Romanian court upholds refusal to execute invalid Italian arrest warrant for sexual violence suspect.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 68 din data de 12 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 18.12.2019 de către autorităţile judiciare din Italia - Tribunalul Matera, Biroul Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. pe numele persoanei solicitate A.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

La data de 23.01.2020 a fost înregistrată adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 950/II/5/2020 prin care s-au înaintat semnalarea Biroului Naţional Sirene nr. x/SIRENE/ADS din data de 23.01.2020 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 18.12.2019 de autorităţile judiciare din Italia - Judecătorul Investigaţiilor Preliminare de la Tribunalul din Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. - 179/2019 RG GIP pe numele persoanei solicitate A., procesul-verbal încheiat la data de 23.01.2020 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi ordonanţa de reţinere nr. 5 din 23.01.2020, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 23.01.2020, ora 16:17, până la 24.01.2020, ora 16:17.

Prin Încheierea nr. 7 din data de 23.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus faţă de persoana solicitată măsura arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 23.01.2020 până la data de 06.02.2020, inclusiv şi s-a stabilit termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română.

La data de 03.02.2020 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatul european de arestare emis la data de 18.12.2019 de către autorităţile judiciare din Italia - Tribunalul Matera, Biroul Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P., pe numele persoanei solicitate A.

A reţinut că, din descrierea faptelor rezultă că persoana solicitată A., în complicitate cu alte persoane, au determinat o minoră cu vârsta sub 14 ani să întreţină şi să suporte acte sexuale, profitând de situaţia sa de inferioritate determinată de un handicap datorită funcţiei cognitive scăzute. În una dintre cele trei infracţiuni, tânăra a fost constrânsă să întreţină şi să suporte acte sexuale sub ameninţarea cu acte de violenţă fizică şi divulgarea imaginilor efectuate în timpul întâlnirilor unor terţe persoane, dacă nu ar fi continuat să suporte alte acte sexuale. Aceste fapte au fost săvârşite la data de 06.04.2018 şi în următoarele zile din luna aprilie 2018 în localitatea Irsina din Provincia Matera, Italia. În toate cazurile A. a participat activ la comiterea actelor sexuale şi la ameninţarea cu divulgarea către terţe persoane a imaginilor acelor acte sexuale.

De asemenea, a constatat că în conţinutul formularului de mandat european de arestare (la lit. b) autoritatea judiciară emitentă a menţionat că acesta a fost emis în baza ordonanţei de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu din data de 26.11.2019 emisă de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. faţă de A., acesta fiind cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violenţă sexuală prev. de art. 81 alin. (2), art. 609-octies rap. la art. 609 bis alin. (2) nr. 1, art. 609 ter alin. (1) nr. 1 C. pen. italian, limita maximă a pedepsei prevăzute de legea statului emitent pentru aceste fapte fiind de 16 ani închisoare, iar durata maximă a măsurii preventive este 4 ani. În cuprinsul formularului, s-a menţionat că această măsură preventivă a fost dispusă in absentia, iar persoana solicitată nu a fost citată personal şi nici nu a fost informată prin alte mijloace despre data şi locul fixate pentru procesul încheiat cu hotărârea pronunţată, însă beneficiază de garanţii, în sensul că imediat după predare va fi prezentată judecătorului pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera şi va fi audiată cu privire la măsură.

Instanţa română de executare a solicitat informaţii suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, în sensul de a preciza dacă la baza emiterii mandatului european de arestare din data de 18.12.2019 în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. pe numele persoanei solicitate A. există un mandat de arestare preventivă în sensul definit prin art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru 584/2002/JAI, iar în caz afirmativ care este numărul şi data emiterii acestuia.

În răspunsul comunicat, autoritatea italiană a înaintat la dosarul cauzei ordonanţa de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R.-179/2019 R.G.G.I.P. faţă de persoana solicitată A. şi a precizat că în legislaţia italiană măsura preventivă a arestului la domiciliu este considerată drept arest preventiv, ca şi măsura arestului preventiv în închisoare. Prin urmare, conform şi normelor internaţionale privind mandatul european de arestare, ordonanţa de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu poate sta la baza emiterii mandatului european de arestare.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002."

Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 97 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rep., care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI mandatul european de arestare trebuie să se indice "hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu acelaşi efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."

Corespunzător acestor dispoziţii, art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevede că mandatul european de arestare trebuie să cuprindă informaţii cu privire la existenţa unei hotărâri judecătoreşti, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect.

Curtea a reţinut că din examinarea acestor dispoziţii rezultă că atunci când mandatul european de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale sau judecăţii trebuie să aibă la bază un mandat de arestare preventivă naţional sau o altă hotărâre judecătorească executorie având acelaşi efect, care să includă dispoziţia de arestare internă pe teritoriul statului membru emitent.

A precizat că, mandatul de arestare preventivă naţional se emite cu dispoziţia de arestare a unei persoane pe teritoriul statului membru UE în conformitate cu legislaţia internă a acelui stat, legislaţie care prevede cazurile şi condiţiile arestării preventive, durata arestării, ordinul de a fi arestată persoana, locul de deţinere unde va fi depusă, ceea ce se recunoaşte fără nicio altă formalitate, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce fiind tocmai hotărârea sau mandatul de arestare preventivă naţional.

Sub acest aspect a observat că în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (cauza Niculaie Aurel Bob-Dogi - C-241/15) a fost interpretat articolul 8 alin. (1) din Decizia- cadru 2002/584/JAI în sensul că: 1) noţiunea "mandat de arestare" care figurează în această dispoziţie trebuie înţeleasă ca desemnând un mandat naţional de arestare distinct de mandatul european de arestare . 2) atunci când un mandat european de arestare care se întemeiază pe existenţa unui "mandat de arestare" în sensul acestei dispoziţii nu cuprinde indicarea existenţei unui mandat de arestare naţional, autoritatea judiciară de executare nu trebuie să îi dea curs dacă, având în vedere informaţiile furnizate în aplicarea art. 15 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584, cu modificările ulterioare, precum şi toate celelalte informaţii de care dispune, această autoritate constată că mandatul european de arestare nu este valid întrucât a fost emis fără să fi fost emis în mod efectiv un mandat de arestare naţional distinct de mandatul european de arestare."

Aşadar, instanţa de fond a constatat că din informaţiile comunicate de autorităţile judiciare italiene rezultă că la baza emiterii mandatului european de arestare, a cărui executare formează obiectul prezentului dosar, se află ordonanţa de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. faţă de A.

Or, în opinia judecătorului din cadrul Curţii de Apel Craiova, această ordonanţă nu reprezintă un mandat de arestare naţional şi nicio hotărâre judecătorească având acelaşi efect.

Deşi în informaţiile comunicate, autorităţile judiciare italiene emitente au specificat că măsura preventivă a arestului la domiciliu este considerată drept arest preventiv ca şi măsura arestului preventiv în închisoare şi, potrivit normelor internaţionale privind mandatul european de arestare, ordonanţa de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu poate sta la baza emiterii mandatului european de arestare, această menţiune este rezultatul unei aprecieri care nu are susţinere nici în legislaţia internă, dispoziţiile incidente din legislaţia italiană nefiind menţionate, dar nici în legislaţia internaţională.

Aceasta, întrucât, în cazul măsurii preventive a arestului la domiciliu nu se emite mandat de arestare şi deci nu se poate pune problema "existenţei unui mandat de arestare", iar prin noţiunea "orice altă decizie judiciară executorie cu acelaşi efect", cuprinsă în art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI, se înţelege orice hotărâre care impune o măsură în detenţie (cum ar fi de exemplu o hotărâre privind internarea într-un centru de detenţie a unui minor), nu şi decizii care privesc alte măsuri mai puţin restrictive de drepturi, cum este şi cea a arestului la domiciliu.

A mai reţinut că, într-adevăr, la data de 21 februarie 2020, autorităţile judiciare din Italia au înaintat Ordonanţa, din aceeaşi dată, de înăsprire a măsurii de arest preventiv, emisă de Judecătorul Investigaţiilor Preliminare din cadrul Tribunalului din Matera, prin care s-a înlocuit măsura arestului la domiciliu în lipsă cu măsura arestului în închisoare în lipsă faţă de persoana solicitată A.

Cu toate acestea, a apreciat că această ultimă ordonanţă nu poate fi avută în vedere la soluţionarea cauzei întrucât la baza emiterii mandatului european, a cărei executare este cerută, nu stă această ordonanţă, ci ordonanţa de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019.

De altfel, mandatul european este emis la data de 18.12.2019 şi, astfel, ordonanţa din 21.02.2020 nu poate sta la baza emiterii acestuia atâta vreme cât la data emiterii mandatului această ordonanţă nu exista.

A considerat că această nouă ordonanţă poate sta la baza emiterii unui nou mandat european, nicidecum la baza celui emis anterior din data de 18.12.2019 şi a cărui executare se solicită, când ordonanţa invocată nu există.

Împotriva acestei sentinţe penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate şi pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei penale atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

A susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, a respins cererea de executare a mandatului european de arestare, apreciind că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 şi de art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia cadru vizând mandatul european de arestare.

În acest sens, a arătat că instanţa de fond nu a respectat Decizia penală nr. 242/21 aprilie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că trebuie avută în vedere ordonanţa privind înăsprirea măsurii de arest preventiv din 21 februarie 2020, emisă de oficiul judecătorului pentru investigaţii criminale din cadrul Tribunalului din Matera, ce a fost emisă ulterior pronunţării primei sentinţe, iar aprecierea asupra fondului cererii de emitere a mandatului european de arestare nu se poate face direct în calea de atac.

Totodată, a precizat că este greşită aprecierea instanţei de fond, în rejudecare, potrivit căreia nu se poate ţine seama de această ordonanţă, întrucât este ulterioară emiterii mandatului european de arestare şi pe cale de consecinţă, a pronunţat o soluţie similară celei pronunţate iniţial, respingând cererea în raport de aspectele vizând menţiunile din mandatul european de arestare.

Astfel, a considerat că au fost încălcate dispoziţiile instanţei de control judiciar, întrucât se impunea a se face o apreciere asupra fondului cererii privind executarea mandatului european de arestare în raport de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 privind motivele de refuz la executare.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002."

Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 97 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rep., care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI mandatul european de arestare trebuie să se indice "hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu acelaşi efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."

Corespunzător acestor dispoziţii, art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevede că mandatul european de arestare trebuie să cuprindă informaţii cu privire la existenţa unei hotărâri judecătoreşti, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că atunci când mandatul european de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale sau judecăţii trebuie să aibă la bază un mandat de arestare preventivă naţional sau o altă hotărâre judecătorească executorie având acelaşi efect, care să includă dispoziţia de arestare internă pe teritoriul statului membru emitent.

Aşadar, mandatul de arestare preventivă naţional se emite cu dispoziţia de arestare a unei persoane pe teritoriul statului membru UE în conformitate cu legislaţia internă a acelui stat, legislaţie care prevede cazurile şi condiţiile arestării preventive, durata arestării, ordinul de a fi arestată persoana, locul de deţinere unde va fi depusă, ceea ce se recunoaşte fără nicio altă formalitate, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce fiind tocmai hotărârea sau mandatul de arestare preventivă naţional.

Or, în cauză la baza emiterii mandatului european de arestare din data de 18.12.2019 în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. pe numele persoanei solicitate A. există ordonanţa de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera.

Deşi, în legislaţia italiană măsura preventivă a arestului la domiciliu este considerată drept arest preventiv, totuşi nu se poate aprecia că ordonanţa de aplicare a măsurii arestului la domiciliu ce stă la baza emiterii mandatului european de arestare reprezintă, în accepţiunea legislaţiei interne, un mandat de arestare naţional sau o hotărâre judecătorească având acelaşi efect.

În acest context, ordonanţa nouă emisă la data de 21 februarie 2020 poate sta la baza emiterii unui nou mandat european, însă nu poate sta la baza celui emis anterior din data de 18.12.2019 şi a căruia executare se solicită în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 68 din data de 12 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu privire la intimatul inculpat A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 68 din data de 12 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu privire la intimatul inculpat A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2020.

GGC - NN