Prosecutor's cassation appeal fails; abuse-of-office conviction upheld, co-defendants' non-punishment and civil compensation affirmed.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 115 din 18 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. x/2014, între altele, s-au dispus următoarele:

1. A fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. din infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la dispoziţiile art. 248, art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 38 C. pen.

A fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B. din infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la dispoziţiile art. 248, art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

(...)

4. A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248, art. 2481 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 144/2013 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 36/2015 a Curţii de Apel Iaşi, în pedepsele componente:

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (1969), raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969) şi art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1511/2011 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 693/2012 a Curţii de Apel Iaşi, a fost descontopită pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, astfel: 4 luni închisoare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, 2 luni pentru infracţiunea de uz de fals în formă continuată, 2 ani pentru infracţiunea de tentativă la abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969) şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 6 ani şi 8 luni cu pedepsele de 4 ani, 4 ani, 3 ani şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), 3 ani şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen. (1969), 1 an, 1 an, 3 ani, 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 144/2013 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 36/2015 a Curţii de Apel Iaşi, pedeapsa de 4 luni închisoare, 2 luni pentru infracţiunea de uz de fals în formă continuată, 2 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 1511/2011 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 693/2012 a Curţii de Apel Iaşi, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei închisorii, s-a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

S-a dedus din durata executării pedepsei rezultante aplicate prin sentinţă penală perioada detenţiei începând de la data de 28 ianuarie 2015 la zi.

5. A fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma complicităţii, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii pe toată durata executării pedepsei a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) C. pen. a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără încuviinţarea instanţei.

baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în beneficiul SC C. SRL sau a SC D. SRL Huşi pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

6. A fost condamnată inculpata SC E. SRL Huşi, prin reprezentant legal F., la o amendă penală în cuantum de 25.000 RON, pentru comiterea infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248, art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (1969), art. 76 alin. (4) lit. a) şi art. 80, art. 711 alin. (3) C. pen. (1969), art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 716 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei SC E. SRL Huşi, pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 2 ani.

7. S-a luat act că partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu mai are pretenţii materiale ca urmare a achitării integrale a prejudiciului cauzat de inculpaţii SC E. SRL Huşi şi B.

(...)

9. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător şi a popririi asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatei SC E. SRL Huşi, dispus prin ordonanţa din 28 septembrie 2012 emisă de D.N.A. - S.T. Iaşi în Dosarul nr. x/2011 - terenul arabil situat în extravilanul localităţii Fălciu, punctul "la dig", sola numărul 47, parcela x, în suprafaţă de 40 ha, achiziţionat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 914 din 18 aprilie 2008 şi având numerele cadastrale x (42.757 mp) şi x (357.676 mp) - menţiuni înscrise în cărţile funciare nr. x şi nr. 73215 ale localităţii Fălciu în baza Încheierilor nr. x din 17 octombrie 2012 şi nr. x din 18 octombrie 2012;

- terenul arabil situat în extravilanul localităţii Fălciu, punctul "la dig", sola numărul 47, parcela x, în suprafaţă de 40 ha, achiziţionat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 915 din 18 aprilie 2008 şi având numerele cadastrale x (370.535 mp) şi x (30.173 mp) - menţiuni înscrise în cărţile funciare numerele 73217 şi, respectiv, 73216 ale localităţii Fălciu în baza Încheierilor nr. 26313 din 18 octombrie 2012 şi nr. 26312 din 18 octombrie 2012.

10. În baza art. 25 alin. (3) raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor acte:

1. adresă emisă de Comuna Bogdana în data de 30 iulie 2007, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

2. proces-verbal al şedinţei Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din data de 17 decembrie 2007 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, numai cu privire la Comuna Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui, dosarul de urmărire penală nr. 2/P/2011;

3. proces-verbal al şedinţei Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din data de 2 august 2007 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, numai cu privire la comuna Bogdana, jud. Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011,

4. Hotărârea nr. 675 din 30 septembrie 2007, emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

5. Nota nr. x/12 februarie 2008 a Agenţiilor Domeniilor Statului, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

6. protocol de predare-preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului, nr. 1068 din 12 februarie 2008, emisă de Agenţiilor Domeniilor Statului, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

7. proces-verbal de delimitare din data de 28 ianuarie 2008, emis de Consiliul Local al com. Fălciu, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

8. Contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 18 aprilie 2008 dintre G. şi SC E. SRL Huşi, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

9. adresa Comisiei de Fond Funciar a com. Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui din 14 decembrie 2007 cu tabelul nominal, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

10. Hotărârea nr. 690 din 17 martie 2007 Comisiei Judeţene Vaslui de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

11. Contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 18 aprilie 2008 dintre H. şi SC E. SRL Huşi, fila nr. x din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

12. Adresa nr. x - 23 din 14 decembrie 2007 a Comisiei de Fond Funciar a com. Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui, fila nr. x - 320 din vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

13. Titlul de proprietate nr. x din 18 aprilie 2008 pe numele G., Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

14. Titlul de proprietate nr. x din 18 aprilie 2008 pe numele H., vol. 3 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011 fila x;

15. Încheierea nr. 5083 din 18 aprilie 2008 a OCPI Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

16. Încheierea nr. 5082 din 18 aprilie 2008 a OCPI Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

17. Adeverinţa nr. x din 18 aprilie 2008 a Primăriei com. Fălciu, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

18. Încheierea nr. 5180 din 22 aprilie 2008 a OCPI Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

19. Încheierea nr. 5081 din 18 aprilie 2008 a OCPI Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

20. adeverinţa din 18 aprilie 2008 a Primăriei com. Fălciu, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011.

21. Încheierea nr. 5168 din 2 mai 2008 a OCPI Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011

22. Încheierea nr. 5166 din 2 mai 2008 a OCPI Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011;

23. Încheierea nr. 5165 din 2 mai 2008 a OCPI Vaslui, Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011.

11. Conform art. 272 şi art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat în parte la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1682,22 RON, din care suma de 1382,22 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală şi 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească.

12. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu I. - 400 RON (Delegaţie nr. 534 din 30 iunie 2016) şi J. - 400 RON (Delegaţie nr. 544 din 4 iulie 2016) să fie achitate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, în urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în fond, instanţa a reţinut, în fapt, că la începutul secolului XX familia boierului K. deţinea în raza comunei Buda, plasa Unţeşti (delimitată actualmente administrativ de teritoriul comunelor Alexandru Vlahuţă şi Bogdana din judeţul Vaslui) o moşie de cca 600 ha teren care la decesul său (1912) a fost împărţită în cote egale între cei şase copii ai săi ce au fost expropriaţi parţial în perioada 1945 - 1946, fiindu-le lăsate în proprietate doar câte 50 ha - suprafeţe de teren de care au fost deposedaţi în totalitate în baza Decretului nr. 83/1949.

În baza Legii nr. 18/1991 moştenitorii celor şase copii ai boierului H., G., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au solicitat comisiilor locale de fond funciar Alexandru Vlahuţă şi Bogdana reconstituirea dreptului de proprietate în limita a 10 ha fiecare, fiindu-le ulterior emise titluri pentru o suprafaţă totală de 60 ha, punerea în posesie fiind făcută pe vechile amplasamente.

Ulterior, în baza Legii nr. 1/2000, numitele H. şi G. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţele de 40 ha teren la care aveau dreptul potrivit acestui act normativ - cereri care le-au fost respinse de către comisiile locale de fond funciar pe considerentul că vechile amplasamente au fost atribuite altor persoane, ambele fiind trecute în Anexa 23 (pentru despăgubiri) fără a li se oferi un alt amplasament situat în aceeaşi localitate sau într-o localitate învecinată în condiţiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005.

Suprafeţele mari de teren la care cele două martore aveau dreptul au atras, însă, interesul inculpatului A., subprefect în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui şi, respectiv, vicepreşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui în perioada critică, care, fără ştirea/acordul acestora a iniţiat/efectuat procedurile de radiere a martorelor din Anexa 23 a comunelor Alexandru Vlahuţă şi Bogdana şi înscrierea lor în Anexa 30 cu atribuirea în fizic a terenurilor pe administrativul comunei Fălciu (VS), facilitându-i astfel fratelui său B. achiziţia terenurilor în cauză la preţuri derizorii.

Acest proces, sprijinit de inculpaţii T., în perioada critică secretar al Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui şi, respectiv, secretar al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, U., membru în colectivul tehnic de lucru al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, V. secretar al Consiliului Local Bogdana, judeţul Vaslui, W., primar al comunei, judeţul Vaslui, X., primar al comunei Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui, şi Y., secretar al Consiliului Local Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui, s-a derulat, însă, cu încălcarea de către cei implicaţi, cu rea credinţă, a dispoziţiile normative ce reglementează domeniul fondului funciar şi a atribuţiunilor de serviciu.

În calitate de unică moştenitoare a defuncţilor Z. şi K., martora G. a solicitat Comisiei locale de fond funciar Bogdana (VS), în baza prevederilor Legii nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 40 ha teren agricol ce a făcut obiectul exproprierii în condiţiile art. 39 din Legea nr. 18/1991, al cărui vechi amplasament se află într-o zonă deluroasă de podiş având clasa de fertilitate IV, cu o pantă de 10 - 15 grade, la cca 1 km de satul Găvanu, având un drum de acces nemodernizat şi greu accesibil pe timp nefavorabil, solicitare respinsă de această comisie pe considerentul că pe vechiul amplasament fuseseră puşi în posesie locatorii şi acţionarii SC AA. SA Zorleni (VS), circumstanţe în care solicitanta a fost trecută în Anexa 23 (în vederea acordării de despăgubiri), propunere validată de Comisia judeţeana de fond funciar Vaslui (şi necontestată), circumstanţe în care, cu Adresa nr. x din 26 martie 2007, comisia locală a înaintat documentaţia aferentă solicitării la Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor în vederea stabilirii despăgubirilor.

În cursul anului 2007, din considerente ce nu au putut fi stabilite datorită lipsei de cooperare a celor implicaţi, uzând de calitatea sa de membru în colectivul tehnic de lucru al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, învinuita U. i-a determinat pe inculpaţii W. (primar al comunei Bogdana judeţul Vaslui) şi V. (secretar al Consiliului Local Bogdana, judeţul Vaslui) să ceară Comisiei judeţene radierea numitei G. din Anexa 23 şi înscrierea acesteia în Anexa 30, solicitare căreia învinuiţi i-au dat curs, sens în care au întocmit Adresa nr. x din 30 iulie 2007, fără respectarea procedurii impuse de dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005 (ce impunea trimiterea unei oferte de acordare a suprafeţei de teren pe un alt amplasament către numita G., ce nu a făcut vreo solicitare în acest sens) şi fără a supune dezbaterii şi a obţine aprobarea prealabilă a Comisiei locale de fond funciar Bogdana (VS) în condiţiile art. 5 din H.G. nr. 890/2005.

La data de 2 august 2007, exclusiv în baza respectivei adrese, inculpaţii A. şi T. (în calitate de vicepreşedinte şi, respectiv, secretar) au supus propunerea în cauză aprobării Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, cu menţiunea că terenul va fi restituit în fizic din rezerva A.D.S., propunere validată (inclusiv cu votul celor 2 învinuiţi) de către ceilalţi membrii ai comisiei (ce au acţionat în condiţiile erorii de fapt) BB., CC., DD., EE., FF.,GG. şi HH.

Ulterior, deşi Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui nu a indicat un anume amplasament, inculpatul A. a semnat Hotărârea nr. 675 din 30 noiembrie 2007 în care a indicat explicit faptul că atribuirea suprafeţei de 40 ha teren se va face pe raza comunei Fălciu (VS), amplasată în partea sud-estică a judeţului Vaslui, pe malul râului Prut, pe administrativul căruia A.D.S. deţinea în administrare suprafeţe de teren cu grad ridicat de fertilitate, propice exploatării agricole în regim intensiv.

În baza acestei hotărâri, în temeiul art. 3 din Legea nr. 268/2001 şi art. 9 din H.G. nr. 626/2001, Agenţia Domeniilor Statului a pus la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar Fălciu (VS) o suprafaţă de 40 ha teren arabil aflat în exploatarea SC II. SA Fălciu (VS) şi amplasată în extravilanul localităţii Fălciu (tarlaua x, parcela x) într-o zonă exclusiv agricolă şi destinată culturilor agricole în mod intensiv, având forme regulate (aproape drept) şi acces pe două laturi, dispunând de canale de irigare şi staţie de pompare în imediata apropiere,etc. - suprafaţă de teren pentru care a fost ulterior emis Titlul de proprietate nr. x din 18 aprilie 2008 pe numele numitei G. fără ca aceasta să fi fost pusă în posesie şi să i se fi înmânat acest titlu în condiţiile art. 5 lit. i), art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005.

Aflat în conivenţă evidentă cu fratele său A. şi încălcând aceste ultime dispoziţii normative, inculpatul B. a ridicat personal de la sediul Primăriei Fălciu (VS) titlul de proprietate astfel eliberat (în chiar ziua emiterii lui) după care a contactat-o telefonic pe numita G. condiţionându-i remiterea documentului de vânzarea întregii suprafeţe contra sumei de 80.000 RON .

Fiind o persoană în vârstă, bolnavă şi fără speranţa de a se mai putea folosi de eventualele despăgubiri pe care statul roman ar fi trebuit să i le acorde (şi la care nu mai spera), numita G. a acceptat propunerea inculpatului B., sens în care acesta şi-a trimis şoferul şi a adus-o în municipiul Huşi unde a fost perfectat (în aceeaşi zi cu data emiterii titlului de proprietate) contractul de vânzare/cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 914 din 18 aprilie 2008 prin care imobilul a intrat în proprietatea SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x.

În modalitatea descrisă mai sus, pe de o parte, Statul Roman (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul A.D.S.) a fost prejudiciat cu suma de 60.600 RON (diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi respectiv, noilor amplasamente ale terenurilor: 50.480 RON/111.080 RON, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză evaluatorie efectuate procedural în cauză de către experţii judiciari JJ. şi KK., iar, pe de altă parte, SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x, a obţinut un folos în valoare de 31.080 RON prin achiziţia terenului în cauză la un preţ inferior (2.000 RON/ha) celui de piaţă al acestuia (2.777 RON/ha).

O procedură asemănătoare a fost urmată şi în cazul cererii formulate de unica moştenitoare a defunctei LL., respectiv martora H. (decedată la data de 1 iulie 2011), care a solicitat Comisiei locale de fond funciar Alexandru Vlahuţă (VS) la datele de 2 septembrie 2000 şi 21 iulie 2011, în baza prevederilor Legii nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 40 ha teren agricol ce a făcut obiectul exproprierii în condiţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, al cărui vechi amplasament se află într-o zonă deluroasă de podiş formată din culmi paralele cu diferenţe de relief de cca 150 - 200 m cu pante greu accesibile pe timp nefavorabil şi având clasa de fertilitate IV, la cca 1 km de satul Morăreni şi 2 km de satul BUDA, cu drum de acces nemodernizat, fără utilităţi şi având parţial destinaţia de teren agricol (36,86 ha)ţ diferenţa fiind păşune (0,98 ha) şi, respectiv, tufăriş (2,16 ha)ţ solicitare respinsă de această comisie pe considerentul că pe vechiul amplasament fuseseră puşi în posesie locatorii şi acţionarii SC AA. SA Zorleni (VS), circumstanţe în care solicitanta a fost trecută în Anexa 23 (în vederea acordării de despăgubiri, propunere validată de Comisia judeţeana de fond funciar Vaslui prin Hotărârea nr. 49 din 13 martie 2002.

