Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 252/A/2020 AI generated

Inadmissibility of appeal against rejection of revision request for a judgment rendered in revision proceedings

Case Number Decizia nr. 252/A/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the petitioner as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the initial revision request as inadmissible and ordering the petitioner to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal filed against a criminal judgment that had previously rejected a petition for revision; the key material fact was that the underlying judgment subject to the first revision attempt was itself a decision rendered in a prior revision procedure, creating a procedural chain that did not permit further appellate review via standard appeal. Relying on Article 459(5) and (7) of the Criminal Procedure Code, the Court held that the appeal against the inadmissibility decision followed the hierarchy of remedies applicable to the original judgment, concluding that since the original case was already in the revision phase, the appeal route was not legally available, and recognizing it would violate the principles of legality and equality before the law.

Legislator headnote

AI generated

art. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against rejection of revision request for a judgment rendered in revision proceedings: Prin Sentinţa penală nr. 47 din data de 05 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5), (7) teza a II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 149 din data de 16.12.2019 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în Dosar nr. x/2019 întrucât hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse revizuirii, întrucât sentinţa atacată este pronunţată în procedura revizuirii.

Keywords

AI generated
revision of a judgment judicial review cassation review procedural orders criminal attempt appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 459 alin. (5) C. proc. pen
Potrivit art. 459 alin. (5) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 47 din data de 05 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5), (7) teza a II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 149 din data de 16.12.2019 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în Dosar nr. x/2019 întrucât hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse revizuirii, întrucât sentinţa atacată este pronunţată în procedura revizuirii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat prezentul apel revizuentul A.

Examinând apelul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv, exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că petentul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a acestuia împotriva unei sentinţe prin care a fost soluţionată o cerere de revizuire a acestuia.

Potrivit art. 459 alin. (5) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar conform alin. (7), sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Astfel, se constată că nu îi este recunoscută apelantului calea de atac a apelului împotriva sentinţei prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei sentinţe privind o cerere de revizuire.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 47 din data de 05 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 47 din data de 05 martie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2020.

GGC - NN