementată de art. 26 - 28 din O.G. nr. 2/2000. Aşadar, ordinul nu prevede condiţii de obţinere a calităţii de expert tehnic extrajudiciar care exced dispoziţiilor O.G. nr. 2/2000.

Neîntemeiată este şi susţinerea recurentului-reclamant privitoare la lipsa motivării instanţei de fond asupra înlăturării de la aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 30 din O.G. nr. 2/2000. Analizând conţinutul considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că acest text de lege a fost avut în vedere în motivarea soluţiei dispuse, prima instanţă expunând argumente privitoare la înţelesul şi aplicabilitatea acestor dispoziţii, însă cu o interpretare diferită faţă de cea susţinută de reclamant, situaţie care nu poate fi privită ca o înlăturare sau neaplicare a prevederilor art. 30 din O.G. nr. 2/2000 la cauza de faţă.

Înalta Curte constată a fi nefondată şi critica privitoare la menţionarea, în cuprinsul hotărârii atacate, a unor situaţii legislative diferite de cea din speţă (cu referire la dobândirea calităţii de notar sau a celei de avocat), reţinând că nu se poate decela un motiv de nelegalitate a sentinţei, ca urmare a stabilirii voinţei legiuitorului la edictarea unei norme, prin analogie cu acte normative ce reglementează profesii diferite. Într-adevăr, modalitatea de organizare şi exercitare a calităţii de expert tehnic judiciar/extrajudiciar este diferită de cea a altor categorii profesionale, dar instanţa de fond a utilizat metoda analogiei pentru a sublinia că, atunci când legiuitorul a dorit să prevadă anumite excepţii cu privire la accederea în profesie sau obţinerea unei calităţi, acestea au fost reglementate într-o manieră expresă şi nu implicită, cum susţine recurentul-reclamant. Aşadar, analogia la care a recurs prima instanţă nu a privit activitatea propriu-zisă a categoriilor profesionale de notar ori avocat, care este, în mod evident, distinctă de cea de expert tehnic judiciar/extrajudiciar, ci s-a referit la tehnica de reglementare legislativă a excepţiilor, care sunt expres prevăzute şi sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 172 din 10 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM