Cassation limits on challenging the applicability of the 1969 Penal Code to influence peddling and factual findings of a fictitious transaction

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 434/A din 14 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 61 din 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul B., de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., şi alţii, din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea continuată de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen., în complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi (şase) luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu, începând cu data de 9 iulie 2015, la data de 12 februarie 2016 inclusiv, data rămânerii definitive a încheierii din data de 10 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului.

În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 92.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor proprietatea inculpatului prin ordonanţa din data de 15 iulie 2015, dată în Dosarul nr. x/2015 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi aplicată prin procesul-verbal din 16 iulie 2015, până la concurenţa sumei confiscate şi a cheltuielilor judiciare către stat.

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nemodificată prin Legea nr. 187/2012 şi art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

S-a fixat, în baza art. 862 alin. (1) C. pen. din 1969, un termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Supravegherea inculpatului, pe durata termenului de încercare, va fi exercitată de Serviciul de Probaţiune Bacău.

S-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună, potrivit art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la serviciul de probaţiune desemnat cu supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului B. asupra prevederilor art. 864 alin. (1), raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa care i se va aplica pentru noua infracţiune.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969, în sensul că dacă nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege şi impuse de instanţă, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a acesteia în regim de detenţie.

S-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., cu art. 241 alin. (11) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului.

În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 150.000 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. cu aplicarea art. 249 şi următoarele C. proc. pen. şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile ale inculpatului B., în vedere executării confiscării speciale şi a cheltuielilor judiciare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cu art. 256 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisului, intitulat "Antecontract de vânzare-cumpărare", înscris aflat, în copie xerox, la dosarul de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, următoarele considerente:

Situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinută prin rechizitoriu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, prin Rechizitoriul nr. x/2015, din data de 13 august 2015, şi înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/2015, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, printre alţii, a inculpaţilor:

- A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptele constând în aceea că, în perioada aprilie 2010- ianuarie 2012 a pretins şi primit de la C., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 euro, atât pentru sine şi pentru D., cât şi pentru partidul din care făceau parte, E., Organizaţia Judeţeană Bacău, pentru ca, în calitate de deputat să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul lui D. -senator, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.

Din suma totală de 220.000 euro, la solicitarea lui A., 150.000 RON au fost remişi acestuia de către C., prin intermediul SC G. SRL Bacău (societate la care C. deţine calităţile de asociat şi administrator), sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de A. Astfel, la data de 11 august 2010, între H., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul I. şi SC. G. SRL Bacău, reprezentată prin administrator C., în calitate de promitent - cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei Săuceşti, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON.

Suma de 150.000 RON a fost virată de SC G. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011, în conturile indicate de A. şi B.

- B., avocat în cadrul Baroului Bacău, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, faptele constând în aceea că, în perioada 2010 - 2011, l-a ajutat pe A. să primească de la C. suma de 150.000 RON, bani care reprezentau preţul influenţei pe care A., în calitate de deputat, direct sau prin intermediul lui D., a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani jud. Bacău necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.

Astfel, la data de 11 august 2010, între H., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul I. şi SC G. SRL Bacău, reprezentată prin administrator C., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei Săuceşti, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON. Suma de 150.000 RON a fost virată de SC G. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011, în conturile indicate de A. şi B.

Ajutorul direct şi efectiv dat de B. a constat în identificarea terenului care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, îndeplinirea formalităţilor în vederea încheierii acestuia, asigurarea legăturii între I. şi C., indicarea conturilor în care acesta din urmă urma să efectueze plăţile.

Încadrarea juridică a faptelor reţinută de instanţă

Prima instanţă a reţinut că este întrunită latura obiectivă a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Astfel, elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă constă în primirea sau pretinderea de bani sau de alte foloase ori în acceptarea de promisiuni de daruri. A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de inculpat a unei sume de bani, a unui bun, etc., iar a pretinde bani sau alte foloase înseamnă formularea de inculpat în mod expres sau tacit a cererii ca să i se dea o sumă de bani, sau un bun, etc. A accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-ţi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau la darurile oferite.

Fapta, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, poate fi săvârşită direct, adică nemijlocit, de inculpat, sau indirect, printr-o persoană intermediară. De asemenea, poate fi săvârşită de inculpat pentru sine sau pentru altul. În primul caz, primirea sau pretinderea folosului ori acceptarea promisiunii sau a darului se face în profitul inculpatului, pe când în celălalt caz, se face în profitul unei alte persoane.

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca inculpatul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului. A avea influenţă asupra funcţionarului înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea funcţionarului. Inculpatul lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului atunci când, fără a avea trecere pe lângă funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere. Nu interesează dacă inculpatul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia are sau lasă să se creadă că are influenţă, sau dacă i-a atribuit un nume funcţionarului, ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

Prevalându-se de o influenţă reală sau presupusă asupra funcţionarului, inculpatul trebuie să promită că va interveni la funcţionar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu. Nu interesează dacă intervenţia promisă a avut loc şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de funcţionar a unui act legal sau a unui act ilegal.

Inculpatul A., în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012 a pretins şi primit de la C., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 euro, atât pentru sine şi pentru D., cât şi pentru partidul din care făceau parte, E., organizaţia judeţeană Bacău - pentru ca, în calitate de deputat, să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul lui D. -senator, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.

Din suma totală de 220.000 euro, la solicitarea lui A., 150.000 RON au fost remişi acestuia de către C., prin intermediul SC G. SRL Bacău (societate la care C. deţine calităţile de asociat şi administrator), sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de A. Astfel, la data de 11 august 2010, între H., în calitate de promitent-vânzător, reprezentat de mandatarul I., şi SC. G. SRL Bacău, reprezentată prin administrator C., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp., situată în extravilanul comunei Săuceşti, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON.

Suma de 150.000 RON a fost virată de SC G. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011, în conturile indicate de A. şi B.

Inculpatul B., în perioada 2010 - 2011, l-a ajutat pe A. să primească de la C. suma de 150.000 RON, bani care reprezentau preţul influenţei pe care A., în calitate de deputat, direct sau prin intermediul lui D., a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.

Astfel, la data de 11 august 2010, între H., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul I. şi SC G. SRL Bacău, reprezentată prin administrator C., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei Săuceşti, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON. Suma de 150.000 RON a fost virată de SC G. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011, în conturile indicate de A. şi B.

Ajutorul direct şi efectiv dat de B. a constat în identificarea terenului care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, îndeplinirea formalităţilor în vederea încheierii acestuia, asigurarea legăturii între I. şi C., indicarea conturilor în care acesta din urmă urma să efectueze plăţile.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpaţii au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii cu intenţie directă. Inculpaţii A. şi D. şi-au dat seama şi au vrut să trafice influenţa lor reală sau presupusă asupra unor funcţionari, prevăzând şi dorind urmarea faptelor lor, adică starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu. Din lucrările dosarului rezultă că latura subiectivă a infracţiunilor comise de inculpaţi include şi scopul determinării funcţionarilor publici să facă acte ce intrau în atribuţiilor lor de serviciu. Aşa cum este cunoscut, nu este necesar ca acest scop să se fi realizat efectiv, fiind suficient ca inculpatul să-l fi urmărit sau acceptat în momentul primirii sau pretinderii folosului ori în momentul acceptării promisiunii sau a darului.

Inculpatul A. a susţinut că legea mai favorabilă ar fi legea nouă, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. pen., se cere ca inculpatul să fi promis că-l va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndepliniri şi, deoarece inculpatul nu a făcut o asemenea promisiune, a solicitat achitarea.

Textul noului C. pen. reia într-un limbaj mai clar şi explicit prevederile cuprinse în art. 257 din C. pen. din 1969 şi circumstanţiază sfera subiectelor asupra cărora se exercită traficul de influenţă la funcţionarul public, în sfera căruia intră, astfel cum s-a arătat anterior, funcţionarul din actuala reglementare, iar ca modalităţi alternative de comitere a faptei prevede, alături de îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public, şi urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui astfel de act, respectiv îndeplinirea unui act contrar, ceea ce asigură corelarea cu infracţiunea de luare de mită în ceea ce priveşte comportamentul funcţionarului public, cu adaptarea corespunzătoare a limitelor de pedeapsă la sistemul sancţionator reglementat de noul C. pen.

Însă, aşa cum s-a prezentat mai sus, din probele administrate rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, inclusiv sub aspectul laturii obiective, inculpatul A., în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, pretinzând şi primind de la martorul-denunţător C., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 euro atât pentru sine şi pentru D., cât şi pentru partidul din care făceau parte, E., organizaţia judeţeană Bacău - pentru ca, în calitate de deputat, să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul lui D. - senator, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.

Inculpatul A., prin avocatul ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a se desfăşura în bune condiţii, activitatea de serviciu trebuie să fie în afara suspiciunii că funcţionarii pot fi determinaţi să acţioneze sau să nu acţioneze, în cadrul atribuţiilor de serviciu, prin intervenţii făcute de diferite persoane, care au sau lasă să se creadă că ar avea influenţă asupra lor. Crearea unor asemenea suspiciuni discreditează activitatea funcţionarului public şi îi aduce grave prejudicii. De aceea art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, ca, de altfel, şi art. 291 alin. (1) din noul C. pen., încriminează infracţiunea de trafic de influenţă.

Fapta reprezintă, aşa cum rezultă şi din denumirea şi definiţia dată de legiuitor, o vânzare, o speculare a influenţei pe care inculpatul o are sau lasă să creadă că o are asupra unui funcţionar. Într-adevăr, în cazul traficului de influenţă, prevalându-se de influenţa pe care o are sau lasă să creadă că o are asupra funcţionarului, inculpatul se angajează, în schimbul unei sume de bani sau a altui folos să intervină la acel funcţionar, în interesul persoanei cu care încheie "tranzacţia".

În conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000:

"Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani."

Inculpaţii A. şi D. au pretins şi primit sume de bani de la C. lăsând să se creadă şi pentru ca să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON, executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.

Inculpaţii nu şi-au exercitat influenţa în sensul şi scopul prevăzut de art. 13 din Legea nr. 78/2000, ci acţiunile lor se circumscriu conţinutului juridic şi constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, în susţinerea afirmaţiilor, inculpaţii au invocat influenţa, directă sau indirectă asupra membrilor din Guvern şi chiar dacă numele funcţionarilor din cadrul Guvernului nu au fost invocate în faţa martorului denunţător, indicarea calităţii şi a competenţei funcţionarului asupra căruia pretindeau că au influenţă sunt suficiente pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

Aşadar, întrucât inculpaţii D. şi A. au identificat de fiecare dată, prin indicarea calităţii, a locului de muncă şi a competenţei, persoane pe lângă care au pretins, contrar realităţii, că au influenţă, acţiunile lor se circumscriu elementului material al traficului de influenţă şi nu al altei infracţiuni aşa cum s-a solicitat schimbarea încadrării juridice.

Cerinţele legii cu privire la conţinutul constitutiv ale infracţiunii de trafic de influenţă sunt îndeplinite şi prin prisma atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului pe lângă care s-a promis intervenţia. Astfel, membrii Guvernului invocaţi aveau ca atribuţiuni îndeplinirea actului promis de către inculpaţi martorului denunţător C., respectiv alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON, executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale.

Inculpatul B. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen. şi a solicitat să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., cu art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu art. 269 alin. (3) C. pen.

Potrivit legislaţiei noastre penale, constituie forme ale participaţiei penale numai acele activităţi care intervin înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii (participaţia anterioară şi participaţia concomitentă). Ajutorul dat unui infractor după comiterea infracţiunii, fără o înţelegere dinainte stabilită, nu constituie o formă a participaţiei penale, ci o activitatea autonomă, prin care se împiedică înfăptuirea justiţiei.

Această activitate prezintă aspecte variate, pe care C. pen. le încriminează sub diferite denumiri, ca infracţiuni de sine stătătoare (mărturie mincinoasă, nedenunţarea unor infracţiuni, omisiunea sesizării, înlesnirea evadării,etc.) În art. 264 C. pen. din 1969 şi art. 269 C. pen., sub denumirea de "favorizarea infractorului", respectiv, "favorizarea făptuitorului", C. pen. încriminează ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Spre deosebire de celelalte încriminări, la care am făcut referire, favorizarea făptuitorului are în vedere ajutorul dat unui făptuitor după comiterea infracţiunii în general şi nu aspectele particulare ale acestui ajutor. De aceea, infracţiunea de favorizare a făptuitorului are caracter subsidiar, activitatea de favorizare încadrându-se în dispoziţiile art. 264 C. pen. din 1969 şi art. 269 C. pen. numai dacă nu prezintă vreunul dintre aspectele particulare pe care C. pen. le incriminează distinct.

Infracţiunea de favorizare a făptuitorului are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, activitatea care este împiedicată prin ajutorul dat unui făptuitor pentru a îngreuna, sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, pe când infracţiunea de trafic de influenţă are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor.

În cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului trebuie ca ajutorul să fie dat fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.

În raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa, faptele inculpatului B., constau în aceea că, în perioada 2010 - 2011, l-a ajutat pe A. să primească de la C. suma de 150.000 RON, bani care reprezentau preţul influenţei pe care A., în calitate de deputat, direct sau prin intermediul lui D., a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON, executate în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.; astfel, la data de 11 august 2010, între H., în calitate de promitent-vânzător reprezentat de mandatarul I. şi SC G. SRL Bacău, reprezentată prin administrator C., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 10.000 mp. situată în extravilanul comunei Săuceşti, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 RON. Suma de 150.000 RON a fost virată de SC G. SRL Bacău în trei tranşe, în perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011, în conturile indicate de A. şi B.; ajutorul direct şi efectiv dat de B. a constat în identificarea terenului care a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, îndeplinirea formalităţilor în vederea încheierii acestuia, asigurarea legăturii între I. şi C., indicarea conturilor în care acesta din urmă urma să efectueze plăţile şi primirea sumei de 150.000 RON, faptele inculpatului întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, iar nu ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, aşa cum a susţinut inculpatul.

Aşa cum se arăta şi mai sus, din probele administrate şi analizate de instanţă rezultă că inculpatului B. a realizat şi acceptat caracterul fictiv al tranzacţiei încheiate cu martorul-denunţător C., a cunoscut că această tranzacţie, inclusiv preţul, au fost stabilite de tatăl său, A., direct cu martorul C. Aşadar, inculpatul B. a cunoscut că suma de 150.000 RON virată de C. şi pe care a folosit-o în mod personal şi exclusiv, nu reprezintă preţul terenului, ci cumpărarea influenţei tatălui său.

Pentru a crea aparenţa de legalitate a "tranzacţiei", inculpatul A. a apelat la ajutorul fiului său, inculpatul B., avocat în cadrul Baroului Bacău.

Inculpaţii A. şi B. l-au identificat pe promitentul-vânzător, în persoana martorului H., unchiul inculpatul B., şi au identificat terenul. Inculpatul B. a declarat că acesta se ocupa în mod curent de încheierea actelor juridice pentru unchiul său şi avea mandat special pentru încheierea acestora. Însă, realizând ilegalitatea acţiunii, pentru a nu fi implicat în încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, a apelat la prietenul său, martorul I., care a acceptat să fie mandatat de unchiul său, martorul H., să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare a terenului.

Astfel, inculpatul B. s-a deplasat împreună cu unchiul său H. şi martorul I. la biroului unui notar public şi martorul H. a dat mandat martorului I., apoi, inculpatul B. a mers la sediul societăţii administrate de martorul-denunţător şi s-a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare de martorul-denunţător, I. rămânând la maşină.

De asemenea, inculpatul B. a fost cel care i-a cerut martorului I., l-a propunerea martorului-denunţător, să deschidă cont la banca J., cont în care să fie virat preţul aşa-zisei vânzări de societatea administrată de martorul-denunţător şi a fost cel care a şi primit de la I. sumele virate în cont, sume pe care le-a folosit în scop personal. Apoi, după plecarea martorului I. în străinătate, a cerut martorului denunţător ca diferenţa de preţ să fie virată într-un alt cont indicat.

După cum se poate observa, deşi promitentul-vânzător era prezent şi putea să încheie în nume propriu promisiunea de vânzare-cumpărare, inculpatul B. a apelat la acest subterfugiu de a încheia promisiunea de vânzare-cumpărare printr-un mandatar. De asemenea, deşi a susţinut că el se ocupa în mod curent de actele juridice încheiate de unchiul său H. şi ar fi putut ca acesta să-i dea lui mandat pentru a încheia acea promisiune de vânzare cumpărare, s-a apelat la un intermediar, martorul I., care să încaseze şi preţul vânzării, dar banii să-i fie remişi lui.

Era foarte simplu ca promisiunea de vânzare-cumpărare să fie încheiată direct de proprietarul terenului, de martorul H. şi acesta să încaseze şi preţul, sau ca acesta să dea mandat inculpatului B. să încheie tranzacţia şi tot acesta să încaseze şi preţul vânzării, au atât mai mult cu cât se susţine că în fapt terenul ar fi fost proprietatea sa.

Faptul că inculpatul B. avea cunoştinţă de împrejurările în care inculpatul A. şi martorul denunţător au convenit, în mod nelegal, la încheierea acelei promisiuni de vânzare-cumpărare şi că C. nu a intenţionat să cumpere terenul rezultă fără dubii şi din interceptarea convorbirii din data de 1 iulie 2015, din biroul martorului denunţător, dintre acesta şi inculpatul B.

Inculpatul B. îi explică lui C. că nu s-a perfectat vânzarea din cauza faptului că nu era făcută dezmembrarea, terenul vândut fiind parte dintr-o suprafaţă mai mare. În acest context C. afirmă că preţul menţionat pe antecontract este exagerat, însă B. apreciază că "La Europa 85, la momentul anului 2008 - 2009, era şi 15 euro metru pătrat!" şi chiar îl ironizează pe C.

În continuarea discuţiei C. precizează titlul cu care au fost daţi de fapt cei 150.000 RON şi că vânzarea terenului a fost un pretext pentru virarea banilor solicitaţi de A., aspecte pe care B. le confirmă.

Apoi, trebuie arătat că latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă comisă de inculpatul A. nu a constat doar în pretinderea de bani, sau acceptarea de promisiuni sau daruri, ci şi în primirea de bani.

Ori, inculpatul B., a fost cel care a şi primit suma de 150.000 RON de la martorul denunţător C.

Inculpaţii A. şi B. au mai susţinut că primirea sumei de 150.000 RON a reprezentat preţul vânzării-cumpărării suprafeţei de 10.000 mp situată în extravilanul comunei Săuceşti, iar acest lucru rezultă şi din aceea că s-a formulat acţiune civilă prin care se solicită.

Din analiza probelor administrate se constată că suma de 150.000 RON a constituit suma pretinsă de inculpatul A. de la C., în mai multe tranşe, pentru ca, în calitate de deputat în Parlamentul României şi secretar general al organizaţiei judeţene Bacău a E., pentru a-şi folosi influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, jud. Bacău, necesare achitării lucrărilor de construcţie în valoare de aproximativ 5,6 milioane RON executate în beneficiul unităţii administrativ teritoriale de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator este C.

Potrivit art. 28 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Instanţa penală, reţinând că în cauză sunt probe din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa faptelor, faptul că acestea constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cu art. 256 C. proc. pen., a dispus desfiinţarea înscrisului intitulat "Antecontract de vânzare-cumpărare", înscris aflat, în copie xerox, la dosarul de urmărire penală, astfel că o acţiune civilă va fi lipsită de obiect.

Curtea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracţiune, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii şi subiective, şi a fost săvârşită de cei trei inculpaţi cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, a dispus condamnarea acestora.

Împotriva Sentinţei penale nr. 61 din 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat apel inculpaţii A., B., şi alţii.

Prin Decizia penală nr. 434/A din 14 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelurile declarate de inculpaţii A., şi alţii, împotriva sentinţei penale nr. 61 din 26 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: În baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

A făcut aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. (1969).

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

A făcut aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a - II- a, b) C. pen. (1969).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere, în esenţă, următoarele considerente:

Prin criticile formulate pe fondul cauzei, inculpaţii au pus în discuţie, pe de o parte, situaţia de fapt reţinută de procuror, prin rechizitoriu şi de prima instanţă, prin hotărârea atacată, iar pe de altă parte, întrunirea condiţiilor de tipicitate prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În concret, inculpaţii au negat săvârşirea acţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii (pretinderea/primirea vreunei sume de bani de la martorul denunţător C.), contestând existenţa unei înţelegeri între acesta şi inculpaţii D. şi A. cu privire la plata unor sume de bani în beneficiul inculpaţilor şi al partidului din care aceştia făceau parte, în schimbul influenţei exercitate de ei la nivelul Guvernului României pentru alocarea resurselor necesare achitării lucrărilor de construcţie a şcolii din comuna Ardeoani, executate de societatea martorului C.

În ce priveşte încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare referitor la suprafaţa de 10.000 mp. din extravilanul comunei Săuceşti, s-a susţinut că aceasta a fost o operaţiune reală, care a avut la bază dorinţa martorului denunţător de a achiziţiona respectiva suprafaţă de teren, iar împrejurarea că în final vânzarea nu s-a mai realizat se datorează dezinteresului martorului C., care nu a mai insistat pentru încheierea contractului, deşi plătise preţul terenului. În acest context, s-a susţinut că nu există nicio probă care să dovedească complicitatea inculpatului B. la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Totodată, inculpaţii au contestat întrunirea condiţiei prevăzute de textul incriminator referitoare la scopul urmărit prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv determinarea funcţionarilor publici competenţi (în speţă, membri Guvernului) de a acţiona în sensul dorit de cumpărătorul de influenţă, adică de a îndeplini un act ce intra în atribuţiile lor de serviciu, prin care erau alocate resursele financiare necesare achitării debitelor către societatea martorului denunţător.

În acest context, inculpaţii au susţinut că alocarea sumelor de bani prin hotărâre de Guvern nu era legal posibilă (fapt constatat ulterior şi de Curtea de Conturi), că lucrările la şcoala din Ardeoani se executaseră fără să existe în prealabil o finanţare, iar valoarea acestora era exagerată, că denunţătorul acţionase deja în justiţie pentru recuperarea debitelor şi nu ar mai fi avut astfel interesul pentru a solicita intervenţia inculpaţilor.

În fine, inculpaţii au arătat că, în speţă, nu este întrunită condiţia prevăzută de C. pen. în vigoare referitoare la promisiunea autorului infracţiunii de trafic de influenţă de a-l determina pe funcţionarul public competent să aibă conduita dorită de cumpărătorul de influenţă, în acest caz - de a îndeplini un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.

În ce priveşte pretinderea şi primirea unor sume de bani de la martorul denunţător C. de către inculpaţii D. şi A., în parte cu complicitatea inculpatului B., Înalta Curte a constatat că declaraţiile martorului C. se coroborează cu declaraţiile inculpatului A., cu procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în 25 iunie 2015 între martorul C. şi inculpatul A., cu declaraţiile martorilor K., L., M., N., H., I. şi înscrisurile bancare aflate la dosar.

Din declaraţiile martorului denunţător C. rezultă, în esenţă, că, în vara anului 2010, cu două-trei luni mai înainte de începerea anului şcolar, în contextul în care lucrările de construcţie executate de societatea SC F. S.A la şcoala din comuna Ardeoani erau avansate, a discutat mai întâi cu martorul K. (primarul comunei), iar ulterior cu inculpaţii D. şi A., în calităţile deţinute de aceştia de membri în Parlamentul României din partea judeţului Bacău, dar şi de conducători ai filialei E. Bacău, partid aflat la guvernare, în legătură cu achitarea lucrărilor executate.

În discuţiile purtate cu martorul C., cei doi inculpaţi au promis acestuia că vor face demersuri pentru a fi alocaţi banii necesari pentru această investiţie, lăsând să se înţeleagă că pentru a rezolva această problemă vor uza de influenţa pe care o aveau la nivel guvernamental, în condiţiile în care în acea perioadă Guvernul era compus şi susţinut de partidul pe care cei doi îl reprezentau şi îl conduceau la nivelul filialei Bacău (inculpatul D., ca preşedinte interimar, iar inculpatul A., ca secretar general).

În schimbul acestei influenţe, cei doi inculpaţi au pretins de la martorul C. plata unor sume de bani, care au fost înmânaţi inculpatului A. în mai multe tranşe, în biroul martorului sau în camera de hotel ocupată de inculpat în Bucureşti. Deşi inculpatul D. nu a primit vreo sumă de bani în mod direct de la denunţător, el a cunoscut că banii erau înmânaţi de acesta inculpatului A., fapt care rezulta din discuţiile purtate de inculpatul D. cu martorul C. cu ocazia unor întâlniri ulterioare, în cadrul cărora acesta reitera problema alocării sumelor necesare achitării lucrărilor efectuate. De altfel, inculpatul D. i-a spus denunţătorului să nu vorbească cu el prin telefon despre bani, îndrumându-l să poarte aceste discuţii cu inculpatul A.

Pe lângă sumele de bani înmânate ca atare inculpatului A., în cuantum total de 185.000 de euro, acesta a mai primit de la martorul C. şi suma de 150.000 de RON, în baza unui Antecontract fictiv de vânzare-cumpărare încheiat de denunţător, dar la solicitarea inculpatului A., cu proprietarul unei suprafeţe de teren de 10.000 mp, sumă plătită prin transfer bancar în 3 tranşe egale (prima la 12 august 2010 - data încheierii antecontractului -, iar celelalte două, la 26 octombrie 2010 şi 21 iulie 2011), care au ajuns în posesia inculpatului B. Ulterior, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat.

Aspectele esenţiale cuprinse în declaraţiile martorului C. sunt confirmate de inculpatul A. în declaraţia dată în faţa procurorului în 17 iulie 2015.

Cu această ocazie, inculpatul a arătat că a fost desemnat să ţină legătura cu C. şi să preia sume de bani de la acesta, acţionând în acest sens la cererea inculpatului D., în schimbul intervenţiei pe care acesta urma să o facă la Guvernul României pentru rezolvarea problemei finanţării şcolii din Ardeoani.

Inculpatul a mai arătat că a primit 80.000 de euro în biroul lui C., din toamna anului 2010 până în primăvara anului 2012 şi că toţi banii au fost predaţi inculpatului D. la sediul E.

În acest context, inculpatul A. a arătat că în precampania aferentă alegerilor locale din 2012, inculpatul D. l-a acuzat că şi-ar fi însuşit din banii primiţi de la C., fapt contestat de inculpatul A., care i-a demonstrat contrariul.

Această din urmă afirmaţie a inculpatului A. este confirmată şi de alte mijloace de probă, care vor fi analizate ulterior, fapt care dovedeşte în opinia instanţei de apel că aspectele esenţiale cuprinse în declaraţia din 17 iulie 2015 corespund adevărului. De altfel, inculpatul A. a recunoscut şi în faţa instanţei de apel faptul că la nivelul partidului ar fi existat o asemenea suspiciune. În realitate, inculpatul A. neagă doar împrejurarea că şi-ar fi însuşit, fie şi în parte, banii primiţi de la C., recunoscând explicit (în declaraţia din 17 iulie 2015) sau tacit (a se vedea înregistrarea ambientală din 25 iunie 2015) că a primit bani de la acesta pentru partid.

Tot astfel, în aceeaşi declaraţie ulterior contestată de inculpat, acesta a făcut referire la împrejurarea că în campania prezidenţială din 2009 martorul C. ar fi sponsorizat partidul cu 250.000 de euro (în schimbul cărora ulterior i s-ar fi asigurat câştigarea unor licitaţii), afirmaţie care se regăseşte şi în dialogul ambiental purtat cu martorul C. în 25 iunie 2015, aşa cum se va arăta ulterior.

În plus, dincolo de împrejurarea că, sub o formă sau alta, Declaraţia din 17 iulie 2015 a fost menţinută ulterior în faza de urmărire penală, motivele invocate de inculpatul A., prin care se tinde la înlăturarea acesteia, nu pot fi primite.

În ce priveşte procesul-verbal de redare a convorbirii ambientale din 25 iunie 2015 purtată de inculpatul A. şi martorul C., în biroul acestuia, este de observat că, deşi inculpatul a refuzat să discute despre problema banilor primiţi de la martor, pentru sine sau pentru inculpatul D., nu a negat că a primit sume de bani de la denunţător pentru partid şi fără a-l constrânge în vreun fel pe martor.

Chiar dacă în cursul discuţiei inculpatul A. a afirmat în două rânduri că nu i-a dat bani inculpatului D., aceste susţineri trebuie analizate în contextul întregii convorbiri.

În plus, acuzaţiile aduse ambilor inculpaţi vizează pretinderea şi primirea unor sume de bani de la martorul C., atât pentru sine, cât şi pentru partidul pe care-l conduceau la nivelul judeţului Bacău, iar aceste acuzaţii nu sunt infirmate, cel puţin în parte, de susţinerile inculpatului A., menţionate anterior.

Totodată, inculpatul O. nu a respins susţinerile martorului C. referitoare la existenţa unor promisiuni din partea inculpatului D., făcute în cadrul unor întâlniri la care şi inculpatul O. a participat.

De fapt, inculpatul A. nu a negat realitatea afirmaţiilor făcute de martorul C., ci a refuzat să discute şi să confirme aspectele susţinute de martor, în principal din cauza resentimentelor vis-a-vis de conduita inculpatului D. faţă de cele petrecute într-o perioadă anterioară, cu referire la ultima campanie electorală.

Chiar şi în aceste condiţii, conduita adoptată de inculpatul A. în cadrul discuţiei, dar şi afirmaţiile punctuale pe care el le-a făcut cu această ocazie infirmă poziţia de negare categorică a faptelor imputate atât lui, cât şi inculpatului D., adoptată cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, făcând totodată necredibilă retractarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, cu deosebire cea din 17 iulie 2015. Astfel, este de observat că cel puţin unele afirmaţii ale inculpatului A. se regăsesc atât în dialogul din 25 iunie 2015, cât şi în declaraţia dată de el în faţa procurorului în 17 iulie 2015, cu referire la suma de 250.000 de euro pe care martorul ar fi dat-o E. în campania alegerilor prezidenţiale din 2009.

Cu alte cuvinte, dacă afirmaţiile martorului C. ar fi fost nereale, acest lucru ar fi trebuit să determine o reacţie pe măsură a inculpatului A., concretizată în negarea fără echivoc a tuturor aspectelor aduse în discuţie (întâlniri, promisiuni, primirea de bani de la denunţător cu orice titlu). Or, în loc să adopte o asemenea atitudine, inculpatul a refuzat însăşi discutarea acestora, deşi acuzaţiile aduse de martor atât lui, cât şi inculpatului D. erau unele extrem de grave.

"C.: Mi-o promis că-mi dă banii ...

A.: Ţi-o promis, vorbeşte cu el ... ce-mi spui mie de treaba asta? El a fost la deschidere . . . . . . . . . .Îmi spui mie acum de nu ştiu ce ... care s-a dus ...

C.: Da n-ai fost la discuţii de fiecare dată?

A.: Bă! Nu mai are nici un sens!

C.: Acum spui că nu!

A.: Subiectu ăsta s-a închis, gata! Are rost? De asta am venit aici? Să mă...

. . . . . . . . . .

A.: Hai, mă! Mă, C.! Nu ţi-o băgat nimeni mâna-n buzunar, nu te-o obligat nimeni, nu ţi-o făcu nimeni nu ştiu ce...Ce Dumnezeu!

C.: Nu mi-o băgat da’ mi-o zis că nu-mi dă!

A.: O zis că...Nu ştiu! Treaba lui!Ce-ai vorbit cu el, nu mă interesează pe mine ce-ai vorbit cu el!

. . . . . . . . . .

C.: Oricum spun ăştia de la partid că...că la partid n-aţi dus nimic! Aşa spune!

A.: Eu ţi-am spus! Să le stea...să le stea în gât..repet: Să le stea în gât toţi banii care i-am luat eu de la tine şi i-am dus acasă! Da’ toţi!

. . . . . . . . . .

C.: Aşa zice? Că i-ai dus acasă?

A.: Da! Eu îs ... Ce să duci, bă? Da ce? Eu îs tâmpit la cap?

C.: Ei!...Da adevăru-i că nu i-ai dus toţi ... 270.000 de euro ...

A.: Da nu mă interesează! Eu nu ştiu ce-o fost ...

C.: La partid ...

A.: Nu mă interesează! Nu ştiu ce-o fost, ce n-o fost, nu mă interesează! De trecut, numai de bine! Nu ştiu! Nu mă interesează discuţiile astea!Am uitat subiectul ăsta!

C.: Nu-i ... Da eu ... dacă ştiu că ... mă plimba în fiecare marţi la Bucureşti ...

A.: Păi ce să-i fac, mă? Dacă ăsta-i omul? Nu mă interesează pe mine de el! Nu mă interesează!

C.: Da, da banii o ştiut să-i ieie!

A.: C.! Hai să-nchidem subiectul ăsta! Îi trecut, s-o închis, s-o dus ...

. . . . . . . . . .

C.: Băi! Eu, la E., în afară de...

A.: La preşedinte...

C.: În afară.

A.: În afară...Nu! La Preşedinţie! În 2009!

C.: În afară de când aţi venit voi ... când aţi venit voi...aşa..în afară de bani ăştia, n-am dat nimic la nimeni!

A.: Băi, C.! Da n-o venit ăsta ... L . . . . . . . . . .O zis: Bă, am luat de la C. 250.000 de euro şi i-am dat în campanie? La preşedinte!

. . . . . . . . . .

A.: Băi, C.! Ai discutat cu el, treaba ta! Ce ţi-a promis, nu ştiu ce ...

C.: ... nu spunea să discut cu tine tot timpul?

A.: Nu mai ... nu mai vreau să discut ...

C.: Când era vorba de bani...

A.: Bă! Nu mai vreau să aud de el!

. . . . . . . . . .

C.: Tu veneai şi spuneai: Marţi!

A.: Bă! De acord cu tine! Nu mă mai interesează subiectul ăsta! Nu ţi-am spus că-mi faci ... Îmi strici ziua! Cu prostiile astea! îmi strici ziua! Nu mai vreau! Eu am fost un fraier! Eu cred în oameni, nu sunt un tembel.

C.: Da, da ştii? Unul se ţine de cuvânt şi unul nu se ţine ...

A.: Nu mă interesează! Dacă el a luptat împotriva mea în campanie mai vrei altceva?! Ce vrei să mai discut cu el? Când ia toţi primarii şi-i ... În afară de ală de la Plopana şi ăla de la Odobeşti, restul i-o luat el ...

C.: Când te întâlneşti cu el, spune-i că vreau să-mi deie banii înapoi!

A.: (râde) ... Nu! Du-te tu şi spune-i!"

Probatoriul testimonial administrat în cauză demonstrează existenţa unor discuţii la nivelul filialei Bacău a E. privind remiterea unor sume de bani de către martorul C. inculpatului A., destinate finanţării partidului şi care nu ar fi ajuns în totalitate la dispoziţia acestuia. De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, în convorbirea ambientală din 25 iunie 2015 există referiri la asemenea discuţii şi la acuzele vehiculate la adresa inculpatului A. cu privire la însuşirea unei părţi din banii primiţi de la martorul C. Este astfel de observat că inculpatul A. nu a negat primirea unor sume de bani de la martorul C., ci doar faptul că şi-ar fi însuşit o parte din ei.

Astfel, din declaraţiile martorului K., primarul din Ardeoani, audiat nemijlocit de instanţa de apel, rezultă că după alegerile locale din 2012 a auzit o discuţie purtată de membri ai filialei (L., P.) despre faptul că C. ar fi dat bani la alegerile locale inculpatului A., iar acesta i-ar fi dat inculpatului D., care nu i-ar fi folosit în campania electorală.

Acelaşi martor a declarat, inclusiv în faţa instanţei de fond, că C. i-ar fi spus într-o discuţie din 2012 că a dat 300.000 (fără a preciza moneda) celor doi inculpaţi pentru a obţine finanţare pentru şcoala din Ardeoani şi că "nu a primit prin hotărâre de Guvern nici cât a dat el".

Martorul L., deputat de Bacău al E., a confirmat în toate declaraţiile date în cauză susţinerile martorului K., arătând că în martie - aprilie 2012, într-o sâmbătă dimineaţă, deplasându-se la biroul preşedintelui organizaţiei, a asistat la o discuţie purtată între cei doi inculpaţi pe un ton ridicat, legată de banii de campanie, în cadrul căreia inculpatul D. întreba "unde sunt banii" primiţi de la C., iar inculpatul A. se justifica, arătând că o sumă de bani ar fi fost plătită la Bucureşti pentru un sondaj de opinie, iar o altă sumă ar fi fost plătită le sediul central al partidului, ca şi contribuţie pentru campania electorală.

Martorul a arătat că a fost convins de faptul că inculpatul A. a primit bani de la C., având mai multe discuţii cu oameni din partid în care s-au făcut asemenea afirmaţii, fiind vorba despre sume de bani date înainte de perioada aprilie - mai 2012.

Din declaraţiile aceluiaşi martor rezultă că a purtat discuţii cu martorul C. în perioada de precampanie electorală, ocazie cu care acesta i-a spus că va sponsoriza partidul pentru alegerile locale din 2012, dacă va fi ajutat să-şi recupereze banii. De asemenea, în partid au existat discuţii în care se arăta că C. era sponsorul principal al organizaţiei E. Bacău şi că majoritatea sumelor pentru campania electorală trebuia să provină de la acesta, lucru cu care toată lumea prezentă, inclusiv inculpatul D., a fost de acord.

Existenţa discuţiilor din partid referitoare la sume de bani luate de inculpatul A. de la martorul C. şi care nu ar fi ajuns în totalitate la partid este confirmată şi de martorul N., în declaraţia dată în faza de urmărire penală.

Chiar dacă ulterior, în faza de judecată, martorul a revenit asupra acestei declaraţii, această conduită este circumscrisă infracţiunii de mărturie mincinoasă, în condiţiile în care martorul nu a oferit nicio explicaţie logică şi credibilă pentru această schimbare de atitudine.

În acest context, Înalta Curte a reţinut că de lege lata nu există o ordine de preferinţă între declaraţiile date de aceeaşi persoană pe parcursul procesului penal, în diferite faze ale acestuia, fiind obligaţia legală a instanţei de judecată de a le reţine doar pe acelea care contribuie la aflarea adevărului judiciar şi se coroborează cu alte mijloace de probă.

Prin urmare, împrejurarea că o declaraţie este dată în faţa unui judecător nu îi conferă acesteia valoare absolută, iar în condiţiile în care ea este diferită de declaraţia dată în faza de urmărire penală, instanţa trebuie să lămurească această contradicţie, cercetând circumstanţele în care au fost date declaraţiile anterioare şi motivele pentru această schimbare de atitudine.

În acest sens, martorul N. a fost audiat inclusiv de instanţa de apel, ocazie cu care nu a putut oferi nicio explicaţie convingătoare pentru schimbarea de atitudine manifestată în cursul judecăţii. Astfel, martorul a arătat că nu a fost constrâns să dea declaraţia din faza de urmărire penală şi nu a putut explica de ce a semnat acea declaraţie care, prin ipoteză, cuprindea afirmaţii pe care nu le-ar fi făcut cu ocazia audierii, în condiţiile în care la aceasta au fost prezenţi şi apărătorii celor trei inculpaţi.

De altfel, situaţia martorului N. nu este singulară, ci a fost constatată şi în cazul altor martori (M., P., Q.), fără ca vreunul dintre aceştia să ofere o explicaţie logică şi credibilă pentru declaraţiile diferite date pe parcursul procesului penal.

Este, astfel, de observat că audierile efectuate în faza de urmărire penală s-au desfăşurat în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, care au semnat declaraţiile martorilor în cauză. Prezenţa unor avocaţi la audieri este o manifestare a dreptului la apărare al inculpaţilor (prin posibilitatea de a adresa întrebări persoanei audiate), dar şi o garanţie cu privire la modul în care se desfăşoară audierile (fiind greu de acceptat atât utilizarea cu această ocazie a unor mijloace de constrângere de către organul de urmărire penală, cât şi posibilitatea consemnării unor aspecte nedeclarate).

În aceste condiţii, revenirea asupra declaraţiilor iniţiale nu poate fi primită de instanţa de apel, ci justifică cercetarea persoanelor în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, motivele care au stat la baza acestei schimbări de atitudine (şi dacă acestea au sau nu o legătură cu vreo acţiune a inculpaţilor, avocaţilor acestora sau unor terţi) fiind relevante doar pentru organele de urmărire penală care vor efectua aceste cercetări, iar nu şi pentru instanţa de apel învestită cu soluţionarea prezentei cauze.

În fine, chiar în condiţiile în care şi-a nuanţat declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fiind evaziv în multe privinţe, martorul M. a confirmat în faţa instanţei de apel că martorul N. i-a relatat "despre o discuţie care s-a purtat dincolo de nişte uşi între inculpaţii D. şi A. în legătură cu nişte bani".

În ce priveşte încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare referitor la suprafaţa de 10.000 mp. din extravilanul comunei Săuceşti, contrar susţinerilor inculpaţilor A. şi B., probatoriul administrat în cauză demonstrează pe de o parte fictivitatea tranzacţiei, iar pe de altă parte ascunderea adevăraţilor beneficiari ai acesteia.

Din declaraţiile constante ale martorului C. rezultă că acesta nu a fost niciun moment interesat de achiziţionarea terenului ce a făcut obiectul antecontractului, neştiind nici măcar localizarea terenului. În realitate, încheierea acestei tranzacţii s-a făcut la propunerea inculpatului A., iar plata sumei de 150.000 de RON achitată cu titlu de preţ s-a făcut direct din contul SC G. SRL, societate aparţinând martorului C.

Fictivitatea tranzacţiei este dovedită de faptul că, ulterior încheierii antecontractului şi achitării preţului în trei tranşe de câte 50.000 de RON, vânzarea-cumpărarea nu s-a mai perfectat. Mai mult, terenul ce a făcut obiectul antecontractului a fost înstrăinat prin acte autentice încheiate în perioada 13 octombrie 2011 - 13 martie 2014, aspect care nu a fost adus la cunoştinţa promitentului cumpărător.

Pe de altă parte, aşa cum o dovedesc atât probatoriul testimonial (declaraţiile martorilor H. şi I.), cât şi înscrisurile comunicate de J. (relaţii privind deschiderea conturilor şi rulajul acestora), antecontractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat direct cu proprietarul H., ci cu un mandatar pe care acesta nici nu-l cunoştea (martorul I.), iar sumele de bani reprezentând preţul plătit de SC G. SRL au ajuns în final în posesia inculpatului B., iar nu la proprietarul de drept.

În realitate, implicarea formală a martorilor H. şi I. în încheierea antecontractului şi încasarea preţului a fost decisă de inculpatul B. tocmai pentru a ascunde identitatea adevăratului beneficiar al tranzacţiei, astfel încât să nu se poată face o legătură între martorul C. şi familia ..., reprezentată de cei doi inculpaţi.

Astfel, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, conturile deschise la J. nu au înregistrat alte încasări, în afara celor trei creditări din partea SC G. SRL, fiind deschise cu puţin timp înainte de primirea primelor două tranşe de bani (la 14 iulie 2011 - alimentarea contului făcându-se la 22 iulie 2011 - şi la 11 august 2010 - alimentarea contului făcându-se la 12 august 2010 şi 26 octombrie 2010).

Din declaraţiile martorului H. (76 de ani la data tranzacţiei) rezultă că acesta nu a ştiut despre deschiderea unui cont bancar, neavând cunoştinţe minime în acest domeniu. În plus, a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul B., fiind un nepot din partea soţiei, dar nu şi pe martorul I., care a încheiat tranzacţia în baza unei procuri primite tocmai de la martorul H.

La rândul său, martorul I. a arătat că a intervenit în această tranzacţie la cererea inculpatului B., căruia de altfel i-a predat şi întreaga sumă primită ca preţ, fără a discuta sau negocia ceva cu promitentul cumpărător, în persoana martorului C.

În privinţa inculpatului B., acesta a avut o poziţie oscilantă şi nesinceră, arătând în declaraţia dată în faza de urmărire penală că terenul aparţinea unchiului său, H., iar iniţiativa încheierii antecontractului a venit din partea martorului C., prin intermediul tatălui său, inculpatul A. Ulterior, în cursul judecăţii, inculpatul B. a încercat să acrediteze ideea că terenul îi aparţinea în fapt şi fusese cumpărat pe numele unchiului său pentru a nu deveni bun comun în timpul căsătoriei inculpatului.

Inculpatul nu a putut explica însă de ce a fost nevoie de implicarea unui terţ (martorul I.) în această tranzacţie, ca mandatar (care a încasat şi o parte din preţ), în condiţiile în care aceasta putea fi încheiată fie direct de proprietarul de drept (martorul H.), fie chiar de inculpat, ca împuternicit al acestuia, atât prin prisma relaţiilor de rudenie existente între cei doi, cât şi prin prisma calităţii sale, de proprietar de facto al terenului, potrivit susţinerilor sale.

Susţinerile inculpatului, potrivit cărora nu s-a putut deplasa la Bacău în timpul săptămânii, întrucât lucra în Bucureşti, nu pot fi primite, căci din probatoriul administrat în cauză rezultă că oricum l-a însoţit la notar pe unchiul său.

Mai mult, inculpatul nu a putut explica de ce nu s-a încheiat direct un contract de vânzare-cumpărare, câtă vreme preţul s-a plătit integral la încheierea antecontractului, după cum nu a putut oferi o justificare pentru uşurinţa cu care promitentul cumpărător C. a renunţat la suma de 150.000 de RON plătită ca preţ, prin neîncheierea în perioada prevăzută în antecontract a actului de vânzare-cumpărare.

Împrejurarea că la momentul încheierii antecontractului suprafaţa de teren ce făcea obiectul acesteia nu era individualizată, făcând parte dintr-o suprafaţă mai mare, este lipsită de relevanţă, întrucât contractul de vânzare-cumpărare se putea încheia direct, după dezmembrarea suprafeţei totale în mai multe loturi.

Tot astfel, împrejurarea că martorul C., prin SC G. SRL, s-a adresat instanţei pentru restituirea preţului plătit, nu poate conduce la concluzia că încheierea antecontractului ar fi fost o operaţiune reală, cu atât mai mult cu cât demersurile judiciare au fost făcute abia după ce inculpaţii au fost trimişi în judecată (a se vedea Dosarul nr. x/2015 din 27 noiembrie 2015 al Judecătoriei Bacău).

Dincolo de cele expuse anterior, care demonstrează fictivitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, aceasta a fost recunoscută chiar de inculpatul B. cu ocazia convorbirii purtată în mediu ambiental cu martorul C. în 1 iulie 2015:

"C.: Păi da! Atunci mi-a zis R.: Băi, am nevoie de nişte bani! Asta-i soluţia! Prin teren! Că n-aveam cum să scot banii din ... ăă.

B.: Da!

C.: Da trebuie şi stinsă în...trebuie şi stinsă în acte! Că numai teren nu-mi trebuia mie sau.

B.: Vă salut! Trăiţi!"

De altfel, în aceeaşi discuţie, inculpatul B. nu i-a comunicat martorului C. că între timp terenul fusese înstrăinat, ci i-a spus acestuia că va vorbi cu proprietarul, iar apoi va fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare la notar.

Susţinerile inculpatului, în sensul că terenul nu fusese în realitate vândut, ci constituise o garanţie pentru un împrumut, nu pot fi primite, căci ceea ce prezintă relevanţă este faptul că, ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, inculpatul a dispus de întreaga suprafaţă de teren, astfel încât la momentul discuţiei cu martorul C., aceasta nu se mai afla în proprietatea martorului H., cu care fusese încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că inculpatul B. s-a implicat în mod deliberat într-o tranzacţie fictivă pusă la cale de tatăl său, inculpatul A., prin care suma de 150.000 de RON a ajuns din contul SC G. SRL, aparţinând martorului C., în posesia familiei ..., în baza înţelegerii stabilite anterior între martor şi inculpatul A., vizând obţinerea surselor de finanţare a lucrărilor executate la şcoala din Ardeoani.

Din această perspectivă, conduita inculpatului B. reprezintă un ajutor dat tatălui său, în activitatea infracţională desfăşurată de acesta, care din punct de vedere juridic antrenează răspunderea sa penală, în calitate de complice.

În ce priveşte scopul urmărit prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în determinarea funcţionarilor publici competenţi (membri Guvernului) de a aloca resursele financiare necesare achitării debitelor către societatea martorului denunţător, precum şi promisiunile inculpaţilor făcute acestuia din urmă, inculpaţii D. şi A. au contestat existenţa acestora, susţinând, totodată, că asemenea demersuri nici nu erau posibile (în contextul în care lucrările la şcoala din Ardeoani fuseseră executate fără a exista o finanţare, având totodată o valoare exagerată, iar Guvernul nu avea competenţa de a aloca sursele necesare efectuării plăţilor) şi nici nu au existat în fapt.

Prealabil analizării apărărilor inculpaţilor, instanţa de apel a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu interesează dacă intervenţia promisă de autorul faptei s-a realizat sau nu şi nici dacă aceasta priveşte o acţiune licită sau ilicită a funcţionarului vizat prin săvârşirea infracţiunii.

Totodată, nu are relevanţă dacă ulterior traficării influenţei, actul ce intră în atribuţiile funcţionarului a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca acesta să fie determinat la momentul săvârşirii faptei.

Din declaraţiile martorului C. rezultă că problema finanţării lucrărilor executate la şcoala din Ardeoani a fost discutată atât cu primarul comunei, martorul K., cât şi cu inculpaţii D. şi A., aceştia din urmă asumându-şi rezolvarea problemei martorului C., prin intervenţii la nivel guvernamental.

Existenţa discuţiilor pe tema finanţării lucrărilor de la şcoala din Ardeoani, precum şi conduita asumată de cei doi inculpaţi rezultă din probatoriul testimonial administrat în cauză.

Astfel, martorul K. a declarat în faţa instanţei de apel că a ridicat problema finanţării şcolii din Ardeoani la fiecare şedinţă a biroului permanent al partidului, iar inculpaţii D. şi O. "spuneau că vor face toate demersurile necesare şi se vor aloca banii. Era vorba despre promovarea unui proiect de hotărâre de Guvern". Acelaşi martor a făcut referire la afirmaţii publice făcute de inculpatul D. în acelaşi sens, cu ocazia inaugurării şcolii, în luna septembrie 2010.

Deşi inculpatul D. a contestat că ar fi exprimat o asemenea poziţie publică, din înscrisurile aflate la dosar, mai exact un articol apărut pe www.x.ro rezultă o situaţie contrară, inculpatul afirmând că "aia a fost o declaraţie publică la deschidere de an şcolar. Nu cunoşteam situaţia de acolo. Mi s-a ridicat în mod public la întâlnirea respectivă. A fost o întâlnire publică în care au ridicat problema respectivei unităţi de învăţământ". Mai mult, probatoriul administrat în apărare de inculpat, cu referire la articolul publicat în ziarul "Deşteptarea" din 15 septembrie 2010, nu infirmă susţinerile martorului K., în condiţiile în care la dosar a fost depusă în fotocopie doar o parte din prima pagină a ziarului, iar articolul nu este redat integral.

Indiferent dacă inculpatul D. a avut sau nu respectiva poziţie publică cu ocazia inaugurării şcolii din Ardeoani, esenţial este însă faptul că există şi alte mijloace de probă din care rezultă că problema finanţării acestui obiectiv a fost discutată în şedinţele de partid la care au fost prezenţi şi inculpaţii D. şi O., în calitatea lor de conducători ai filialei, dar şi de parlamentari, iar aceştia au făcut afirmaţii în sensul implicării lor în obţinerea fondurilor necesare.

Astfel, martorul N. a declarat în faţa instanţei de apel că "persoanele din conducerea organizaţiei care se aflau la şedinţă spuneau că vor încerca să aducă fonduri, nu doar pentru şcoala din Ardeoani, ci şi pentru alte investiţii (...) D. şi A. spuneau că vor încerca să vadă dacă pot rezolva ceva, făcând din câte ştiu eu referire la Guvern, nu la conducerea centrală a partidului", menţinând sub acest aspect afirmaţiile făcute în faza de urmărire penală.

În aceeaşi fază a procesului penal, martorul P. a declarat că "personal, D. a spus că se va implica în obţinerea banilor prin solicitarea acestora de la Guvernul României", poziţie asupra căruia martorul a revenit în mod nejustificat în cursul judecăţii, când a declarat că inculpaţii D. şi O. şi-ar fi notat doar problema semnalată şi au spus că încearcă să rezolve.

Martorul L. a declarat în faza de urmărire penală că "în cadrul întâlnirilor restrânse pe care le aveam la partid, s-a discutat despre solicitarea lui C. ca noi să-l ajutăm ca partid la putere, să fie alocate sumele de bani necesare plăţii lucrărilor executate la şcoala Ardeoani. Îmi amintesc că A. a ridicat această problemă şi i-a solicitat sprijinul lui D., care era atât preşedinte al organizaţiei judeţene, cât şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, senator şi membru al comisiei pentru abuzuri şi al comisiei pentru apărare. D. a fost de acord cu solicitarea, în sensul că atât el personal, cât şi A. se vor implica în obţinerea acestor fonduri la nivel guvernamental. Având în vedere funcţiile deţinute, apreciez că D. avea puterea şi influenţa de a rezolva această problemă. Şi A. ar fi putut rezolva problema, dar numai cu acordul exprimat telefonic de către D. la membrii Guvernului, în sensul că, pentru ca A. să discute o anumită problemă, era necesar ca D. să sune în prealabil şi să solicite personal acest sprijin."