Astfel, în cursul anului 2007, din considerente ce nu au putut fi stabilite datorită lipsei de cooperare a celor implicaţi, uzând de calitatea sa de secretar al Instituţiei Prefectului şi, respectiv, al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, inculpatul T. i-a determinat pe inculpaţii X. (primar al comunei Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui) şi Y. (secretar al Consiliului Local Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui) să ceară Comisiei judeţene radierea numitei H. din Anexa 23 şi înscrierea acesteia în Anexa 30, solicitare căreia cei doi învinuiţi i-au dat curs, sens în care au întocmit fără respectarea procedurii impuse de dispoziţiile art, 10 din H.G. nr. 890/2005 (ce impunea trimiterea unei oferte de acordare a suprafeţei de teren pe un alt amplasament către numita H., ce nu a făcut vreo solicitare în acest sens) şi fără a supune dezbaterii şi a obţine aprobarea prealabilă a Comisiei locale de fond funciar Alexandru Vlahuţă (VS) în condiţiile art. 5 din H.G. nr. 890/2005 Adresa nr. x din 14 decembrie 2007.

La data de 17 decembrie 2007, exclusiv în baza respectivei adrese, inculpaţii A. şi T. (în calitate de vicepreşedinte şi, respectiv, secretar), au supus propunerea în cauză aprobării Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui cu menţiunea că terenul va fi atribuit pe raza comunei Fălciu, din rezerva A.D.S., propunere validată (inclusiv cu votul celor doi învinuiţi) de către ceilalţi membrii ai comisiei (ce au acţionat în condiţiile erorii de fapt), respectiv MM., GG., NN. şi HH., sens în care, ulterior, prefectul în funcţie OO. a emis Hotărârea nr. 690 din 17 decembrie 2007 în cuprinsul căreia a menţionat explicit faptul că atribuirea suprafeţei de 40 ha teren se va face pe raza comunei Fălciu (VS), din terenurile aflate în exploatarea SC II. SA Fălciu (VS).

În baza acestei hotărâri, în temeiul art. 3 din Legea nr. 268/2001 şi art. 9 din H.G. nr. 626/2001, Agenţia Domeniilor Statului a pus la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar Fălciu (VS) o suprafaţă de 40 ha teren arabil aflat în exploatarea SC II. SA Fălciu (VS) şi amplasată în extravilanul localităţii Fălciu (tarlaua x, parcela x) într-o zonă exclusiv agricolă şi destinată culturilor agricole în mod intensiv, având forme regulate (aproape drept) şi acces pe două laturi, dispunând de canale de irigare şi staţie de pompare în imediata apropiere, etc., suprafaţă de teren pentru care a fost, ulterior, emis titlul de proprietate nr. x/18 aprilie 2018 pe numele numitei H. fără ca aceasta să fi fost pusă în posesie şi să i se fi înmânat acest titlu în condiţiile art. 5 lit. i), art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005.

Şi de această dată, inculpatul B., aflat în conivenţă evidentă cu fratele său A. şi încălcând aceste ultime dispoziţii normative, a ridicat personal de la sediul Primăriei Fălciu (VS) titlul de proprietate astfel eliberat (în chiar ziua emiterii lui) după care a contactat-o telefonic pe numita H. care a acceptat propunerea sa de a-i vinde întreaga suprafaţă contra sumei de 80.000 RON.

Fiind o persoană în vârstă şi bolnavă, H. a refuzat însă propunerea inculpatului de a face deplasarea la Vaslui în vederea perfectării actelor notariale, punându-l, însă, în contact cu martorul L. căruia îi dăduse anterior o procură în acest sens. În acest mod inculpatul şi-a trimis şoferul pentru a o aduce de la Bucureşti pe martora G., pe traseul de întoarcere acesta luându-l din Bârlad şi pe L. care a semnat, în calitate de mandatar, în aceeaşi zi cu data emiterii titlului de proprietate, contractul de vânzare/cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 915 din 18 aprilie 2008 - prin care imobilul a intrat în proprietatea SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x.

În modalitatea descrisă, pe de o parte, Statul Roman (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul A.D.S.) a fost prejudiciat cu suma de 89.440 RON (diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi respectiv, noilor amplasamente ale terenurilor: 27.400 RON/116.840 RON, astfel cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză evaluatorie efectuate procedural în cauză de către experţii judiciari JJ. şi KK. - (F: V2/148÷199), iar, pe de altă parte, SC Comercial SRL Huşi, judeţul Vaslui, a obţinut un folos în valoare de 36.840 RON prin achiziţia terenurilor în cauză la un preţ inferior (2.000 RON/ha) celor de piaţă al acestora (2.921 RON/ha).

Prin adresa nr. x/18 martie 2013, reprezentanţii legali ai Agenţiei Domeniilor Statului şi-au manifestat opţiunea de a se constitui parte civilă în cauză fără a indica explicit cuantumul prejudiciului suferit.

S-a subliniat că întreaga procedură administrativă, derulată atât la nivelul comisiilor locale, cât şi a celei judeţene de fond funciar, s-a derulat cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din H.G. nr. 890/2005, ce impunea trimiterea unei oferte de acordare a suprafeţei de teren pe un alt amplasament către cele două martore, ce nu au făcut vreo solicitare în acest sens, art. 5 din H.G. nr. 890/2005, fără a supune dezbaterii şi a obţine aprobarea prealabilă a celorlalţi membri ai comisiilor locale de fond funciar şi, respectiv, art. 5 lit. i), art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005, fără ca martorele să fi fost puse în posesie şi să li se fi înmânat titlurile de proprietate.

Situaţia de fapt mai sus expusă a rezultat din declaraţiile inculpaţilor X. şi Y., declaraţiile martorilor PP., QQ., RR., G., L., H., NN., W., V., NN., CC., DD., BB. şi MM., precum şi din rapoartele de expertiză evaluatorie (efectuate procedural în cauză de către experţii judiciari JJ. şi KK.) şi topo-cadastrale (efectuate procedural în cauză de către expertul judiciar SS.).

S-a reţinut, astfel, că, fapta inculpatei U. de a fi sprijinit, determinându-i în calitatea ei de şef al Biroului Fond Funciar în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui şi de membru în colectivul tehnic de lucru al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, pe inculpaţii W., primar al comunei Bogdana, judeţul Vaslui, şi V., secretar al Consiliului Local Bogdana, judeţul Vaslui, să solicite radierea numitei G. din Anexa 23 şi înscrierea acesteia în Anexa 30, demersurile inculpaţilor A. şi T. de a-i determina, în calitate de vicepreşedinte şi, respectiv, secretar, ai Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, pe ceilalţi membrii ai comisiei întruniţi în şedinţa din data de 02 august 2007 să aprobe, în condiţiile erorii de fapt, propunerea reprezentanţilor nominalizaţi mai sus ai Comisiei de fond funciar Bogdana (VS), de radiere a numitei G. din Anexa 23 a localităţii şi înscrierea ei în Anexa 30 cu atribuirea terenului în fizic pe raza comunei Fălciu (VS), din rezerva A.D.S. operaţiune făcută în scopul creşterii valorii de piaţă a terenului în cauză (interzisă de dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit.

g) din Legea nr. 169/1997), fără respectarea procedurii impuse de dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005 (ce impunea trimiterea unei oferte de acordare a suprafeţei de teren pe un alt amplasament către martoră, ce nu a făcut vreo solicitare în acest sens) şi realizată prin încălcarea de către cei implicaţi, cu rea credinţă, a dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 890/2005 (fără a supune dezbaterii şi a obţine aprobarea prealabilă a celorlalţi membri ai comisiilor locale de fond funciar) şi, respectiv, art. 5 lit. i), art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005 (fără ca martora să fi fost pusă în posesie şi să i se fi înmânat titlul de proprietate), modalitate în care, pe de o parte, Statul Roman (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul A.D.S.) a fost prejudiciat cu suma de 60.600 RON (diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi, respectiv, noilor amplasamente ale terenurilor: 50.480 RON/111.080 RON - n.n.), iar, pe de altă parte, SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x, a obţinut un folos în valoare de 31.080 RON prin achiziţia terenului în cauză la un preţ inferior (2.000 RON/ha) celui de piaţă al acestuia (2.777 RON/ha), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen. (1969).

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A. de a fi aprobat şi, respectiv, a-i fi determinat pe ceilalţi membrii ai comisiei întruniţi în şedinţele din 2 august 2007 şi 17 decembrie 2007 să aprobe în condiţiile erorii de fapt, în calitatea sa de vicepreşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui aflat în exerciţiul funcţiunii, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi acţionând în conivenţă cu inculpaţii T. (secretar al Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui şi, respectiv, secretar al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui), U. (şef al Biroului Fond Funciar în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui şi membru în colectivul tehnic de lucru al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui), W. (primar al comunei Bogdana, judeţul Vaslui), V. (secretar al Consiliului Local Bogdana, judeţul Vaslui), X. (primar al comunei Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui), Y. (secretar al Consiliului Local Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui) şi B. (administrator al SC E. SRL Huşi, Judeţul Vaslui - C.U.I.: x- beneficiarul final al operaţiunilor), propunerile reprezentanţilor nominalizaţi mai sus ai Comisiilor de fond funciar Bogdana şi Alexandru Vlahuţă (VS), de radiere a numitelor G.

şi H. din Anexa 23 a localităţilor în cauză şi înscrierea lor în Anexa 30, cu atribuirea terenurilor în fizic pe raza comunei Fălciu (VS), din rezerva A.D.S., operaţiune făcută în scopul creşterii valorii de piaţă a terenurilor în cauză (interzisă de dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit.

g) din Legea nr. 169/1997), fără respectarea procedurii impuse de dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005 (ce impunea trimiterea unei oferte de acordare a suprafeţei de teren pe un alt amplasament către cele două martore, ce nu au făcut vreo solicitare în acest sens) şi realizată prin încălcarea de către cei implicaţi, cu rea credinţă, a dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 890/2005 (fără a supune dezbaterii şi a obţine aprobarea prealabilă a celorlalţi membri ai comisiilor locale de fond funciar) şi, respectiv, art. 5 lit. i), art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005 (fără ca martorele să fi fost puse în posesie şi să li se fi înmânat titlurile de proprietate) modalitatea în care, pe de o parte Statul Roman (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul A.D.S.) a fost prejudiciat cu suma de 150.040 RON (diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi respectiv, noilor amplasamente ale terenurilor: 77.880 RON/227.920 RON - n.n.), iar pe de altă parte - SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x, a obţinut un folos în valoare de 67.920 RON prin achiziţia terenurilor în cauză la un preţ inferior (2.000 RON/ha) celor de piaţă al acestora (2.777 RON/ha şi, respectiv, 2.921 RON/ha), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 lit.

a) C. pen. (1969).

Totodată, s-a arătat că fapta inculpatului B. de a fi sprijinit (contactând persoanele îndreptăţite, negociind cu acestea cumpărarea terenurilor, ridicând titlurile de proprietate emise pe numele acestora, etc.), la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, demersurile inculpaţilor A. şi T. de a aproba şi a-i determina pe ceilalţi membrii ai comisiei întruniţi în şedinţele din 02 august 2007 şi 17 decembrie 2007 să aprobe, în condiţiile erorii de fapt, în calitate de vicepreşedinte şi, respectiv, secretar al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, aflaţi în exerciţiul funcţiunii, propunerile reprezentanţilor Comisiilor de fond funciar Bogdana şi Alexandru Vlahuţă (VS), de radiere a numitelor G. şi H. din Anexa 23 a localităţilor în cauză şi înscrierea lor în Anexa 30 cu atribuirea terenurilor în fizic pe raza comunei Fălciu (VS), din rezerva A.D.S., operaţiune făcută în scopul creşterii valorii de piaţă a terenurilor în cauză (interzisă de dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit.

g) din Legea nr. 169/1997), fără respectarea procedurii impuse de dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005 (ce impunea trimiterea unei oferte de acordare a suprafeţei de teren pe un alt amplasament către cele două martore, ce nu au făcut vreo solicitare în acest sens) şi realizată prin încălcarea de către cei implicaţi, cu rea credinţă, a dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 890/2005 (fără a supune dezbaterii şi a obţine aprobarea prealabilă a celorlalţi membri ai comisiilor locale de fond funciar) şi, respectiv, art. 5 lit. "i", art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005 (fără ca martorele să fi fost puse în posesie şi să li se fi înmânat titlurile de proprietate) modalitatea în care, pe de o parte Statul Roman (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul A.D.S.) a fost prejudiciat cu suma de 150.040 RON (diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi respectiv, noilor amplasamente ale terenurilor: 77.880 RON/227.920 RON - n.n.), iar, pe de altă parte, SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x (firmă al cărui administrator este), a obţinut un folos în valoare de 67.920 RON prin achiziţia terenurilor în cauză la un preţ inferior (2.000 RON/ha) celor de piaţă al acestora (2.777 RON/ha şi, respectiv, 2.921 RON/ha), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 lit.

a) C. pen. (1969).

Fapta inculpatei SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x, în numele şi interesul căreia inculpatul B. a sprijinit (contactând persoanele îndreptăţite, negociind cu acestea cumpărarea terenurilor, ridicând titlurile de proprietate emise pe numele acestora, etc.), la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, demersurile inculpaţilor A. şi T. de a aproba şi a-i determina pe ceilalţi membrii ai comisiei întruniţi în şedinţele din 2 august 2007 şi 17 decembrie 2007 să aprobe în condiţiile erorii de fapt, în calitate de vicepreşedinte şi, respectiv, secretar al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, aflaţi în exerciţiul funcţiunii propunerile reprezentanţilor Comisiilor de fond funciar Bogdana şi Alexandru Vlahuţă (VS), de radiere a numitelor G.

şi H. din Anexa 23 a localităţilor în cauză şi înscrierea lor în Anexa 30 cu atribuirea terenurilor în fizic pe raza comunei Fălciu (VS), din rezerva A.D.S., operaţiune făcută în scopul creşterii valorii de piaţă a terenurilor în cauză (interzisă de dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit.

g) din Legea nr. 169/1997), fără respectarea procedurii impuse de dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005 (ce impunea trimiterea unei oferte de acordare a suprafeţei de teren pe un alt amplasament către cele două martore, ce nu au făcut vreo solicitare în acest sens) şi realizată prin încălcarea de către cei implicaţi, cu rea credinţă, a dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 890/2005 (fără a supune dezbaterii şi a obţine aprobarea prealabilă a celorlalţi membri ai comisiilor locale de fond funciar) şi, respectiv, art. 5 lit. i), art. 34 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005 (fără ca martorele să fi fost puse în posesie şi să li se fi înmânat titlurile de proprietate) modalitatea în care, pe de o parte, Statul Roman (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul A.D.S.) a fost prejudiciat cu suma de 150.040 RON (diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi respectiv, noilor amplasamente ale terenurilor: 77.880 RON/227.920 RON - n.n.), iar, pe de altă parte, SC E. SRL Huşi, judeţul Vaslui, C.U.I.: x, a obţinut un folos în valoare de 67.920 RON prin achiziţia terenurilor în cauză la un preţ inferior (2.000 RON/ha) celor de piaţă al acestora (2.777 RON/ha şi, respectiv, 2.921 RON/ha), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 lit.

a) C. pen. (1969).

Împotriva sentinţei penale sus menţionate, în termen legal, au declarat apel Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii T., U., A., B. şi SC E. SRL, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin Decizia penală nr. 691 din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi, şi de inculpaţii A., T., U., B. şi SC E. SRL Huşi, împotriva Sentinţei penale nr. 115 din 18 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2014, sentinţă care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală, în sensul înlăturării tuturor dispoziţiilor, cu excepţia celor privind respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii A. şi B., precum şi a celor referitoare la obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat şi a achitării onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu şi, în latură civilă, în sensul înlăturării tuturor dispoziţiilor, cu excepţia celor referitoare la ridicarea sechestrului asigurător şi a popririi şi, respectiv, de respingere a cererii de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui.

Rejudecând cauza în limitele arătate, cu privire la inculpaţii A., B. şi SC E. SRL Huşi, s-au dispus următoarele:

III. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa orice funcţie în administraţia publică - C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa orice funcţie din administraţia publică - C. pen. (1969).

S-a constatat că infracţiunea ce formează obiectul judecăţi a fost comisă în condiţiile concursului real de infracţiuni cu infracţiunile pentru a căror săvârşire inculpatul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1511 din 2 decembrie 2011 a Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 639 din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi şi Sentinţa penală nr. 144/25 iunie 2013 a Tribunalului Vaslui, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 36 din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 1511/2011 a Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 693/2012 a Curţii de Apel Iaşi.

1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1511/2011 a Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 639/2012 a Curţii de Apel Iaşi şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

a) - 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen. (1969);

b) - 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

c) - 2 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 248 C. pen. (1969).

2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 144/2013 a Tribunalului Vaslui, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 36/2015 a Curţii de Apel Iaşi, şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

a) - 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.;

b) - 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.;

c) - 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

d) - 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

e) - 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

f) - 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 289 C. pen. (1969), raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

g) - 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.;

h) - 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969), a fost contopită pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin decizie cu pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente prin hotărârile anterioare de condamnare, respectiv cele arătate la pct. 1.a., 1.b., 1.c., 2.a., 2.b., 2.c., 2.d., 2.e., 2.f., 2.g. şi 2.h. din hotărâre, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului A. alături de pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa orice funcţie în administraţia publică - C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani calculată conform art. 66 C. pen. (1969).

S-a arătat că, în total, inculpatul A. are de executat pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa orice funcţie în administraţia publică - C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani calculată conform art. 66 C. pen. (1969).

S-a dedus din durata pedepsei principale de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie penală perioada executată, respectiv perioada de la data de 28 ianuarie 2015 până la data de 5 iulie 2017, inclusiv.

IV. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 16 lit. h) C. proc. pen. cu referire la art. 741 alin. (2) C. pen. (1969), s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

V. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu în ceea ce o priveşte pe inculpata SC E. SRL Huşi din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 75 lit. a) C. pen. (1969), în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 16 lit. h) C. proc. pen. cu referire la art. 741 alin. (2) C. pen. (1969), a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei SC E. SRL Huşi, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, a fost înlăturată din sentinţa penală apelată dispoziţia privind desfiinţarea actelor menţionate la pct. 10 din dispozitivul respectivei hotărâri.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi art. 999 C. civ. din 1864 a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Domeniilor Statului, şi s-a constatat recuperat integral prejudiciul.

A fost menţinută dispoziţia referitoare la ridicarea în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a sechestrului asigurător şi a popririi asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatei SC E. SRL Huşi, dispus prin ordonanţa din 28 septembrie 2012 emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi în Dosarul nr. x/2011, respectiv:

- terenul arabil situat în extravilanul localităţii Fălciu, punctul "La dig", sola numărul 47, parcela x, în suprafaţă de 40 ha, achiziţionat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 914/18 aprilie 2008 şi având numerele cadastrale x (42.757 mp) şi x (357.676 mp) - menţiuni înscrise în cărţile funciare nr. x şi nr. 73215 ale localităţii Fălciu în baza Încheierilor nr. x din 17 octombrie 2012 şi nr. x din 18 octombrie 2012;

- terenul arabil situat în extravilanul localităţii Fălciu, punctul "La dig", sola numărul 47, parcela x, în suprafaţă de 40 ha, achiziţionat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 915 din 18 aprilie 2008 şi având numerele cadastrale x (370.535 mp) şi x (30.173 mp) - menţiuni înscrise în cărţile funciare nr. x şi, respectiv, nr. 73216 ale localităţii Fălciu în baza Încheierilor nr. x din 18 octombrie 2012 şi nr. x din 18 octombrie 2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător şi a popririi dispus prin ordonanţa din 28 septembrie 2012 emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi în Dosarul nr. x/2011 asupra bunurilor mobile şi imobile a inculpaţilor U., T., A. şi B.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 270 RON reprezentând onorariu parţial (25%) apărători desemnaţi din oficiu [Delegaţiile nr. 4058 din 1 august 2017 av. TT., nr. 4059 din 1 august 2017 - av. UU. şi nr. 4060 din 1 august 2017 av. VV., emise de Baroul Iaşi] să rămână în sarcina statului şi va fi avansată Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea inculpaţilor apelanţi B., A., T. şi U. de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru lipsa de motivare a hotărârii apelate şi, în special, pentru lipsa analizei probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi a celor care au fost înlăturate, constatând că, în cuprinsul sentinţei, au fost prezentate motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza pronunţării soluţiilor date în rezolvarea acţiunii penale şi acţiunii civile, fiind indicate probele cărora judecătorul fondului le-a acordat valoare probantă.

Raportându-se la jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului în materie, Curtea a arătat că, în cauză, chiar dacă motivarea este una succintă/mai puţin consistentă, instanţa de fond a examinat probele de la dosar, pe baza cărora a reţinut situaţia de fapt redată în considerentele hotărârii pronunţate, precum şi apărările formulate de către inculpaţi, dând răspuns uneori, într-un mod implicit, tuturor problematicilor ce i-au fost aduse în atenţie. De asemenea, în considerentele hotărârii date, instanţa de fond a analizat, punctual, situaţia fiecărui inculpat, arătând care sunt motivele pentru care nu a primit apărările formulate de acesta.

În plus, faţă de critica inculpatului T. în sensul că situaţia de fapt reţinută în sarcina sa nu este suficient descrisă în considerentele sentinţei penale apelate, Curtea a arătat că deficienţele din motivarea hotărârii instanţei de fond urmează a fi corectate, completate de către instanţa de control judiciar în considerentele deciziei.

Efectuând, în continuare, propria analiză şi evaluare atentă şi minuţioasă a tuturor mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti desfăşurate în fond şi apel, raportat şi la apărările formulate de inculpaţi, Curtea a reţinut o situaţie de fapt care, în linii mari, este identică cu cea avută în vedere de prima instanţă.

Astfel, s-a reţinut că, în cursul anului 2007, inculpatul A. a exercitat funcţia de subprefect în cadrul Instituţiei Prefectului Vaslui şi, respectiv, pe aceea de locţiitor/vicepreşedinte al preşedintelui Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui (conform Ordinului nr. 21 din 15 ianuarie 2007 emis de Prefectul Judeţului Vaslui). Inculpatul A. este frate cu inculpatul B., cel din urmă fiind unic asociat şi administrator în cadrul SC E. SRL Huşi, societate comercială ce a fost înmatriculată în anul 1996 şi al cărei obiect principal de activitate l-a constituit comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate de produse alimentare, băuturi şi tutun şi care, în anul 2007, şi-a extins acest obiect în domeniul exploatării terenurilor agricole.

În aceeaşi perioadă de timp - anul 2007, inculpatul T. a exercitat funcţia de subprefect al Instituţiei Prefectului Judeţului Vaslui şi, respectiv, pe aceea de secretar al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, iar inculpata U. a avut calitatea de membru în colectivul tehnic de lucru al aceleiaşi comisii de fond funciar.

În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, martorele G. şi H. au dobândit vocaţia de a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de câte 40 ha teren (diferenţa dintre suprafaţa pentru care le fusese reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, respectiv câte 10 ha de familie şi suprafaţa maximă de 50 ha de proprietar prevăzută de legea nouă), cererile acestora de reconstituire fiind respinse de către comisiile locale de fond funciar Bodoga, jud. Vaslui (în cazul martorei G.) şi, respectiv, Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui (în cazul martorei H.) cu motivul că pe vechile amplasamente fuseseră puse în posesie alte persoane. În acest context, fiecare dintre cele două martore au fost înscrise în Anexa 23 din Legea nr. 247/2005, în vederea acordării de despăgubiri.

Potrivit menţiunilor cuprinse în procesul-verbal al şedinţei Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din 2 august 2007, şedinţă la ale cărei lucrări au participat şi inculpaţii A., în calitate de vicepreşedinte, şi T., în calitate de secretar, membrii acestei comisii au validat propunerea de modificare a Anexei 23 în sensul radierii din respectiva anexă a numitei G., înscrisă cu suprafaţa de 40 ha teren şi înscrierea acesteia în Anexa 30 - teren A.D.S. Aşadar, în şedinţa din 2 august 2007 a Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui a fost validată propunerea ca martora G. să fie radiată din Anexa 23 şi, corelativ, să fie înscrisă în Anexa 30 care presupunea atribuirea în fizic a suprafeţei de 40 ha teren, fiind făcută menţiunea că terenul va fi dat din rezerva A.D.S. Din menţiunile cuprinse în procesul-verbal din 02 august 2007 a rezultat că la baza înscrierii pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a aflat "adresa comisiei locale", aceasta fiind documentul esenţial ce a fundamentat validarea "transferului" numitei G. de pe Anexa 23 pe Anexa 30. Acţionând în această manieră, membrii Comisiei judeţene au ignorat şi astfel au încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 890/2005 potrivit cărora "Pentru adoptarea hotărârilor comisiile (referindu-se la comisiile judeţene) vor solicita prezentarea tuturor actelor necesare ...".

Instanţa de apel a reţinut că, prin Adresa nr. x din 30 iulie 2007, înregistrată la Prefectura Judeţului Vaslui, la data de 2 august 2007 (în chiar ziua şedinţei Comisiei judeţene de fond funciar) semnată de martorii W., în calitate de primar al com. Bogdana, jud. Vaslui, şi V., în calitate de secretar al aceleiaşi comune, se solicita Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui "... a radia din Anexa 23 a comunei Bogdana pe doamna G. cu suprafaţa de 40,00 ha şi înscrierea ca urmarea solicitării acesteia în Anexa nr. 30 a comunei Bogdana tot cu această suprafaţă.". S-a observat că în adresa anterior indicată se face menţiunea că solicitarea de transfer a numitei G. de pe o anexă pe cealaltă s-a făcut la "solicitarea acesteia", însă, analiza coroborată a declaraţiilor numiţilor G., W. şi V. a dovedit fără putinţă de tăgadă împrejurarea că prima nu s-a adresat Comisiei locale de fond funciar Bogdana cu o solicitare privind transferul său din Anexa 23 în Anexa 30.

Raportându-se la dispoziţiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005, cu referire la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 şi art. 5 lit. c) din H.G. nr. 890/2005, ce reglementează procedura ce trebuia urmată în situaţia în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai era posibilă, şi verificând harta geografică a judeţului Vaslui, Curtea a observat că cele două comune - Bogdana şi Fălciu - nu doar că nu sunt limitrofe, ci sunt situate la distanţe mari, în puncte cardinale diferite, constatând, astfel, că nu au fost respectate dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 atunci când reconstituirea dreptului de proprietate pentru G. s-a făcut pe raza localităţii Fălciu.

În aceste condiţii, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, au rezultat două aspecte esenţiale, respectiv că propunerea de schimbare a vechiului amplasament în cazul moştenitoarei G. analizată de Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui la data de 02 august 20107 nu provenea de la organul competent (şi anume de la Comisia locală de fond funciar Bogdana, jud. Vaslui) şi că nu fusese urmată procedura reglementată de art. 10 din H.G. nr. 890/2005. Practic, Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui primise o solicitare din partea unui organ necompetent (primarul şi secretarul comunei Bogdana) şi fără a avea la baza documentaţia care să permită constatarea împrejurării dacă a fost sau nu urmată procedura stabilită de cadrul normativ incident în materie.

În ceea ce priveşte împrejurările concrete în care a fost emisă Adresa nr. x din 30 iulie 2007 a Primăriei Bogdana, jud. Vaslui, pe baza declaraţiilor date de martorii W. şi V., Curtea a reţinut că, într-una din zilele de la sfârşitul lunii iulie 2007, inculpata U. a contactat telefonic Primăria Comunei Bogdana, jud. Vaslui, şi în cadrul discuţiei telefonice purtate cu secretarul V. i-a comunicat acestuia "că doamna G. trebuie înscrisă în anexa 30 de urgenţă deoarece urma să aibă loc şedinţa Comisiei judeţene de fond funciar în care să i se aprobe retrocedarea terenului într-o altă comună". În urma acestei solicitări şi a discuţiei pe care secretarul V. a purtat-o cu primarul W., reprezentanţii Primăriei Bogdana au întocmit Adresa nr. x din 30 iulie 2007 pe care au înaintat-o Prefecturii Judeţului Vaslui.

În opinia judecătorilor din controlul judiciar, intervenţia pe care inculpata U. a avut-o pe lângă reprezentanţii Primăriei Bogdana a fost esenţială, hotărâtoare pentru procedura ce a urmat ulterior şi care a avut ca rezultat final reconstituirea dreptului de proprietate pe numele martorei G. pentru suprafaţa de 40 ha teren, întrucât fără aceasta demersul ce viza transferul martorei de pe Anexa 23 pe Anexa 30 nu ar fi putut avea loc.

Curtea a reţinut că apărările inculpatei U. referitoare la faptul că discuţia telefonică a purtat-o doar cu secretarul V., că nu i-ar fi cerut acestuia să emită adresa cu încălcarea dispoziţiilor legale şi că intervenţia sa nu constituie o activitate de convingere, nu au relevanţă din perspectiva acuzaţiei de complicitate la abuz în serviciu, abuz pretins că a fost comis de către coinculpaţii A. şi T. la data de 2 august 2007, întrucât, chiar dacă nu a purtat o discuţie nemijlocită cu primarul W., era evident pentru aceasta faptul că secretarul V. nu putea acţiona de unul singur pentru a da curs solicitării sale, ci avea nevoie de girul factorului de decizie de la nivel local. De asemenea, deşi în cadrul discuţiei telefonice inculpata nu i-a spus martorului V. cum anume să acţioneze pentru "emiterea adresei", cu încălcarea legii sau, dimpotrivă, cu respectarea legii, acest aspect ar fi trebuit verificat de către inculpată (în calitatea sa de funcţionar - membru în colectivul tehnic de lucru) la momentul primirii Adresei nr. x din 30 iulie 2007, înainte de a o transmite pe circuitul firesc pentru înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei din 2 august 2007.

Atâta timp cât acuzaţia adusă inculpatei U. nu a fost circumscrisă conţinutului unei infracţiuni de instigare la abuz în serviciu pretins comis de către martorii V. şi W., Curtea a apreciat că nu interesează a analiza aspectele de fapt specifice formei de participaţie penală a instigării şi nici dacă inculpata i-a spus martorului V. cum anume să procedeze pentru emiterea adresei prin raportare la cadrul legal incident pentru situaţia respectivă, relevantă fiind împrejurarea că Adresa nr. x din 30 iulie 2007 emisă de Primăria Comunei Bogdana, jud. Vaslui (în emiterea căreia intervenţia inculpatei a fost determinantă, la fel ca şi analiza pe care aceasta trebuia să o facă preliminar şedinţei Comisiei judeţene de fond funciar), a constituit un ajutor material esenţial pentru săvârşirea faptei de abuz în serviciu imputată inculpaţilor A. şi T., faptă comisă cu ocazia şedinţei din 2 august 2007 a Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui. Aceasta întrucât, în lipsa adresei în discuţie ori în ipoteza în care inculpata U. ar fi intervenit cu observaţia că adresa nu respectă cadrul legal incident în materie, nu exista situaţia premisă ca membrii Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui să fi putut valida transferul martorei G. de pe Anexa 23 pe Anexa 30.

Instanţa de apel a reţinut că inculpaţii A. şi T., în calitate de membri (vicepreşedinte şi, respectiv, secretar) al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui au validat propunerea de radiere din Anexa 23 a poziţiei aferentă lui G. şi înscrierea acesteia cu suprafaţa de 40 ha teren în Anexa 30, fără să verifice dacă cererea provenea de la organul abilitat de lege să formuleze o astfel de solicitare şi dacă aceasta cerere era rezultatul parcurgerii procedurii pe care legea (art. 10 din H.G. nr. 890/2005) o prevedea pentru situaţiile de acel gen. Or, inculpaţii A. şi T., în calitate lor de vicepreşedinte, respectiv secretar, al Comisiei judeţene de fond funciar aveau obligaţia legală de a face verificări corespunzătoare pentru a se asigura că activitatea comisiei se desfăşura în limitele impuse de lege, ceea ce, în concret, impunea în sarcina acestor doi inculpaţi să verifice dacă solicitarea în discuţie provenea de la organul competent (comisia locală de fond funciar Bogdana) şi dacă fusese urmată procedura pe care legea o reglementa pentru situaţia imposibilităţii de reconstituire pe vechiul amplasament. În plus, analiza comparativă a conţinutului Adresei nr. x din 30 iulie 2007 emisă de Primăria Comunei Bogdana, jud. Vaslui, cu menţiunile înscrise pe ordinea de zi a şedinţei din 2 august 2007 au relevat faptul că, deşi în adresă nu se făcea nici o precizare referitor la amplasamentul unde să se reconstituie dreptul de proprietate, în ordinea de zi apare menţiunea -"teren ADS" ceea ce sugerează faptul că iniţiativa ca reconstituirea în fizic a terenului să se facă din rezervele aflate la dispoziţia A.D.S. a aparţinut persoanelor care şi-au adus aportul la întocmirea ordinii de zi între care se află şi inculpaţii U. şi T.

În cronologia derulării situaţiei de fapt, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 675 din 30 noiembrie 2007, semnată la rubrica "preşedinte" de către inculpatul A., la art. 1 s-a hotărât că "Se validează propunerea Comisiei locale Bogdana privind modificarea anexei nr. 23 prin radierea unei poziţii cu suprafaţa de 40 ha şi înscrierea în anexa nr. 30, cu atribuirea terenului de la SC II. SA Fălciu, pe raza comunei Fălciu", deşi respectiva comisie nu a formulat o astfel de propunere. Relevantă din perspectiva poziţiei psihice a inculpatului A. a fost apreciată împrejurarea că în considerentele Hotărârii nr. 675 din 30 noiembrie 2007 cu antetul Guvernul României - Instituţia Prefectului Judeţului Vaslui s-a menţionat expres că au fost parcurse toate etapele prevăzute de art. 10 din H.G. nr. 890/2005, aspect care nu reflecta adevărul întrucât procedura înscrisă în articolul indicat nu fusese urmată de comisia locală de fond funciar Bogdana.

În baza respectivei hotărâri, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 268/2001 şi art. 9 din H.G. nr. 626/2001, Agenţia Domeniilor Statului a pus la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar Fălciu o suprafaţă de 40 ha teren arabil aflat în exploatarea SC II. SA Fălciu şi amplasată în extravilanul localităţii Fălciu (tarlaua x, parcela x). Ulterior, după ce au fost parcurse etapele stabilite de lege, mai puţin cea care presupunea punerea în posesie a proprietarului, a fost emis Titlul de proprietate numărul x din 18 aprilie 2008 pe numele lui G.

Pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit fără putinţă de tăgadă faptul că în chiar ziua emiterii sale, Titlul de proprietate numărul x din 18 aprilie 2008 a fost ridicat de la sediul Primăriei Comunei Fălciu de către inculpatul B. care a semnat de primire în registrul "eliberări titluri de proprietate", la poziţia 3024 (potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 21 ianuarie 2013 întocmit de IPJ Iaşi - Serviciul de Criminalistică).

Imediat ce a intrat în posesia titlului de proprietate, inculpatul B. a contactat-o telefonic pe martora G. şi i-a propus încheierea unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de teren trecută în Titlul de proprietate numărul x din 18 aprilie 2008, propunere cu care martora a fost de acord, întrucât a apreciat că aceasta era singura soluţie de a-şi valorifica drepturile patrimoniale.

În aceeaşi zi de 18 aprilie 2008, cu o maşină pusă la dispoziţie de către inculpatul B., martora G. s-a deplasat din municipiul Bucureşti în Vaslui unde la Biroul Notarilor Publici Asociaţi "WW." a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 18 aprilie 2008 prin care martora a vândut către SC E. SRL Huşi, reprezentată de inculpatul B., suprafaţa de 400.000 mp teren deţinut în baza Titlului de proprietate nr. x din 18 aprilie 2008 pentru preţul de 80.000 RON. S-a apreciat relevant faptul că, din probele administrate în cauză, a rezultat că martora G. s-a prezentat la biroul notarial având asupra sa doar actul de identitate, celelalte documente necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare au fost prezentate de către cumpărător (cazul Titlului de proprietate numărul x din 18 aprilie 2008, Încheierii de intabulare nr. 5080 din 18 aprilie 20108 eliberată de OCPI Vaslui - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bârlad), respectiv au fost produse urmarea diligenţelor depuse de către acesta (cazul extrasului de carte funciară, certificatului de atestare fiscală). La încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost prezent şi martorul L., care a însoţit-o pe G. în virtutea relaţiei de rudenie existentă între cei doi.

Pe baza raportului de expertiză tehnică judiciară-evaluare terenuri agricole întocmit de către experţii judiciari JJ. şi KK. şi a Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 1 din 31 octombrie 2012 întocmit de către expertul judiciar SS., s-a reţinut că suprafaţa de teren la care avea dreptul numita G. se află într-o zonă deluroasă, de podiş, având clasa de fertilitate IV, cu un drum de acces nemodernizat şi greu accesibil pe timp nefavorabil, valoarea de piaţă estimată fiind de 1.262 RON/ha, în timp ce amplasamentul nou aprobat de Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui este situat într-o zonă exclusiv agricolă, destinată culturilor agricole în mod intensiv, având forme regulate (aproape drept) şi acces pe două laturi, dispunând de canale de irigare şi staţie de pompare în imediata apropiere, cu o valoare de piaţă estimată de 2.777 RON/ha.

Conform menţiunilor cuprinse în procesul-verbal al şedinţei Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui din 17 decembrie 2007, şedinţă la ale cărei lucrări au participat şi inculpaţii A., în calitate de vicepreşedinte şi T., în calitate de secretar, membrii acestei comisii au validat propunerea de radiere din Anexa 23 a martorei H. cu suprafaţa de 40 ha tern şi înscrierea acesteia în Anexa 30, cu atribuirea terenului din administrarea A.D.S., pe raza comunei Fălciu. Aşadar, în şedinţa din 17 decembrie 2007 a Comisiei judeţene de fond funciar s-a validat propunerea ca martora H. să fie radiată din Anexa 23 şi, corelativ, să fie înscrisă în Anexa 30 care presupunea atribuirea în fizic a suprafeţei de 40 ha teren, fiind făcută menţiunea că terenul va fi dat din administrarea ADS, pe raza comunei Fălciu. Din cuprinsul procesului-verbal din 17 decembrie 2007, a rezultat că la baza înscrierii pe ordinea de zi a şedinţei comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a aflat "adresa comisiei locale", aceasta reprezentând, ca şi în cazul martorei G., documentul esenţial ce a fundamentat validarea transferului numitei H. de pe Anexa 23 pe Anexa 30.

S-a reţinut, totodată, că, prin Adresa nr. x din 14 decembrie 2007, înregistrată la Prefectura Judeţului Vaslui sub numărul 752 din 14 decembrie 2007, semnată de martorii X., în calitate de primar al comunei Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui şi Y., în calitate de secretar al aceleiaşi comune, se solicita Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vaslui ca numita H. "... să fie radiată de pe anexa privind despăgubirile şi trecută pe anexa 30". Or, analiza coroborată a declaraţiilor numiţilor H., L., X. şi Y. cu Adresele nr. x din 17 ianuarie 2011 şi nr. y din 26 iulie 2011 ale Primăriei Comunei Al. Vlahuţă a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă împrejurarea că numita H. nu s-a adresat Comisiei locale de fond funciar Alexandru Vlahuţă cu o solicitare privind transferul său din Anexa 23 pe Anexa 30.

Şi în acest caz s-a arătat că procedura de urmat în situaţia în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai era posibilă este cea reglementată de art. 10 din H.G. nr. 890/2005 (forma în vigoare în august 2007), iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 şi art. 5 lit. c) din H.G. nr. 890/2005, formularea propunerii atribuirii unui alt amplasament decât cel vechi intra în competenţa comisiei locale de fond funciar.

La fel ca în cazul martorei G. şi în situaţia martorei H., analiza coroborată a materialului probator administrat a relevat două aspecte esenţiale: că propunerea de schimbare a vechiului amplasament în cazul moştenitoarei H. analizată de Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui la data de 17 decembrie 2007 nu provenea de la organul competent, respectiv de la Comisia locală de fond funciar Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui, şi că nu fusese urmată procedura reglementată de art. 10 din H.G. nr. 890/2005. Practic, Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui a primit o solicitare din partea unui organ necompetent pentru a formula o astfel de cerere (primarul şi secretarul comunei Alexandru Vlahuţă) şi fără a avea la baza documentaţia care să permită constatarea împrejurării dacă a fost sau nu urmată procedura stabilită de cadrul normativ incident în materie.

Referitor la împrejurările concrete în care a fost emisă Adresa nr. x din 14 decembrie 2007 a Primăriei Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui, pe baza declaraţiilor date de martorii X. şi Y., Curtea a reţinut că, anterior datei la care a fost emisă respectiva adresă, inculpatul T. a contactat telefonic Primăria Comunei Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui, şi în cadrul discuţiei telefonice purtate cu secretarul Y. i-a comunicat acestuia "ca Primăria Alexandru Vlahuţă să emită o adresă către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vaslui în sensul solicitării înscrierii persoanelor menţionate în anexa nr. 23 (foşti proprietari trecuţi la despăgubiri) în anexa nr. 30 (pentru punerea în posesie pe administrativul altor comune de pe raza judeţului Vaslui). Precizez că numitul T. s-a referit strict la două persoane, respectiv XX. şi H. şi nu la întreaga anexă nr. 23 ...". În urma acestei solicitări şi a discuţiei pe care secretarul Y. a purtat-o cu primarul X., Primăria Alexandru Vlahuţă, prin reprezentanţii săi, a întocmit Adresa nr. x din 14 decembrie 2007 pe care a înaintat-o Prefecturii Judeţului Vaslui.

Curtea nu a primit apărările inculpatului A., care a încercat să acrediteze ideea că respectiva adresa ar fi emanat de la comisia locala de fond funciar Alexandru Vlahuţă şi că, dintr-o eroare, poartă antetul Primăriei Comunei Alexandru Vlahuţă, iar semnătura primarului localităţii ar fi fost făcută de acesta în calitatea sa de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, reţinând că din probatoriul administrat rezultă în mod cert că problematica transferului martorei H. de pe Anexa 23 pe Anexa 30 nu a fost dezbătută în cadrul vreunei şedinţe a comisiei locale de fond funciar Alexandru Vlahuţă, sens în care au fost apreciate relevante relaţiile comunicate prin Adresa nr. x din 20 iulie 2011 a Primăriei Comunei Alexandru Vlahuţă, care se coroborează cu declaraţiile martorilor X. şi Y.

În opinia judecătorilor din controlul judiciar, intervenţia inculpatului T. pe lângă reprezentanţii Primăriei Alexandru Vlahuţă a fost esenţială, hotărâtoare pentru procedura ce a urmat ulterior şi care a avut ca rezultat final reconstituirea dreptului de proprietate pe numele martorei H. pentru suprafaţa de 40 ha teren, cu atribuirea în fizic a respectivului teren pe raza localităţii Fălciu, în lipsa demersului acestuia, transferul martorei H. de pe Anexa 23 pe Anexa 30 neputând avea loc.

Instanţa de apel a apreciat nefondată critica inculpatului apelant T. în sensul că depoziţiile martorilor X. şi Y. nu sunt suficiente pentru a dovedi în mod cert intervenţia sa, reţinând că declaraţiile celor doi martori, care au avut o poziţie constată pe tot parcursul procesului penal, neexistând niciun element care să sugereze o lipsă de obiectivitate, sinceritate din partea lor, coroborate atât între ele, cât şi cu faptele petrecute în realitatea obiectivă, respectiv întocmirea adresei ce o privea pe martora H. şi înaintarea acesteia către Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui, înscrierea solicitării din adresă pe ordinea de zi a şedinţei imediat următoare a respectivei comisii (şedinţa din 17 decembrie 2007) şi întreaga procedură care a urmat ulterior, conving că aspectele de fapt redate de aceştia corespund adevărului, situaţie în care, în mod corect, instanţa de fond le-a acordat valoare probantă.

Totodată, a fost apreciată ca fiind lipsită de importanţă critica inculpatului apelant T. referitoare la conţinutul exact al dialogului purtat cu martora Y. în sensul dacă i-a cerut "să întocmească" sau "să transmită" adresa în discuţie, atâta timp cât transmiterea documentului este o acţiune firească şi de urmare a activităţii de întocmire a înscrisului. În condiţiile în care discuţia dintre inculpatul T. şi martora Y. s-ar fi rezumat la solicitarea de comunicare din partea Primăriei Alexandru Vlahuţă a solicitării de transfer de pe o anexă pe alta a martorei H., concluzia firească este aceea că inculpatul ar fi trebuit ca, în prealabil, să fi primit de la martoră informaţia că un astfel de demers a fost deja iniţiat de către comisia locală de fond funciar şi că astfel ar mai fi fost de efectuat doar actul transmiterii înscrisurilor corespunzătoare. Or, un astfel de conţinut al dialogului purtat de T. cu Y. nu rezultă din niciunul dintre mijloacele de probă existente la dosar, nefiind susţinut nici de inculpat.

În acest context, Curtea a subliniat că acuzaţia adusă inculpatul T. nu constă în instigare la abuz în serviciu pretins săvârşit de martorii X. şi Y., ci în comiterea, în calitate de autor, a faptei de abuz în serviciu cu ocazia validării propunerii făcută de reprezentanţii Primăriei Alexandru Vlahuţă.

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că, în cadrul şedinţei Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui din data de 17 decembrie 2007, conform ordinii de zi întocmită de membrii colectivului tehnic sub îndrumarea şi coordonarea secretarului T., a fost validată propunerea de radiere a numitei H. din Anexa 23 şi înscrierea acesteia cu suprafaţa de 40 ha teren în Anexa 30, cu atribuirea terenului din administrarea A.D.S. pe raza comunei Fălciu. S-a remarcat, însă, faptul că în Adresa nr. x din 14 decembrie 2007 a Primăriei Alexandru Vlahuţă nu era specificat vreun amplasament pe care urma să fie realizată atribuirea în fizic a terenului însă, în ordinea de zi aferentă şedinţei din 17 decembrie 2007 apare menţiunea "cu atribuirea terenului din administrarea ADS pe raza comunei Fălciu.".

Şi de această dată au fost nesocotite dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, potrivit cărora "... reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale ... din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat", întrucât cele două localităţi - Alexandru Vlahuţă şi Fălciu - nu sunt limitrofe, ci sunt situate la distanţe mari, în puncte cardinale diferite (comuna Fălciu, în partea de sud-est a judeţului Vaslui, iar comuna Alexandru Vlahuţă, în partea de vest a judeţului).

Instanţa de apel a mai arătat că, din conţinutul Anexei la Ordinul nr. 280 din 7 iunie 2006 al Prefectului Judeţului Vaslui, ce a fost semnat la rubrica "subprefect" de către inculpatul T., rezultă că propunerile adresate Comisiei judeţene de fond funciar trebuiau să aibă anexate documentaţii corespunzătoare, iar în lipsa documentaţiei era interzisă înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei comisiei propunerea adresată acesteia. Cu toate acestea, propunerea formulată prin Adresa nr. x din 14 decembrie 2007 a Primăriei Alexandru Vlahuţă, dincolo de faptul că aceasta nu provenea de la organul competent - comisia locală de fond funciar Alexandru Vlahuţă, nu avea anexată o documentaţie pe baza căreia să se poată verifica, între altele, dacă fusese sau nu urmată procedura reglementată de lege pentru situaţia imposibilităţii de restituire pe vechiul amplasament (prevăzută de art. 10 din H.G. nr. 890/2005). Practic, contrar procedurii de lucru stabilită prin Anexa la Ordinul nr. 280 din 7 iunie 2006 al Prefectului Judeţului Vaslui, înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei comisiei judeţene din 17 decembrie 2007 s-a făcut, exclusiv, în baza Adresei nr. x din 14 decembrie 2007 care a fost singurul document avut la dispoziţie de către membrii comisiei atunci când au validat propunerea referitoare la martora H. Instanţa de apel a apreciat că inculpaţii A. şi T., în calitatea lor de membri ai Comisiei judeţene de fond funciar, singurii care deţineau şi funcţii în acea comisie, aveau obligaţia de a verifica, între altele, dacă propunerea aparţinea comisiei locale de fond funciar Alexandru Vlahuţă, singurul organ abilitat de lege pentru a formula o astfel de solicitare (de radierea de pe o anexă şi înscrierea corelativă pe o altă anexă) şi dacă propunerea era însoţită de documentaţia care să le permită să verifice împrejurarea urmării sau nu a procedurii administrative înscrisă la art. 10 din H.G. nr. 890/2005.

Curtea nu a primit apărările inculpaţilor A. şi T. în sensul că, Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui era un organ colectiv care hotăra cu votul majorităţii membrilor săi, arătând că, prin votul lor, fiecare dintre cei doi inculpaţi şi-a adus contribuţia la validarea propunerilor referitoare la martorele G. şi H., împrejurarea netrimiterii în judecată şi a celorlalţi membri ai comisiei nefiind de natură să înlăture răspunderea penală a inculpaţilor menţionaţi. În plus, aşa cum s-a arătat, în cazul inculpaţilor A. şi T. care deţineau funcţia de subprefect al judeţului Vaslui, funcţie în considerarea căreia au fost desemnaţi ca vicepreşedinte şi, respectiv, ca secretar al Comisiei judeţene de fond funciar, nivelul de rigurozitate în privinţa respectării legii trebuia să fie unul mult ridicat ca urmarea obligaţiei legale de a veghea la respectarea legii pe care o avea fiecare dintre ei.

Neîntemeiată a fost apreciată şi critica inculpatului A. referitoare la faptul că nu a făcut presiuni, constrângeri sau, cel puţin, sugestii asupra celorlalţi membrii ai Comisiei judeţene sau asupra membrilor colectivului tehnic, întrucât acestuia nu i se impută o activitate de determinare a altor persoane să acţioneze într-un anumit sens, ci acuzaţia adusă vizează propriul său comportament, mai exact activitatea personală desfăşurată în calitatea sa de membru al comisiei.

În cronologia derulării evenimentelor faptice, s-a mai reţinut că prin Hotărârea nr. 690 din 17 decembrie 2007, la art. 1 s-a hotărât că "Se validează propunerea Comisiei locale Al. Vlahuţă privind radierea din anexei nr. 23 şi înscrierea în anexa nr. 30 a doamnei H. cu suprafaţa de 40,00 ha teren, în vederea atribuirii suprafeţei de teren de la SC II. SA Fălciu, pe raza comunei Fălciu", deşi propunerea fusese formulată de primarul şi, respectiv, secretarul comunei Alexandru Vlahuţă, persoane care nu se identifică cu comisia locală de fond funciar.

În baza Hotărârii nr. 690 din 17 decembrie 2007, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 268/2001 şi art. 9 din H.G. nr. 626/2001, Agenţia Domeniilor Statului a pus la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar Fălciu o suprafaţă de 40 ha teren arabil aflat în exploatarea SC II. SA Fălciu şi amplasată în extravilanul localităţii Fălciu (tarlaua x, parcela x). În adresa prin care Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui a solicitat de la Agenţia Domeniilor Statului restituirea din domeniul privat al statului a suprafeţei de 40 ha teren, adresa ce poartă semnătura inculpatului T. la rubrica "secretar", s-a făcut menţiunea expresă că "precizăm că au fost parcurse toate etapele prevăzute de art. 10 H.G. nr. 890/2005, modificată şi completată prin H.G.1832/20015" (Adresa nr. x din 29 ianuarie 2008). Or, în condiţiile în care în cadrul şedinţei Comisiei din 17 decembrie 2007 nu s-a verificat dacă a fost sau nu urmată procedura administrativă prevăzută art. 10 H.G. nr. 890/2005, în mod evident menţiunea din adresa anterior indicată nu avea corespondent în realitate.

Ulterior, după ce au fost parcurse etapele stabilite de lege, mai puţin cea care presupunea punerea în posesie a proprietarului, a fost emis Titlul de proprietate numărul y din 18 aprilie 2008 pe numele lui H., ce a fost ridicat în chiar ziua emiterii sale de la sediul Primăriei Comunei Fălciu de către inculpatul B. care a semnat de primire în registrul "eliberări titluri de proprietate", la poziţia 3025 (relevante în acest sens sunt concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 21 ianuarie 2013 întocmit de IPJ Iaşi - Serviciul de Criminalistică).

Inculpatul B. a luat legătura telefonic cu martora H. şi i-a propus acesteia să-i vândă lui suprafaţa de 40 ha teren trecută în Titlul de proprietate numărul y din 18 aprilie 2008, propunere cu care martora a fost de acord. Totodată, cei doi - inculpatul B. şi martora H. - au convenit ca preţ de vânzare al terenului, suma de 80.000 RON, precum şi împrejurarea că, la încheierea contractului de vânzare cumpărare, martora să fie reprezentată de numitul L. în baza unei procuri speciale pe care i-o dăduse acestuia anterior (Procura nr. 895 din 16 mai 2007).

În ziua de 18 aprilie 2008, cu o maşină pusă la dispoziţie de către inculpatul B., martorul L. s-a deplasat din municipiul Bârlad în Vaslui unde la Biroul Notarilor Publici Asociaţi "WW." a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 18 aprilie 2007 prin care martora H. a vândut către SC E. SRL Huşi, reprezentată de inculpatul B., suprafaţa de 400.000 mp teren deţinut în baza Titlului de proprietate nr. x din 18 aprilie 2008 pentru preţul de 80.000 RON. Instanţa a observat, însă, că documentele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare au fost prezentate de către cumpărător (cazul Titlului de proprietate numărul y din 18 aprilie 2008, Încheierii de intabulare nr. 5083 din 18 aprilie 20108 eliberată de OCPI Vaslui - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bârlad), respectiv au fost produse urmarea diligenţelor depuse de către acesta (cazul extrasului de carte funciară, certificatului de atestare fiscală).

Pe baza raportului de expertiză tehnică judiciară-evaluare terenuri agricole întocmit de către experţii judiciari JJ. şi KK. şi a Raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 1 din 31 octombrie 2012 întocmit de expertul judiciar SS., s-a reţinut că suprafaţa de teren la care avea dreptul numita H. se află într-o zonă deluroasă, cu un drum de acces greu practicabil în perioada de iarna şi după ploaie, valoarea de piaţă estimată fiind de 685 RON/ha, în timp ce amplasamentul nou aprobat de Comisia judeţeană de fond funciar Vaslui este situat într-o zonă exclusiv agricolă, destinată culturilor agricole în mod intensiv, având forme regulate (aproape drept) şi acces pe două laturi, dispunând de canale de irigare şi staţie de pompare în imediata apropiere, cu o valoare de piaţă estimată de 2.921 RON/ha.

Redând situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a răspuns şi criticilor pe care inculpaţii apelanţi le-au adus hotărârii atacate în sensul că "prezentarea situaţiei de fapt are caracter abstract", nefiind descrisă activitatea concretă imputată fiecărui inculpat.

Instanţa de apel a constatat că materialul probator legal administrat în cauză dovedeşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, situaţia de fapt ce a fost descrisă mai sus şi, implicit, vinovăţia inculpatului A. şi a celorlalţi inculpaţi din dosar în săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (cu două acte materiale în cazul inculpaţilor A., T., B. şi SC E. SRL), pentru care aceştia au fost puşi sub acuzare. S-a subliniat că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, în varianta normativă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1969, respectiv, art. 297 alin. (1) C. pen.

Potrivit normei de incriminare (art. 248 C. pen. 1969, respectiv, art. 297 C. pen.) cu luarea în calcul şi a interpretării date de instanţa de contencios constituţional prin Deciziile nr. 405/2016 (publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016) şi nr. 392/2017 (publicată în M. Of. nr. 504 din 30 iunie 2017), infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu (cu ştiinţă, în C. pen. anterior) nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte cu încălcarea legii (în interpretarea dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016) şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia (în vechea codificare), o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice (în C. pen. actual), dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În cauză, s-a reţinut că, în perioada de timp în care li se impută comiterea faptei de abuz în serviciu (august şi decembrie 2007), inculpaţii A. şi T. au îndeplinit funcţia de subprefect al judeţului Vaslui, funcţie care, în accepţiunea Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, face parte din categoria înalţilor funcţionari publici. În exercitarea funcţiei de subprefect deţinută, cei doi inculpaţi, prin ordin al prefectului, au fost numiţi ca membri în Comisia judeţeană de fond funciar, în calitate de vicepreşedinte, inculpatul A. şi, respectiv, de secretar, inculpatul T.

Analizând dispoziţiile Legii nr. 340/2004 şi cele ale H.G. nr. 890/2005, Curtea a concluzionat că prefectul şi subprefectul, în calitatea lor de înalţi funcţionari publici, în exercitarea funcţiei deţinute au ca principală obligaţie pe aceea de a veghea şi a asigura respectarea Constituţiei şi a tuturor celorlalte acte normative ce i se subordonează. Această obligaţie revine prefectului/subprefectului nu doar în exercitarea atribuţiilor specifice statului de "prefect"/"subprefect", ci şi în exercitarea oricărei alte activităţi pentru care acesta a fost desemnat tocmai în considerarea funcţiei de prefect/subprefect.

S-a arătat că, în cazul particular dedus judecăţii, obligaţia legală de a veghea şi a asigura respectarea legii ce le revenea inculpaţilor A. şi T. în calitatea lor de subprefecţi ai judeţului Vaslui şi membri în Comisia judeţeană de fond funciar, presupunea ca aceştia să verifice, mai întâi, dacă propunerile de radiere a martorelor G. şi H. din Anexa 23 şi înscrierea lor corelativă în Anexa 30 pentru o suprafaţă de câte 40 ha teren provenea de la organul abilitat de lege să le formuleze, adică de la comisia comunală de fond funciar Bogdana (în cazul martorei G.) şi, respectiv, comisia comunală de fond funciar Alexandru Vlahuţă (în cazul martorei H.).

Or, cu ocazia şedinţelor Comisiei judeţene de fond funciar din 2 august 2007 şi 17 decembrie 2007, inculpaţii A. şi T. nu şi-au îndeplinit obligaţia pe care legislaţia primară le-o impunea în sarcină, în sensul că nu au verificat şi nu au constatat că propunerile adresate Comisiei judeţene nu aparţineau comisiilor comunale de fond funciar, ci unei alte entităţi (Primăria Comunei Bogdana, respectiv, Primăria Comunei Alexandru Vlahuţă), neasigurând, astfel, respectarea legii, mai exact a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 şi pe cele ale art. 5 lit. c) din H.G. nr. 890/2005.

Prin conduita lor, cei doi inculpaţi au permis şi, implicit, au contribuit la nerespectarea legii, permiţând validarea unor propuneri ce nu fuseseră formulate de către organul abilitat de lege să le solicite. Totodată, cei doi inculpaţi, cu prilejul aceloraşi şedinţe ale Comisiei judeţene de fond funciar, nu au verificat dacă fusese sau nu urmată procedura administrativă prevăzută de art. 10 din H.G. nr. 890/2005, permiţând astfel ca validarea să se dispună în lipsa procedurii prealabile pe care legea o instituia pentru situaţia cu a cărei analiza fuseseră sesizaţi.

Referitor la felul actului normativ ce reglementează, între altele, atribuţiile comisiilor de fond funciar şi procedura de urmat în situaţia schimbării vechiului amplasament cu un alt amplasament pe raza altor localităţi, şi anume H.G. nr. 890/2005, Curtea a arătat că deşi la o primă vedere pare că aceasta face parte din categoria legislaţiei secundare, situaţie în care, potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, nu ar fi întrunite cerinţele laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, această concluzie este doar aparentă întrucât, în realitate, actul normativ menţionat intră în noţiunea de "legislaţie primară", în accepţiunea data acestei expresii în considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (1) - (2) din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, iar hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. În acord cu norma constituţională menţionată, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că "Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."

Cu privire la actele în executare, Curtea a amintit opinia exprimată în doctrina juridică, aceea că actul emis în executare nu trebuie să depăşească prevederile actului de bază, fiind obligatorie subordonarea actului normativ cu forţă juridică inferioară (actul în executare) faţă de cel care are forţă juridică superioară lui (actul de bază, în a cărui executare a fost emis).

Actele în executare intervin doar în situaţiile în care actul normativ în temeiul căruia sunt emise nu reglementează în întregime domeniul legiferat şi prevede în mod expres posibilitatea emiterii de acte subsecvente pentru lămurirea deplină a problematicilor tratate în actul de bază. Atunci când într-un act normativ se prevede emiterea unor norme în aplicarea sa, trebuie neapărat stabilită instituţia responsabilă pentru elaborarea şi adoptarea acestora, nivelul actului prin care se aprobă, denumirea sa, precum şi termenul de emitere a respectivelor norme.

În aceeaşi ordine de idei, s-a arătat şi faptul că în "legislaţia primară" (legi, O.G. şi O.U.G.) sunt reglementate elemente fundamentale, de esenţă pentru domeniul de activitate legiferat, fiind practic imposibil ca obligaţiile/atribuţiile de serviciu ce revin fiecărui funcţionar, pentru fiecare funcţie ori pentru fiecare angajat să poată fi prevăzute în mod detaliat în "legislaţia primară", aceasta datorită numărului extrem de mare al funcţiilor existente în toate domeniile de activitate (cel mai probabil de ordinul miilor), precum şi particularităţilor specifice fiecărei funcţii, categorii de funcţii/activităţi profesionale. De aceea, apare ca fiind firesc ca detalierea/concretizarea atribuţiilor de serviciu fundamentale prevăzute de "legislaţia primară" să se realizeze ulterior, printr-un act subsecvent ce face parte din categoria "legislaţie secundare" însă, în corelaţie şi în deplină conformitate cu actul normativ de baza, încorporat în noţiunea de "legislaţia primară". Aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţei noastre supreme, în lipsa "legislaţiei secundare", doar prin examinarea normelor din "legislaţia primară", niciun funcţionar public nu ar fi în măsură să-şi îndeplinească, în concret, atribuţiile/sarcinile/îndatoririle de serviciu specifice unei anume funcţii pe care o îndeplineşte (Decizia nr. 4/A din 10 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Hotărârea nr. 890 din 4 august 2005 adoptată de Guvernul României reglementează, aşa cum rezultă din chiar denumirea sa marginală - "pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor"- un domeniu ce este legiferat prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, şi anume domeniul proprietăţii. În acest sens, în Titlul VI, art. IV din Legea nr. 247/2005 se arată că "Guvernul va modifica, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2001, cu modificările ulterioare.", dispoziţie în baza căreia Guvernul a fost abilitat să emită Hotărârea nr. 890/2005. S-a mai arătat că Legea nr. 247/2005 reglementează o serie de aspecte din domeniul proprietăţii prin modificarea, completarea legilor deja existente în acest domeniu, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000.

În baza aspectele anterior explicitate, s-a concluzionat că H.G. nr. 890/04 august 2005, reprezintă un act normativ emis pentru executarea Legii nr. 247/2005, iar sfera sa de reglementare priveşte domeniul proprietăţii. Practic, H.G. nr. 890/2005 vine în completarea Legii nr. 247/2005 pentru a întregi unul dintre domeniile legiferate de aceasta (cel al proprietăţii) şi dezvoltă problematicele analizate de actul de bază. Aceeaşi a fost şi voinţa legiuitorului atunci când a elaborat Legea nr. 247/2005, voinţă exprimată în art. 22 din actul normativ menţionat unde se arată că "Reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate, în cazul persoanelor fizice, se fac de către comisiile locale şi comisiile judeţene sau de prefect, în conformitate cu prevederile art. 12 şi art. 51 - 59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 169/1997, cu prevederile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor prezentei legi."

Este unanim acceptat faptul că legea este creată pentru a fi aplicată, executată, iar aplicarea poate aduce cu sine acte normative subsecvente, subordonate, cum este cazul Hotărârilor emise de Guvern care nu sunt altceva decât o adăugare, o întregire a legii menite să îi dea acesteia utilitate practică.

De aceea, în opinia judecătorilor din controlul judiciar, H.G. nr. 890 din 4 august 2005 nu reprezintă un act normativ de sine stătător, ci este o întregire, o dezvoltare a Legii nr. 247/2005 menită să permită realizarea scopului pentru care aceasta a fost creată, şi anume acela de a fi aplicată, executată. În alte cuvinte, actul în executare, adică H.G. nr. 890 din 4 august 2005 şi actul de bază, Legea nr. 247/2005, formează un tot unitar, neputând fi disociată hotărârea de lege, situaţie în care concluzia ce se impune a fi reţinută este aceea că Hotărârea reprezintă "legislaţia primara", în accepţiunea avută în vedere de judecătorul constituţional atunci când a analizat textul de incriminare al infracţiunii de abuz în serviciu.

În considerarea argumentelor mai sus dezvoltate, Curtea a reţinut că inculpaţii A. şi T., în calitatea lor de funcţionari publici (calitate ce nu a fost contestată de către inculpaţi), ca cerinţă specifică subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu, cu ocazia şedinţelor Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui din datele de 02 august 207 şi 17 decembrie 2007, în exercitarea atribuţiilor conferite de lege pentru membrii unei astfel de comisii, au încălcat dispoziţii din "legislaţia primară" (prevederi cuprinse în Legea nr. 340/2004, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 şi în H.G. nr. 890/2005 ca act în executare, subordonat menit să întregească/să dezvolte legea), permiţând astfel şi, totodată, prin votul exprimat, aducându-şi aportul nemijlocit, ca respectiva comisie să valideze radierea martorelor G. şi H. de pe Anexa 23 şi să le înscrie, corelativ, în Anexa 30, fapt ce a avut drept consecinţă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea fiecăreia dintre cele două martore pentru o suprafaţă de câte 40 ha teren, cu atribuirea în fizic a terenului din domeniul privat al statului.

S-a mai reţinut că, prin înscrierea celor două martore - G. şi H. - în Anexa 30 cu suprafaţa totală de 80 ha teren ceea ce a presupus atribuirea în fizic a acestei suprafeţe de teren din domeniul privat al statului aflat în administrarea Agenţiei Naţionale a Domeniilor Statului, pe teritoriul administrativ Fălciu, jud. Vaslui, în condiţiile în care procedura ce a avut această finalitate s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în materie, ceea ce înseamnă că atribuirea în fizic a celor 80 ha nu ar fi trebuit făcută, în mod evident s-a cauzat o pagubă materială statului român, reprezentat de instituţia publică anterior menţionată.

Prin Adresa nr. x din 26 februarie 2014, Agenţia Naţională a Domeniilor Statului s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 227.920 RON, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 80 ha teren pe care această instituţie a predat-o Primăriei Fălciu, jud. Vaslui pentru reconstituirea dreptului de proprietate a numitelor G. şi H.

S-a arătat că faptul că activitatea abuzivă a inculpaţilor A. şi T. a avut ca urmare imediată producerea unei pagube materiale în dauna statului român rezultă cu prisosinţă din împrejurarea, dovedită fără niciun dubiu, că terenurile cu privire la care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate martorelor G. şi H. (situate pe teritoriul administrativ al comunei Fălciu) au o valoare economică semnificativ mai mare comparativ cu cea a terenurilor de pe vechile amplasamente (situate pe teritoriul administrativ al comunei Bogdana şi, respectiv, al comunei Alexandru Vlahuţă). În acest sens, analizând materialul probator administrat în cauză şi, îndeosebi, a rapoartele de expertiză tehnică judiciară existente la dosar, Curtea a reţinut că terenurile din vechile amplasamente sunt inferioare terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea celor două martore sub aspectul reliefului, al formei, a gradului de fertilitate, a căilor de acces şi a existenţei unor îmbunătăţiri menite să crească gradul de exploatare agricolă. Referitor la diferenţa de valoare economică dintre respectivele terenuri, potrivit evaluării efectuate de către experţii judiciari desemnaţi, s-a reţinut că în cazul martorei G., valoarea terenului de pe vechiul amplasament (situat în tarlaua denumită "YY.") este de 50.480 RON, în timp ce valoarea terenului pe amplasamentul pe care s-a făcut reconstituirea este de 111.080 RON (o diferenţă de 60.600 RON), iar în cazul martorei H., valoarea terenului de pe vechiul amplasament (situat în tarlaua denumită "ZZ.") este de 27.400 RON, în timp ce valoarea terenului pe amplasamentul pe care s-a făcut reconstituirea este de 116.840 RON (o diferenţă de 89.440 RON).

În concluzie, Curtea a reţinut îndeplinită atât cerinţa referitoare la existenţa urmării imediate specifică infracţiunii de abuz în serviciu, în forma tip prevăzută de norma penală generală (art. 248 C. pen. 1969 sau art. 297 C. pen.), cât şi pe cea privitoare la existenţa raportului de cauzalitate între activitatea abuzivă a inculpaţilor şi urmarea imediată, fiind astfel întrunite toate cele trei elemente (elementul material, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate) necesare pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii.

În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa de control judiciar a reţinut că cerinţa suplimentară pe care o prevede norma specială înscrisă la art. 132 din Legea nr. 78/2000, ţine de latura obiectivă a infracţiunii, mai exact reprezintă urmarea imediată şi nu de latura subiectivă, nereprezentând scopul cu care acţionează făptuitorul. Consecinţa esenţială ce decurge din această poziţionare a cerinţei suplimentare pe care o prevede norma specială este aceea că făcând parte din latura obiectivă, ca urmare imediată, avantajul patrimonial sau nepatrimonial trebuie să fie obţinut în mod efectiv (în ipoteza în care ar fi ţinut de latura subiectivă a infracţiunii, nu interesa dacă avantajul era sau nu obţinut, important era ca la momentul comiterii faptei, funcţionarul să fi urmărit producerea lui).

S-a mai arătat că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe a instanţei de contencios constituţional, între elementul "pagubă" (regăsit în art. 248 C. pen. 1969, art. 297 C. pen.) şi cel de "avantaj" (regăsit în dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare la momentul săvârşirii faptelor) nu trebuie realizată o suprapunere în sensul aprecierii că cele două reprezintă noţiuni ce se asimilează. Dimpotrivă, producerea unei pagubei, deşi uneori se poate converti într-un avantaj, nu este întotdeauna echivalentă cu obţinerea folosului.

În speţă, paguba produsă în dauna statului român ca urmare a activităţii abuzive a inculpaţilor A. şi T. nu se suprapune cu avantajul pe care l-a obţinut SC E. SRL Huşi, astfel că cele două urmări sunt distincte. Ca urmare, verificarea condiţiei referitoare la obţinerea avantajului, patrimonial sau nepatrimonial, poate avea loc doar după constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în forma sa tip, între care se găseşte şi cel care presupune producerea unei pagube.

Curtea a mai reţinut că avantajul nu a fost obţinut pentru vreunul dintre cei doi inculpaţi (A. şi T.), autori ai infracţiunii de abuz în serviciu, ci în beneficiul unei alte persoane, respectiv al persoanei juridice SC E. SRL Huşi, al cărei unic asociat şi administrator era fratele inculpatului A., respectiv inculpatul B.

În ceea ce priveşte avantajul efectiv obţinut de către SC E. SRL Huşi, Curtea a arătat că atât prin rechizitoriu, cât şi prin hotărârea instanţei de fond, s-a reţinut că acesta este de natură patrimonială şi constă în diferenţa dintre valoarea terenurilor ce a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară evaluatorie şi preţul efectiv plătit în cuantum de 80.000 RON pentru fiecare dintre cele două suprafeţe de câte 40 ha teren.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, relevante sub aspectul împrejurărilor concrete în care au fost încheiate cele două contracte de vânzare-cumpărare între G. şi, respectiv, H., în calitate de vânzător, şi SC E. SRL Huşi, în calitate de cumpărător, în special declaraţiile martorilor G., H. şi L., Curtea a reţinut că preţul la care s-a realizat fiecare dintre tranzacţii, de 80.000 RON, reprezintă înţelegerea părţilor, neexistând elemente care să susţină faptul că acordul celor două vânzătoare la încheierea contractelor şi la stabilirea preţului ar fi fost viciat în vreun fel.

S-a mai reţinut că preţul de 80.000 RON este cel oferit de către cumpărător (SC E. SRL Huşi, prin inculpatul B.), martorele G. şi H. acceptându-l fără a încerca să iniţieze şi să poarte o negociere. În aceste condiţii, reţinând că diferenţele dintre evaluarea făcută de către experţi şi suma plătită cu titlu de preţ (de 31.080 RON şi, respectiv, 36.840 RON) nu pot fi considerate ca fiind "vădite" (situaţia în care s-ar fi putut reţine caracterul simulat al tranzacţiei), având în vedere şi împrejurarea că părţile contractului de vânzare-cumpărare au libertatea de a realiza tranzacţii imobiliare la preţuri mai mari sau mai mici faţă de preţul de piaţă, Curtea a apreciat că avantajul obţinut de SC E. SRL Huşi constă nu în diferenţa de bani existentă între evaluarea efectuată de experţii judiciari şi preţul convenit şi plătit, ci în faptul dobândirii unei suprafeţe mari de teren arabil - 80 ha - într-o zonă extrem de benefică exploatării agricole, ceea ce a permis inculpatei persoană juridică să-şi desfăşoare obiectul de activitate în condiţii benefice care să-i asigure obţinerea de profit.

În acest sens, Curtea a evidenţiat că inculpata SC E. SRL Huşi şi-a extins obiectul de activitate în domeniul exploatării terenurilor agricole în cursul anului 2007, adică nu cu mult timp înainte de momentul dobândirii în proprietate a celor 80 ha teren arabil pe raza localităţii Fălciu (la data de 18 aprilie 2008). Aceasta însemna că inculpata SC E. SRL Huşi era într-o etapă de început în privinţa desfăşurării activităţii în domeniul exploatării agricole, anterior extinderii obiectului de activitate, aceasta având preocupări într-un domeniu ce nu avea legătură cu agricultura, respectiv comerţul cu amănuntul.

În acest context faptic, s-a apreciat că pentru SC E. SRL Huşi era extrem de important, esenţial pentru "succesul" activităţii din noul domeniu, dobândirea în proprietate a celor 80 ha teren agricol situate într-o zonă recunoscută pentru condiţiile (de relief, fertilitate, existenţa sistemelor de irigaţii) mai mult decât prielnice pe care le prezenta pentru exploatarea agricolă. În plus, s-a reţinut şi faptul că cele 80 ha teren au fost dobândite de către SC E. SRL Huşi la un preţ accesibil, un preţ mai mult decât corect, ceea ce a sporit şansele obţinerii de profit în urma exploatării lor agricole.

S-a apreciat că, în ipoteza în care martorelor G. şi H. nu le-ar fi fost reconstituit dreptul de proprietate cu atribuirea în fizic a terenurilor din domeniul privat al statului aflat în administrarea A.D.S. şi situat pe raza localităţii Fălciu, ca urmarea radierii lor din Anexa 23 şi înscrierea în Anexa 30, inculpata SC E. SRL Huşi nu ar fi putut să dobândească în proprietate suprafaţa de 80 ha teren în discuţie, situaţie în care în mod cert împrejurarea dobândirii terenului a reprezentat un real avantaj pentru inculpata persoană juridică. Dacă iniţial acest avantaj a fost unul nepatrimonial, ulterior, urmarea desfăşurării activităţilor specifice exploatării agricole el a putut să primească şi o componentă patrimonială.

În baza argumentelor de mai sus, Curtea a înlăturat criticile inculpaţilor apelanţi referitoare la inexistenţa unui avantaj obţinut de inculpata SC E. SRL Huşi în urma faptelor de abuz în serviciu comise de către inculpaţii A. şi T. şi la care şi-au adus aportul şi ceilalţi inculpaţi din dosar, contribuţia lor fiind specifică complicităţii, ca formă a participaţiei penale.

Referitor la critica inculpaţilor apelanţi privitoare la momentul consumării infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a arătat că infracţiunea în discuţie este o infracţiune de rezultat, ceea ce înseamnă că momentul consumării infracţiunii se identifică cu momentul în care s-a produs rezultatul material al faptei. În cazul formei speciale a abuzului în serviciu prevăzut la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (varianta în vigoare la data comiterii faptelor) a cărei urmare imediată presupune şi obţinerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, momentul consumării este momentul la care s-a produs aceasta urmare specifică, respectiv obţinerea avantajului. În ipoteza neproducerii acestei urmări specifice, fapta de abuz în serviciu rămâne în faza de tentativă.

În cauză, Curtea a reţinut că urmarea specifică abuzului în serviciu, în varianta normativă prevăzut la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (varianta în vigoare la data comiterii faptelor), s-a produs la data de 18 aprilie 2008, dată la care SC E. SRL Huşi a obţinut avantajul constând în dobândirea în proprietate a suprafeţei de 80 ha teren arabil amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Fălciu, jud. Vaslui, iar la acţiunile ilicite circumscrise conţinutului juridic al infracţiunii săvârşite într-o primă etapă de către inculpaţii U., A. şi T. s-au adăugat şi acţiunile ilicite comise ulterior de către inculpaţii SC E. SRL Huşi şi B. care astfel au contribuit la producerea rezultatului specific formei speciale de abuz în serviciu.

Faţă de acestea, Curtea a reţinut ca neîntemeiate criticile inculpaţilor U., B. şi SC E. SRL care au susţinut că infracţiunea de abuz în serviciu s-ar fi consumat/epuizat la momentul îndeplinirii actului/ultimului act cu încălcarea legii (inculpata U.), respectiv, la momentul emiterii celor două titluri de proprietate ca moment terminus al unei proceduri de retrocedare a proprietăţii (inculpaţii B. şi SC E. SRL).

Reţinând faptul că momentul consumării infracţiunii de abuz în serviciu imputată inculpaţilor A. şi T., în calitate de autori, a avut loc la data de 18 aprilie 2008, dată la care a fost obţinut de către SC E. SRL avantajul mai sus descris, Curtea a arătat că activitatea concretă realizată de către inculpaţii B. şi SC E. SRL constând în prezentarea primului la sediul Primăriei Fălciu şi ridicarea de la această instituţie a celor două Titluri de proprietate emise pe numele martorelor G. şi H., efectuarea tuturor demersurilor pentru întocmirea în formă autentică a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect cele două suprafeţe de câte 40 ha teren şi semnarea acelor contracte, a avut loc anterior momentului consumării faptei de abuz în serviciu, astfel că acest aport se circumscrie formei de participaţie penală a complicităţii.

Pentru motivele prezentate, criticile inculpaţilor B. şi SC E. SRL în sensul că implicarea lor a avut loc după momentul consumării abuzului în serviciu, situaţie în care participaţia penală este exclusă, au fost apreciate neîntemeiate de către instanţa de control judiciar.

S-a arătat că nu au relevanţă apărările inculpaţilor apelanţi în sensul că amplasamentul exact al suprafeţelor de teren pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate nu a fost stabilit de către ei la momentul la care s-a dispus radierea fiecăreia dintre martorele G. şi H. de pe Anexa 23 şi înscrierea pe Anexa 30, atâta timp cât s-a reţinut că activitatea abuzivă comisă de funcţionarii publici A. şi T. a constat în votul exprimat cu ocazia şedinţelor Comisiei judeţene de fond funciar în sensul validării propunerilor de transfer de pe o anexă pe alta fără să constate că propunerea nu aparţinea organului abilitat de lege (comisiile comunale de fond funciar) şi că nu fusese urmată procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 10 din H.G. nr. 890/2005. În plus, s-a observat că în procesul-verbal al şedinţei Comisiei judeţene de fond funciar din 2 august 2007 se face menţinea expresă "... înscrierea acesteia în anexa 30 - teren ADS", iar în procesul-verbal al şedinţei Comisiei judeţene de fond funciar din 17 decembrie 2007 se arată explicit că "... cu atribuirea terenului din administrarea ADS pe raza comunei Fălciu". În baza acestor menţiuni, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, faptul că cei doi inculpaţi au avut elemente pe baza cărora au putut să cunoască (la 2 august 2007), respectiv au cunoscut exact (la 17 decembrie 2007) că amplasamentul unde urma să se facă reconstituirea (procedura ce a urmat ulterior fiind una de detaliu, de aducere la îndeplinire a ceea ce s-a validat de către comisia judeţeană), iar pe de altă parte, că atunci când au votat radierea martorelor G. şi H. de pe Anexa 23 şi înscrierea lor pe Anexa 30, aceştia au ignorat prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 în baza cărora aveau obligaţia de a asigura ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat. Aşadar, Curtea a apreciat că dată fiind dispoziţia prevăzută de textul de lege anterior indicat, inculpaţii A. şi T., la momentul validării înscrierii martorelor G. şi H. în Anexa 30 care presupunea atribuirea în fizic a terenului, trebuiau să se asigure că atribuirea în fizic a terenului urma să se facă din terenurile comunelor limitrofe localităţilor Bogdana şi, respectiv, Alexandru Vlahuţă, obligaţie pe care cei doi nu şi-au îndeplinit-o.

Curtea a mai arătat că aspectele învederate de inculpaţii U., A. şi T., referitoare la faptul că legea nu prevedea obligativitatea ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă pe terenuri cu aceeaşi valoare economică, existând doar obligaţia echivalenţei de suprafaţă, nu interesează din perspectiva elementului material la laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu întrucât inculpaţilor nu le-a fost imputată încălcarea vreunei dispoziţii legale care să fi prevăzut faptul că între vechiul amplasament şi cel pe care se face reconstituirea dreptului de proprietate să existe egalitate de valoare, ci analiza sa se impune a fi făcută cu prilejul examinării urmării imediate a infracţiunii, mai exact a urmării imediate specifice infracţiunii de abuz în serviciu, în forma tip prevăzută de norma penală generală ce constă în producerea unei pagube. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, activitatea abuzivă a inculpaţilor A. şi T. a avut ca urmare imediată producerea unei pagube materiale în dauna statului român, aspect reţinut ca fiind dovedit fără niciun dubiu de mijloacele de probă existente la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză în perspectiva laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a constatat că fiecare dintre inculpaţii din dosar a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, şi anume cu intenţie.

S-a arătat că, în cauză, modalitatea concretă în care fiecare dintre cei cinci inculpaţi din dosar a acţionat în săvârşirea faptei de abuz în serviciu, respectiv, complicitate la abuz în serviciu, dovedeşte fără niciun dubiu împrejurarea că poziţia lor psihică a fost în sensul că au avut reprezentarea acţiunilor lor şi a consecinţelor acestora. În privinţa inculpaţilor A., B. şi SC E. SRL Huşi s-a reţinut că forma de vinovăţie cu care a acţionat fiecare dintre ei este cea specifică intenţiei directe, în sensul că au urmărit producerea unei pagube materiale în dauna statului rămân şi obţinerea avantajului de către inculpata persoană fizică, constând în dobândirea în proprietate a suprafeţei de 80 ha teren într-o zonă benefică exploatării agricole, în timp ce în cazul inculpaţilor T. şi U. vinovăţia cu care a acţionat fiecare dintre ei îmbracă forma intenţiei indirecte, aceştia doar acceptând posibilitatea producerii urmărilor anterior arătate. Poziţia psihică a fiecăruia dintre inculpaţii din dosar rezultă din materialitatea faptelor dovedit că au fost comise. De asemenea, s-a arătat că maniera concretă în care s-a stabilit în baza probatoriului legal administrat în cauză că s-au petrecut faptele în realitatea obiectivă dovedeşte existenţa unei conivenţe/înţelegeri care poate fi, inclusiv, tacită între inculpaţii din dosar, contribuţia fiecăruia dintre ei la derularea activităţi infracţionale fiind într-o perfectă coordonare şi completare a acţiunilor necesare pentru desăvârşirea faptelor ilicite, fapte care se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, în cazul inculpaţilor A. şi T. (ca autori), U., B. şi SC E. SRL Huşi (în calitate de complici).

Pentru motivele anterior dezvoltate, Curtea a constatat neîntemeiată critica inculpatului apelant A. în sensul că forma de vinovăţie ce îi poate fi imputată este culpa, în condiţiile în care acţiunile concrete comise de acesta dovedesc fără nici un dubiu faptul că a avut reprezentarea exactă a faptelor sale şi a consecinţelor pe care le vor avea, consecinţe a căror producere a urmărit-o.

Totodată, s-a arătat că apărările inculpatului T., referitoare la faptul că se afla într-o relaţie conflictuală cu A. ceea ce ar fi exclus existenţa unei înţelegeri infracţionale între ei, ţin de mobilul comiterii faptei, însă, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, latura subiectivă nu încorporează şi un anume mobil ceea ce înseamnă că stabilirea mobilului cu care a acţionat inculpatul T. este necesară doar pentru individualizarea judiciară a pedepsei, nu pentru existenţa vinovăţiei.

Pentru toate argumentele de mai sus, Curtea a reţinut că în cauză sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în forma specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă implicarea şi participarea efectivă, în calitate de autori, a inculpaţilor A. şi T. şi, respectiv, în calitate de complici, a inculpaţilor U., B. şi SC E. SRL Huşi, la săvârşirea infracţiunii.

Având în vedere că de la data comiterii faptelor şi până la soluţionarea cauzei în apel, a avut loc o succesiune de legi, Curtea a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi a efectuat propria analiză comparativă şi globală a celor doua legi penale generale (C. pen. din 1969 şi C. pen. actual) şi a Legii nr. 78/2000 forma în vigoare la momentul comiterii faptelor şi forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 187/2012, în deplin acord cu cele statuate prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, analiză în cadrul căreia a ţinut seama de toate instituţiile de drept penal ce ar putea fi incidente în cauză, respectiv: normele care stabilesc condiţiile de incriminare şi pedepsele aplicabile, modalităţile de individualizare judiciară prevăzute de C. pen. din 1969 (suspendarea condiţionată şi suspendarea sub supraveghere) şi cele prevăzute de C. pen. actual (suspendarea sub supraveghere, cu obligaţii şi măsuri mai împovărătoare pentru persoana condamnată decât cele din C. pen. anterior), aplicarea pedepselor complementare, sancţionarea concursului de infracţiuni (pentru inculpaţii U. şi A. în cazul cărora se pune problema rezolvării antecedenţei lor penale), circumstanţă atenuantă prevăzută la art. 741 C. pen. 1969.

Având în vedere că atât în rechizitoriu cât şi în sentinţa penală supusă prezentului control judiciar, în încadrarea în drept a faptelor de abuz în serviciu au fost reţinute şi dispoziţiile art. 2481 C. pen. 1969 care prevedeau forma calificată a abuzului în serviciu, Curtea a verificat, totodată, dacă în speţă este sau nu incidentă norma de drept penal menţionată, care sancţionează ca agravantă fapta care a produs consecinţe deosebit de grave în accepţiunea art. 146 C. pen. 1969.

Astfel, referitor la nivelul pagubei materiale produsă în dauna statului român, Curtea a apreciat că acest nivel este reprezentat de diferenţa de valoare dintre terenurile de pe vechile amplasamente şi terenurile de pe amplasamentele pe care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv diferenţa de 60.600 RON (în cazul martorei G.) şi diferenţa de 89.440 RON (în cazul martorei H.), adică în total o diferenţă de 150.040 RON, nivel care nu depăşeşte pragul de 200.000 RON cerut de lege pentru a se încadra în noţiunea de "consecinţe deosebit de grave". S-a arătat că împrejurarea că statul român, prin Agenţia Naţională a Domeniilor Statului, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 227.920 RON, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 80 ha teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitelor G. şi H., nu conduce în mod automat la reţinerea de către organul judiciar a existenţei unei pagube mai mari de 200.000 RON întrucât pretenţiile civile cerute de persoana vătămată nu reprezintă neapărat cuantumul pagubei efectiv suferită de către persoana vătămată constituită parte civilă.

Faţă de cele menţionate, Curtea a reţinut că nivelul pagubei materiale produsă în dauna statului român este situat sub pragul de 200.000 RON prevăzut la art. 146 C. pen. 1969, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 2481 C. pen. care, astfel, se impun a fi înlăturate din încadrarea în drept a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A., T., B. şi SC E. SRL Huşi, criticile apărării referitoare la acest aspect fiind întemeiate.

Un alt aspect avut în vedere la analiza legii penale mai favorabile l-a reprezentat dispoziţiile art. 741 C. pen. 1969, conform cărora "În cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) şi (2).".

Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 363 din 25 mai 2011, şi, faţă de prevederile art. 147 din Constituţia României, au fost suspendate în perioada 25 mai 2011 - 9 iulie 2011, iar începând cu data de 10 iulie 2011 acestea şi-au încetat efectele juridice.

S-a reţinut, aşadar, că acest articol a intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010, fiind "activ" în perioada scursă după comiterea faptelor deduse judecăţii şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive, fiind declarat neconstituţional la data de 3 mai 2011 de către instanţa de contencios constituţional. În aceste condiţii, s-a apreciat că, chiar dacă dispoziţiile art. 741 C. pen. 1969 au fost declarate neconstituţionale, iar aplicarea lor încetează, conform art. 147 din Constituţia României, dispoziţiile mai favorabile se aplică conform art. 5 alin. (2) C. pen. (în acelaşi sens, decizia nr. 3301 din 16 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Curtea a reţinut că prejudiciul cauzat prin infracţiunile de abuz în serviciu deduse judecăţii se compune din sumele ce reprezintă diferenţa de valoare dintre terenurile de pe vechile amplasamente şi terenurile pe care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, sume care totalizează 150.040 RON, dar care se plasează sub valoarea de 50.000 de euro (echivalent a 2.250.000 RON), situaţie în care, în ipoteza acoperirii integrale a prejudiciului cauzat în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 741 alin. (2) C. pen. 1969.

S-a constatat, totodată, că în cursul judecăţii în primă instanţă, inculpata SC E. SRL Huşi, administrată de inculpatul B., a plătit integral părţii civile Agenţia Domeniilor Statului sumele băneşti cu care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal de faţă, respectiv suma de 227.920 RON, reprezentând paguba materială pretinsă, suma de 90.575,41 RON, reprezentând actualizare indice inflaţie şi suma de 35.285,45 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, relevante în acest sens fiind Adresele nr. x din 28 august 2015 a A.D.S., Direcţia Juridică, în care se arată că prejudiciul a fost recuperat şi că "nu mai există motivele pentru care ADS s-a constituit parte civilă", şi nr. 9585 din 13 decembrie 2016 a A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi, unde se arată că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, în calitate de reprezentantă a statului român, nu mai are pretenţii civile faţă de inculpaţi întrucât A.D.S. le-a comunicat faptul că a recuperat toate sumele reprezentând prejudiciul stabilit în cauză.

Faţă de aceste aspecte, Curtea a reţinut că, mai înainte de momentul finalizării judecaţii în primă instanţă, inculpata SC E. SRL Huşi, prin administratorul său B., a acoperit integral prejudiciul pretins în cauză de către partea civilă Agenţia Domeniilor Statului, plătind nu doar suma solicitată cu titlu de pagubă pretins suferită, ci şi actualizarea în raport cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare (suma plătită în total fiind de 353.780,86 RON).

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că pentru fiecare dintre inculpaţii A., T., U., B. şi SC E. SRL Huşi, legea mai favorabilă este legea penală veche, ceea ce face întemeiate criticile inculpaţilor apelanţi T. şi U. referitoare la această problematică.

Reţinând că legea veche este legea mai favorabilă pentru fiecare dintre inculpaţii din dosar, în acord cu susţinerile făcute de DNA - Serviciul Teritorial Iaşi în motivele de apel, pentru acurateţea încadrării în drept a faptelor, Curtea a apreciat că se impune a se face menţiunea expresă a art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012.

Întemeiată a fost considerată şi critica inculpatei U. privitoare la circumstanţa agravantă generală a comiterii faptei de către trei sau mai multe persoane împreună (art. 75 lit. a) C. pen. 1969), Curtea reţinând că activitatea ilicită desfăşurată de această inculpata se situează temporal anterior comiterii faptei de abuz în serviciu de către autori (la data de 2 august 2007) şi se pliază, astfel, pe forma de participaţie penală a complicităţii materiale anterioare, activitate pe care U. a desfăşurat-o de una singură, nu împreună cu alte persoane.

