Drug trafficking sentence limits: Cumulative application of witness protection reduction and confession discount within statutory caps

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 178/P din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019:

Prin Sentinţa penală nr. 226 pronunţată în data de 19.11.2020 în Dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Tulcea, s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi 36 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (324 acte materiale, în perioada 2014-2018) condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) şi 36 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (30 de acte materiale, în perioada iunie 2017 - mai 2019) s-a dispus condamnarea acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit. a), şi) b din C. pen., pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (fapta din 03.06.2019) s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În conformitate cu art. 39 lit. b) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor în cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse) rezultând astfel o pedeapsă principală de 3 ani şi 9 luni închisoare- care urmează a fi executată conf. art. 60 din C. pen. - şi interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară

În conformitate cu art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 399 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestului preventiv a inculpatului A. începând cu data de 19.11.2019.

În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală de 3 ani şi 9 luni închisoare, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 03.06.2019 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa procurorului din 10.04.2018 asupra sumei de 1528 RON, ridicată de către organele de poliţie de la inculpatul A., depusă la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea conform chitanţei seria x din data de 12.04.2018.

S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 21.06.2019 asupra autoturismului marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, în valoare de 4.500 euro, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inculpatul A. la comiterea infracţiunilor.

În temeiul art. 112 lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri: suma de 31.782 RON dobândită de inculpat în urma vânzării produselor cu efecte psihoactive şi a drogurilor de risc, suma de 1.528 RON ridicată de către organele de poliţie de la inculpatul A., dobândită din săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat şi depusă la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea conform chitanţei seria x din data de 12.04.2018.

În temeiul art. 112 lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri: autoturismul marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, în valoare de 4.500 euro, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inc. A. la comiterea infracţiunilor, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea conform dovezii seria x nr. x din data de 01.07.2019; telefonul mobil marca x cu cartelă nanosim C., ridicat cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare din data de 04.03.2018 de către organele de poliţie de la inculpat şi depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea conform dovezii seria x nr. x din data de 19.04.2018, bun folosit la comiterea infracţiunilor; trei cutiuţe cu foiţe pentru confecţionarea ţigaretelor artizanale depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea conform dovezii seria x nr. x din data de 22.07.2019, bunuri folosite la comiterea infracţiunilor.

În temeiul art. 112 lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat: a cantităţii de 5,0 grame de cannabis (contraprobă), 87,3 grame cannabis, 0,8 grame cannabis, 0,8 grame de cannabis, rămase în urma analizelor de laborator, un recipient cilindric de culoare neagră şi 4 grindere, depuse conform dovezii seria x nr. x din data de 22.07.2019 la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanţa.

S-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca x cu cartelă Sim C. şi a telefonului mobil marca x cu cartelă Sim C., depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea conform dovezii seria x nr. x din data de 22.07.2019.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 7.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial (pentru cameră preliminară) al apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 157 RON, se va vira din Fondurile M.J. către Baroul de Avocaţi Tulcea, pentru avocat D.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada anilor 2014 - 2018, la diferite intervale de timp, a cumpărat, a transportat, a deţinut şi a vândut produse cu efecte psihoactive mai multor persoane de pe raza mun. Tulcea, jud. Tulcea, comiţând astfel un număr de 324 de acte materiale, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

Fapta inculpatului A. care, în cursul anilor 2017 - 2019, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a cumpărat, transportat, deţinut şi vândut/oferit pe raza mun. Tulcea, fără drept, mai multor persoane, droguri de risc, comiţând astfel un număr de 30 acte materiale, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Fapta aceluiaşi inculpat, care la data de 03.06.2019 a deţinut, fără drept, în locuinţa sa din mun. Tulcea cantitatea de 0,83 de grame de cannabis şi o ţigaretă confecţionată artizanal cu cannabis, pentru consum propriu, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, au fost avute în vedere conform criteriilor legale prev. de art. 74 din C. pen., împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, frecvenţa infracţiunilor, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, reţinându-se că în perioada anilor 2014 - 2019 a comis 324 de acte materiale ale infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., 30 de acte materiale ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi o infracţiune prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Referitor la cererea formulată de apărătorul inculpatului de aplicare în procesul de individualizare a pedepsei şi a cauzei de reducere a pedepselor prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor s-au reţinut următoarele: conform art. 19 din actul normativ amintit anterior, "Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

În fapt, inculpatul A. a formulat trei denunţuri în care s-a referit la trei persoane care ar comite infracţiuni de trafic de droguri de risc prev de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la aceste denunţuri, prin Adresa nr. x/2019 a DIICOT - B.T. Tulcea s-a arătat că numitul A. a formulat în cursul lunii septembrie 2019 trei denunţuri privind comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Urmare a denunţurilor s-au format trei dosare penale în care s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptele denunţate.

Prin aceeaşi adresă, DIICOT - B.T. Tulcea a precizat că din investigaţiile efectuate şi probele administrate nu au rezultat date concrete privind comiterea infracţiunilor denunţate, astfel că, denunţurile nu au fost valorificate din punct de vedere juridic, în sensul efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de persoană, punerii în mişcare a acţiunii penale, luării măsurilor preventive sau trimiterii în judecată.

Inculpatul a arătat prin apărătorul său că formularea denunţurilor este suficientă pentru a se putea reţine cauza de reducere a pedepsei iar faptul că organul de urmărire penală nu le-a valorificat corespunzător, nu îl poate afecta pe inculpat.

Instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 reglementează o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, a cărei constatare nu ţine doar de existenţa unor denunţuri. Dacă ar fi aşa, eludarea legii prin formularea unor denunţuri mai mult sau mai puţin întemeiate ar fi la îndemâna fiecărei persoane interesate. Cauza de reducere a pedepsei presupune denunţarea, facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni din cele prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 (cu luarea în considerare şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67/2005).

Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 rezultă fără echivoc că dispoziţiile legale impun întrunirea cumulativă a celor trei situaţii, în sensul că martorul "denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane (...)"

În cauză, nu se poate constata o astfel de situaţie, motiv pentru care, singura cauză de reducere a pedepsei care a fost avută în vedere a fost aceea prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Inculpatul este născut la data de x, este necăsătorit, are ca studii 11 clase, nu are ocupaţie, în cursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând în parte faptele pentru care este cercetat, iar din fişa de cazier judiciar rezultă faptul că este la primul conflict cu legea penală.

Cu privire la consecinţele faptelor sale, instanţa de fond a avut în vedere recrudescenţa infracţiunilor legate de comercializarea şi consumul de produse susceptibile a avea efecte psihoactive şi de droguri, mai ales în rândul tinerilor, pericolul pe care îl prezintă pentru sănătatea acestora, fiind multiple exemple prezentate în mass-media, dar şi rezultate din alte cauze penale în care consumatorii unor astfel de substanţe ajung la spital cu afecţiuni foarte grave sau comit, sub influenţa substanţelor psihoactive, alte infracţiuni foarte grave.

Împotriva Sentinţei penale nr. 226 din data de 19.11.2019 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. x/2019, a declarat apel, în termen legal, inculpatul A. solicitând reducerea pedepsei aplicate şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 91 din C. pen., având în vedere reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a relaţiile sosite la dosar de la D.I.I.C.O.T. - B.T. Tulcea, precum şi faptul că inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă. De asemenea, s-a solicitat şi restituirea autoturismului marca x, achiziţionat de către mama inculpatului cu puţin timp înainte de comiterea faptelor, cu menţiunea că autoturismul nu a avut nicio legătură cu săvârşirea faptei, banii necesari achiziţionării acestuia fiind obţinuţi din vânzarea altor autoturisme.

Prin Decizia penală nr. 178/P din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 226 pronunţată în data de 19.11.2020 în Dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Tulcea, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, iar în urma rejudecării s-a dispus:

Reţinerea aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată faţă de inculpatul A.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (324 acte materiale, în perioada 2014-2018) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (30 de acte materiale, în perioada iunie 2017 - mai 2019) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (fapta din 03.06.2019) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) din C. pen., în referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de 5 luni închisoare, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare.

Pedeapsa se va executa în regim de detenţie, potrivit art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (3) din C. pen. în referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 422 din C. proc. pen. în referire la art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A., prin Încheierea nr. 18 pronunţată în data de 04.06.2019 de Tribunalul Tulcea, definitivă prin Încheierea nr. 159/P/JDL/07.06.2019 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţate în Dosarul penal nr. x/2019

În baza art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. în referire la art. 422 din C. proc. pen. şi art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului A. şi perioada arestării preventive de la data de 19.11.2019 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 397 din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 21.06.2019 asupra autoturismului marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, în valoare de 4500 euro, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inculpatul A. la comiterea infracţiunilor, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria x din data de 01.07.2019.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen. şi art. 255 din C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul A. a autoturismului marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, în valoare de 4.500 euro, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inculpatul A. la comiterea infracţiunilor, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria x din data de 01.07.2019.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (2) şi (3) din C. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 4.500 de euro, echivalent în RON la data plăţii, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea autoturismului marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inculpatul A. la comiterea infracţiunilor, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria x din data de 01.07.2019.

S-au înlăturat dispoziţiile contrare şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, în măsura în care nu contravin deciziei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că în mod corect, prima instanţă a reţinut starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatului A. sub forma intenţiei directe, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, respectiv de aplicare în procesul de individualizare a pedepsei a cauzei de reducere a pedepselor prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, s-a constatat că acest motiv de apel este întemeiat.

Astfel, din Adresa nr. x/2020 din data de 17.02.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea reiese că, ulterior dispunerii trimiterii în judecată a inculpatului A., acesta a formulat în cursul lunii septembrie 2019, trei denunţuri, iar în cursul lunii ianuarie 2020 alte două denunţuri, privind comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind efectuate cercetări penale în aceste cauze.

În cuprinsul acestei adrese s-a mai menţionat faptul că "Efectuându-se cercetări în dosarele formate ca urmare a denunţurilor formulate de către inculpatul A. şi având în vedere informaţiile, declaraţiile şi sprijinul acordat de către numitul A., a fost probată activitatea infracţională a cinci persoane pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, faţă de patru dintre aceste persoane, fiind luată inclusiv măsura arestării preventive de către Tribunalul Tulcea. Până la acest moment procesual nu s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor denunţate de către numitul A., cauzele fiind în faza de urmărire penală".

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 "Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Prin Decizia nr. 67/26.02.2015 publicată în M. Of. nr. 185/18.03.2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit.

a) pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă, este neconstituţională. În analiza sa, Curtea Constituţională a statuat că "în condiţiile în care legea reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date privind săvârşirea unor infracţiuni grave şi pe care le-au furnizat organelor judiciare, raţiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituţionalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare.

Prin urmare, determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acţiunea martorului de a denunţa şi facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, indiferent de natura şi gravitatea faptei penale comise de el însuşi. Altfel spus, atingerea obiectivului urmărit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infracţiunilor grave ca urmare a denunţurilor şi informaţiilor furnizate de martori, se realizează şi în ipoteza în care martorul nu a comis o infracţiune gravă.

Aşa fiind, comiterea de către martor a unei infracţiuni care nu se încadrează în categoria infracţiunilor grave, aşa cum sunt ele definite în art. 2 lit.

h) din lege, nu poate fi un element care să îl excludă pe acesta de la beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă. Drept urmare, diferenţa operată de norma supusă controlului de constituţionalitate între cele două categorii de martori, după cum aceştia au săvârşit sau nu o infracţiune gravă, nu se bazează pe un criteriu raţional şi nu justifică un tratament juridic diferenţiat, Curtea reţinând că cele două categorii de martori se află în situaţii juridice identice din perspectiva incidenţei normei supuse controlului de constituţionalitate".

De asemenea, s-a reţinut că prin Decizia nr. 3/28.02.2018 publicată în M. Of. nr. 327/13.04.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, în condiţiile în care inculpatul a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanei denunţate într-o altă cauză penală şi a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, a statuat că "Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracţiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii acelei cauze, a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea unor infracţiuni grave; autorul denunţului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracţiuni concurente comise de acesta". În motivarea acestei decizii s-a arătat de către instanţa supreme că "Instituţia reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Astfel, s-a apreciat că din perspectiva exigenţelor relative la persoana beneficiarului, cauza de atenuare analizată poate fi invocată de către persoana care are, cumulativ, atât calitatea de martor, furnizor al unor informaţii şi date cu caracter determinant în soluţionarea cauzelor privind infracţiuni grave, în înţelesul dat acestei din urmă noţiuni de art. 2 lit. h) din lege, cât şi calitatea de persoană care, la rândul său, a săvârşit o infracţiune.

Categoria cerinţelor ce ţin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracţiune, a unui denunţ împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave şi, pe de altă parte, facilitarea, de către acelaşi martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate. Ambele cerinţe au caracter cumulativ, simplul denunţ formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecţia martorilor, republicată.

În fine, recunoaşterea efectelor cauzei de atenuare analizate reclamă intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizată atât în denunţarea, cât şi în facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracţiunea comisă de martorul însuşi. Legea stabileşte, astfel, un reper temporal maximal, denunţul şi colaborarea celui interesat putând interveni în orice alt moment anterior, fără a avea relevanţă dacă el este plasat "înaintea urmăririi penale", "în timpul urmăririi penale" sau "în timpul judecăţii".

De asemenea, s-a mai arătat că "Subsecvent publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 67/2015 a Curţii Constituţionale, sfera de incidenţă a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor a fost mult extinsă, efectul atenuant al denunţului formulat de martorul participant la o faptă penală producându-se, în măsura întrunirii tuturor cerinţelor legale, asupra oricărei infracţiuni comise de acesta, indiferent de natura sau gravitatea sa".

Având în vedere aceste aspect, Curtea a constatat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, în ceea ce priveşte denunţul formulat de către inculpatul A., acesta având, pe de o parte, calitatea de martor, furnizor al unor informaţii şi date cu caracter determinant în soluţionarea cauzelor privind infracţiuni grave, cât şi calitatea de persoană care, la rândul său, a săvârşit o infracţiune, iar pe de altă parte, a formulat un denunţ împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave şi a facilitat, în calitate de martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate, potrivit aspectelor menţionate în Adresa nr. x/2020 din data de 17.02.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, astfel cum s-a arătat anterior.

În consecinţă, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

Ca urmare a reţinerii cauzei speciale de reducere a pedepsei, limitele speciale de pedeapsă ale infracţiunilor ce au fost reţinute în sarcina inculpatului A., se reduc la jumătate.

Astfel, limitele speciale de pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată, respectiv pentru infracţiunea de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, sunt de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, iar ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, acestea devin de la 3 luni la 1 an şi 6 luni. Totodată, ca urmare a aplicării cauzei generale de reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime, în urma reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dat fiind recunoaşterea faptelor de către inculpatul A., limitele speciale sunt de 1 lună şi 15 zile închisoare - limita minimă şi de 1 an închisoare - limita maximă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a reţinut că limitele speciale prevăzute de lege sunt de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, respectiv de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, acestea devin de la 1 an la 3 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi. Totodată, ca urmare a aplicării cauzei generale de reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime, în urma reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dat fiind recunoaşterea faptelor de către inculpatul A., limitele speciale sunt de 8 luni închisoare - limita minimă şi de 2 ani şi 4 luni închisoare- limita maximă şi interzicerea unor drepturi.

Similar, şi în cazul infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ale cărei limite speciale prevăzute de lege sunt de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, respectiv de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, acestea devin de la 1 lună şi 15 zile închisoare la 1 an închisoare, iar în urma reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dat fiind recunoaşterea faptelor de către inculpatul A., limitele speciale sunt de 1 lună închisoare - limita minimă şi de 8 luni închisoare - limita maximă.

S-a reţinut că individualizarea judiciară, prin prisma dispoziţiilor art. 74 din C. pen., reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde, în mod direct, reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a persoanei care a comis fapte prevăzute de legea penală, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunilor comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

De asemenea, în procesul de individualizare a pedepsei, s-a apreciat că trebuie avută în vedere prevenţia specială, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa, în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală, prin descurajarea generală a potenţialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracţiuni.

Având în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, numărul actelor materiale, perioada mare de timp pe parcursul căreia s-a desfăşurat activitatea infracţională, respectiv în perioada anilor 2014 - 2018, la diferite intervale de timp, inculpatul A. a cumpărat, a transportat, a deţinut şi a vândut produse cu efecte psihoactive mai multor persoane de pe raza mun. Tulcea, jud. Tulcea, comiţând astfel un număr de 324 de acte materiale, în perioada anilor 2017 - 2019, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acelaşi inculpat a cumpărat, transportat, deţinut şi vândut/oferit pe raza mun. Tulcea, fără drept, mai multor persoane, droguri de risc, comiţând astfel un număr de 30 acte materiale, iar în data de 03.06.2019 a deţinut, fără drept, în locuinţa sa din mun. Tulcea cantitatea de 0,83 de grame de cannabis şi o ţigaretă confecţionată artizanal cu cannabis, pentru consum propriu, de împrejurarea că acest tip de infracţiuni a dobândit aspectul de fenomen social ca întindere, în ultima perioadă de timp şi pun în pericol una dintre cele mai importante valori ale societăţii, şi anume sănătatea publică, Curtea a constatat că doar aplicarea unor pedepse în cuantumul maxim redus ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 republicată, dar şi a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este suficientă, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor comise.

Curtea a constatat că necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului, trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care nu echivalează cu aplicarea unei pedepse severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze, cu maximă eficienţă, finalitatea educativ-preventivă. Ori, valorile sociale protejate de norma penală incriminatoare, cele referitoare la siguranţa sănătăţii publice, dar şi proliferarea unui astfel de fenomen infracţional, ce atrage tot mai mulţi tineri spre consumul şi traficul ilicit de droguri de risc şi de mare risc, justifică aplicarea unor pedepse în cuantumul maxim, cum s-a arătat anterior, cu executare în regim privativ de libertate, astfel încât aceasta să reflecte gradul de pericol social concret al faptelor comise, dar să reprezinte şi un avertisment suficient de puternic în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. care, prin executarea acestei pedepse, va conştientiza importanţa valorilor sociale lezate, dar mai ales consecinţele negative ale activităţii sale infracţionale.

În consecinţă, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (324 acte materiale, în perioada 2014-2018) a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (30 de acte materiale, în perioada iunie 2017- mai 2019) a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (fapta din 03.06.2019) a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) din C. pen., în referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de 5 luni închisoare, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare. Pedeapsa se va executa în regim de detenţie, potrivit art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (3) din C. pen. în referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Sub cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a constatat că, din înscrisurile aflate la filele x şi următoarele din dosarul Tribunalului Tulcea, mama inculpatului A., numita B. a achiziţionat autoturismul marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, contra sumei de 4.500 euro, la data de 14.05.2019.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut faptul că, în data de 03.06.2019 a deţinut în autoturismul marca x, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare x, cantitatea de 94.8 grame de cannabis.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. "Sunt supuse confiscării speciale (…) lit. b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor." Potrivit art. 112 alin. (2) din C. pen. "În cazul prevăzut în aliniatul 1 lit. b) şi c), dacă valoarea bunurilor supusă confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime". Iar potrivit alin. (3) al art. 112 din C. pen. "În cazurile prevăzute în aliniatul 1 lit. b) şi c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2)".

Având în vedere faptul că din nicio probă administrată în cauză nu a reieşit că mama inculpatului A., numita B., în a cărei proprietate se află autoturismul marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, nu a cunoscut scopul folosirii autoturismului, dar şi în raport cu natura şi gravitatea faptei săvârşită de către inculpatul, precum şi de contribuţia pe care a avut-o folosirea bunului la infracţiunea de trafic de droguri de risc, Curtea a dispus confiscarea prin echivalent în bani al acestuia de la inculpatul A.

Prin urmare, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 397 din C. proc. pen. a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 21.06.2019 asupra autoturismului marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, în valoare de 4.500 euro, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inculpatul A. la comiterea infracţiunilor, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria x din data de 01.07.2019.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen. şi art. 255 din C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul A. a autoturismului marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, în valoare de 4500 euro, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inculpatul A. la comiterea infracţiunilor, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria x din data de 01.07.2019.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (2) şi (3) din C. pen. în referire la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 4.500 de euro, echivalent în RON la data plăţii, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea autoturismului marca x, de culoare albă cu nr. x, număr de identificare x, proprietatea numitei B. şi utilizat de către inculpatul A. la comiterea infracţiunilor, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria x din data de 01.07.2019.

De asemenea, în temeiul art. 422 din C. proc. pen. în referire la art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A., prin Încheierea nr. 18 pronunţată în data de 04.06.2019 de Tribunalul Tulcea, definitivă prin Încheierea nr. 159/P/JDL/07.06.2019 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţate în Dosarul penal nr. x/2019

În baza art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. în referire la art. 422 din C. proc. pen. şi art. 72 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului şi perioada arestării preventive de la data de 19.11.2019 la zi.

A înlăturat dispoziţiile contrare şi vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Decizia penală nr. 178/P din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost comunicată DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa la data de 11.03.2020, fila x şi inculpatului A. la data de 28.04.2020, la Penitenciarul Tulcea, fila x.

Împotriva Deciziei penale nr. 178/P din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie la data de 06.03.2020 inculpatul A., prin apărător ales, avocat E., Baroul Constanţa cu delegaţie aflată la fila x.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată către DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa la data de 10.03.2020, iar la dosar nu au fost transmise concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05.05.2020.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 16 iunie 2020.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., şi a susţinut următoarele: potrivit art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, republicată prevede că, cel care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege; instanţa de apel a făcut aplicarea art. 19 numai în ceea ce priveşte prima infracţiune reţinuta, respectiv, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, republicata, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a dispus condamnarea la 1 an închisoare, reducând pedeapsa aplicată de la 2 ani la 1 an închisoare; pentru cea de-a doua infracţiune pedeapsa a fost redusă de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 4 luni, prin aplicarea art. 19, iar în opinia sa, trebuia să fie redusă la 1 an şi 6 luni închisoare, iar pentru a treia fapta pentru care s-a aplicat la fond pedeapsa de 3 luni închisoare, pedeapsa stabilită nu a mai fost redusă, deşi trebuia să se facă aplicarea art. 19 şi să se aplice pedeapsa de 1 lună şi 15 zile închisoare. Prin aplicarea art. 39 lit. b) din C. pen. pentru pedepsele reduse conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, în opinia sa, trebuia aplicată pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor (de o treime din totalul celorlalte pedepse), deci de o treime din 1 an închisoare plus 1 lună şi 15 zile.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea Deciziei penale nr. 178 definitivă la data de 03.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanta şi, rejudecând, a solicitat pronunţarea unei decizii în conformitate cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicata, pentru pedeapsa aplicata la fondul cauzei inculpatului.

Prin încheiere din 16 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 178/P din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, s-a stabilit termen de judecată la data de 28 iulie 2020 şi s-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de recurentul inculpat A.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului (A.) hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 178/P din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie), cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului, avocat E., cu delegaţie aflată la fila x, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către recurentul inculpat A. se circumscriu în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării pedepsei, s-a constată că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziţie imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanţei oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări. În raport de motivele formulate de către recurentul inculpat A., s-a apreciat că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, motivele invocate, prin ele însele, nefiind de natură a justifica o astfel de măsură, întrucât acestea urmează a fi cenzurate cu prilejul judecării în fond a recursului în casaţie. Or, constatând că, în cauză, nu există motive care să atragă aplicarea măsurii suspendării executării hotărârii, Înalta Curte a apreciat nefondată cererea formulată de inculpatul A. de suspendare a executării hotărârii atacate.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin Decizia penală nr. 178/P din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată faţă de inculpatul A.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată,(cu limite de la 6 luni la 3 ani) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (1 lună şi 15 zile - 1 an) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (cu limite 2 ani - 7 ani) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi 36 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (8 luni - 2 ani şi 4 luni) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (cu limite 3 luni la 2 ani), art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, cu referire la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (1 lună - 8 luni) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare, de 2 ani şi 4 luni închisoare şi de 3 luni închisoare şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de 5 luni închisoare, în final, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare.

Se reţine că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel, întrucât s-a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi astfel consideră că, au fost greşit reindividualizate, pedepsele aplicate, acestea fiind nelegale.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată, prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului de instanţa de apel, se situează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, respectiv infracţiunea prev de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată, infracţiunea prev de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi infracţiunea prev de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 toate cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Astfel, limitele pentru infracţiunea prev de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, republicată, sunt cuprinse între 6 luni şi 3 ani cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 se reduc cu jumătate (3 luni şi 1 an şi 6 luni) şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se reduc cu o treime (1 lună şi 15 zile - 1 an), iar instanţa a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare. Limitele pentru infracţiunea prev de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt cuprinse între 2 ani şi 7 ani cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 se reduc cu jumătate (1 an şi 3 ani şi 6 luni) şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se reduc cu o treime (8 luni şi 2 ani şi 4 luni), iar instanţa a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare. Limitele pentru infracţiunea prev de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt cuprinse între 3 luni şi 2 ani cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 se reduc cu jumătate (1 lună şi 15 zile la 1 an) şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se reduc cu o treime (1 lună şi 8 luni), iar instanţa a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Ulterior, prin aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, de 2 ani şi 4 luni închisoare şi de 3 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an şi 3 luni), respectiv de 5 luni închisoare pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 9 luni închisoare, aşa încât pedeapsa aplicată de curtea de apel, este cuprinsă între limitele legale, iar regulile de la concursul de infracţiuni au fost corect aplicate.

Ca atare, pedeapsa stabilită de instanţa de apel este legală, în raport de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Relativ la critica recurentului inculpat adusă procesului de individualizare a pedepsei de către curtea de apel, Înalta Curte constată că nu face obiectul cenzurii în calea extraordinară a recursului în casaţie, deoarece sunt aspecte care ţin de temeinicia hotărârii recurate.

După cum s-a menţionat, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept.

Prin urmare, în raport de cele anterior menţionate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile inculpatului cu privire la nelegalitatea pedepsei. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, fiind orientată spre limita maximă, iar critica relativ la individualizarea pedepsei prin prisma circumstanţelor personale nu se subsumează cazului de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, este în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport şi cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaştere a învinuirii, respectiv art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi reţinerea aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Aşadar, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate şi recursul în casaţie formulat în cauză este nefondat.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 178/P din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 178/P din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 iulie 2020.

GGC - NN