În faţa instanţei de apel, acelaşi martor a arătat că "demersurile pentru alocarea de fonduri le putea face numai preşedintele de organizaţie, cu precizarea că orice intervenţie la nivel central, pe orice problemă, inclusiv a alocării de sume de bani, le putea face numai preşedintele de organizaţie. Nu se practica ca orice parlamentar să se ducă să trateze aceste probleme.

Precizez că la nivelul E. era această cutumă pentru toate organizaţiile judeţene, ca numai preşedintele de organizaţie să discute rezolvarea diferitelor probleme la nivel central. Chiar dacă vreun parlamentar se ducea să vorbească cu vreun ministru, el trebuia să-l anunţe pe preşedintele de organizaţie care, la rândul său, să vorbească cu ministrul respectiv. Aceste reguli erau impuse de conducerea centrală a partidului.

La un moment dat, cred că D., care era la curent cu problemele lui C., a afirmat în discuţii private că ar trebui să-l ajute pe C., pentru ca şi C. să ne ajute pe noi atunci când va veni campania electorală."

Din aceste declaraţii ale martorului L. rezultă nu doar promisiunea implicării celor doi inculpaţi în problema fondurilor pentru şcoala din Ardeoani, ci şi poziţia centrală a inculpatului D., ca preşedinte de filială, în orice demers la nivelul administraţiei centrale pentru rezolvarea oricărei probleme ridicate la nivel local.

Din aceeaşi depoziţie a martorului L. mai rezultă că a participat la o întâlnire la Bucureşti împreună cu inculpatul A. şi martorul C. (cu care era prieten în acea perioadă), când s-a discutat explicit despre banii pentru şcoala din Ardeoani, ocazia cu care inculpatul A. a spus că "va face tot posibilul, că o să încerce" şi s-a vehiculat numele lui D. "în ideea ca A. să vorbească cu acesta pentru a interveni la Ministerul Învăţământului pentru alocare de fonduri. A. a spus că în mod sigur va vorbi cu D. şi vor merge împreună cu cei doi inculpaţi la Ministerul Învăţământului."

Această ultimă afirmaţie a martorului L. se coroborează cu declaraţiile martorului C., care a confirmat că s-a deplasat la acest minister împreună cu inculpatul A., unde a discutat cu un secretar de stat, în persoana martorului S., care ar fi fost sunat în prealabil de inculpatul D.

Audiat la rândul său, martorul S., deşi a fost relativ evaziv, a arătat în faza de urmărire penală că nu-l cunoaşte pe inculpatul D., dar că figura inculpatului A. i se pare "oarecum cunoscută", fiind posibil ca acesta "să fi venit singur sau însoţit de o altă persoană la mine în birou." Din aceeaşi declaraţie rezultă că, conform Legii învăţământului, "Ministerul Educaţiei poate contribui cu fonduri alocate prin hotărâre de Guvern în completarea efortului bugetar al Unităţilor Administrativ Teritoriale. Prin urmare, ministerul nu avea o obligaţie, dar avea o posibilitate legală în limita existenţei fondurilor în bugetul propriu."

Deşi în faza de judecată, inclusiv în faţa instanţei de apel, martorul a negat categoric că l-ar fi cunoscut pe inculpatul D. şi a arătat că nu-şi aminteşte să fi discutat vreodată cu inculpatul A., el nu a putut oferi o explicaţie logică şi credibilă pentru faptul că martorul denunţător avea cartea sa de vizită şi a indicat numărul său privat de telefon, iar în faţa instanţei de apel i-a descris semnalmentele.

Coroborând declaraţiile martorilor L., S. şi C., rezultă că afirmaţiile acestuia referitoare la discuţiile pe care le-a avut la Ministerul Educaţiei, în prezenţa inculpatului A., pe tema alocării resurselor necesare finanţării lucrărilor executate la şcoala din Ardeoani, sunt reale.

Mai mult, chiar dacă inculpaţii şi martorul S. au negat acest lucru, având în vedere cele expuse de martorul L. cu privire la persoana care putea face demersuri la nivel central, dar şi la discuţia purtată cu martorul C. şi inculpatul A., rezultă că întâlnirile de la Ministerul Educaţiei cu un secretar de stat nu puteau avea loc fără implicarea inculpatului D., astfel încât şi această susţinere a martorului C. este reală.

Concluzionând, probatoriul analizat anterior demonstrează nu doar faptul că inculpaţii au promis că vor efectua demersuri la nivel guvernamental pentru alocarea resurselor necesare finanţării lucrărilor executate de societatea martorului C. la şcoala din Ardeoani, ci şi faptul că aceştia au întreprins demersuri concrete, prin mijlocirea unor întâlniri ale acestuia la Ministerul Educaţiei, fiind lipsit de relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă aceste demersuri au fost sau nu încununate de succes.

În acest sens, martorul C. a arătat că a avut încredere în promisiunile celor doi inculpaţi, în sensul că se vor aloca fondurile pentru plata lucrărilor, întrucât, pe de o parte, a văzut "că făceau efectiv demersuri în acest sens", iar pe de altă parte pentru că prin Ministerul Educaţiei au fost virate nişte sume de bani pentru şcoala din Ardeoani.

În acest punct al analizei apărărilor formulate de inculpaţi, Înalta Curte a constatat că aceştia au invocat că demersurile la Guvern nici nu erau legal posibile, fiind relevante în acest sens constatările Curţii de Conturi şi raportul finanţelor publice locale pe anul 2014 referitor la judeţul Bacău.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, dar şi actele normative relevante, instanţa de apel a constatat că alocarea resurselor pentru finanţarea lucrărilor de construcţie la şcoala din Ardeoani s-a făcut prin mai multe acte administrative, inclusiv Hotărâri ale Guvernului României.

În acest sens, este de observat că iniţial, prin H.G. nr. 1426 din 11 octombrie 2006, s-a alocat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului suma de 500.000 de RON pentru finanţarea obiectivului de investiţii "şcoala cls. I - VIII sat Ardeoani, com. Ardeoani".

Ulterior, prin H.G. nr. 1033 din 13 octombrie 2010 s-a alocat din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului suma de 200.000 de RON pentru acelaşi obiectiv de investiţii, iar prin H.G. nr. 1270 din 13 decembrie 2010 s-a mai alocat din acelaşi buget şi pentru acelaşi obiectiv suma de 515.000 de RON.

Fără a se putea stabili dacă demersurile inculpaţilor s-au circumscris emiterii acestor acte normative (deşi cel puţin din punct de vedere temporal ele se situează în perioada în care inculpaţii au desfăşurat activitatea infracţională dedusă judecăţii în prezenta cauză), existenţa acestora demonstrează că Guvernul României avea competenţa legală de a rezolva problema asigurării resurselor necesare finanţării şcolii din Ardeoani (alături de sute de alte obiective asemănătoare din întreaga ţară), prin emiterea unor hotărâri în acest sens.

Inculpaţii cunoşteau foarte bine această realitate, dovadă fiind mijlocirea întâlnirii martorului C. cu martorul S., în calitatea acestuia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei. Independent de faptul că acest minister avea obligaţia sau doar posibilitatea de a aloca din bugetul propriu resursele necesare finanţării obiectivelor de învăţământ, esenţial pentru prezenta cauză este faptul că obţinerea unei hotărâri de Guvern era o cale legală pentru plata lucrărilor efectuate de societatea martorului C. la şcoala din Ardeoani, iar inculpaţii D. şi A. au promis că îţi vor exercita influenţa pentru obţinerea unui asemenea act, fiind fără relevanţă că acesta nu era emis doar în considerarea şcolii din Ardeoani.

Ulterior, prin H.G. nr. 649 din 22 iunie 2011, nr. 1001 din 12 octombrie 2011 şi 255 din 3 aprilie 2012, Guvernul a mai alocat resurse din Fondul de rezervă bugetară pentru plata unor arierate, cheltuieli curente şi de capital ale mai multor unităţi administrativ-teritoriale, între care şi comuna Ardeoani, fără ca acestea să se refere explicit şi/sau exclusiv la şcoala din localitate.

În privinţa constatărilor Curţii de Conturi (Sinteza raportului de audit privind Contul general anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2014 şi Raportul privind finanţele publice locale pe anul 2014 la nivelul judeţului Bacău), acestea pun în discuţie repartizarea prin H.G. nr. 969 din 4 noiembrie 2014 şi alocarea prin Ordinul M.D.R.A.P. nr. 2209 din 2014 a unor credite bugetare din Fondul de rezervă bugetară, inclusiv unităţii administrativ teritoriale Ardeoani, cu încălcarea prevederilor legale, susţinându-se în esenţă că o mare parte din cheltuielile acoperite din aceste credite nu erau încadrabile în categoria celor urgente sau neprevăzute, în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

În acest context, Înalta Curte a constatat că în documentaţia referitoare la construirea şcolii din Ardeoani se află şi corespondenţa efectuată de primarul comunei, martorul K., cu diferite instituţii ale statului, precum şi răspunsurile primite la solicitările de alocări de fonduri.

Astfel, din adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. x din 3 iulie 2012 se precizează că decizia cu privire la oportunitatea repartizării de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului "aparţine exclusiv Guvernului", acesta analizând solicitările şi hotărând în funcţie de necesitatea finanţării unor cheltuieli neprevăzute.

De asemenea, din adresa din 12 decembrie 2013 a Ministerului Finanţelor Publice rezultă că potrivit art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, "prin hotărâre a Guvernului" pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.R.D.A.P.) la o poziţie distinctă, care va repartiza aceste sume pe ordonatori principali de credite ai bugetelor locale pentru plata arieratelor, precum şi pentru finanţarea unor cheltuieli urgente.

Dincolo de caracterul de generalitate a constatărilor invocate de inculpaţi (care nu au în vedere exclusiv şi explicit situaţia şcolii din Ardeoani) şi de faptul că ele se referă la anul 2014 (când activitatea infracţională imputată inculpaţilor era demult epuizată), împrejurarea că aceste cheltuieli puteau sau nu să fie acoperite din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, întrucât ceea ce interesează din perspectiva întrunirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii este ca influenţa, pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcţionar care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care s-au pretins sau primit bani ori alte foloase.

Or, aşa cum s-a văzut, alocarea primei sume pentru construirea şcolii din Ardeoani s-a făcut în anul 2006 printr-o Hotărâre de Guvern, astfel încât şi plăţile ulterioare erau condiţionate de alocarea de resurse în acest scop, care presupunea un act administrativ emis de aceeaşi instituţie; faptul că aceste resurse s-au alocat din bugetul Ministerului Educaţiei (cum a fost cazul H.G. nr. 1033 şi 1270/2010) sau din Fondul de rezervă bugetară (cum a fost cazul H.G. nr. 649 şi 1001/2011, 255/2012 şi 969/2014) este lipsit de relevanţă, căci în toate cazurile este vorba despre aceeaşi instituţie emitentă (Guvernul României) şi acelaşi tip de act (Hotărâre).

Susţinerile inculpaţilor, în sensul că lucrările de construcţie a şcolii din Ardeoani fuseseră supraevaluate şi efectuate fără a exista o finanţare, nu au relevanţă prin raportare la acuzaţiile ce fac obiectul judecăţii. Mai mult, dacă aceste susţineri ar fi fost reale, inculpaţii ar fi trebuit să refuze orice discuţie pe tema alocării resurselor necesare plăţii lucrărilor efectuate, însă o asemenea conduită nu este confirmată de niciunul dintre martorii audiaţi în cauză, care au fost prezenţi la şedinţele de partid unde era ridicată această problemă de către primarul comunei din Ardeoani.

De asemenea, împrejurarea că societatea martorului C. s-a adresat instanţelor de judecată şi a obţinut titluri executorii împotriva Primăriei comunei Ardeoani pentru contravaloarea lucrărilor executate şi a penalităţilor de întârziere (a se vedea Sentinţa civilă nr. 746 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Bacău şi Sentinţa civilă nr. 161 din 8 octombrie 2012 a Tribunalului Bacău) este lipsită de relevanţă, căci demersurile legale nu excludeau încercarea de a obţine rezolvarea aceleiaşi probleme şi pe alte căi, inclusiv nelegale (cum este şi cumpărarea de influenţă). Mai mult, obţinerea unor titluri executorii era insuficientă în lipsa fondurilor/bunurilor asupra cărora se putea face executarea acestora, dincolo de durata procedurilor. Acesta a fost motivul pentru care martorul C. a insistat pentru alocarea resurselor financiare necesare plăţii debitelor restante, fapt care rezultă şi din adresa din 22 septembrie 2011 transmisă Ministerului Finanţelor Publice, în care se evocă, ca măsură alternativă, punerea în executare a primei hotărâri judecătoreşti, cu consecinţa blocării conturilor Primăriei Ardeoani până la recuperarea creanţelor. În legătură cu această adresă, este de menţionat că în faţa instanţei de fond martorul C. a menţionat faptul că iniţiativa unui asemenea demers a aparţinut inculpatului A., care i-a spus martorului că, existând această adresă, se va putea interesa de ea şi astfel va face intervenţii pentru alocarea sumelor.

În privinţa sumelor plătite de martorul C., ca preţ al influenţei cumpărate, acestea au fost achitate în numerar în mai multe tranşe, începând cu toamna anului 2010 şi până la sfârşitul anului 2011, fiind înmânate inculpatului A. de cele mai multe ori în biroul martorului, dar şi în camera de hotel ocupată de acest inculpat în Bucureşti.

Deşi inculpatul A. a recunoscut în declaraţia din 17 iulie 2015 că a primit de la martor, în biroul acestuia, doar suma totală de 80.000 de euro, probatoriul administrat în cauză demonstrează că aceasta a fost de 185.000 de euro, distinct de cei 150.000 de RON primiţi în baza antecontractului fictiv de vânzare-cumpărare.

În acest sens, SC F. SA a depus la dosarul instanţei de apel, la solicitarea inculpatului D., 20 de dispoziţii de plată în copie, cu precizarea că acestea au fost emise de SC G. SRL (care de altfel a figurat ca parte şi în antecontractul de vânzare-cumpărare), fapt pentru care nu au putut fi identificate de A.N.A.F. în evidenţa contului SC F. SA .

Aceste dispoziţii de plată au ca beneficiar pe martorul C. şi atestă plată către acesta a mai multor sume de bani cu titlu "restituire împrumut", din care la rândul său a făcut plăţile către inculpaţi, în cuantum total de 882.500 RON (circa 210.000 euro la un curs aproximativ de 4.2 RON/euro, valabil în perioada noiembrie 2010- aprilie 2012), cu precizarea că ultima dispoziţie de plată inclusă în această sumă, de 49.000 RON, nu poate fi luată în considerare din perspectiva activităţii infracţionale deduse judecăţii, în raport de data emiterii ei (26 aprilie 2012).

Concluzionând cu privire la criticile formulate de inculpaţi pe fondul cauzei, instanţa de apel a constatat că probatoriul administrat în cauză a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate inculpaţilor există, constituie infracţiunea de trafic de influenţă şi au fost săvârşite de aceştia, în calitate de autori (inculpaţii D. şi A.), respectiv complice (inculpatul B.), astfel încât soluţiile de condamnare dispuse de instanţa de fond sunt legale şi temeinice.

Astfel, inculpaţii D. şi A. au pretins de la martorul C. plata unor sume de bani, promiţând în schimb că îşi vor exercita influenţa pe lângă membri ai Guvernului în vederea emiterii unei hotărâri prin care să se aloce resursele financiare necesare plăţii lucrărilor de construcţie a şcolii din Ardeoani, executate de SC F. SA Bacău, societate aparţinând martorului C.

Ulterior pretinderii, din toamna anului 2010 şi până la sfârşitul anului 2011, martorul C. a înmânat în mai multe tranşe inculpatului A. suma totală de 185.000 de euro, care au fost utilizaţi la finanţarea E. Distinct de aceasta, în perioada august 2010 - iulie 2011, martorul C. a mai achitat şi suma de 150.000 de RON (circa 35.000 de euro) în baza unui antecontract fictiv de vânzare-cumpărare, bani care au ajuns în posesia inculpatului B., care a pus la punct această operaţiune nereală.

Încadrarea juridică şi legea penală mai favorabilă

În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, rezultă că inculpaţii D. şi A. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012 au pretins şi primit de la martorul C., în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 de euro atât pentru sine, cât şi pentru partidul din care făceau parte, pentru ca în calităţile deţinute atât în Parlamentul României, cât şi la nivelul organizaţiei E. Bacău să-şi folosească influenţa pe lângă membrii Guvernului României în vederea alocării sumelor de bani Primăriei comunei Ardeoani, necesare achitării lucrărilor de construcţie a şcolii din această comună, executate de SC F. SA Bacău, societate al cărei asociat şi administrator era martorul C.

Prima instanţă a reţinut vinovăţia celor doi inculpaţi şi a dispus condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, reţinând însă ca aceasta a fost comisă în formă continuată, sens în care a procedat la schimbarea încadrării juridice.

În ce priveşte aspectul de ordin procedural, Înalta Curte a constatat că la termenul din 26.04.2016 când au avut loc dezbaterile pe fond, în concluziile orale au fost formulate mai multe cereri de schimbare a încadrării juridice, fie din partea procurorului (în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii), fie din partea inculpaţilor (în infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 în cazul inculpatului A., respectiv în infracţiunea prev. de art. 269 C. pen. în cazul inculpatului B.).

Prin urmare, schimbarea încadrării juridice a fost o chestiune incidentală, rezultată din concluziile procurorului şi ale inculpaţilor pe fondul cauzei, iar nu o chestiune prealabilă acordării cuvântului în dezbateri, iar participanţii la proces au avut posibilitatea să-şi expună punctul de vedere pe aceste aspecte, în cazul inculpaţilor - odată cu propriile concluzii.

Procedând la schimbarea încadrării juridice prin hotărârea atacată, în sensul celor solicitate de procuror, instanţa de fond nu a încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor, căci ei au pus concluzii pe această chestiune cu ocazia dezbaterilor şi nu au solicitat amânarea judecăţii pentru a-şi putea pregăti apărarea, în condiţiile în care aspectele puse în discuţie de procuror nu vizau o schimbare de încadrare juridică propriu-zisă (în sensul reţinerii unei alte infracţiuni decât cea menţionată în rechizitoriu), ci reţinerea unei cauze de agravare a pedepsei, raportată la infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

În ce priveşte schimbarea de încadrare juridică, pe fondul ei, Înalta Curte a constatat mai întâi că, deşi a reţinut caracterul continuat al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpaţii D. şi A., instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a dispus aceasta.

Înalta Curte a reţinut că infracţiunea de trafic de influenţă poate fi comisă în mai multe variante normative, prevăzute alternativ în conţinutul normei de incriminare, însă în situaţia în care pretinderea sau acceptarea promisiunii foloaselor este urmată de primirea acestora, nu suntem în prezenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, întrucât toate acţiunile săvârşite de inculpat alcătuiesc o unitate naturală de infracţiune.

Astfel, chiar dacă infracţiunea s-a consumat odată cu pretinderea ori acceptarea promisiunii de foloase, activitatea ulterioară, de primire, inclusiv în tranşe diferite, a foloaselor pretinse sau promise, nu este lipsită de relevanţă penală, ci constituie, alături de activitatea ilicită ce o precede, o unitate naturală de infracţiune.

Aceste considerente îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea în speţă, în condiţiile în care faptele imputate inculpaţilor D. şi A. au constat în pretinderea unei sume de bani, urmată de primirea acesteia în diferite tranşe, ca preţ al influenţei promise pe lângă membri Guvernului în vederea alocării resurselor financiare necesare achitării lucrărilor de construcţie executate la şcoala din Ardeoani de firma martorului C.

Prin urmare, sub acest aspect, critica inculpatului D., care vizează în egală măsură şi situaţia inculpatului A., este întemeiată, cu consecinţa admiterii apelurilor formulate de aceşti inculpaţi, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecării cauzei conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, aceasta este numai aparent C. pen. în vigoare, având în vedere, pe de o parte, unele modificări aduse normei de incriminare, iar pe de altă parte, tratamentul sancţionator.

Astfel, în ce priveşte conţinutul normativ al infracţiunii de trafic de influenţă, elementul de noutate cu adevărat relevant îl constituie adăugarea unei noi condiţii de tipicitate, respectiv promisiunea autorului de a-l determina pe funcţionarul public să adopte conduita vizată de cumpărătorul de influenţă.

Referitor la scopul vânzării de influenţă, menţiunile prevăzute în art. 291 C. pen. nu reprezintă un veritabil element de noutate faţă de dispoziţiile art. 257 C. pen. anterior, fiind vorba mai degrabă despre precizarea variantelor comisive/omisive, legale/ilegale pe care conduita funcţionarului public le poate îmbrăca.

În legătură cu tratamentul sancţionator, legea nouă prevede un maxim special redus faţă de cel cuprins în vechiul C. pen. (7 ani închisoare, faţă de 10 ani închisoare).

Cu toate acestea, stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să ţină seama de situaţia concretă din cauza dedusă judecăţii, în special în legătură cu incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei ori stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, atunci când, în mod evident, criteriul legat de regimul sancţionator rămâne singurul în raport cu care este stabilită legea penală mai favorabilă.

În speţă, potrivit celor expuse anterior, situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză nu ridică dubii cu privire la întrunirea noii condiţii de tipicitate prevăzută de legea nouă, astfel încât legea penală mai favorabilă urmează a se stabili exclusiv prin raportare la tratamentul sancţionator prevăzut de lege pentru faptele comise de inculpaţi.

În acest sens, este de observat că, odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen. au fost modificate şi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, care incriminează ca variante agravate ale infracţiunilor de luare de mită sau trafic de influenţă faptele săvârşite de persoane având anumite calităţi prevăzute expres la lit. a) - d), între care şi pe aceea de persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, incidentă în cazul inculpaţilor D. şi A.

Această variantă agravată a infracţiunii de trafic de influenţă este sancţionată cu pedeapsa prevăzută de art. 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime, adică cu închisoare între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni.

În aceste condiţii, legea penală mai favorabilă va fi C. pen. anterior, dacă cu ocazia individualizării pedepsei, aceasta va fi orientată către minimul special (2 ani, faţă de 2 ani şi 8 luni închisoare), respectiv noul C. pen., dacă pedeapsa aplicată în concret va fi orientată către maximul special (9 ani şi 4 luni, faţă de 10 ani închisoare).

În speţă, în condiţiile în care pedepsele aplicate inculpaţilor D. şi A., de 3 ani, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, nu au fost orientate către maximul special, rezultă că în mod corect legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind dispoziţiile C. pen. din 1969, sub imperiul căruia faptele au fost comise.

În consecinţă, critica referitoare la greşita stabilire a legii penale mai favorabile nu este întemeiată.

Înalta Curte a constatat, însă, că, înlăturând din conţinutul încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii D. şi A., forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă, care constituie o cauză de agravare a pedepsei, în cauză se impune a se realiza o nouă individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.

În acest context, în aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi, instanţa de apel va da eficienţă constatării anterioare şi va avea în vedere că infracţiunea săvârşită de aceştia nu a avut caracter continuat, nefiind astfel incidentă vreo cauză de agravare a pedepsei.

În egală măsură, va reţine implicarea concretă a fiecărui inculpat în activitatea infracţională, respectiv faptul că, după ce au fost pretinse sume de bani de către ambii inculpaţi, inculpatul A. a fost cel care i-a primit efectiv în mai multe tranşe, el fiind persoana de legătură cu martorul C. În plus, în sarcina acestui inculpat se reţine şi implicarea în tranzacţia fictivă referitoare la antecontractul de vânzare-cumpărare, din care a avut un beneficiu personal fiul său, astfel încât, spre deosebire de inculpatul D., care a acţionat doar în beneficiul partidului din care a făcut parte, pretinzând în acest sens sume de bani de la denunţător, inculpatul A. a folosit o parte din sumele de bani rezultate din activitatea infracţională şi în interesul său şi al propriei familii.

În fine, urmează a fi avut în vedere şi cuantumul sumei pretinse şi primite de ambii inculpaţi, direct sau indirect (echivalentul a 185.000 de euro).

Toate aceste circumstanţe reale, alături de cele personale menţionate în hotărârea apelată justifică condamnare celor doi inculpaţi la pedepse cu închisoarea, însă într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de prima instanţă, dar diferenţiat în raport de situaţia particulară a fiecărui inculpat.

În privinţa pedepselor accesorii, s-a interzis ambilor inculpaţi pe durata executării pedepselor exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969, însă nu şi pe cel prev. de art. 64 lit. c) din acelaşi cod, având în vedere, pe de o parte, cu referire la funcţiile de deputat şi senator folosite la săvârşirea infracţiunii, că acestea nu vor putea fi dobândite oricum, ca efect al interzicerii dreptului prev. de art. 64 teza a II-a C. pen. 1969 (de a fi ales în funcţii publice elective), iar pe de altă parte, cu referire la funcţia de preşedinte al unei filiale de partid folosită de inculpatul D., că nu se impune interzicerea acesteia în raport de criteriile prev. de art. 71 alin. (3) C. pen. 1969.

În aceste limite, apelurile declarate de inculpaţii D. şi A. au fost admise, iar cauza rejudecată, cu consecinţa reindividualizării pedepselor principale şi accesorii.

Împotriva Deciziei penale nr. 434/A din 14 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, au formulat cerere de recurs în casaţie, în termenul legal, inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, avocat T.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurenţii inculpaţi au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi au solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării, iar pe fondul recursului în casaţie să se constate că acesta este întemeiat, să se caseze decizia recurată şi să se pronunţe o soluţie de achitare în ceea ce-i priveşte pe inculpaţi.

S-a arătat că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, iar instanţa este obligată să verifice dacă fapta descrisă în actul de sesizare întruneşte toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. Conform acestui text de lege, pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase trebuie să fie însoţite de promisiunea concretă a autorului ca îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori sa întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Această condiţie de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă este o condiţie nouă faţă de reglementarea din vechiul C. pen. (art. 257) şi nu se regăseşte în descrierea faptei din actul de sesizare a instanţei şi din cea reţinută de instanţa de apel.

Raţiunea existentei noii condiţii de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă, având în vedere că această infracţiune reprezintă un act pregătitor al unei fapte reale de corupţie, a fost aceea de a apropia suficient de mult fapta de lezare a valorii sociale ocrotite. Cu alte cuvinte, s-a avut în vedere să nu mai existe o vânzare de influenţă în mod generic.

Fata de aceste date esenţiale ale cauzei, care rezultă din actele legale ale instanţei, s-a apreciat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, atâta vreme cât, potrivit art. 291 C. pen., nu este îndeplinită o condiţie esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni.

S-a mai arătat că, sub aspectul laturii civile, s-a dispus în mod nelegal desfiinţarea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea din data de 8 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 434/A din 14 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015. A trimis cauza la Completul nr. 4.

Prin Încheierea din data de 18 decembrie 2018, a fost admisă declaraţia de abţinere formulată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, de judecătorii care se aflau în compunerea completului de judecată nr. 4, întrucât aceştia erau incompatibili să judece fondul recursurilor în casaţie, având în vedere că pronunţaseră hotărârea recurată.

Prin urmare, cauza a fost repartizată aleatoriu completului de judecată nr. 2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de soluţionare la data de 8 ianuarie 2019, termen la care cauza a fost amânată pentru data de 19 februarie 2019, când au avut loc dezbaterile asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţi, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpaţii A. şi B., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Recurenţii inculpaţi au susţinut prin cererea de recurs în casaţie formulată că, "conform dispoziţiilor art. 291 C. pen., pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase trebuie să fie însoţite de promisiunea concretă a autorului ca îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori sa întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Această condiţie de tipicitate a infracţiunii de trafic de influenţă este o condiţie nouă faţă de reglementarea din vechiul C. pen. (art. 257) şi nu se regăseşte în descrierea faptei din actul de sesizare a instanţei şi din cea reţinută de instanţa de apel." Prin urmare, s-a apreciat că "instanţa de apel a reţinut în mod greşit existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, atâta vreme cât, potrivit art. 291 C. pen., nu este îndeplinită o condiţie esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni."

Înalta Curte constată, în primul rând, că ceea ce critică, în realitate, recurenţii inculpaţi este statuarea asupra legii penale mai favorabile, aspect care nu se circumscrie, însă, cazului de recurs în casaţie invocat şi, de altfel, niciunui alt caz de recurs în casaţie, şi care nu poate fi cenzurat de instanţa de casaţie, întrucât stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor inculpaţi, în sensul că nu a existat o "promisiune" a inculpatului A., astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, sunt nefondate, având în vedere că instanţa de apel a analizat această critică a inculpaţilor şi a stabilit în mod definitiv că a existat o promisiune a inculpatului de a interveni pe lângă Guvernul României, promisiune care a şi fost pusă în aplicare.

Astfel, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"Din aceeaşi depoziţie a martorului L. mai rezultă că a participat la o întâlnire la Bucureşti împreună cu inculpatul A. şi martorul C. (cu care era prieten în acea perioadă), când s-a discutat explicit despre banii pentru şcoala din Ardeoani, ocazia cu care inculpatul A. a spus că "va face tot posibilul, că o să încerce" şi s-a vehiculat numele lui D. "în ideea ca A. să vorbească cu acesta pentru a interveni la Ministerul Învăţământului pentru alocare de fonduri. A. a spus că în mod sigur va vorbi cu D. şi vor merge împreună cu cei doi inculpaţi la Ministerul Învăţământului."

Această ultimă afirmaţie a martorului L. se coroborează cu declaraţiile martorului C., care a confirmat că s-a deplasat la acest minister împreună cu inculpatul A., unde a discutat cu un secretar de stat, în persoana martorului S., care ar fi fost sunat în prealabil de inculpatul D. Concluzionând, probatoriul analizat anterior demonstrează nu doar faptul că inculpaţii au promis că vor efectua demersuri la nivel guvernamental pentru alocarea resurselor necesare finanţării lucrărilor executate de societatea martorului C. la şcoala din Ardeoani, ci şi faptul că aceştia au întreprins demersuri concrete, prin mijlocirea unor întâlniri ale acestuia la Ministerul Educaţiei, fiind lipsit de relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă aceste demersuri au fost sau nu încununate de succes."

De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că, "referitor la scopul vânzării de influenţă, menţiunile prevăzute în art. 291 C. pen. nu reprezintă un veritabil element de noutate faţă de dispoziţiile art. 257 C. pen. anterior, fiind vorba mai degrabă despre precizarea variantelor comisive/omisive, legale/ilegale pe care conduita funcţionarului public le poate îmbrăca. În speţă, potrivit celor expuse anterior, situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză nu ridică dubii cu privire la întrunirea noii condiţii de tipicitate prevăzută de legea nouă, astfel încât legea penală mai favorabilă urmează a se stabili exclusiv prin raportare la tratamentul sancţionator prevăzut de lege pentru faptele comise de inculpaţi."

Aşadar, din cele expuse anterior, rezultă că, indiferent care lege penală ar fi fost stabilită în cauză ca fiind mai favorabilă, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă ar fi fost şi sunt întrunite, astfel că fapta pentru care au fost condamnaţi recurenţii inculpaţi este prevăzută de legea penală.

Cu privire la critica recurenţilor inculpaţi, care au arătat că, "sub aspectul laturii civile, s-a dispus în mod nelegal desfiinţarea antecontractului de vânzare-cumpărare", Înalta Curte constată că această critică nu poate fi circumscrisă cazului de casare invocat; prin urmare, ea nu poate fi analizată pe calea recursului în casaţie care face obiectul cauzei de fată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 434/A din 14 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 170 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 434/A din 14 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 170 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM