Romanian court upholds enforcement of Italian EAW-based sentence; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 11 august 2020

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 57/PI din data de 28 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au hotărât următoarele:

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/200, republicată, s-a respins sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Italia privind executarea mandatului european de arestare nr. 12/2018 EA emis, la data de 6 februarie 2020, de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo - Italia, faţă de persoana solicitată A..

În baza art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Palermo, secţia penală a 2-a, prin care s-a reformat sentinţa penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 şi 2 din C. pen. italian şi leziuni corporale, prev. de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian, care au corespondent în prevederile art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) C. pen. român.

S-a dispus executarea de către persoana solicitată A., pe teritoriul României, în regim de detenţie, a pedepsei de 5 ani închisoare (1825 zile) anterior menţionată.

S-a dispus deducerea din pedeapsă a duratei reţinerii de 24 de ore, din data de 13 iulie 2020, începând cu ora 11:00 (dispusă prin ordonanţa din aceeaşi dată emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020), precum şi a duratei arestării provizorii începând cu data de 13 iulie 2020 (dispusă prin încheierea penală nr. 31/IP din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi menţinută prin încheierea penală nr. 33/IP din 21 iulie 2020), până la zi.

În baza art. 99 alin. (3) teza a - II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 555 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunţării hotărârii, respectiv, 28 iulie 2020.

În baza art. 16 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu B., conform delegaţiei nr. 2722 din 13 iulie 2020 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 1012 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 13 iulie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, a înaintat instanţei semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen a Biroului Sirene Naţional din Italia, însoţită de mandatul european de arestare emis, la data de 06.02.2020, de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo - Italia, faţă de persoana solicitată A., în limba italiană, copia C.I. şi fişa de evidenţă ale persoanei solicitate, procesele-verbale de verificare şi identificare întocmite la data de 13.07.2020 şi fişa de cazier judiciar a persoanei solicitate, solicitând instanţei să fixeze un termen de judecată de urgenţă în vederea dispunerii arestării provizorii a persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de 15 zile.

Prin încheierea penală nr. 31/IP/2020 din data de 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 230 C. proc. pen., arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, începând cu data de 13 iulie 2020 până la data de 27 iulie 2020, inclusiv (măsură care a fost menţinută prin încheierea penală nr. 33/IP din 21 iulie 2020).

Prin aceeaşi încheiere s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, în data de 13 iulie 2020, începând cu ora 11:00, în baza ordonanţei din aceeaşi dată emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020.

În şedinţa publică din 28 iulie 2020, persoana solicitată A. a solicitat respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene pe numele său, arătând că doreşte să execute în România pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată în Italia.

Având în vedere poziţia exprimată de persoana solicitată A., Curtea a solicitat autorităţile judiciare din Italia copii certificate ale hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea acesteia, certificatul prevăzut în Anexa 1 la Decizia-cadru nr. 909/2008/JAI, precum şi traducerile în limba română ale acestor documente, care au fost primite la dosarul cauzei.

În contextul astfel prezentat, evaluând cauza cu care a fost învestită pe baza actelor dosarului, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, transpusă în legislaţia naţională prin Titlul III al Legii nr. 302/2004, republicată, statele membre trebuie să execute orice mandat european de arestare pe baza principiului recunoaşterii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile acestei decizii-cadru, în art. 4 fiind prevăzute motivele de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare.

Unul dintre motivele de neexecutare facultativă este cel prevăzut de art. 4 pct. 6 din decizia-cadru, care vizează situaţia în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă în conformitate cu dreptul său intern.

Acest motiv facultativ de neexecutare de regăseşte în art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căruia autoritatea română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, atunci când persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi acesta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Totodată, raportat la datele particulare ale cauzei, a notat că prin sentinţa penală nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 - R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo, secţia penală a 2-a, prin care s-a reformat sentinţa penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (toate aflate la dosar în copii certificate de autorităţile judiciare din Italia), persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 şi 2 din C. pen. italian şi leziuni corporale, prev.de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian, acelaşi aspect rezultând şi din certificatul prevăzut de Anexa I la Decizia-cadru 2008/909/JAI, emis la data de 28 noiembrie 2018 de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Palermo.

În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate A. că, în data de 2 octombrie 2009, orele 22:00, împreună cu alţi doi compatrioţi, a intrat în locuinţa victimei C., pe care a ameninţat-o cu un cuţit şi a agresat-o brutal (într-o asemenea măsură încât să-i provoace un anumit număr de vătămări), după care i-au sustras un telefon mobil, două sute de euro în bacnote, cât şi alte bunuri deţinute de către aceasta.

S-a mai reţinut că persoana solicitată A., cunoscută dinainte de persoana vătămată, care a furnizat poliţiei o descriere detaliată a acesteia, indicând şi o cicatrice pe obrazul drept, a fost recunoscută de C. ca fiind coautor în tâlhăria suferită în Marsala, în data de 2 octombrie 2009.

Instanţa a mai notat că din certificatul emis de autorităţile judiciare din Italia rezultă că persoana solicitată A. nu a fost reţinută sau arestată preventiv şi nici nu a executat vreo parte din pedeapsa de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată.

În acest context, notând că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate A. este definitivă şi executorie, că faptele pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare ar fi constituit infracţiuni şi dacă erau comise în România, având corespondent în legislaţia română în prevederile art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) C. pen. român, care incriminează infracţiunea de tâlhărie calificată, că persoana solicitată este de acord să execute pedeapsa în România şi că nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Totodată, a reţinut şi faptul că în cuprinsul certificatului emis la 28 noiembrie 2018 de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Palermo se arată că persoana solicitată A. şi-a declarat domiciliul, în temeiul prevederilor fostului art. 161 C. proc. pen., în Marsala C.da Pispisia nr. 56 şi că, prin intermediul avocatului său, D. din Baroul Marsala, a înaintat apel în data de 21 octombrie 2014. Se mai arată că, succesiv, acesta a primit notificarea extrasului sentinţei din gradul doi de judecată, la data de 1 decembrie 2016, iar la data de 12 decembrie 2016, avocatul D. a înaintat, în interesul persoanei solicitate, apel în gradul de judecată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, toate aceste împrejurări dovedesc că persoana solicitată A. a avut cunoştinţă de procedurile judiciare derulate în faţa autorităţilor judiciare italiene în faţa cărora a fost reprezentată de un apărator.

În concluzie, raportându-se la conţinutul hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare italiene şi luând în considerare faptul că persoana solicitată este cetăţean român şi are domiciliul în România, Curtea a apreciat ca fiind justificată executarea pedepsei în România, în vederea asigurării perspectivelor de reintegrare în societate ale părţii.

În raport cu aceste considerente, instanţa de fond a respins, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cererea autorităţilor judiciare din Italia privind executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, dispunând, în schimb, în temeiul art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii autorităţilor judiciare italiene, conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

*

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A. care, atât prin motivele scrise, cât şi prin concluziile orale formulate la termenul de dezbateri, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate, iar pe fond, dispunerea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei recunoscute sau de suspendare a executării acesteia sub supraveghere, pentru a putea fi alături de cei doi copii ai săi.

Aceleaşi concluzii au fost reiterate şi în cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul cauzei de către apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului-persoană solicitată.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. 2 al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Principiul recunoaşterii reciproce, care stă la baza cooperării judiciare internaţionale în materie penală, presupune, conform art. 1 alin. (2) din decizia-cadru supra citată, că statele membre sunt obligate, în principiu, să dea curs unui mandat european de arestare.

Altfel spus, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute de art. 3 din decizia-cadru, precum şi în cazurile enumerate în art. 4 din cuprinsul acesteia, care au fost transpuse în legislaţia românească în cuprinsul art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Unul dintre motivele facultative de refuz al executării mandatului european de arestare este cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, care vizează situaţia "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".

Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată," în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, "dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii".

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus evocate, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. În această situaţie, anterior pronunţării unei hotărâri cu privire la cererea de predare a persoanei solicitate, din oficiu, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. În cazul în care constată îndeplinite condiţiile prev. de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa procedează la recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare şi la punerea în executare a acesteia pe teritoriul României, respingând, totodată, cererea principală de punere în executare a mandatului european de arestare emis în baza acesteia.

În contextul acestor consideraţii teoretice, evaluând datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea a fost învestită, la data de 13 iulie 2020, în condiţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu cererea autorităţilor judiciare italiene de punere în executare a mandatului european de arestare nr. 12/2018 EA emis la data de 6 februarie 2020, de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo - Italia, pe numele cetăţeanului român A., în vederea punerii în executare a sentinţei penale nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo, secţia penală a 2-a (prin care s-a reformat sentinţa penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 şi 2 din C. pen. italian şi leziuni corporale, prev.de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian.

În această procedură, la termenul din 21 iulie 2020, la interpelarea instanţei în condiţiile art. 104 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana solicitată A. a arătat nu este de acord cu predarea sa în baza mandatului european de arestare şi că doreşte recunoaşterea hotărârii prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare de autorităţile judiciare din Italia şi executarea acesteia în România.

Luând act de aceste susţineri ale persoanei solicitate cetăţean român (reiterate în şedinţa din 28 iulie 2020), instanţa de fond, în mod corect, a constatat incidenţa în cauză a cazului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, context în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) din acelaşi act normativ a solicitat autorităţilor judiciare italiene transmiterea, în copie certificată, a sentinţei penale nr. 4840/2016 din data de 31 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo.

În acest context, evaluând copiile certificate ale hotărârilor transmise de autorităţile judiciare italiene şi certificatul prevăzut în Anexa 1 la Decizia-cadru nr. 909/2008/JAI, instanţa de fond a constatat, în mod just, îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, necesare recunoaşterii şi punerii în executare pe teritoriul României a sentinţei penale nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo, secţia penală a 2-a, prin care s-a reformat sentinţa penală nr. 560/2014 din data de 24 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul din Marsala, care a rămas definitivă la data de 27 februarie 2018 prin decizia nr. Reg. Gen. 13815/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv: caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii, statutul de cetăţean român al persoanei condamnate, acordul acesteia la executarea pedepsei în România, neincidenţa vreunuia dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din legea specială.

Deopotrivă, a reţinut şi îndeplinirea condiţiei dublei incriminări a faptelor, notând, în mod just, că faptele persoanei solicitate A. constând în aceea că, la data de 2 octombrie 2009, orele 22:00, împreună alţi doi compatrioţi, a intrat în locuinţa victimei C., pe care a ameninţat-o cu un cuţit şi a agresat-o brutal (într-o asemenea măsură încât să-i provoace un anumit număr de vătămări), după care i-au sustras un telefon mobil, două sute de euro în bacnote, cât şi alte bunuri, care constituie infracţiunile de tâlhărie în participaţie cu alte persoane, prev. de art. 110, 628 alin. (1), alin. (1), nr. 1, alin. (3), nr. 1 şi 2 din C. pen. italian şi leziuni corporale, prev.de art. 110, 582, 61, nr. 2 din C. pen. italian, au corespondent în prevederile art. 233 şi art. 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) din C. pen. român, care incriminează infracţiunea de tâlhărie calificată, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani.

În fine, reţinând şi că persoanei solicitate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil (aceasta având cunoştinţă de procedurile judiciare derulate de autorităţile judiciare italiene, în faţa cărora a fost reprezentată de un apărător), prima instanţă a constatat, în mod corect, îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de legea specială pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare străine. Ca urmare, în temeiul art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, prima instanţă a recunoscut, pe cale incidentală, sentinţa penală nr. 4840/2016 - Reg. Gen. Nr. 1473/2015 -R.G.N.R. nr. 2803/2009 din data de 31 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo, secţia penală a 2-a şi a dispus executarea, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată persoanei solicitate prin hotărârea recunoscută. Totodată, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins cererea principală de executare a mandatului european de arestare emis în baza sentinţei anterior menţionate.

De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. nu contestă soluţia primei instanţe, ci critică exclusiv modalitatea de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată de către autorităţile judiciare italiene prin hotărârea recunoscută, solicitând dispunerea unei soluţii de renunţare la aplicarea acesteia sau de suspendare a executării ei sub supraveghere, din motive de ordin personal.

Critica contestatorului este neîntemeiată întrucât, în procedura recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti străine, atribuţiile instanţei naţionale se limitează la verificarea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta neputând aduce modificări soluţiei autorităţilor statului emitent, în caz contrar încălcându-se principiile autorităţii de lucru judecat a hotărârii recunoscute, precum şi al recunoaşterii şi încrederii reciproce care guvernează cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Legea specială recunoaşte instanţei naţionale doar posibilitatea de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităţilor judiciare străine, însă numai în ipoteza prevăzută de art. 166 alin. (6) raportat la art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 166 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că eventuala adaptare a pedepsei în procedurile guvernate de normele secţiunii 2 a titlului VI din legea specială trebuie însă să aibă întotdeauna ca premisă incompatibilitatea dintre sancţiunea aplicată prin hotărârea străină şi cea prevăzută de legea română pentru infracţiunile corespondente.

O astfel de incompatibilitate intervine când natura pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

În consecinţă, atribuţia de adaptare a pedepsei, recunoscută de legea specială instanţelor naţionale, se limitează exclusiv la natura şi durata pedepsei aplicate de autorităţile judiciare străine şi devine funcţională numai în cazul situaţiilor premisă anterior evocate, modalitatea de executare a pedepsei neputând face obiectul ajustării permise de dispoziţiile legale precitate.

Aceasta întrucât individualizarea judiciară a sancţiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, este atributul exclusiv al instanţelor străine care au soluţionat în mod definitiv cauza în care s-a pronunţat hotărârea penală a cărei recunoaştere se solicită.

Ca urmare, instanţa învestită în procedura recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti străine nu poate dispune modificarea modalităţii de executare a sancţiunii penale aplicate de autorităţile judiciare străine, în caz contrar încălcându-se principiile care guvernează această procedură.

În fine, constatând că solicitarea contestatorului de dispunere a măsurii arestului la domiciliu excedează, în mod vădit, stadiului procesual al cauzei, Înalta Curte concluzionează că toate criticile formulate de persoana solicitată A. în contestaţie sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor 4251 alin. (7) ptc. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 57/PI din data de 28 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 57/PI din data de 28 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 august 2020.