Constitutional challenge to statutory composition of appellate panels versus internal order regulations governing appointment of judges

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 mai 2020, Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea apelantului inculpat A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, neavând legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât inculpatul nu înţelege să aducă o veritabilă critică de neconstituţionalitate a prevederilor anterior menţionate, ci din contră, înţelege să critice modalitatea de stabilire a compunerii completelor de judecată astfel cum este reglementată de Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti.

Cu privire la cererea apelantului inculpat A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

S-a arătat că, sub un prim aspect, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât cauza se judecă într-un complet format din trei judecători ca urmare a divergenţei apărute între membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, prin includerea judecătorului aflat pe lista de permanenţă la data ivirii divergenţei, conform art. 111 alin. (9) din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti.

Sub un al doilea aspect, s-a menţionat că, apelantul nu înţelege să aducă vreo critică dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prin referire la speţa dedusă judecăţii, ci doreşte să supună atenţiei Curţii Constituţionale o posibilă modificare legislativă a acestui text legal, invocând pretinse carenţe legislative privind modul cum a fost reglementat acest text normativ cu privire la completul de divergenţă. Curtea a reţinut că apelantul a invocat o pretinsă neconstituţionalitate a dispoziţiilor anterior menţionate ignorând că legiuitorul a reglementat expres în art. 17 din Legea nr. 304/2004 modalitatea de constituire a completului de divergenţă.

Împotriva încheierii din data de 26 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au formulat recurs inculpaţii B. şi A.

În susţinerea recursurilor inculpaţii B. şi A. au invocat faptul că analiza condiţiei privind incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei nu trebuie realizată in abstracto, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepţiei. În acest sens, inculpata B. a precizat că este judecată, în apel, de un complet de 2 judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, compus în baza hotărârii colegiului de conducere, iar admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar conduce la restabilirea legalităţii în sensul judecării cauzei de către o instanţă stabilită de lege.

Examinând recursurile formulate de inculpaţii B. şi A., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către inculpaţii B. şi A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, de asemenea, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.

Recurenţii au criticat dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 considerând că la compunerea completului nu trebuia avută în vedere hotărârea colegiului de conducere al curţii de apel, ci se impunea existenţa unei dispoziţii exprese prevăzute în lege, considerând că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 reprezintă singurele care reglementează într-un mod general compunerea completelor de judecată, iar dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 sunt singurele care fac trimitere la constituirea completelor de 2 judecători în apel.

Potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

De asemenea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevăd că Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Înalta Curte constată că în calea de atac a apelului, completul de judecată a fost stabilit potrivit art. 52 din Legea nr. 304/2004, prin hotărârea colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti, fiind compus din 2 judecători, pentru ca, ulterior, să fie format din 3 judecători ca urmare a compunerii completului de divergenţă.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că inculpaţii critică modalitatea de stabilire a completelor de judecată prin aplicarea Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti şi solicită, de fapt, o modificare a textelor de lege criticate care în opinia autorilor nu generează un caracter predictibil cu privire la componenţa completului.

În esenţă, nemulţumirea nu vizează normele referitoare la compunerea completului de apel, colegial ori al celui de divergenţă, ci maniera desemnării judecătorilor în completul de divergenţă.

Completul de divergenţă se întregeşte după norme distincte prevăzute de Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor şi Hotărârea Colegiului de Conducere, aspecte ce dau caracterul de predictibilitate evocat de parte.

În esenţă, partea doreşte modificarea legislativă a textelor din Legea nr. 303/2004 pentru ca înţelesul noţiunii de predictibilitate a compunerii completului să fie definit în actul normativ şi să se suprapună peste cel evaluat în prezenta sesizare.

În acest caz, instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale criticate nu au legătura cu soluţionarea cauzei, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu îşi poate găsi incidenţa în cauza dedusă judecăţii câtă vreme cauza este judecată de un complet de divergenţă format din 3 judecători potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii inculpaţi B. şi A. împotriva încheierii din data de 26 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii inculpaţi B. şi A. împotriva încheierii din data de 26 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.

GGC - NN