Faţă de aceste aspecte, Curtea a apreciat că, în mod greşit, în încadrarea în drept imputată inculpatei U. au fost reţinute şi dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. 1969, incidenţa circumstanţei agravante a comiterii faptei de cel puţin trei persoane împreună (complicitate concomitentă sau coautorat) nefiind justificată de situaţia de fapt reţinută. Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că se impune a se face aplicarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. pentru a înlătura din încadrarea în drept a faptei de complicitate la abuz în serviciu imputată inculpatei U. dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. 1969.

Analizând sentinţa penală apelată sub aspectul individualizării judiciare efectuată de judecătorul fondului, în condiţiile în care a fost reţinută încadrarea în drept a faptelor în baza legii penale vechi, cu înlăturarea dispoziţiilor art. 2481 C. pen. 1969 care, în esenţă, presupunea o agravare a limitelor de pedeapsă, iar în cazul inculpatei U. înlăturarea şi a dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen. 1969, date fiind şi toate celelalte aspecte ce ţin de situaţia de fapt imputată fiecărui inculpat şi care au fost punctate în considerentele hotărârii, observând şi poziţia procesuală adoptată de inculpaţi pe tot parcursul procesului penal, Curtea a apreciat că se impune reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, urmărind cu acest prilej să asigure un just echilibru între comportamentul ilicit manifestat de fiecare dintre inculpaţi şi sancţiunea concretă pe care trebuie să o suporte fiecare pentru ceea ce a făcut în contra legii.

Pentru toate considerentele dezvoltate în cuprinsul deciziei penale, Curtea a apreciat fondate şi a admis apelurile declarate în dosar, pentru a putea, astfel, proceda la corectarea, îndreptarea tuturor aspectelor de netemeinicie şi nelegalitate semnalate în cuprinsul sentinţei penale supusă examenului de control judiciar cu referire la soluţionarea acţiunilor penale cu care a fost investită instanţa de judecată.

Examinând sentinţa penală apelată sub aspectul laturii civile a cauzei în strânsă legătură cu aspectele de fapt din latura penală care au influenţă asupra laturii civile, având în vedere şi criticile ce au fost formulate de către apelanţi cu privire la modul de rezolvare a acţiunii civile şi a chestiunilor adiacente, Curtea a reţinut ca fiind greşită soluţia dată de instanţa de fond în latura civilă, apreciind că aceasta se impune a fi reformată.

Aşa cum s-a argumentat mai sus, infracţiunea de abuz în serviciu ce formează obiectul judecăţii este o infracţiune de rezultat ce a avut ca urmare imediată o pagubă materială produsă în dauna statului român constând în diferenţele de valoare dintre terenurile de pe vechile amplasamente (situate pe raza localităţilor Bogdana şi, respectiv, Alexandru Vlahuţă, jud. Vaslui) şi terenurile pe care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate pentru martorele G. şi H. (pe raza localităţii Fălciu, jud. Vaslui), diferenţe ce au fost stabilite pe baza probatoriului administrat la nivelul sumelor de 60.600 RON şi 89.440 RON care însumate, totalizează 150.040 RON, aceasta fiind, de altfel, şi urmarea imediată reţinută de procuror în actul de sesizare al instanţei.

În plus, s-a subliniat că, în cursul judecăţii în primă instanţă, inculpata SC E. SRL Huşi, administrată de inculpatul B., a plătit integral părţii civile Agenţia Domeniilor Statului sumele băneşti cu care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal, respectiv suma de 227.920 RON, reprezentând paguba materială pretinsă, suma de 90.575,41 RON, reprezentând actualizare indice inflaţie şi suma de 35.285,45 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare.

În condiţiile în care prin actul de sesizare al instanţei care stabileşte limitele învestirii judecătorului s-a arătat că urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu constă în diferenţa de valoare dintre terenurile de pe cele două tipuri de amplasamente, în opinia judecătorilor din controlul judiciar, aceasta este urmarea/paguba reţinut produsă şi nu ceea ce a solicitat Agenţia Domeniilor Statului prin cererea de constituire de parte civilă.

Relevantă în perspectiva modului de soluţionare a acţiunii civile a fost apreciată Adresa nr. x din 28 august 2015 a A.D.S. - Direcţia Juridică în care s-a arătat că prejudiciul a fost recuperat şi că "nu mai există motivele pentru care ADS s-a constituit parte civilă", în acelaşi sens fiind şi Adresa nr. x din 13 decembrie 2016 a A.N.A.F. - D.G.F.P. Iaşi, în care se arată că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, în calitate de reprezentantă a statului român, nu mai are pretenţii civile faţă de inculpaţi întrucât ADS le-a comunicat faptul că a recuperat toate sumele reprezentând prejudiciul stabilit în cauză. Aşadar, prin adresele anterior menţionate, partea civilă Agenţia Domeniilor Statului s-a declarat despăgubită integral, poziţie pe care, în virtutea principiului disponibilităţii ce guvernează acţiunea civilă, instanţa de judecată trebuie să o aibă în vedere la soluţionarea laturii civile.

S-a constatat, totodată, că, prin sentinţa penală supusă controlului judiciar de faţă, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., dispunând desfiinţarea tuturor înscrisurilor care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de câte 40 ha teren pentru martorele G. şi H., inclusiv a titlurilor de proprietate emise pe numele acestora (nr. x din 18 aprilie 2008 pe numele G. şi nr. y din 18 aprilie 2008 pe numele H.), precum şi a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între martorele G. şi H. şi inculpata SC E. SRL Huşi şi a înscrisurilor subsecvente necesare intabulării terenurilor pe numele noului proprietar.

Or, în condiţiile în care judecata nu a avut ca obiect vreuna dintre infracţiunile de fals în înscrisuri, doar în acel context putându-se stabili dacă înscrisurile indicate în dispozitivul hotărârii primei instanţe sunt sau nu falsificate, iar în ipoteza în care se stabilea că sunt falsificate se impunea anularea lor, Curtea a apreciat că, până la dovada contrarie, respectivele înscrisuri sunt prezumate ca fiind veridice/reale, situaţie în care dispoziţia instanţei de fond de anulare a înscrisurilor apare ca fiind greşită/nelegală, motiv pentru care a înlăturat-o.

În ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare, ca soluţie dată în rezolvarea laturii civile, în condiţiile reglementate de art. 397 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a arătat că, în speţă, aceasta presupune reîntoarcerea terenului în discuţie în proprietatea statului român, însă, pentru a se putea ajunge la o atare finalitate, mai întâi, este necesară anularea în prealabil a titlurilor de nr. x din 18 aprilie 2008 emis pe numele G. şi nr. y din 18 aprilie 2008 emis pe numele H. şi apoi anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate la data de 18 aprilie 2008, ca acte subsecvente. Referitor la acest din urmă aspect, Curtea a reţinut că anularea celor două titluri de proprietate poate fi dispusă doar în situaţia în care se dovedeşte reaua-credinţă a numitelor G. şi H., aspect pe care instanţa de control judiciar nu a putut să-l cerceteze întrucât nu a format obiectul investirii sale prin raportare la dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. În plus, faţă de limitele judecăţii cu care a fost investită instanţa în prezentul dosar, nu poate fi cercetată şi tranşată nici poziţia pe care numitele G. şi H. au avut-o la momentul încheierii Contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub numerele 914 din 18 aprilie 2008 şi 915 din 18 aprilie 2008 la Biroul Notarilor Publici Asociaţii "WW.", situaţie în care nu poate fi dispusă desfiinţarea acestor contracte. În opinia judecătorilor din controlul judiciar, anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare menţionate poate fi dispusă doar pe calea unei acţiuni civile, anulare care ar avea ca efect reîntoarcerea terenurilor în patrimoniul vânzătoarelor, iar ulterior să se dispună desfiinţarea celor două titluri de proprietate prin hotărâre a comisiei judeţene de fond funciar dacă aceasta apreciază că sunt abuzive.

Concluziv, Curtea a reţinut că instanţa de judecată penală nu a fost investită şi nu se poate pronunţa dacă cele două titluri de proprietate şi contractele de vânzare-cumpărare subsecvente sunt false în sensul legii penale.

Pentru toate motivele arătate, luând act de manifestarea de voinţă a părţii civile Agenţia Domeniilor Statului (care nu a fost contestată de niciuna dintre părţi), Curtea a constatat că prejudiciul material produs prin săvârşirea faptelor de abuz în serviciu ce formează obiectul judecăţii de faţă, a fost integral acoperit.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 8 mai 2019, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi, prin procuror şef serviciu, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor B. şi SC E. SRL Huşi (Vaslui), în condiţiile în care, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 741 C. pen. (1969) dat fiind faptul că infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, pentru care aceştia au fost trimişi în judecată (în forma complicităţii), nu se regăseşte între faptele enumerate în textul de lege menţionat.

Totodată, a fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătându-se că, în privinţa inculpatului A., nu s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa principală cu închisoarea ce a rezultat în urma contopirii cu sancţiunile stabilite prin Sentinţele penale nr. 1511/2011 a Judecătoriei Vaslui şi nr. 144/2013 a Tribunalului Vaslui, deşi aceasta fusese stabilită chiar în cauză pe lângă pedeapsa de 4 ani închisoare la care a fost condamnat pentru fapta reţinută în rechizitoriu.

În opinia parchetului, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa orice funcţie din administraţia publică - C. pen. 1969 se impunea, conform dispoziţiilor art. 71 C. pen. 1969, să fie aplicată inculpatului A. şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă cu închisoarea, invocând în susţinere şi Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care s-a stabilit că:

"dispoziţiile art. 71 din C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din C. pen."

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 691 din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, avându-se în vedere că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. vizează acele situaţii în care, faţă de actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., respectiv: lit. e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; lit. f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică; lit. g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; lit. h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; lit. i) există autoritate de lucru judecat; lit. j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Întrucât recursul în casaţie conferă posibilitatea de analiză doar a unor eventuale aspecte de nelegalitate ale hotărârilor pronunţate de instanţele de apel, motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. se constată numai prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, fără ca Înalta Curte să poată stabili o situaţie de fapt diferită decât cea menţionată în hotărârea atacată, prin reevaluarea materialului probator.

În speţă se constată că, în sarcina inculpaţilor B. şi SC E. SRL Vaslui, instanţa de apel a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012 cu trimitere la art. 248 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. Având în vedere că, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, cei doi inculpaţi au acoperit integral prejudiciul cauzat prin infracţiunile de abuz în serviciu deduse judecăţii, prejudiciu plasat sub valoarea de 50.000 euro, a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 741 C. pen. 1969; astfel, constatând existenţa unei cauze care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv art. 16 lit. h) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a dispus încetarea procesului penal.

Evaluând soluţia pronunţată în apel, Înalta Curte respinge critica formulată de procuror, în opinia căruia prevederile art. 741 C. pen. 1969 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece infracţiunea reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 (indiferent de cum ar fi considerată, respectiv infracţiune autonomă sau o formă agravată a infracţiunii de abuz în serviciu) nu se regăseşte între cele enumerate în textul de lege menţionat.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 741 din C. pen. 1969 (introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor) "în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul achită integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar".

Se observă că, prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 363 din 25 mai 2011), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 741 din C. pen. 1969 sunt neconstituţionale, însă, încetarea efectelor unui text de lege, pentru viitor, nu împiedică aplicarea acelui text de lege, ca lege penală mai favorabilă, situaţiilor juridice născute în timpul în care textul de lege a fost în vigoare, cum este cazul în speţă.

În reglementarea cuprinsă în art. 741 C. pen. 1969, legiuitorul face referire la faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată, incluse de C. pen. din 1969 în categoria infracţiunilor de serviciu şi incriminate în texte diferite (art. 246, art. 248 şi art. 2481).

Abuzul în serviciu contra intereselor publice era definit în art. 248 C. pen. 1969 ca fiind "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia".

În actuala codificare penală, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, respectiv art. 297 C. pen., cu denumirea marginală "abuzul în serviciu", legiuitorul a unificat într-o singură incriminare faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Astfel, într-o modalitate substanţial asemănătoare, abuzul în serviciu îndreptat contra intereselor publice a fost definit ca fiind "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" (art. 297 alin. (1) C. pen.).

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016) s-a statuat că "dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Totodată, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 30 iunie 2017) s-a statuat că "dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 187/2012, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, în vigoare în prezent, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Având în vedere cadrul normativ expus, Înalta Curte reţine că, atât în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012, cât şi în reglementarea în vigoare, în ipoteza în care funcţionarul public - autor al abuzului în serviciu - a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fapta acestuia se circumscrie unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu.

Sub acest aspect, Înalta Curte aminteşte că referitor la infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta este "o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu" care "trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie, dispoziţia respectivă fiind o normă incompletă" (pct. 86 - 88).

În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017 (pct. 58), Curtea observând că "în legislaţia penală, în raport cu elementele componente, pot exista norme complete şi norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme.

În legătură cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul aceluiaşi act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text. În lipsa unei atari operaţii, legiuitorul ar fi încadrat, evident, acest text în forma scrisă a textului care face trimitere. (...)" (pct. 59).

Astfel, Curtea a constatat că "analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246, art. 248 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 şi prin prezenta decizie, dispoziţia criticată fiind o normă incompletă, de trimitere" (pct. 60).

Prin urmare, contrar susţinerii procurorului, în condiţiile în care prevederile art. 741 C. pen. 1969 fac referire la faptele de abuz în serviciu la care se raportează dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că norma menţionată este aplicabilă în cauză, iar instanţa de apel a acordat inculpaţilor B. şi SC E. SRL Vaslui, în mod legal, beneficiul cauzei de nepedepsire şi a dispus încetarea procesului penal faţă de aceştia.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", Înalta Curte notează că acesta vizează situaţiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Rezultă aşadar că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

În contextul acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi în privinţa inculpatului A., referitoare la neaplicarea de către instanţa de apel a pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa principală rezultantă, deşi o stabilise, în prealabil, pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare corespunzătoare infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Practic, parchetul susţine că, dată fiind referirea cu privire la aplicarea pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa principală cu închisoare stabilită pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii în cauză, era obligatoriu, conform art. 71 C. pen. 1969, ca aceeaşi pedeapsă accesorie să fie aplicată inculpatului A. şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă (în urma contopirii cu pedepsele stabilite prin Sentinţele penale nr. 1511/2011 a Judecătoriei Vaslui şi nr. 144/2013 a Tribunalului Vaslui), făcând trimitere şi la Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, privind recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"dispoziţiile art. 71 din C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din C. pen.".

În acest context, Înalta Curte constată că, astfel cum este formulată, critica parchetului nu are semnificaţia unei încălcări a limitelor legale în care poate fi aplicată pedeapsa accesorie menţionată, ci aduce în discuţie, neaplicarea acesteia pe lângă pedeapsa principală rezultantă, aspect care excedează cazului de casare invocat

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, nefiind identificate motivele de recurs în casaţie invocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, împotriva Deciziei penale nr. 691 din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimaţii inculpaţi A., B. şi SC E. SRL Vaslui.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi SC E. SRL Vaslui, în cuantum de câte 160 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, împotriva Deciziei penale nr. 691 din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimaţii inculpaţi A., B. şi SC E. SRL Vaslui.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi SC E. SRL Vaslui, în cuantum de câte 160 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM