Fraud convictions upheld in land sale scheme; extraordinary appeal rejected as unfounded.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1394 din 13 iulie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata A., în sensul reţinerii complicităţii la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpaţilor este C. pen. în vigoare.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedepsele de: 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie, pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.; 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale); şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (4 acte materiale).

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele la care a fost condamnată inculpata A., fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din suma celorlalte două pedepse (9 luni închisoare), rezultând pedeapsa finală de 3 ani şi 3 luni închisoare, care să fie executată în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durata de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., care s-a dispus a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi ca pedeapsă accesorie stabilită pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a cărei executare s-a dispus a se face conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedepsele de: 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen.; 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii fals în declaraţii, în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen. (3 acte materiale); 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen. (după ce, ca urmare a reţinerii unui singur act material, s-a înlăturat forma continuată a infracţiunii); şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen. (4 acte materiale).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că faptele pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat prin sentinţă se află în stare de concurs real cu infracţiunile de:

- complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 1 an şi 10 luni închisoare şi de 7 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 848 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la 16 iulie 2013;

- complicitate la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la uz de fals, pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, de 4.500 RON amendă, de 2.000 RON amendă şi de 4.000 RON amendă, prin Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la 23 martie 2015.

În baza art. 44 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat prin sentinţă se află în stare de pluralitate intermediară în raport cu condamnările la pedepsele de 1 lună închisoare, 2 luni închisoare şi, respectiv, 1 lună închisoare, pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare fiind suspendată condiţionat prin Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 1937/R din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj.

S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 848 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la 16 iulie 2013, a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind contopite pedepsele de 1 lună închisoare, 2 luni închisoare şi, respectiv, 1 lună închisoare, aplicate prin aceasta cu cele de 1 an şi 10 luni închisoare şi 7 luni închisoare, stabilite prin prima sentinţă penală, rezultând pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat.

S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la 23 martie 2015, a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 848 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind contopite pedepsele de 1 lună închisoare, 2 luni închisoare şi, respectiv, 1 lună închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu cele de 1 an şi 10 luni închisoare şi de 7 luni închisoare stabilite prin Sentinţa penală nr. 848 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, precum şi cu cele de 1 an şi 6 luni închisoare, 4.500 RON amendă, 2.000 RON amendă şi 4.000 RON amendă aplicate prin Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani calculat de la data de 30 noiembrie 2011.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la 23 martie 2015, care, apoi, a fost descontopită în pedepsele componente, acestea fiind repuse în individualitatea lor, şi anume pedepsele de 1 lună închisoare, 2 luni închisoare şi, respectiv, 1 lună închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca; 1 an şi 10 luni închisoare şi 7 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 848 din 3 iulie 2013 a aceleiaşi instanţe; 1 an şi 6 luni închisoare, 4.500 RON amendă, 2.000 RON amendă şi 4.000 RON amendă, aplicate prin Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a aceleiaşi instanţe.

S-a reconstituit primul termen al pluralităţii intermediare, astfel cum a fost stabilit prin Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, anume pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (2) raportat la art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele de 4 ani închisoare, 8 luni închisoare, 4 luni închisoare şi 2 ani închisoare, aplicate în cauză, cu pedepsele de 1 an şi 10 luni închisoare şi 7 luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 848 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, respectiv cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 4.500 RON amendă, 2.000 RON amendă şi 4.000 RON amendă, aplicate prin Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a aceleiaşi instanţe, stabilindu-se ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea cu închisoarea (4 ani închisoare) şi pedeapsa cea mai grea cu amenda (4.500 RON), la care s-a adăugat o treime din suma celorlalte pedepse cu închisoarea (2 ani 3 luni şi 20 de zile închisoare) şi o treime din suma celorlalte pedepse cu amenda (2000 RON amendă), rezultând pedeapsa de 6 ani 3 luni 20 de zile închisoare şi 6.500 RON amendă.

În baza art. 44 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 6 ani 3 luni 20 de zile închisoare şi 6.500 RON amendă cu pedeapsa de 2 luni închisoare rezultată din Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind aplicată inculpatului B. pedeapsa rezultantă finală de 6 ani 3 luni 40 de zile închisoare, în detenţie, şi 6.500 RON amendă.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ce s-a dispus a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., exercitarea aceloraşi drepturi a fost interzisă şi ca pedeapsă accesorie, ce a fost stabilită pe lângă pedeapsa principală rezultantă şi a cărei executare s-a dispus a se face conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 şi urm. C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SRL, reprezentată legal prin administrator D., împotriva inculpaţilor B. şi A., aceştia fiind obligaţi, în solidar, la plata sumei de 223.098,40 RON, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale - către partea civilă.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 şi urm. din C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă E. împotriva inculpaţilor B. şi A., aceştia fiind obligaţi în solidar către partea civilă la plata sumelor de 5.000 RON, satisfacţie echitabilă pentru imposibilitatea efectuării de acte de dispoziţie juridică sau materială asupra terenului de la data săvârşirii infracţiunilor până la pronunţarea hotărârii, şi de 1.500 RON, pentru contravaloarea întocmirii unei noi documentaţii cadastrale.

Au fost calificate solicitările de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor aferente transportului la şi de la instanţă spre domiciliu, respectiv la plata cheltuielilor pentru îngrijirea copilului încadrat în grad de handicap în zilele în care au fost stabilite termene de judecată, ca reprezentând cereri de obligare la plata cheltuielilor judiciare.

În baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunilor prin înlăturarea tuturor menţiunilor/notărilor/înscrierilor făcute în registrele/documentele/evidenţele ţinute de autorităţile/instituţiile publice (Primăria Municipiului Cluj-Napoca, O.C.P.I. Cluj-Napoca, Camera Notarilor Publici Cluj), ca urmare a comiterii infracţiunilor sau în baza înscrisurilor care sunt desfiinţate în baza hotărârii, respectiv prin anularea tuturor înscrisurilor întocmite în baza înscrisurilor desfiinţate.

S-a dispus desfiinţarea în totalitate a următoarelor înscrisuri:

"Procură Specială", autentificată sub nr. x din data de 14 iunie 2012 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi "F." "Procură Specială", autentificat sub nr. x din data de 30 iulie 2012 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi "F." "Declaraţie" autentificată sub nr. x din data de 26 iunie 2012 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi "F." "Contract de vânzare-cumpărare", autentificat sub nr. x din data de 2 octombrie 2012 la Biroul Notarului Public G.; Certificatul de atestare fiscală nr. x din data de 26 iunie 2012 emis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca; încheierea nr. 68645 din data de 28 iunie 2012, emisă de O.C.P.I. Cluj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca; documentaţia cadastrală subsecventă cuprinzând şi planul de încadrare în tarla avizat de Primăria Municipiului; "Declaraţie" consemnată pe formularul tipizat purtând antetul A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Cluj - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca şi datată iunie 2012.

În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 2.000 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 300 RON - în cursul urmăririi penale), iar inculpata A. la plata sumei de 1.500 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 100 RON - în cursul urmăririi penale).

În baza art. 398 raportat la art. 276 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. la plata către partea civilă SC C. SRL a sumei de 4.000 RON (2.000 RON fiecare), cu titlu de cheltuieli judiciare.

De asemenea, au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. la plata către partea civilă E. a sumei de 650 RON (325 RON fiecare), cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu H., în cuantum de 690 RON, respectiv onorariul parţial al avocatului din oficiu I., în cuantum de 400 RON, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, după ce a analizat coroborat probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut că legea penală mai favorabilă în cauză este reprezentată de C. pen. în vigoare, având în vedere, în acest sens, continuitatea de incriminare şi diferenţa de sancţionare a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor în cele două coduri. Astfel, s-a avut în vedere că, deşi în noua codificare concursul de infracţiuni este mai aspru sancţionat, vechea reglementare prevedea o pedeapsă mai mare decât C. pen. în vigoare pentru infracţiunea de înşelăciune/instigare la înşelăciune care a fost reţinută în sarcina inculpaţilor în formă deosebit de gravă. În plus, s-a arătat că, chiar şi fără reţinerea acestei variante agravate, sancţiunile aplicabile înşelăciunii conform C. pen. din 1969 sunt substanţial mai aspre.

În aceste condiţii, s-a reţinut că fapta inculpatei A. care:

1. La data de 14 iunie 2012, odată cu împuternicirea inculpatului B., în calitate de mandatar, de a face demersurile necesare în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale, obţinerii certificatului de urbanism şi a altor demersuri necesare intabulării imobilului în cartea funciară, respectiv a vânzării acestuia, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului la B.N.P.A. F. pentru autentificarea Procurii speciale nr. 1468 din 14 iunie 2012, în scopul creării aparenţei de legalitate a titlului său asupra terenului de 5.000 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpată prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993 şi înstrăinat anterior către martorul J., în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului îi aparţine, terenul se află în posesia sa legală şi nu a fost înstrăinat către alte persoane, în contextul în care declaraţiile nereale produceau efectele juridice specifice mandatului;

2. În luna iunie 2012 - prin procura emisă la 14 iunie 2012, când a arătat că este proprietara terenului care nu a mai fost vândut anterior altor persoane şi că îl împuterniceşte pe inculpatul B. să realizeze demersurile pentru realizarea documentaţiei cadastrale şi intabularea terenului în cartea funciară pe numele ei, că este de acord cu diferenţele care ar putea reieşi din măsurarea suprafeţelor şi prin conduita sa subsecventă - a întărit hotărârea acestuia de a declara necorespunzător adevărului prin Declaraţia autentificată sub nr. x din 26 iunie 2012 de către B.N.P.A. F., în calitate de mandatar, în sensul că este proprietara terenului de 5.000 mp, măsurat 3.834 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpată prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat anterior către martorul J., că este de acord cu diferenţa de suprafaţă rezultată în urma măsurătorilor (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin) în scopul intabulării imobilului în cartea funciară;

3. În luna iunie 2012 - prin procura emisă la 14 iunie 2012, când a arătat că îl împuterniceşte pe inculpatului B. să realizeze demersurile pentru realizarea documentaţiei cadastrale şi intabularea terenului în cartea funciară pe numele ei, că este de acord cu diferenţele care ar putea reieşi din măsurarea suprafeţelor şi prin conduita sa subsecventă - a întărit hotărârea acestuia de a declara necorespunzător adevărului pe un formular A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, că inculpata A. nu a înstrăinat bunul imobil sau o parte a acestuia (deşi ambii cunoşteau că în realitate terenul a fost vândut anterior altei persoane), că a indicat persoanei autorizate limitele imobilului în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale (deşi amplasamentul menţionat nu era real), că este de acord cu suprafaţa rezultată din măsurători de 3.834 mp (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin), în scopul obţinerii avizului necesar de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi al intabulării imobilului;

4. La data de 30 iulie 2012, odată cu împuternicirea inculpatului B., în calitate de mandatar, de a vinde terenul de 5.000 mp, măsurat 3.834 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpată prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat anterior către martorul J., respectiv de a încasa preţul, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului la B.N.P.A. F. pentru autentificarea Procurii speciale nr. 1825 din 30 iulie 2012, în scopul menţinerii aparenţei de legalitate a titlului său asupra terenului, respectiv a înstrăinării acestuia, în sensul că imobilul nu a fost înstrăinat în favoarea altor persoane;

5. Prin acţiunile sale din 14 iunie 2012 şi 30 iulie 2012, când l-a împuternicit pe inculpatul B. să vândă terenul care nu îi mai aparţinea şi prin confirmarea telefonică faţă de notar şi părţi din data de 02 octombrie 2012, a confirmat declaraţia conţinând date nereale dată de către acest inculpat, în calitate de mandatar, în faţa notarului public în conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02 octombrie 2012 de către B.N.P. G., cu privire la calitatea de proprietar şi amplasamentul terenului, în vederea vânzării terenului către SC C. SRL, în condiţiile în care, conform legii, declaraţia era necesară pentru producerea de consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

S-a reţinut că iniţiativa detaliată a acţiunilor subsecvente deciziei inculpatei A. de a vinde încă o dată terenul în cauză a aparţinut inculpatului B., profesionist în domeniu, iar nu inculpatei A. care a emis procurile şi a dat declaraţiile necesare la solicitările lui B. Astfel, cu excepţia instigării la infracţiunea de înşelăciune (infracţiune distinctă reţinută în sarcina inculpatei), această formă de participaţie nu se poate reţine pentru vreun alt act material din cadrul celorlalte unităţi legale de infracţiune reţinute în sarcina inculpatei (infracţiunea continuată).

S-a mai arătat că, deşi actele materiale de la pct. 2 şi 3 au fost comise în calitate de complice, întrucât reprezintă acte de ajutor acordate inculpatului B. pentru a da declaraţii necorespunzătoare adevărului la B.N.P.A. F. şi A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, s-a reţinut autoratul în cazul infracţiunii de fals în declaraţii, având în vedere că celelalte trei acte materiale au fost comise cu această formă de participaţie.

S-a subliniat că elementul material al infracţiunii este reprezentat de cele 5 acte materiale de declarare a unor date nereale/de ajutor acordat coinculpatului pentru darea unor declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa unui funcţionar public, în sensul art. 175 alin. (2) C. pen. (notarul public), sau a unei unităţi în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici (A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca). Declararea necorespunzătoare adevărului/ajutorul la darea unor asemenea declaraţii s-a realizat în vederea producerii de consecinţe juridice (înscrierea frauduloasă a dreptului de proprietate - deşi nu îi mai aparţinea - asupra terenului în cartea funciară pe numele inculpatei pe un amplasament aparţinând altei persoane, respectiv crearea aparenţei de legalitate a titlului său necesare vânzării terenului către terţi).

Totodată, s-a arătat că, potrivit legii sau împrejurărilor (evidenţiate cu ocazia redării conţinutului fiecărui act material al infracţiunii continuate), declaraţiile nereale menţionate anterior produceau consecinţe juridice.

Întrucât infracţiunea este una de pericol abstract pentru relaţiile sociale protejate (încrederea acordată acestor declaraţii), s-a constatat că legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

În plan subiectiv, s-a reţinut că infracţiunea a fost comisă cu intenţie directă preordinată.

S-a mai arătat că fapta a fost comisă în formă continuată, întrucât inculpata a realizat, la diferite intervale de timp, acţiuni care întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice prefigurate încă dinainte de emiterea primei procuri din data de 14 iunie 2012, fiind întrunite cerinţele art. 35 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a mai reţinut că fapta inculpatei A., care:

1. În luna iunie 2012, cu intenţie, l-a ajutat (prin împuternicirea acestuia de a efectua demersurile necesare realizării documentaţiei cadastrale asupra terenului) pe inculpatul B. să-l determine pe numitul K., persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I., având calitatea de funcţionar public asimilat, ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, o documentaţie cadastrală conţinând date necorespunzătoare adevărului, referitoare la amplasamentul, suprafaţa şi limitele terenului de 5.000 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpată prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat în anul 1998;

2. La data de 26 iunie 2012, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul B. (prin împuternicirea acestuia de a efectua demersurile necesare realizării documentaţiei cadastrale asupra terenului) să-i determine pe funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012, atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea;

3. La finalul lunii iunie 2012, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul B. (prin împuternicirea acestuia de a efectua demersurile necesare intabulării terenului pe numele ei) să-i determine pe funcţionarii publici din cadrul O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, să întocmească, fără vinovăţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea inculpatei şi este situată pe amplasamentul care corespunde în realitate parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul intabulării şi revânzării frauduloase;

4. La data de 2 octombrie 2012, cu intenţie, a determinat (prin confirmarea telefonică faţă de notar şi părţi) pe notarul public G., având calitatea de funcţionar public asimilat, să întocmească, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012, în care erau atestate date necorespunzătoare adevărului, cu privire la calitatea de proprietar a inculpatei şi amplasamentul terenului, în vederea vânzării terenului către SC C. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (4 acte materiale).

Instanţa de fond a exclus din cadrul unităţii legale de infracţiune trei acte materiale, întrucât acestea nu întrunesc, luate separat, elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual.

Astfel, s-a arătat că declaraţiile date de către inculpată în cadrul Procurilor notariale autentificate sub nr. x din 14 iunie 2012 şi nr. 1825 din 30 iulie 2012 realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals în declaraţii, iar împuternicirea atestată de notar nu reprezintă un fapt nereal. S-a subliniat că, potrivit art. 8 lit. b) coroborat cu art. 99 din Legea nr. 36/1995, notarul realizează autentificarea înscrisurilor, iar înscrisul autentic notarial face dovada deplină, faţă de orice persoană, cu privire la constatările făcute personal de către notar, anume faptul prezentării părţilor, participanţilor şi identificarea acestora, locul şi data încheierii actului, respectiv exteriorizarea consimţământului. Declaraţiile părţilor date în conţinutul procurii nu constituie constatări personale ale notarului, neputându-se vorbi de o atestare a unor fapte sau împrejurări de către notar în sensul art. 321 C. pen.

Aceleaşi argumente au fost invocate şi în privinţa înscrisului intitulat "declaraţie", autentificat sub nr. x din 26 iunie 2012 de către notarul public L., aceasta neatestând personal conţinutul declaraţiei inculpatului B., în calitate de mandatar al inculpatei A.

În plan obiectiv, s-a reţinut că elementul material este reprezentat de acţiunile inculpatei de a-l ajuta pe inculpatul B. să determine funcţionari publici (din cadrul primăriei/A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, B.C.P.I. Cluj-Napoca)/funcţionari publici asimilaţi (notarul public/persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I.) sau să determine personal un funcţionar public asimilat (notarul public G.) să întocmească înscrisuri oficiale atestând date necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii înscrisurilor în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu.

S-a subliniat, în acest context, că notarul public este funcţionar public asimilat în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., iar funcţionarii Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi ai B.C.P.I. Cluj-Napoca sunt funcţionari publici în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. În ceea ce îl priveşte pe K., persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I., s-a arătat că acesta avea calitatea de funcţionar public asimilat, în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., întrucât exercita un serviciu de interes public, pregătea documentaţia cadastrală necesară intabulării, fiind învestit de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care este o autoritate publică în sensul legii penale, aspect ce reiese din conţinutul art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 7/1996, sens în care au fost apreciate valabile argumentele cuprinse în Decizia nr. 18/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în care s-a analizat statutul Băncii Naţionale a României, concluzionându-se că reprezintă o autoritate publică, şi, totodată, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 187/2012, în care este definită noţiunea de autoritate publică, şi la cele cuprinse în titlul III şi art. 140 şi art. 142 din Constituţia României, republicată.

S-a mai arătat că documentaţia cadastrală, certificatul fiscal, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat reprezintă înscrisuri oficiale întocmite de funcţionari publici, în sensul art. 178 alin. (2) C. pen. Prin certificatul fiscal nu se atesta calitatea de proprietar a inculpatei A. asupra terenului în litigiu, valoarea lui juridică limitându-se la atestarea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, iar din însuşi conţinutul acestuia reiese că "prezentul certificat nu constituie titlu de proprietate şi nu conferă această calitate". Cu toate acestea, s-a reţinut că înscrisul atestă luarea în evidenţa fiscală şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu imobilul în cauză, astfel că respectivul certificat fiscal evidenţia împrejurări bazate pe o situaţie nereală.

S-a subliniat că urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de starea de pericol pentru încrederea societăţii atribuită înscrisurilor provenind de la funcţionari publici.

S-a mai arătat că infracţiunea a fost comisă în participaţie improprie, întrucât funcţionarii publici au fost determinaţi să întocmească înscrisurile conţinând date nereale fără să cunoască lipsa de adevăr a aspectelor atestate şi în formă continuată, deoarece inculpata a desfăşurat, la diferite intervale de timp, acţiuni care întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice prefigurate încă dinainte de emiterea primei procuri din data de 14 iunie 2012, fiind astfel întrunite cerinţele art. 35 alin. (1) C. pen. De asemenea, s-a menţionat că inculpata a acţionat cu vinovăţie, în forma intenţiei directe preordinate, urmărind inducerea în eroare a autorităţilor în scopul creării aparenţei de legalitate a dreptului său de proprietate asupra terenului, urmărind ca finalitate revânzarea acestui imobil.

S-a mai reţinut că fapta inculpatei A. care, în luna iunie 2012, l-a determinat pe inculpatul B. să întreprindă demersurile necesare în vederea înstrăinării frauduloase a terenului situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, pe care anterior îl vânduse numitului J., demersuri în urma cărora, la data de 2 octombrie 2012, inculpatul B., în calitate de mandatar, a indus-o în eroare pe persoana vătămată SC C. SRL, prin reprezentant legal D., prin prezentarea mincinoasă a calităţii de proprietar a inculpatei şi prin folosirea unor înscrisuri falsificate care atestau calitatea nereală invocată şi un alt amplasament al terenului vândut, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, şi a determinat-o să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, pricinuindu-i o pagubă iniţială în valoare de 220.000 RON, reprezentând preţul contractului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la înşelăciune, prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a menţionat că săvârşirea faptei îmbracă forma de participaţie a instigării întrucât inculpata este cea care a decis vânzarea încă o dată a terenului care nu îi mai aparţinea la sugestia martorului M. sau din proprie iniţiativă, iar, în acest context, i-a fost prezentat inculpatul B. care a pus în aplicare rezoluţia iniţială a inculpatei. Aceasta nu a realizat acte efective de inducere în eroare a persoanei vătămate, ci l-a mandatat pe coinculpat să realizeze această activitate.

S-a subliniat că elementul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunea de a-l determina pe B. să inducă în eroare posibilul cumpărător al terenului, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că A. este proprietara terenului şi că terenul are un alt amplasament decât cel real, respectiv o altă suprafaţă, conduita fiind menţinută de către inculpată şi în continuare. Prin acţiunea sa inculpata a urmărit să obţină foloase materiale injuste, respectiv o parte din preţul terenului. Paguba produsă în patrimoniul persoanei vătămate a fost efectivă, infracţiunea consumându-se în momentul remiterii preţului (în bani, respectiv în echivalentul unui autoturism).

S-a arătat, de asemenea, că între acţiunea inculpatei şi rezultatul produs există legătură de cauzalitate, întrucât, fără conduita acesteia, B. nu ar fi putut induce în eroare persoana vătămată, reţinându-se că, în plan subiectiv, acuzata a acţionat cu intenţie directă preordinată.

S-a precizat că a fost reţinută varianta agravată a infracţiunii, deoarece inculpata a cunoscut că, pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate, B. urma să se folosească şi s-a folosit de înscrisuri şi declaraţii falsificate.

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice, s-a arătat că, în cauză, nu s-a stabilit că B. a luat decizia de a intermedia vânzarea terenului anterior acţiunilor desfăşurate de inculpată, probele dosarului relevând că aceasta, împreună cu martorul M. sau singură, au/a luat respectiva decizie, ulterior fiindu-i prezentat B., care urma să se ocupe de operaţiunea juridică. Procura din 14 iunie 2012 şi acţiunile anterioare ale coinculpaţilor au relevat că inculpata l-a împuternicit pe B. să vândă terenul, iar nu că acesta a luat hotărârea şi a determinat-o pe A. să îl ajute. Aşadar, nu se poate vorbi de acte de ajutor sau înlesnire acordate de inculpată în sensul art. 48 C. pen., ci de o acţiune de determinare a inculpatului B.

S-a arătat că împrejurarea că B. a fost cel care a stabilit modalitatea în care se va derula activitatea complexă de inducere în eroare, prin realizarea unor înscrisuri falsificate şi că inculpata şi-a oferit disponibilitatea, exprimându-şi acordul prin procura menţionată la obţinerea acelor înscrisuri, dând chiar anumite declaraţii în acest sens, reflectă doar faptul că anumite acte materiale de fals în declaraţii sau de participaţie improprie la fals intelectual au fost realizate în forma ajutorului, putând reprezenta, luate individual, acte de complicitate sau participaţie improprie în varianta ajutării, însă semnificaţia lor juridică trebuie analizată din perspectiva infracţiunii continuate, ca unitate legală. Drept urmare, în baza art. 386 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata A., prin avocat, în sensul reţinerii complicităţii acesteia la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Totodată, s-a arătat că cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei au fost comise în stare de concurs real.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., s-a reţinut că fapta acestuia, care:

1. La data de 26 iunie 2012, în calitate de mandatar al inculpatei A., a declarat necorespunzător adevărului în faţa notarului public din cadrul B.N.P.A. F., care a întocmit Declaraţia autentificată sub nr. x din 26 iunie 2012, că inculpata este proprietara terenului de 5.000 mp, măsurat 3.834 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de aceasta prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat anterior către martorul J., că inculpata este de acord cu diferenţa de suprafaţă rezultată în urma măsurătorilor (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin), în scopul intabulării imobilului în cartea funciară, în condiţiile în care, conform legii, declaraţia sa servea la producerea de consecinţe juridice;

2. În cursul lunii iunie 2012, a declarat necorespunzător adevărului pe un formular A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, că inculpata A. nu a înstrăinat bunul imobil sau o parte a acestuia (deşi ambii cunoşteau că în realitate terenul a fost vândut anterior altei persoane), că a indicat persoanei autorizate limitele imobilului în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale (deşi amplasamentul menţionat nu era real), că este de acord cu suprafaţa rezultată din măsurători de 3.834 mp (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin), în scopul obţinerii avizului necesar de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi al intabulării imobilului, declaraţie pe care a folosit-o la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, împrejurare în care producea consecinţe juridice, servind la obţinerea avizului necesar intabulării, respectiv la A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, când potrivit legii, declaraţia servea la înscrierea dreptului de proprietate al inculpatei A. în cartea funciară.

3. La data de 2 octombrie 2012, în calitate de mandatar al inculpatei A., a dat declaraţii neconforme cu realitatea, prin care arăta în faţa notarului public G., că terenul aparţine inculpatei A., că are amplasamentul şi suprafaţa menţionate în cartea funciară, declaraţii consemnate în cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012 de către B.N.P. G., în condiţiile în care, conform legii, declaraţia era necesară pentru producerea de consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii fals în declaraţii, în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen. (3 acte materiale).

În plan obiectiv, s-a reţinut că elementul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunea de a da declaraţii mincinoase în faţa unor funcţionari publici (angajaţii A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca) sau funcţionari publici asimilaţi (notari publici), în scopul producerii de consecinţe juridice, atât pentru sine, cât şi pentru coinculpata A., în numele căreia a dat respectivele declaraţii. S-a arătat că în cazul fiecărui act material este întrunită cerinţa esenţială a laturii obiective ca, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia să servească la producerea de consecinţe juridice, aceste consecinţe fiind menţionate în conţinutul fiecărui act material. În plus, s-a subliniat că, deşi textul de lege nu impune, în speţă efectele juridice s-au şi produs.

Infracţiunea este una de pericol abstract pentru relaţiile sociale protejate (încrederea acordată acestor declaraţii), astfel că legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei. În plan subiectiv, s-a arătat că infracţiunea a fost comisă cu intenţie directă preordinată.

Totodată, s-a menţionat că fapta a fost comisă în formă continuată, întrucât inculpatul a desfăşurat, la diferite intervale de timp, acţiuni care întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice prefigurate încă dinainte de prima declaraţie dată.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului B. care:

1. În luna iunie 2012, cu intenţie, l-a determinat pe numitul K., persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I., având calitatea de funcţionar public asimilat, ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, o documentaţie cadastrală conţinând date necorespunzătoare adevărului, referitoare la amplasamentul, suprafaţa şi limitele terenului de 5.000 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpată prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat în anul 1998;

2. La data de 26 iunie 2012, cu intenţie, i-a determinat pe funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012, atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea;

3. La finalul lunii iunie 2012, cu intenţie, i-a determinat pe funcţionarii publici din cadrul O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, să întocmească, fără vinovăţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea inculpatei şi este situată pe amplasamentul care corespundea în realitate parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul intabulării şi revânzării frauduloase;

4. La data de 2 octombrie 2012, cu intenţie, l-a determinat pe notarul public G., având calitatea de funcţionar public asimilat, să întocmească, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012, în care erau atestate date necorespunzătoare adevărului cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea inculpatei şi este situată pe amplasamentul care corespundea, în realitate, parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul vânzării frauduloase a terenului în litigiu către SC C. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen. (4 acte materiale).

Instanţa de fond a apreciat că al cincilea act material reţinut în rechizitoriu în sarcina inculpatului, vizând declaraţia autentificată sub nr. x din 26 iunie 2012 de către notarul public L., nu întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, ci constituie infracţiunea de fals în declaraţii.

Sub acest aspect, s-a arătat că, potrivit art. 8 lit. b) coroborat cu art. 99 din Legea nr. 36/1995, notarul realizează autentificarea înscrisurilor, iar înscrisul autentic notarial face dovada deplină, faţă de orice persoană, cu privire la constatările făcute personal de către notar, anume faptul prezentării părţilor, participanţilor şi identificarea acestora, locul şi data încheierii actului, respectiv exteriorizarea consimţământului. Or, declaraţia unei persoane, în concret aspectele afirmate de aceasta, nu constituie constatări personale ale notarului, neputându-se vorbi de o atestare a unor fapte sau împrejurări de către notar, în sensul art. 321 C. pen. S-a concluzionat, astfel, că în cazul înscrisului intitulat "declaraţie", autentificat sub nr. x din 26 iunie 2012, notarul public L. nu a atestat personal conţinutul declaraţiei inculpatului B., în calitate de mandatar al inculpatei A.

În plan obiectiv, s-a precizat că elementul material este reprezentat de acţiunile inculpatului B. de a-i determina pe funcţionarii publici (din cadrul primăriei/A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, B.C.P.I. Cluj-Napoca)/funcţionarii publici asimilaţi (notarul public/persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I.) să întocmească înscrisuri oficiale atestând date necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii înscrisurilor în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, acţiuni care s-au realizat fie prin operaţiuni de indicare a unor situaţii nereale (a unui amplasament şi a unor limite de proprietate nereale, respectiv a unui proprietar aparent care înstrăinase anterior imobilul), fie prin depunerea unor documentaţii cu date false aproape imposibil de depistat în procedurile în care au fost folosite (întrucât se bazau pe declaraţiile date pe propria răspundere de către inculpaţi).

În acest sens, s-a arătat că notarul public este funcţionar public asimilat în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., iar funcţionarii Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi ai B.C.P.I. Cluj-Napoca sunt funcţionari publici în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. Deopotrivă, K., persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I., avea calitatea de funcţionar public asimilat, în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., întrucât exercita un serviciu de interes public, pregătea documentaţia cadastrală necesară intabulării, învestit fiind de o autoritate publică, anume de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, fiind reluate, cu privire la acest aspect, argumentele prezentate în secţiunea dedicată activităţii infracţionale imputată coinculpatei A.

S-a mai reţinut că documentaţia cadastrală, certificatul fiscal, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat reprezintă înscrisuri oficiale întocmite de funcţionari publici, în sensul art. 178 alin. (2) C. pen. Deşi certificatul fiscal nu demonstra calitatea de proprietar a inculpatei A. asupra terenului în litigiu, valoarea lui juridică limitându-se la atestarea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, acesta dovedeşte luarea în evidenţa fiscală şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu imobilul în cauză, astfel că respectivul certificat fiscal evidenţia împrejurări bazate pe o situaţie nereală.

S-a precizat că urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de starea de pericol pentru încrederea societăţii atribuită înscrisurilor provenind de la funcţionari publici, precum şi că infracţiunea a fost comisă în participaţie improprie, întrucât funcţionarii publici au fost determinaţi să întocmească înscrisurile conţinând date nereale fără să cunoască caracterul neadevărat al aspectelor atestate.

Fapta a fost comisă în formă continuată, întrucât inculpatul B. a realizat, la diferite intervale de timp, acţiuni care întrunesc fiecare în parte elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice prefigurate încă dinainte de realizarea primului act material, fiind întrunite cerinţele art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanţa a mai reţinut că inculpatul B. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe preordinate, urmărind inducerea în eroare a autorităţilor în scopul creării aparenţei de legalitate a dreptului de proprietate asupra terenului, urmărind ca finalitate revânzarea acestui imobil, caracterul planificat al acţiunilor sale reieşind din multitudinea demersurilor sale organizate pentru atingerea obiectivului. În plus, s-a remarcat rapiditatea cu care inculpatul a reuşit să înscrie terenul în cartea funciară, folosindu-se de cunoştinţele şi relaţiile pe care le avea la momentul respectiv.

Totodată, s-a arătat că fapta inculpatului B. care, la finalul lunii iunie 2012, a folosit la A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2014 întocmit în fals, fără vinovăţie (atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea inculpatei A.), de funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, depunându-l la dosarul necesar pentru înscrierea terenului în cartea funciară, în vederea producerii acestei consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Deşi trimiterea în judecată a inculpatului a vizat săvârşirea a 3 acte materiale ale infracţiunii continuate de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a înlăturat două dintre acestea şi implicit forma continuată a infracţiunii, reţinând că Procurile speciale autentificate sub nr. x din 14 iunie 2012 şi nr. 1825 din 30 iulie 2012, de notarii publici N. şi L., nu reprezentau înscrisuri oficiale false în sensul art. 323 alin. (1) C. pen., actul juridic de reprezentare atestat de notar fiind unul real, întrucât inculpatul B. a fost desemnat să o reprezinte de inculpata A., aşa încât constatările personale ale notarului nu erau false. Singurele aspecte nereale din conţinutul procurilor sunt înseşi declaraţiile date de către inculpata A. referitoare la dreptul său de proprietate, amplasamentul terenului şi suprafaţa acestuia, după caz, însă aceste declaraţii au reprezentat elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată. S-a apreciat că inculpatul nu poate fi sancţionat penal pentru faptul că a uzat de declaraţiile false, în condiţiile în care exact acest uz a dat relevanţă penală infracţiunii de fals în declaraţii.

Sub aspect obiectiv, s-a arătat că elementul material al infracţiunii de uz de fals este reprezentat de acţiunea inculpatului de a folosi înscrisul oficial falsificat (Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2014), în vederea producerii de consecinţe juridice, constând în înscrierea terenului în cartea funciară pe numele coinculpatei A.

Fiind o infracţiune de pericol abstract, legătura de cauzalitate între elementul material şi starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin norma de incriminare rezultă din materialitatea faptei.

S-a arătat că infracţiunea a fost comisă cu intenţie directă, inculpatul urmărind să obţină înscrierea terenului în cartea funciară, folosindu-se de înscrisul oficial cu date nereale.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului B. care, la data de 2 octombrie 2012 şi, în prealabil, în etapa prezentării terenului şi a negocierii, în calitate de mandatar al inculpatei A., a indus-o în eroare pe persoana vătămată SC C. SRL, prin reprezentant D., prin prezentarea mincinoasă a calităţii de proprietar a inculpatei şi prin folosirea unor înscrisuri falsificate care atestau calitatea nereală invocată şi un alt amplasament al terenului vândut, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, determinând-o să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, pricinuindu-i o pagubă iniţială în valoare de 220.000 RON, reprezentând preţul contractului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea cu art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Analizând fapta din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., judecătorul fondului a reţinut, în privinţa laturii obiective, că elementul material constă în inducerea în eroare (printr-o acţiune sau omisiune) a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, având ca efect crearea unei reprezentări eronate, false a realităţii. Astfel, a constatat că inculpatul a indus în eroare partea civilă prin prezentarea ca adevărată a împrejurării nereale că A. este proprietara terenului şi că acesta are un alt amplasament decât cel real, respectiv o altă suprafaţă, conduită ce a fost menţinută de către inculpat permanent în cursul etapei iniţiale, a negocierii, cât şi în faza de încheiere a antecontractului şi a contractului de vânzare-cumpărare. Prin acţiunea sa, inculpatul a urmărit să obţină foloase materiale injuste, anume preţul terenului, iar paguba produsă în patrimoniul persoanei vătămate a fost efectivă, astfel că infracţiunea s-a consumat în momentul remiterii preţului (în bani, respectiv în echivalentul unui autoturism). S-a reţinut că între acţiunea inculpatului de inducere în eroare şi rezultat (paguba produsă) există legătură de cauzalitate, întrucât conduita inculpatului B. a condus la păgubirea părţii civile.

În plan subiectiv, s-a subliniat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă preordinată, întrucât a efectuat o multitudine de operaţiuni faptice, administrative şi juridice bine gândite pentru a-şi maximiza profitul prin vânzarea terenului la un preţ cât mai ridicat şi a creat, totodată, aparenţa de legalitate a titlului coinculpatei (dreptul de proprietate al acesteia).

Deoarece inculpatul B. a folosit înscrisuri oficiale cu date nereale şi declaraţii notariale falsificate pentru inducerea în eroare a părţii civile, prin reprezentant legal, instanţa de fond a reţinut varianta agravată a infracţiunii.

S-a mai arătat că cele patru infracţiuni au fost comise de inculpat în concurs real cu conexitate etiologică, în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen., şi se află în stare de pluralitate intermediară în raport cu condamnările la pedepsele de 1 lună închisoare, 2 luni închisoare şi 1 lună închisoare care au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat prin Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 1937/R din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei A., au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., reţinându-se, în ceea ce priveşte gravitatea faptelor, că, deşi a avut iniţiativa în prima fază, hotărârea sa a fost pusă în aplicare în detaliu de către inculpatul B., astfel încât contribuţia sa la săvârşirea infracţiunilor a fost mai redusă, la fel ca şi beneficiul realizat, neputând fi, însă, ignorată împrejurarea că acuzata a urmărit obţinerea unor sume de bani mai mari şi că a ţinut legătura cu coinculpatul, fiind informată despre cele necesare pentru ducerea la bun sfârşit a planului infracţional. În plus, s-a reţinut că bunul în discuţie este un teren de valoare ridicată, care se afla în intravilan la data faptelor, iar acţiunile realizate pentru crearea aparenţei de legalitate a operaţiunii de vânzare au fost ample, inculpata având încă de la început perspectiva lor. Ca urmare, având în vedere toate demersurile efectuate cu ştiinţa sa pentru vânzarea terenului, dar şi paguba iniţială provocată în patrimoniul persoanei vătămate (220.000 RON), s-a apreciat că înşelăciunea comisă de inculpată în forma instigării este de o gravitate foarte ridicată.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că celelalte două infracţiuni comise de inculpată au fost realizate în formă continuată, prin numeroase acte materiale, inducându-se în eroare autorităţile, întocmindu-se acte ce atestă date şi evidenţe false şi punându-se în pericol siguranţa circuitului juridic civil. Deopotrivă, s-a reţinut că, în timpul procesului, inculpata a fost preocupată îndeosebi de faptul că inculpatul B. i-a promis o sumă mai mare de bani, însă a înşelat-o, neremiţându-i o anumită diferenţă.

Totodată, s-a observat că inculpata nu are antecedente penale, că are vârsta de 47 de ani şi studii medii, este necăsătorită (divorţată) şi lucrează ca femeie de serviciu, iar în cursul procesului a recunoscut parţial acuzaţiile aduse şi s-a prezentat la chemările organelor judiciare, justificându-şi comportamentul prin dificultăţile financiare avute în ultima vreme.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa s-a orientat, în cazul infracţiunii de instigare la înşelăciune, spre media limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar pentru celelalte două infracţiuni spre o pedeapsă peste minimul special, ţinând seama de numărul actelor materiale din cadrul infracţiunilor continuate, dar şi de regimul sancţionator al infracţiunii continuate. S-a arătat, de asemenea, că pedeapsa rezultantă finală nu poate fi executată decât în regim de detenţie, având în vedere amploarea activităţilor infracţionale în care a fost implicată inculpata, respectiv conduita procesuală din care rezultă că nici la momentul pronunţării sentinţei nu înţelege gravitatea acţiunilor sale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, că toate cele patru infracţiuni comise de acesta sunt grave, însă îndeosebi fapta de înşelăciune, care reflectă un plan infracţional detaliat şi planificat, ea reprezentând scopul în care au fost săvârşite infracţiunile de fals. S-a apreciat că gravitatea infracţiunii de înşelăciune este dată nu doar de planificarea sa minuţioasă, de obiectul său material - terenul, care are un rol central ca bun în circuitul civil -, de înşelarea autorităţilor statului în diferite etape, ci şi de consecinţele asupra persoanei vătămate, căreia nu i-a fost afectat grav doar patrimoniul (cu suma de 220.000 RON, incluzând valoarea prestabilită a unui autoturism, la care s-au adăugat şi cheltuielile prealabile încheierii contractului şi cele concomitente şi ulterioare necesare pentru îndeplinirea unor formalităţi), dar şi încrederea în autorităţile statului care aveau obligaţia de a asigura transparenţa şi protecţia formală a unor asemenea operaţiuni juridice, autorităţi care au fost induse în eroare la rândul lor, în etapa prealabilă contractului, când s-a creat aparenţa de legalitate.

S-a mai reţinut că infracţiunile de participaţie improprie la fals intelectual şi fals în declaraţii au fost comise în formă continuată prin mai multe acte materiale care imprimă acţiunilor inculpatului un caracter mai grav. Deşi inculpatul a participat, în cazul participaţiei improprii la fals intelectual, la acelaşi număr de acte materiale ca şi inculpata A., s-a considerat că fapta sa în ansamblu este mai gravă, deoarece el este cel care a gândit, planificat şi executat aceste acţiuni, inculpata având mai mult un rol de confirmare şi de executare.

S-a apreciat, totodată, că, faţă de conţinutul declaraţiilor date şi importanţa lor în cadrul operaţiunilor de intabulare şi vânzare a terenului, infracţiunea de fals în declaraţii este destul de gravă, ca şi cea de uz de fals, care rezultă din natura înscrisului fals folosit, cât şi din importanţa actului în cazul procedurii la O.C.P.I. Cluj, B.C.P.I. Cluj-Napoca.

Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpatului, instanţa de fond a observat că, anterior, acesta a fost condamnat definitiv pentru mai multe fapte care atrag reţinerea stării de pluralitate intermediară, iar, ulterior săvârşirii infracţiunilor ce formează obiectul cauzei, a comis şi alte fapte asemănătoare pentru care a fost condamnat definitiv, reţinându-se, astfel, concursul real cu acestea, respectiv infracţiunile de complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care i-au fost aplicate pedepsele de 1 an şi 10 luni închisoare şi 7 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 848 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la 16 iulie 2013, şi de complicitate la înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la uz de fals, pentru care s-au stabilit pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, de 4.500 RON amendă, 2.000 RON amendă şi 4.000 RON amendă, prin Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la 23 martie 2015.

În ce priveşte conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, s-a reţinut că, deşi s-a prezentat la chemările organelor judiciare, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor în faţa organelor de urmărire penală, dar nici în etapa judecăţii, prezentându-se ca o victimă a inculpatei A. şi a martorului M., precum şi că nu a acoperit prejudiciul produs persoanei vătămate şi a refuzat orice colaborare cu aceasta.

Având în vedere aceste elemente, dar şi faptul că inculpatul este în vârstă de 31 de ani, necăsătorit şi angajat, instanţa a considerat că în procesul de individualizare se impune stabilirea unor pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special în cazul infracţiunii de înşelăciune şi spre media limitelor de pedeapsă în privinţa celorlalte infracţiuni.

Referitor la latura civilă, prima instanţă a reţinut că persoana vătămată SC C. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpaţilor solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 223.098,40 RON, cu titlu de daune materiale (respectiv preţul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare - 220.000 RON, cheltuielile ocazionate de tranzacţie - 2.988,40 RON onorariu notarial şi 110 RON taxa de intabulare). De asemenea, persoana vătămată E. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumelor de: 2.000 RON pe lună pentru perioada în care nu a putut vinde imobilul sau să construiască pe respectivul teren, până la data eliberării numărului cadastral aferent; 1.500 RON, contravaloarea întocmirii documentaţiei cadastrale; 40 RON pentru fiecare termen de judecată acordat în cauză la care a trebuit să se prezinte la instanţă şi să asigure plata unei persoane care să se ocupe de îngrijirea fiului său care suferă de o boală gravă; 25 RON pentru fiecare termen de judecată acordat în proces. De asemenea, a solicitat obligarea inculpatei A. la radierea înscrierii din cartea funciară pe cheltuiala acesteia.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 19 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 1537 C. civ., prima instanţă a arătat că pentru fiecare din cele două acţiuni civile s-a reţinut existenţa unor fapte ilicite consecutive în stare de conexitate etiologică, constând într-o infracţiune de înşelăciune şi în infracţiuni de falsuri, comise cu intenţie directă.

Cu titlu de prejudiciu rezultat, s-a reţinut preţul stabilit în baza contractului de vânzare-cumpărare de 220.000 RON, achitat de persoana vătămată SC C. SRL, la care s-a adăugat paguba inerentă încheierii oricărui contract de vânzare-cumpărare vizând un teren, respectiv cheltuielile ocazionate de tranzacţie, 2.988,40 RON, onorariu notarial, şi taxa de intabulare, 110 RON.

În privinţa părţii civile E., instanţa de fond a calificat solicitările de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor aferente transportului la şi de la instanţă spre domiciliu, respectiv la plata cheltuielilor pentru îngrijirea copilului încadrat în grad de handicap în zilele în care au fost stabilite termene de judecată ca reprezentând cereri de obligare la plata cheltuielilor judiciare. De asemenea, s-au reţinut ca fiind certe susţinerile părţii civile E. că nu a putut vinde imobilul sau să construiască pe respectivul teren din anul 2012 şi că nu va putea realiza aceste operaţiuni până la data eliberării numărului cadastral aferent terenului său, dar şi faptul că a întocmit o documentaţie cadastrală, suportând cheltuieli de 1.500 RON, documentaţie care a fost respinsă din cauza situaţiei create de inculpaţi.

S-a constatat că între acţiunile inculpaţilor şi prejudiciile suferite de părţile civile există o evidentă legătură de cauzalitate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1394 din 13 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, au declarat apel inculpaţii A. şi B., ambii formulând critici cu privire la greşita individualizare a cuantumului pedepselor aplicate şi a modalităţii de executare a acestora. În plus, inculpatul B. a criticat hotărârea primei instanţe şi din perspectiva greşitei sale condamnări, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului, cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt nereale, dar şi în ceea ce priveşte greşita stabilire a legii penale mai favorabile în cauză.

Prin Decizia penală nr. 796/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au fost admise apelurile declarate inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 1394 din 13 iulie 2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desfiinţată sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpaţi şi a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatei A.

Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

Au fost reduse pedepsele aplicate inculpatei A. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la înşelăciune, prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.; de la 9 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.; şi de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

A fost menţinută pedeapsa complementară şi accesorie stabilită de instanţa de fond.

Au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din suma celorlalte două pedepse (6 luni închisoare), urmând ca aceasta să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară stabilită de instanţa de fond.

În temeiul art. 91 şi art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpata a fost obligată, potrivit art. 93 alin. (1) C. pen., să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la termenele fixate; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informări de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, iar, în temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de serviciul de probaţiune şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Cluj, atrăgându-i-se, totodată, atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

Au fost reduse pedepsele aplicate inculpatului B. astfel: de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., fiind menţinută pedeapsa complementară şi accesorie stabilită de instanţa de fond; de la 8 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.; de la 4 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 44 C. pen., art. 5 C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.; de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3), art. 321 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

Au fost menţinute dispoziţiile instanţei de fond referitoare la concursul cu infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 848 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, Sentinţa penală nr. 269 din 27 februarie 2015 a aceleiaşi instanţe, precum şi cele referitoare la existenţa pluralităţii intermediare raportat la Sentinţa penală nr. 914 din 7 iulie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

De asemenea, au fost menţinute dispoziţiile referitoare la anularea suspendării condiţionate din Sentinţele penale nr. 848/2013 şi nr. 269/2015 şi la anularea suspendării sub supraveghere şi descontopirea pedepsei rezultante aplicate prin Sentinţa penală nr. 269/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Au fost contopite pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 3 luni închisoare şi 1 an închisoare cu pedepsele de 1 an, 10 luni închisoare şi respectiv 7 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 848/2013, precum şi cu cele de 1 an, 6 luni închisoare, 4.500 RON amendă, 2.000 RON amendă, 4.000 RON amendă stabilite prin Sentinţa penală nr. 269/2015, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani, 6 luni închisoare şi pedeapsa cea mai grea cu amenda, de 4.500 RON, la care s-a adăugat o treime din suma celorlalte pedepse cu închisoarea (1 an, 7 luni, 20 zile închisoare) şi o treime din suma celorlalte pedepse cu amenda (2.000 RON amendă), rezultând o pedeapsă de 4 ani, 1 lună şi 20 zile închisoare şi 6.500 RON amendă.

A fost contopită pedeapsa de 4 ani, 1 lună şi 20 zile închisoare şi 6.500 RON amendă cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 914/2011, urmând ca inculpatul să execute în final 4 ani, 1 lună şi 40 zile închisoare şi 6.500 RON amendă.

A fost menţinută pedeapsa complementară şi accesorie aplicată de instanţa de fond, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

S-a stabilit onorariu avocaţial în sumă de 360 RON în favoarea Baroului Cluj, sumă care s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, precum şi rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunţa această decizie, făcând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că, deşi inculpaţii nu au recunoscut comiterea infracţiunilor imputate în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanţei, încercând să nuanţeze faptele, starea de fapt stabilită de instanţa de fond este una corectă, circumscrisă elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Astfel, în ceea ce o priveşte pe inculpata A., s-a arătat că, fiind audiată în faţa instanţei de apel, aceasta a precizat că îşi menţine declaraţiile date anterior, în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în fond, precizând că nu l-a instigat pe inculpatul B., pe care l-a cunoscut prin intermediul martorului M.

Curtea a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, în 14 iunie 2012, inculpata A. l-a împuternicit pe inculpatul B. să facă demersurile necesare în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale, a obţinerii certificatului de urbanism şi să efectueze alte demersuri necesare intabulării imobilului în cartea funciară, respectiv vânzării acestuia, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului la B.N.P.A. F. pentru autentificarea Procurii speciale nr. 1468 din 14 iunie 2012, în scopul creării aparenţei de legalitate a titlului său asupra terenului de 5.000 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993 şi înstrăinat anterior către martorul J., declaraţii în sensul că dreptul de proprietate asupra terenului îi aparţine, terenul se află în posesia sa legală, nu a fost înstrăinat către alte persoane, în contextul în care declaraţiile nereale produceau efectele juridice specifice mandatului.

Astfel, prin procura emisă la 14 iunie 2012, inculpata A. a arătat că este proprietara terenului care nu a mai fost vândut anterior altor persoane şi că îl împuterniceşte pe inculpatul B. să realizeze demersurile pentru realizarea documentaţiei cadastrale şi intabularea terenului în cartea funciară pe numele ei, că este de acord cu diferenţele care ar putea reieşi din măsurarea suprafeţelor şi, prin conduita sa subsecventă, a întărit hotărârea acestuia de a declara necorespunzător adevărului, prin declaraţia autentificată sub nr. x din 26 iunie 2012 de către B.N.P.A. F., în calitate de mandatar, că inculpata este proprietara terenului de 5.000 mp, măsurat 3.834 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat anterior către martorul J., că aceasta este de acord cu diferenţa de suprafaţă rezultată în urma măsurătorilor (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin) în scopul intabulării imobilului în cartea funciară.

De asemenea, în luna iunie 2012, prin procura emisă la 14 iunie 2012, a arătat că îl împuterniceşte pe inculpatul B. să realizeze demersurile pentru realizarea documentaţiei cadastrale şi intabularea terenului în cartea funciară pe numele ei, că este de acord cu diferenţele care ar putea reieşi din măsurarea suprafeţelor şi, prin conduita sa subsecventă, a întărit hotărârea acestuia de a declara necorespunzător adevărului pe un formular A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, că inculpata nu a înstrăinat bunul imobil sau o parte a acestuia (deşi ambii cunoşteau că în realitate terenul a fost vândut anterior altei persoane), că a indicat persoanei autorizate limitele imobilului în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale (deşi a indicat un amplasament nereal), că este de acord cu suprafaţa rezultată din măsurători de 3.834 mp (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin), în scopul obţinerii avizului necesar de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi al intabulării imobilului.

În plus, la data de 30 iulie 2012, l-a împuternicit pe inculpatul B., în calitate de mandatar, să vândă terenul de 5.000 mp (măsurat 3.834 mp) situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat anterior către martorul J., respectiv să încaseze preţul, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului la B.N.P.A. F. pentru autentificarea Procurii speciale nr. 1825 din 30 iulie 2012, în scopul menţinerii aparenţei de legalitate a titlului său asupra terenului, respectiv a înstrăinării acestuia, în sensul că imobilul nu a fost înstrăinat în favoarea altor persoane.

În consecinţă, s-a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, prin acţiunile din 14 iunie 2012 şi 30 iulie 2012, când l-a împuternicit pe inculpatul B. să vândă terenul care nu îi mai aparţinea, şi prin informaţiile transmise telefonic, la 2 octombrie 2012, notarului şi părţilor, prilej cu care a confirmat declaraţia conţinând date nereale dată de către acesta, în calitate de mandatar, în faţa notarului public în conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012 de către B.N.P. G., cu privire la calitatea de proprietar a inculpatei şi amplasamentul terenului, în vederea vânzării terenului către SC C. SRL, în condiţiile în care, conform legii, declaraţia era necesară pentru producerea de consecinţe juridice, inculpata a comis infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

De asemenea, s-a reţinut că, în luna iunie 2012, cu intenţie, inculpata A. l-a ajutat (prin împuternicirea de a efectua demersurile necesare realizării documentaţiei cadastrale asupra terenului) pe inculpatul B. să-l determine pe numitul K., persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I., având calitatea de funcţionar public asimilat, ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, o documentaţie cadastrală conţinând date necorespunzătoare adevărului, referitoare la amplasamentul, suprafaţa şi limitele terenului de 5.000 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpată prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat în anul 1998.

Totodată, la data de 26 iunie 2012, cu intenţie, l-a ajutat pe acelaşi inculpat (prin împuternicirea acestuia de a efectua demersurile necesare realizării documentaţiei cadastrale asupra terenului) să-i determine pe funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012, atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea.

Deopotrivă, la finalul lunii iunie 2012, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul B. (prin împuternicirea acestuia de a efectua demersurile necesare intabulării terenului pe numele ei) să-i determine pe funcţionarii publici din cadrul O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, să întocmească, fără vinovăţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea sa şi este situată pe amplasamentul care corespunde în realitate parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul intabulării şi revânzării frauduloase.

În plus, la data de 2 octombrie 2012, cu intenţie, l-a determinat (prin confirmarea telefonică faţă de notar şi părţi) pe notarul public G., având calitatea de funcţionar public asimilat, să întocmească, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012, în care erau atestate date necorespunzătoare adevărului, cu privire la calitatea de proprietar a inculpatei şi amplasamentul terenului, în vederea vânzării imobilului către SC C. SRL.

S-a apreciat, astfel, că, în mod corect, s-a reţinut că fapta comisă de inculpată întruneşte elementele constitutive infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

De asemenea, Curtea a arătat că, în mod corect, s-a reţinut că fapta inculpatei A. care, în luna iunie 2012, l-a determinat pe inculpatul B. să întreprindă demersurile necesare în vederea înstrăinării frauduloase a terenului situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, pe care anterior îl vânduse numitului J., demersuri în urma cărora, la data de 2 octombrie 2012, inculpatul B., în calitate de mandatar, a indus-o în eroare pe persoana vătămată SC C. SRL, prin reprezentant legal D., prin prezentarea mincinoasă a calităţii de proprietar a inculpatei şi prin folosirea unor înscrisuri falsificate care atestau calitatea nereală invocată şi un alt amplasament al terenului vândut, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, şi a determinat-o să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, pricinuindu-i o pagubă iniţială în valoare de 220.000 RON, reprezentând preţul contractului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la înşelăciune, prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Deşi a susţinut că nu l-a instigat pe inculpatul B. să înstrăineze în mod fraudulos terenul, că în realitate ea a fost cea înşelată de acesta şi de către M., instanţa de apel a constatat că, din probele administrate, a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpata A. este cea care a decis înstrăinarea încă o dată a terenului care nu îi mai aparţinea, mandatându-l pe inculpatul B. să realizeze inducerea în eroare. Curtea a reţinut, în consens cu cele reţinute de instanţa de fond, că apărările formulate de inculpată rămân doar simple afirmaţii, nefiind susţinute de niciun element probator în cauză, astfel că vinovăţia sa a fost în mod corect reţinută prin sentinţă.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, instanţa de apel a apreciat întemeiate apărările formulate de inculpată sub acest aspect. Astfel, fără a ignora gravitatea ridicată a faptelor comise de inculpată, prin demersurile efectuate în scopul vânzării din nou a terenului, prin inducerea în eroare a autorităţilor în scopul întocmirii de acte care atestă date şi evidenţe false, punând în pericol siguranţa circuitului civil, Curtea a reţinut că datele furnizate de referatul de evaluare întocmit în cauză relevă un risc mediu spre scăzut de săvârşire a unor noi fapte penale de către inculpată. De asemenea, s-a reţinut că inculpata a depus stăruinţe pentru diminuarea consecinţelor infracţiunii, sens în care a încheiat o tranzacţie cu persoana vătămată SC C. SRL, o copie a acesteia fiind depusă la dosarul de apel. Din această perspectivă, s-a apreciat că în sarcina inculpatei se pot reţine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., respectiv eforturile depuse pentru înlăturarea ori diminuarea consecinţelor infracţiunii, cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 C. pen.

De asemenea, având în vedere pedeapsa aplicată (2 ani închisoare), împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale, raportat la conduita acesteia anterior comiterii faptei şi la eforturile depuse pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 şi art. 92 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi instituirea obligaţiilor prevăzută de art. 93 C. pen. oferind suficiente garanţii pentru reeducarea sa.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., s-a menţionat, pe baza materialului probator administrat în cauză, că, în mod corect, a fost reţinută vinovăţia acestuia, arătându-se că, în data de 26 iunie 2012, în calitate de mandatar al inculpatei A., a declarat necorespunzător adevărului în faţa notarului public din cadrul B.N.P.A. F., care a întocmit declaraţia autentificată sub nr. x din 26 iunie 2012, că inculpata este proprietara terenului de 5.000 mp, măsurat 3.834 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat anterior către martorul J., că aceasta este de acord cu diferenţa de suprafaţă rezultată în urma măsurătorilor (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin), în scopul intabulării imobilului în cartea funciară, în condiţiile în care, conform legii, declaraţia sa servea la producerea de consecinţe juridice.

S-a mai arătat că, în cursul lunii iunie 2012, inculpatul a declarat necorespunzător adevărului pe un formular A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, că inculpata A. nu a înstrăinat bunul imobil sau o parte a acestuia (deşi ambii cunoşteau că în realitate terenul a fost vândut anterior altei persoane), că a indicat persoanei autorizate limitele imobilului în vederea întocmirii documentaţiei cadastrale (deşi a indicat un amplasament nereal), că este de acord cu suprafaţa rezultată din măsurători de 3.834 mp (cu toate că ştia că această suprafaţă corespunde unui teren vecin), în scopul obţinerii avizului necesar de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi a intabulării imobilului, declaraţie pe care a folosit-o la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, împrejurare în care producea consecinţe juridice, servind la obţinerea avizului necesar intabulării, respectiv la A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, unde potrivit legii, declaraţia servea la înscrierea dreptului de proprietate al inculpatei A. în cartea funciară.

Totodată, în data de 2 octombrie 2012, în calitate de mandatar al inculpatei A., a dat declaraţii neconforme cu realitatea, prin care arăta în faţa notarului public G. că terenul aparţine acesteia, că are amplasamentul şi suprafaţa menţionate în cartea funciară, declaraţii consemnate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012 de către B.N.P. G., în condiţiile în care, conform legii, declaraţia era necesară pentru producerea de consecinţe juridice.

Ca urmare, s-a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii fals în declaraţii, în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen. (3 acte materiale).

De asemenea, s-a constatat că, în luna iunie 2012, cu intenţie, l-a determinat pe numitul K., persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I., având calitatea de funcţionar public asimilat, ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, o documentaţie cadastrală conţinând date necorespunzătoare adevărului, referitoare la amplasamentul, suprafaţa şi limitele terenului de 5.000 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpată prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat în anul 1998.

În plus, în data de 26 iunie 2012, cu intenţie, i-a determinat pe funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012, atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea.

Deopotrivă, la finalul lunii iunie 2012, cu intenţie, i-a determinat pe funcţionarii publici din cadrul O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, să întocmească, fără vinovăţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea inculpatei şi este situată pe amplasamentul care corespunde în realitate parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul intabulării şi revânzării frauduloase.

S-a mai reţinut că, în data de 2 octombrie 2012, cu intenţie, inculpatul B. l-a determinat pe notarul public G., având calitatea de funcţionar public asimilat, să întocmească, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 0 octombrie 2012, în care erau atestate date necorespunzătoare adevărului cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea inculpatei şi este situată pe amplasamentul care corespunde în realitate parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul vânzării frauduloase a terenului în litigiu către SC C. SRL.

S-a apreciat că faptele astfel reţinute pe baza probelor administrate în cauză întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului B. care, la finalul lunii iunie 2012, a folosit la A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2014 întocmit în fals, fără vinovăţie (atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea inculpatei A.), de funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, depunându-l la dosarul necesar pentru înscrierea terenului în cartea funciară, în vederea producerii acestei consecinţe juridice, s-a menţionat că aceasta realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În fine, s-a arătat că fapta inculpatului B. care, la data de 2 octombrie 2012 şi, în prealabil, în etapa prezentării terenului şi a negocierii, în calitate de mandatar al inculpatei A., a indus-o în eroare pe persoana vătămată SC C. SRL, prin reprezentant D., prin prezentarea mincinoasă a calităţii de proprietar a inculpatei şi prin folosirea unor înscrisuri falsificate care atestau calitatea nereală invocată şi un alt amplasament al terenului vândut, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, determinând-o să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, pricinuindu-i o pagubă iniţială în valoare de 220.000 RON, reprezentând preţul contractului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea cu art. 44 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Curtea nu a primit solicitarea inculpatului cu privire la aplicarea principiului in dubio pro reo, înlăturând susţinerile acestuia din cuprinsul declaraţiilor date în faţa instanţei de fond, conform cărora a dorit să achiziţioneze terenurile pentru derularea unui proiect imobiliar, achitând suma de 80.000 euro, deşi ştia că imobilele nu sunt intabulate pe inculpata A., urmând să se ocupe personal de acest aspect. Astfel, instanţa de apel a apreciat că această apărare nu poate fi primită având în vedere, pe de o parte, că, astfel cum rezultă din propriile declaraţii, inculpatul nu cunoştea amplasamentul terenului, iar, pe de altă parte, că din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză cu actele notariale succesive, a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpata A. cunoştea starea terenului oferit spre vânzare (cu atât mai mult cu cât prin Sentinţa civilă nr. 9994/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost obligată să recunoască dreptul de proprietate al martorului J. asupra terenului dobândit de acesta prin înscris sub semnătură privată), însă, cu toate acestea, a achiesat la falsificarea înscrisurilor oficiale de către inculpatul B. şi a urmărit păgubirea persoanei care urma să achiziţioneze terenul respectiv.

S-a apreciat, de asemenea, ca fiind evident că inculpatul deţinea toate informaţiile ce priveau situaţia juridică a terenului în condiţiile în care personal a efectuat toate demersurile necesare intabulării, neputându-se accepta ideea că a fost, la rândul său, indus în eroare de inculpata A. Astfel, deşi la data de 14 iunie 2012 a fost redactată o procură notarială prin care inculpatul B. era împuternicit de inculpată să facă demersurile necesare intabulării, 6 zile mai târziu între cei doi inculpaţi s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare, care a primit dată certă prin Încheierea nr. 19 din 20 iunie 2012, din care rezultă că inculpata se obligă să vândă ambele terenuri la preţul de 80.000 euro, preţ achitat integral. Mai mult, în cuprinsul aceleiaşi procuri s-a menţionat că "în cazul în care, din măsurătorile ce se vor efectua va rezulta o suprafaţă mai mică decât cea menţionată în titlu de proprietate, mandatarul va putea semna o declaraţie notarială din care să rezulte că sunt de acord cu intabularea în carte funciară a suprafeţei rezultate din măsurători". A rezultat, astfel, că inculpatul cunoştea situaţia juridică, inclusiv împrejurarea că suprafaţa de teren este diferită de cea înscrisă în titlu de proprietate, cu atât mai mult cu cât clauza inserată în actul notarial întocmit nu este una uzuală.

Ulterior, folosindu-se de procura notarială, inculpatul a apelat la serviciile SC O. SRL, prin intermediul martorului P. Din probele administrate, a rezultat că, în momentul deplasării în teren a reprezentanţilor firmei, terenul fusese deja identificat provizoriu, inculpatul indicându-i martorului P. zona în care se găsea terenul. Astfel, când martorul Q., angajat SC O. SRL, s-a deplasat la faţa locului, terenul care trebuia identificat era deja schiţat de colegii acestuia de la birou (P., R.), terenul neavând front la strada x. Din această perspectivă, s-a considerat că sunt infirmate apărările inculpatului în sensul că nu avea cunoştinţă de împrejurarea că terenul aparţine martorului J., aspect ce rezultă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, tocmai din comportamentul său de acceptare a pierderii unei suprafeţe însemnate din teren (cca 1200 mp) şi a lipsei frontului la strada x.

În ceea ce priveşte declaraţia pe proprie răspundere consemnată pe formularul tipizat ce purta antetul A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, s-a reţinut că inculpatul şi-a fundamentat apărarea pe împrejurarea că depunerea acestei declaraţii era obligatorie pentru a se putea realiza procedura de intabulare, că înscrisul a fost probabil semnat în alb întrucât la acel moment documentaţiile tehnice nu erau întocmite şi nu se cunoştea suprafaţa rezultată din măsurători, că a fost practic forţat să depună această declaraţie la solicitarea celor de la SC O. SRL, care i-au comunicat că în lipsa acestui înscris nu se poate realiza intabularea. S-a apreciat că aceste apărări au fost, în mod corect, înlăturate de instanţa de fond, reţinându-se că, deşi inculpatul cunoştea amplasamentul terenului şi situaţia sa juridică, i-a determinat pe reprezentanţii SC O. SRL să întocmească o documentaţie cadastrală conţinând date necorespunzătoare adevărului, referitoare la amplasamentul, suprafaţa şi limitele terenului.

De asemenea, nu a fost reţinută în favoarea inculpatului nici împrejurarea că reprezentanţii Primăriei au avizat în mod greşit planul de încadrare în tarla, având drept consecinţă crearea şi pentru acesta a unei reprezentări necorespunzătoare realităţii, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, acuzatul cunoştea care este amplasamentul real al terenului.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune constând în inducerea în eroare a persoanei vătămate SC C. SRL, prin reprezentant D., prin prezentarea mincinoasă a calităţii de proprietar şi prin folosirea unor înscrisuri falsificate ce atestau nereal calitatea de proprietar şi amplasamentul terenului, s-a subliniat că, deşi din probele administrate a rezultat că nu acuzatul a fost cel care le-a prezentat terenul în etapa iniţială reprezentanţilor societăţii, ci unul din martorii M. sau S., împrejurare ce nu a putut fi stabilită cu certitudine, probele administrate au confirmat dincolo de orice dubiu că inculpatul B. a indus în eroare partea civilă cu privire la calitatea de proprietar al terenului a inculpatei A. şi cu privire la amplasamentul acestuia, conduită menţinută de acuzat pe tot parcursul negocierii şi a încheierii antecontractului şi a contractului de vânzare cumpărare. În consecinţă, s-a apreciat că, şi sub acest aspect, criticile formulate de inculpat sunt neîntemeiate, starea de fapt reţinută de instanţa de fond fiind una corectă, iar încadrarea juridică una corespunzătoare.

Totodată, s-a apreciat că soluţia pronunţată este legală şi temeinică şi sub aspectul reţinerii dispoziţiilor C. pen. în vigoare ca fiind legea penală mai favorabilă.

Curtea a reţinut, însă, că sunt întemeiate apărările formulate de inculpatul B. în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei. Astfel, fără a ignora gravitatea ridicată a faptelor comise de inculpat, instanţa de apel a observat stăruinţa depusă de acesta în vederea înlăturării consecinţelor infracţiunii, sens în care a încheiat o tranzacţie cu partea civilă. De asemenea, s-a arătat că raportul de evaluare întocmit în cauză relevă un risc mediu de comitere a altor fapte şi o evoluţie pozitivă a acestuia în ultimii ani, aspecte ce au permis instanţei de apel să aprecieze că este oportună reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate.

Împotriva deciziei date în apel, a declarat recurs în casaţie, în termen legal, inculpatul B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen. şi solicitând, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul acuzaţiilor de înşelăciune, uz de fals şi participaţie improprie la fals intelectual şi, respectiv, înlăturarea greşitei aplicări a legii în ceea ce priveşte pedepsele stabilite. Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării pedepsei şi impunerea în sarcina sa, până la soluţionarea cauzei, a obligaţiilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a învederat că cele 4 acte materiale de participaţie improprie la fals intelectual, precum şi faptele de uz de fals şi înşelăciune, pentru care a fost condamnat, nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în ceea ce priveşte cele 4 acte materiale reţinute ca participaţie improprie la fals intelectual, recurentul a arătat că, întrucât notarul public G. doar a consemnat susţinerile părţilor în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012, activitatea sa, de a face, în faţa acestuia, cu prilejul încheierii respectivului contract, afirmaţii necorespunzătoare adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii, pentru care, de altfel, s-a şi dat o soluţie de condamnare. A apreciat că, sub acest aspect, sunt valabile argumentele avute în vedere de prima instanţă la înlăturarea actului material constând în contribuţia inculpatului la încheierea Declaraţiei autentificate sub nr. x din 26 iunie 2012, neputând fi reţinută şi participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual.

Totodată, a arătat că actul material reţinut în legătură cu întocmirea documentaţiei cadastrale nu întruneşte cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual, având în vedere, pe de o parte, că această documentaţie, neemanând de la o autoritate publică, nu reprezintă un înscris oficial, ci unul sub semnătură privată, iar, pe de altă parte, că numitul K., care, de altfel, doar a avizat înscrisurile, fără a participa la elaborarea acestora (operaţiune ce a fost realizată de către reprezentanţii SC O. SRL cu care inculpatul încheiase contract), nu îndeplinea condiţiile pentru a fi subiect activ al acestei infracţiuni, întrucât, nefiind învestit de către A.N.C.P.I. să elaboreze respectiva documentaţie, nu este funcţionar public sau persoană asimilată acestuia.

Referitor la Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012, a susţinut că acesta atestă date care au fost preluate din evidenţele primăriei, respectiv faptul că numita A. nu figurează cu amenzi nedeclarate în termen sau cu impozite aferente unui teren cu suprafaţa de 5.000 mp, astfel încât acestea nu constituie împrejurări necorespunzătoare adevărului. În aceste condiţii, a considerat că formularea unei cereri către primărie pentru eliberarea unui certificat de atestare fiscală în care să se menţioneze dacă, raportat la un teren, există sau nu datorii nu constituie o faptă prevăzută de legea penală.

S-a apreciat că aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte actul material reţinut în legătură cu întocmirea de către funcţionarii publici din cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca a Încheierii nr. 68645 din 28 iunie 2012, întrucât inculpatul a semnat în alb nişte documente ce, ulterior, au fost depuse la O.C.P.I. de către martorul K. spre a fi analizate de reprezentanţii acestei instituţii, simpla adresare a unei cereri neputându-l transforma pe autorul acesteia în participant la întocmirea greşită de către funcţionari a documentului prin care rezolvă solicitarea.

Deopotrivă, a învederat că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., constând în folosirea unui înscris sub semnătură privată, cunoscând că este fals, însă certificatul de atestare fiscală nu reprezintă un astfel de act, ci este un înscris oficial emis de către Primăria Cluj-Napoca. În plus, din menţiunea inserată la finalul înscrisului:

"Precizăm că prezentul certificat nu constituie titlu de proprietate şi nu conferă această calitate", rezultă că acesta nu atestă împrejurările indicate de către acuzare. Ca urmare, a apreciat că şi soluţia de condamnare pentru această faptă este nelegală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, a susţinut că probatoriul administrat în cauză în cursul cercetării judecătoreşti a infirmat acuzaţia din rechizitoriu, probele atestând că inculpatul nu s-a deplasat la teren să îl prezinte cumpărătorilor, ci s-a întâlnit cu aceştia pentru prima dată în 28 septembrie 2012 la T., când au discutat doar preţul de vânzare, încheindu-se în acest sens un antecontract, precum şi că percepţia persoanei vătămate a fost că M. este cel care i-a indus în eroare. În aceste condiţii, s-a apreciat că activitatea inculpatului poate fi circumscrisă cel mult unei acţiuni de menţinere, iar nu de inducere în eroare a reprezentanţilor firmei, faptă care, însă, a fost dezincriminată de noua reglementare.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a susţinut că, prin decizia atacată, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a faptului că, în mod greşit, a fost stabilită în cauză legea penală mai favorabilă, aceasta fiind vechea reglementare, iar nu C. pen. în vigoare începând cu 1 februarie 2014. În acest sens, a arătat că instanţa de apel a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., care se regăsea în vechea reglementare în dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi avea drept consecinţă coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, rezultând, pentru fiecare din infracţiunile pentru care a fost condamnat, limite de pedeapsă mai reduse decât cele din noua codificare. Referitor la infracţiunea de înşelăciune, a apreciat că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. (1969), cu limitele de pedeapsă stabilite de acest text de lege, întrucât prejudiciul a constat în preţul real convenit de părţi, de 25.000 euro (care a şi fost remis), iar nu în suma de 50.000 euro (220.000 RON) cât s-a menţionat în contract (datorită faptului că grila notarială prevedea acest preţ minim pentru terenul în cauză), aceasta din urmă nefiind niciodată achitată de către SC C. SRL ori de altă persoană. Pe de altă parte, s-a arătat că, în condiţiile în care autoturismul XX nu a aparţinut niciodată SC C. SRL, ci a fost remis în baza unei înţelegeri dintre proprietarul bunului (avocat U.) şi numitul D., în calitate de persoană fizică, suma de 13.000 de euro, la care a fost evaluat autoturismul, nu poate fi reţinută ca prejudiciu cauzat societăţii.

În plus, s-a subliniat că, în ipoteza în care se aplica legea veche, sporul prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni era facultativ, iar nu obligatoriu, cum este în noua reglementare, situaţie în care cuantumul pedepsei rezultante ar fi fost mult mai mic decât cel stabilit de către instanţa de apel (4 ani o lună şi 40 zile), chiar ţinându-se cont de pedepsele la care fusese condamnat pentru infracţiuni concurente.

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, reţinându-se că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 796/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 4, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de acelaşi inculpat, sens în care s-a avut în vedere că acesta nu a indicat motivele ce fundamentează solicitarea şi că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul B. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Deopotrivă, având în vedere natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se pot analiza şi aspectele privind neîntrunirea condiţiilor cerute de lege subiectului activ, în acele cazuri în care, pentru existenţa infracţiunii, legiuitorul prevede o cerinţă suplimentară, şi anume ca autorul faptei să fie unul calificat, de vreme ce în lipsa calităţii speciale a acestuia fapta concret săvârşită nu s-ar mai suprapune peste descrierea din norma de incriminare (în acest sens sunt şi Deciziile penale nr. 224/RC din 2 octombrie 2014, nr. 64/RC din 16 februarie 2015, nr. 140/RC din 21 aprilie 2016, nr. 138/RC din 28 martie 2017, nr. 304/RC din 27 septembrie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În speţă, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul B. a invocat, printre alte aspecte, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală întrucât nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de uz de fals (având în vedere că certificatul de atestare fiscală este un înscris oficial emis de Primăria Cluj-Napoca, iar nu unul sub semnătură privată) şi ale participaţiei improprii la fals intelectual (raportat la împrejurarea că, la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012, notarul public doar a atestat susţinerile părţilor, că documentaţia cadastrală depusă la O.C.P.I. nu reprezintă un înscris oficial, întrucât nu emană de la o autoritate publică, că Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012 nu atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi că formularea cererii care a stat la baza emiterii Încheierii nr. 68645 din 28 iunie 2012 nu poate fi asimilată participaţiei la o infracţiune), cu privire la cea din urmă infracţiune arătând, în plus, că autorul unuia dintre actele materiale imputate nu întruneşte condiţia cerută de lege subiectului activ de a fi funcţionar public sau asimilat (de vreme ce numitul K., care a avizat, sub semnătură, documentaţia cadastrală era angajat la SC O. SRL, societate comercială privată care nu presta un serviciu de interes public).

Examinând, prin raportare la aceste critici de nelegalitate, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului B. pentru aceea că:

I. 1. În luna iunie 2012, cu intenţie, l-a determinat pe numitul K., persoană fizică autorizată de A.N.C.P.I., având calitatea de funcţionar public asimilat, ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, o documentaţie cadastrală conţinând date necorespunzătoare adevărului, referitoare la amplasamentul, suprafaţa şi limitele terenului de 5.000 mp, situat în parcela nr. 11 din tarlaua nr. x, dobândit de inculpata A. prin Titlul de proprietate nr. x din 3 martie 1993, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top./cad. x şi înstrăinat în anul 1998;

2. La data de 26 iunie 2012, cu intenţie, i-a determinat pe funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să întocmească, fără vinovăţie, Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012, atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea;

3. La finalul lunii iunie 2012, cu intenţie, i-a determinat pe funcţionarii publici din cadrul O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, să întocmească, fără vinovăţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea inculpatei şi este situată pe amplasamentul care corespunde în realitate parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul intabulării şi revânzării frauduloase;

4. La data de 2 octombrie 2012, cu intenţie, l-a determinat pe notarul public G., având calitatea de funcţionar public asimilat, să întocmească, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2012, în care erau atestate date necorespunzătoare adevărului cu privire la faptul că parcela nr. 11 din tarlaua nr. x este proprietatea inculpatei şi este situată pe amplasamentul care corespunde, în realitate, parcelei cu nr. x din tarlaua nr. x, aparţinând numitei E., în scopul vânzării frauduloase a terenului în litigiu către SC C. SRL;

II. La finalul lunii iunie 2012, a folosit la A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2014 întocmit în fals, fără vinovăţie (atestând date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea inculpatei A.), de funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, depunându-l la dosarul necesar pentru înscrierea terenului în cartea funciară, în vederea producerii acestei consecinţe juridice.

Instanţa de apel a stabilit, cu titlu definitiv, că aceste fapte există şi au fost comise de acuzat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, precum şi că activitatea infracţională descrisă la pct. I se circumscrie participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., iar cea prezentată la pct. II infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre faptele săvârşite şi configurarea legală a infracţiunilor reglementate de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen. şi de art. 323 C. pen., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că faptele pentru care a fost condamnat, astfel cum au fost reţinute de către instanţele inferioare, întrunesc toate condiţiile esenţiale prevăzute de normele de incriminare în care au fost încadrate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 321 C. pen., constituie infracţiunea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Se observă, astfel, că o condiţie esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni este aceea ca subiectul activ să fie calificat, putând fi numai un funcţionar public care săvârşeşte fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Reglementând noţiunea de funcţionar public, legiuitorul a stabilit, în art. 175 alin. (1) C. pen., că acesta este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti (lit. a); exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură (lit. b); exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia (lit. c), pentru ca, în art. 175 alin. (2) C. pen., să precizeze că este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Această condiţie este îndeplinită în cauză în privinţa tuturor celor 4 acte materiale din conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual în forma participaţiei improprii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B., având în vedere că angajaţii primăriei şi cei din cadrul O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, sunt funcţionari publici în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., iar notarul public şi persoana fizică autorizată K. sunt funcţionari publici asimilaţi conform art. 175 alin. (2) C. pen.

Contrar susţinerilor recurentului, se constată că persoana autorizată K. întruneşte condiţia de a fi subiect activ al infracţiunii de fals intelectual, fiind funcţionar public asimilat întrucât exercită un serviciu de interes public (întocmirea documentaţiei cadastrale necesară intabulării) pentru care a fost învestit de o autoritate publică, respectiv de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (structură organizaţională cu personalitate juridică de drept public, ce este înfiinţată şi funcţionează în baza Legii nr. 7/1996, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform art. 116 alin. (2) din Constituţia României), iar activitatea sa este supusă controlului şi supravegherii acestei autorităţi.

Astfel, printre atribuţiile principale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se numără aceea de a autoriza persoanele fizice şi juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, pe teritoriul României, în condiţiile legii speciale care reglementează înfiinţarea uniunii profesionale a acestora (art. 4 lit. d) din Legea nr. 7/1996), precum şi aceea de a coordona şi controla executarea lucrărilor de cadastru şi a asigura înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări (art. 4 lit. b) din Legea nr. 7/1996).

Totodată, conform art. 1 alin. (3) din Regulamentul privind autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 107/2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 231 din 13 aprilie 2010, calitatea de persoană autorizată fizică sau juridică se obţine prin emiterea de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară a certificatului de autorizare sau a certificatului de recunoaştere a autorizării, act ce dovedeşte competenţa tehnică şi însuşirea reglementărilor legale în vigoare de către persoane fizice şi juridice care pot să realizeze şi să verifice lucrări de specialitate. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) din Regulament, persoanele fizice autorizate pot realiza lucrările de specialitate în calitate de angajat la o instituţie publică, la o persoană juridică autorizată şi/sau independent, în formele prevăzute de lege.

Rezultă, aşadar, că persoana autorizată de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să întocmească lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României poate realiza această activitate atât independent, cât şi în cadrul unei persoane juridice autorizate, aşa cum este situaţia persoanei autorizate K., care era angajat la SC O. SRL, societatea cu care inculpatul B. contractase realizarea documentaţiei cadastrale.

Faptul că persoana fizică autorizată să întocmească lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României prestează o activitate de interes public rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 1 - 4 din Legea nr. 7/1996, conform cărora cadastrul (care se realizează prin identificarea, măsurarea, descrierea şi înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale) şi cartea funciară formează un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al ţării.

Ca urmare, dat fiind faptul că persoana fizică autorizată K., care a întocmit documentaţia cadastrală în legătură cu imobilul ce a format obiectul cercetărilor în cauză, este funcţionar public asimilat în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate susţinerile recurentului inculpat B. referitoare la lipsa calităţii speciale cerute de legea penală subiectului activ al infracţiunii de fals intelectual.

Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la susţinerile recurentului în sensul că documentaţia cadastrală reprezintă doar un înscris sub semnătură privată, întrucât, prin semnarea/certificarea acesteia (care se realizează potrivit dispoziţiilor art. 58 din Regulamentul privind autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 107/2010) de către persoana fizică autorizată, care, aşa cum s-a arătat anterior, este funcţionar public asimilat în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., respectiva documentaţie a căpătat valoare de înscris oficial, aşa cum este definit acesta în art. 178 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte nu poate primi nici aspectele învederate de recurent în sensul că activitatea infracţională imputată în legătură cu încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02 octombrie 2012 de notarul public G. ar constitui elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii pentru care a fost deja condamnat, având în vedere că autentificarea unui contract nu vizează doar simpla constatare de către notar a susţinerilor părţilor contractante, ci presupune şi verificarea realităţii situaţiei juridice a imobilului care urmează a fi transmis în proprietatea cumpărătorului. De altfel, atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârile instanţelor inferioare, în legătură cu acest act material din conţinutul infracţiunii de fals intelectual în forma participaţiei improprii, în sarcina inculpatului B. nu s-a reţinut că ar fi dat declaraţii neconforme cu realitatea în faţa notarului public G., ci faptul că l-a determinat pe acesta, fie prin indicarea unei situaţii juridice nereale a terenului (cu privire la dreptul de proprietate al vânzătoarei asupra imobilului şi la faptul că aceasta nu ar fi încheiat un alt act de înstrăinare a terenului), fie prin depunerea unor documente conţinând date necorespunzătoare adevărului (Procura specială autentificată sub nr. x din 30 iulie 2012, Încheierea nr. 68645 din 28 iunie 2012 întocmită de O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, şi extrasul de carte funciară emis în baza acesteia), să întocmească în fals, fără vinovăţie, contractul de vânzare cumpărare, prin atestarea unor fapte sau împrejurări potrivnice realităţii.

Sub acelaşi aspect, se impune a se sublinia şi faptul că, în condiţiile în care recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care sunt înlăturate doar acele încălcări ale legii considerate importante de către legiuitor, expres enumerate în conţinutul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., prin intermediul său nu poate fi obţinută schimbarea încadrării juridice a faptelor, aşa cum a solicitat apărarea, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În ceea ce priveşte apărările formulate în legătură cu actele materiale referitoare la eliberarea Certificatului de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2012 de către funcţionarii din cadrul Primăriei Cluj-Napoca şi la emiterea Încheierii nr. 68645 din 28 iunie 2012 de către funcţionarii din cadrul O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, Înalta Curte constată că, prin susţinerile sale, în sensul că primul document nu ar atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar formularea/adresarea unei cereri tip către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu poate fi asimilată participaţiei la infracţiune, recurentul tinde, în realitate, la o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, aşa cum s-a mai arătat, se limitează, potrivit art. 447 C. proc. pen., la verificarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu şi a aspectelor de netemeinicie.

Procedând, în continuare, la analizarea motivelor invocate de recurent cu referire la acuzaţia de uz de fals, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 323 C. pen., această infracţiune se săvârşeşte prin folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Rezultă, aşadar, că obiect material al infracţiunii de uz de fals îl poate constitui atât un înscris oficial (teza I), cât şi unul sub semnătură privată (teza a II-a). Or, în condiţiile în care, în sarcina sa, instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, că a folosit la A.N.C.P.I., O.C.P.I. Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca, un înscris oficial, şi anume Certificatul de atestare fiscală nr. x din 26 iunie 2014 întocmit în fals, fără vinovăţie (în care se atestau date necorespunzătoare adevărului privind luarea în evidenţa fiscală a inculpatei şi situaţia creanţelor bugetare în strânsă legătură cu un teren care în realitate nu îi aparţinea inculpatei A.), de funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, depunându-l la dosarul necesar pentru înscrierea terenului în cartea funciară, în vederea producerii acestei consecinţe juridice, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului în legătură cu acest aspect.

Faţă de toate argumentele expuse, având în vedere că activitatea concretă reţinută în sarcina inculpatului corespunde elementelor de conţinut prevăzute de normele care incriminează infracţiunile de fals intelectual (în forma participaţiei improprii) şi uz de fals, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile formulate de recurent prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu privire la neîndeplinirea cerinţelor de tipicitate ale celor două infracţiuni, faptele concrete circumscrise acestora fiind prevăzute de legea penală.

Deşi, subsumat aceluiaşi motiv de recurs, inculpatul B. a formulat critici şi cu privire la infracţiunea de înşelăciune, susţinerile sale vizând greşita interpretare a probatoriului administrat în cauză în legătură cu această acuzaţie nu pot fi analizate de Înalta Curte prin intermediul recursului în casaţie, de vreme ce, potrivit art. 447 C. proc. pen., această cale extraordinară de atac presupune o verificare exclusiv în drept a hotărârii atacate, fiind înlăturată, aşadar, din sfera de cenzură a instanţei supreme, posibilitatea de a reconfigura şi reinterpreta materialul probator de la dosar cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpatul B., Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a sancţiunii penale. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Se observă, astfel, că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege şi, după caz, la normele ce reglementează regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni. Înalta Curte constată, însă, că ceea ce critică recurentul B. prin prisma acestui caz de casare nu este nelegalitatea pedepsei, ci greşita apreciere a legii penale mai favorabile, determinată, pe de o parte, de stabilirea eronată a cuantumului prejudiciului pentru infracţiunea de înşelăciune, ca fiind suma de 220.000 RON, ce atrage reţinerea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. (1969), deşi probatoriul administrat în cauză conduce la o sumă mult mai mică, şi, pe de altă parte, de ignorarea efectelor circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), ca urmare a achitării întregului prejudiciu, care ar fi permis aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Or, întrucât, aşa cum s-a mai arătat, pe calea recursului în casaţie, potrivit art. 447 C. proc. pen., instanţa supremă verifică doar aspectele de nelegalitate a hotărârii, neputându-le examina pe cele de netemeinicie, Înalta Curte nu va putea proceda la reanalizarea probatoriului şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen., cu consecinţa reindividualizării pedepsei, aşa cum a solicitat apărarea, criticile referitoare la modalitatea în care instanţele inferioare au analizat şi stabilit legea penală mai favorabilă în cauză fiind excluse din sfera sa de cenzură prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Având în vedere aceste considerente, întrucât în cauză nu au fost identificate aspecte de natură să atragă nelegalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 796/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, şi, faţă de culpa sa procesuală, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, precum şi cel parţial cuvenit domnului avocat V., în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 796/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit domnului avocat V., în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM