Inadmissibility of appeal against annulment of contestation to finality due to lack of payment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiffs, thereby upholding the appellate court's decision to annul their challenge to finality for non-payment of the required stamp duty, which left the original appeal dismissal and the first-instance judgment partially granting possession of agricultural land effectively unaltered and final. The underlying civil dispute involved plaintiffs seeking the defendants to leave them in full ownership and undisturbed possession of a specific parcel of arable land, a claim that was initially partially admitted by the district court but subsequently reversed on appeal, leading the plaintiffs to file a "contestaţie în anulare" (challenge to finality) that was rejected due to procedural deficiencies. The decisive legal basis for the Supreme Court's dismissal was the principle of the legality of remedies, specifically interpreting Article 634(1)(5) and Article 508(4) of the Code of Civil Procedure, which established that a decision rendered in the resolution of a challenge to finality against a final judgment issued on appeal is itself final and cannot be subject to an appeal ("recurs"), as no such appellate route is provided by law for this stage of the extraordinary challenge procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against annulment of contestation to finality due to lack of payment: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la data de 2 martie 2020, potrivit comunicărilor aflate la filele x.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 mai 2020
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la 2 august 2018 pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. (decedată pe parcursul procesului) şi D., au solicitat obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 0,75 ha, evaluată de reclamanţi la 450 RON.
Sentinţa pronunţată de judecătorie
Prin sentinţa civilă nr. 96 din 21 ianuarie 2019, Judecătoria Caracal a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul D. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 0,50 ha teren arabil extravilan.
Decizia pronunţată de tribunal
Prin decizia civilă nr. 666 din 26 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul D..
A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.
Decizia pronunţată de curtea de apel
Prin decizia civilă nr. 1019 din 31 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B.. Hotărâre definitivă.
Contestaţia în anulare
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat contestaţie în anulare.
Decizia pronunţată de curtea de apel
Prin decizia civilă nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost anulată, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B..
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 17 februarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr.
Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la data de 2 martie 2020, potrivit comunicărilor aflate la filele x.
Apărările formulate în cauză
Recurenţii contestatori au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat admiterea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Calea de atac a recursului este exercitată împotriva deciziei civile nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă, motiv pentru care nu poate fi atacată cu recurs, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Prin decizia civilă nr. 1019 din 31 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B., hotărârea instanţei fiind definitivă.
Prin decizia civilă nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost anulată ca netimbrată contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B..
Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
În speţă, calea de atac a recursului este declarată împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în recurs (recurs la contestaţie în anulare la recurs), decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului, fiind, la rândul său, definitivă - potrivit dispoziţiilor legale anterior redate.
Astfel, coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestaţiei în anulare este definitivă, reiese că şi decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2020.