Inadmissibility of successive contests against final appellate order upholding precautionary seizures based on res judicata and finality of criminal procedure.

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de apelanţii inculpaţi A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva Sentinţei penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi a încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul cu nr. x/2005

A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, şi integral încheierea de şedinţă din data de 28.09.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul cu nr. x/2005, şi rejudecând, printre altele,

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. 1, 4 C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 32 lit. d) din C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, a menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala, precum şi sechestrul asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. şi I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora şi ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, astfel cum sunt menţionate expres în dispozitivul deciziei, printre acestea fiind enumerate şi bunurile imobile aflate în posesia SC J. SRL, indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile întocmit de ANAF din 8 octombrie 2014.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi a îndatoririlor fundamentale, printre altele, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de intervenienta SC J. SRL împotriva luării şi împotriva modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea din 15 septembrie 2014.

În temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a îndatoririlor fundamentale, a admis în parte contestaţia formulată de intervenientul A. şi a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, strada x, nr. 28, transcris sub nr. x/1994, nr. cadastral x, în suprafaţă de 29,13 mp, măsură dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală.

Împotriva dispoziţiei privind măsurile asigurătorii cuprinsă în decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, J. SRL şi A. au formulat contestaţii la data de 20 martie 2019, respectiv 18 aprilie 2019, susţinându-se, în esenţă, că acestea sunt admisibile şi întemeiate, pentru motivele arătate de apărătorul ales şi expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Astfel, subscrisa J. SRL a arătat că formulează contestaţie în temeiul art. 4251 C. proc. pen. cu raportare la art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă prin încheierea din 15 septembrie 2014 asupra tuturor bunurilor proprietatea sa, în vederea reparării pagubei produsă prin infracţiunile deduse judecăţii şi menţinută prin Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, schimbând destinaţia sechestrelor în garantarea confiscării speciale dispuse de la condamnatul A., fără citare, în condiţiile în care subscrisa nu a fost parte în dosarul de referinţă, fiind înfiinţată în data de 15 ianuarie 2013, după mai mult de 1 an de la pronunţarea Sentinţei nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, ce a făcut obiectul apelului.

A solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei atacate doar cu privire la măsurile ce vizează banii şi bunurile J. SRL şi rejudecarea cauzei de către completul care a pronunţat-o, fiind incident cazul de nerespectare a dispoziţiilor privind citarea.

A. a susţinut admisibilitatea căii de atac formulate împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005, în temeiul art. 2501 C. proc. pen. raportat la art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art. 47 şi art. 52 alin. (3) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 4 din Decizia-Cadru 2005/212/JAI a Consiliului Uniunii Europene, art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

A solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei contestate numai cu privire la punctul III al acesteia, referitor la menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea sa (bunurile indisponibilizate fiind destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul A.), precum şi ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse în privinţa sa de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2005.

Examinând contestaţiile formulate, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, aceleaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, sub aspectul admisibilităţii contestaţiilor formulate de către J. SRL şi A., Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., "împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond".

Conform art. 250 alin. (6) C. proc. pen., "împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii".

Totodată, conform art. 250 alin. (8) C. proc. pen., "după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii".

Prin Decizia nr. 24 din data de 20 ianuarie 2016, Curtea Constituţională a României a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., care nu permitea şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii), este neconstituţională.

Ulterior pronunţării acestei decizii, prin art. 2501 alin. (1) C. proc. pen. (introdus prin pct. 63 din O.U.G. nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzându-se, în mod expres, competenţa materială de judecare a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecăţii în sarcina instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat încheierea atacată.

Astfel, dispoziţiile art. 2501 C. proc. pen. stabilesc că "împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare".

În plus, Înalta Curte aminteşte că, potrivit art. 552 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel.

Totodată, se constată că, în raport cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Se observă, astfel, că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul de a o promova stingându-se prin exercitare, având drept consecinţă excluderea posibilităţii legale a aceleiaşi persoane de a declara mai multe contestaţii împotriva aceleiaşi soluţii.

Aşadar, în aceste coordonate normative, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie a fost instituită prin Ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, iar prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală, a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. şi I..

Obiectul măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând, printre alţii, inculpatului A., a fost extins de instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2005 inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiei acestuia, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, dispunându-se identificarea lor în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

În urma controlului judiciar exercitat în calea de atac a apelului, măsurile asigurătorii dispuse de instanţa de fond au fost menţinute de către instanţa de apel, astfel cum reiese din examinarea hotărârii pronunţate, respectiv Decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2005.

În plus, din conţinutul aceleiaşi decizii, reiese că instanţa de apel a analizat şi contestaţiile formulate de intervenienţii J. SRL şi A. (pct. V).

Astfel, se reţine că, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a îndatoririlor fundamentale, instanţa de apel a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de intervenienta J. SRL împotriva luării şi împotriva modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea din 15 septembrie 2014.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a îndatoririlor fundamentale, instanţa de apel a admis în parte contestaţia formulată de intervenientul A. şi a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unei cote de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, strada x, nr. 28, transcris sub nr. x/1994, nr. cadastral x, în suprafaţă de 29,13 mp, măsură dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală.

Ca atare, având în vedere că măsurile asigurătorii au făcut obiectul cenzurii în calea de atac a apelului atât din perspectiva dispoziţiei de luare, cât şi a modalităţii de aducere la îndeplinire, fiind astfel pronunţată în cauză o hotărâre definitivă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu mai există posibilitatea ca J. SRL şi A. să formuleze noi contestaţii împotriva luării şi a modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, iar pe de altă parte că împotriva măsurilor complementare dispuse de instanţa de apel prin decizie definitivă nu există cale de atac separată, dispoziţiile art. 2501 C. proc. pen. nefiind aplicabile în această ipoteză.

De altfel, în acest punct de analiză, se observă că, ulterior modificării dispoziţiilor art. 250 C. proc. pen. şi introducerii art. 2501 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 18/2016, J. SRL a înţeles să uziteze de calea de atac a contestaţiei, fiind vizate măsurile asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar prin încheierea din 16 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, la solicitarea formulată atât personal de reprezentantul legal prezent în instanţă, A., cât şi printr-o cerere scrisă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de retragerea contestaţiei.

Ulterior, la data de 23 noiembrie 2016, J. SRL a formulat o nouă contestaţie împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, vizând măsurile asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, aceasta fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, reţinându-se în esenţă că formularea unei noi contestaţii împotriva aceleiaşi decizii penale duce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Prin urmare, şi din această perspectivă se justifică concluzia inadmisibilităţii prezentelor contestaţii formulate împotriva dispoziţiei privind măsurile asigurătorii cuprinsă în Decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005.

Pe de altă parte, se aminteşte că hotărârea menţionată anterior nu este singura prin care Înalta Curte s-a pronunţat în cauză cu privire la inadmisibilitatea contestaţiei, întrucât împotriva Deciziei nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, J. SRL şi A. au promovat de-a lungul timpului mai multe contestaţii şi cereri de recurs efectiv, vizând măsurile asigurătorii dispuse în speţă, niciuna dintre acestea nefiind considerată ca admisibilă.

Astfel, se constată că, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea J. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2005, reţinându-se, în esenţă, că măsurile asigurătorii au făcut obiectul cenzurii instanţei de apel.

De asemenea, prin Decizia nr. 1072 din 16 noiembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea J. SRL împotriva aceleaşi decizii, avându-se în vedere că "potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României şi art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale", iar reglementările comunitare la care a făcut trimitere contestatoarea, chiar dacă au aplicabilitate directă în legislaţia internă, "nu sunt de natură a modifica concluzia la care a ajuns Înalta Curte, în condiţiile în care nu prevăd drepturi mai largi decât cele recunoscute de legea procesual penală română".

Totodată, se constată că, prin Decizia nr. 1314 din 29 septembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibile, "cererile de recurs efectiv" formulate, printre alţii, de SC J. SRL şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2005.

De asemenea, prin Decizia nr. 1488 din 29 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, "recursul efectiv" formulat de SC J. SRL împotriva aceleiaşi decizii.

Ca atare, se observă că inclusiv admisibilitatea invocată de contestatori în temeiul art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale a fost analizată anterior de către Înalta Curte, care s-a pronunţat pe cererile de recurs efectiv formulate de către J. SRL şi A., existând aşadar autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibile contestaţiile formulate de J. SRL şi A. împotriva dispoziţiei privind măsurile asigurătorii cuprinsă în Decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005.

Va obliga contestatorii J. SRL şi A. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de J. SRL şi A. împotriva dispoziţiei privind măsurile asigurătorii cuprinsă în Decizia nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatorii J. SRL şi A. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 6 august 2019.

Procesat de GGC - LM