Negligent Homicide Conviction Challenged as Fortuitous Event: Cassation Exclusion of Factual Reassessment and Subjective Non-Imputability

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 62 din data de 10 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Pogoanele, în baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Suceava/Primăriei comunei Ipoteşti, judeţul Suceava, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 96 şi 97 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv, asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiei stabilite.

S-a luat act că între partea civilă B. şi persoana responsabilă civilmente C. S.A. a intervenit Tranzacţia nr. 673/29.01.2019.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel inculpatul A., solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului şi, pe latură penală, achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 31 C. pen., apreciind că, în speţă, există o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit.

Prin Decizia penală nr. 994 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018 în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 62 din data de 10 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Pogoanele.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. penală, a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. arătând, în esenţă, că, producerea accidentului s-a datorat pătrunderii intempestive a victimei, prin efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers, fără a se asigura, viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpat fiind inferioară vitezei maxime legale admise pe sectorul de drum respectiv.

Totodată, a solicitat a se observa că, din ansamblul probelor aflate la dosar, rezultă existenţa cazului fortuit, apreciind, sub acest aspect că o cauză a împrejurărilor imprevizibile ce caracterizează existenţa cauzei de neimputabilitate, este şi conduita imprudentă a victimei care putea preveni producerea accidentului dacă efectua virajul la stânga în condiţii de siguranţă, printr-un loc permis şi acorda prioritate de trecere autovehiculului condus de inculpat.

Prin încheierea din 16 martie 2020, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C6 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 25 iunie 2020.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de control judiciar, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 21.06.2016, în timp ce se deplasa la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, pe DN2E85, din direcţia Urziceni către Buzău, cu o viteză de 100 km/h, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (referitor la regimul legal de viteză), la km. 74+840 m, în afara localităţii Căldăruşanca, a intrat în coliziune cu autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de victima E. (care a efectuat un viraj către stânga, din direcţia Buzău-Urziceni, trecând peste marcajul de delimitare a spaţiului de stocaj), accident în urma căruia E. a decedat.

Totodată, se observă că prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpatul critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Cu privire la criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă, respectiv existenţa unei cauze de neimputabilitate (art. 31 C. pen.), Înalta Curte apreciază că susţinerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în condiţiile în care prin prisma acestuia nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator existent la dosar în vederea stabilirii altei baze factuale, care să conducă în final la pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea imputată, având în vedere că o asemenea competenţă aparţine exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, celei de apel.

Faţă de aceste considerente, întrucât în cauză criticile formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.

GGC - NN