Territorial jurisdiction for divorce when both spouses reside abroad: validity of express party agreement selecting a Romanian court under Art. 915(2) Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei la data de 5.11.2019, petenţii A. şi B., prin reprezentant Cabinet avocat C., au formulat o cerere de divorţ prin acord, solicitând:

- desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 10 octombrie 2009 în faţa delegatului de stare civila din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti Sector 4 de comun acord, fără motivare şi fără administrare de probe,

- petenta A. să păstreze numele dobândit în urma căsătoriei, cel de D.,

- autoritatea părintească cu privire la minorul E. să fie exercitată în comun de către ambii părinţi,

- domiciliul minorului să fie stabilit la petenta A. în oraş Măcin, judeţul Tulcea,

- numitul B. să plătească o pensie de întreţinere pe seama minorului E. în cuantum de 800 lire sterline în fiecare lună.

Prin sentinţa nr. 3258 din 18 decembrie 2019, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Măcin.

În motivare, a arătat, cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei invocate din oficiu, că sunt incidente prevederile art. 915 C. proc. civ.

A reţinut că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul comun al soţilor indicat de aceştia, însă Primăria Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti a comunicat faptul că petenţii nu mai locuiesc la adresa menţionată.

De asemenea, instanţa a constatat că petenta A. a depus la dosar o cerere aflată la fila x, prin care a solicitat efectuarea anchetei sociale în oraşul Măcin, str. x, jud. Tulcea, întrucât la această adresă îşi are locuinţa, aspect confirmat de Primăria Oraşului Măcin, care a luat legătura cu petenta şi aceasta le-a comunicat că la acea adresă va locui când va reveni în ţară. De altfel, aceasta este adresa indicată de părţi în cerere ca fiind locuinţa la care va locui minorul împreună cu mama.

Raportat la aceste aspecte, dar şi la faptul că s-a făcut dovada că petentul B. are reşedinţa obişnuită în Regatul Unit al Marii Britanii, fiind angajat ca medic şi contractând un credit ipotecar în ţara respectivă, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile legale menţionate mai sus, în sensul că este competentă judecătoria de la locuinţa reclamantei A., întrucât nici unul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, iar unul din ei nu are locuinţa în ţară.

Totodată, a constatat că, deşi părţile au convenit expres competenţa în soluţionarea cererii de divorţ, conform art. 915 alin. (2) C. proc. civ. această prerogativă este aplicabilă doar dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, or în cauză s-a dovedit că una din părţi are locuinţa în România, în raza de competenţă a Judecătoriei Măcin

Învestită prin declinare, Judecătoria Măcin a pronunţat sentinţa nr. 271 din 11 martie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Măcin invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat suspendă din oficiu orice procedură şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, în şedinţa din data de 11 martie 2020, avocatul F. a susţinut că soluţionarea acţiunii este de competenţa Judecătoriei Măcin, invocând prevederile art. 915 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., în raport de situaţia de fapt. Astfel, a arătat că în cursul lunii octombrie 2019, cei doi soţi au vândut imobilul din municipiul Bucureşti, respectiv ultima locuinţă comună a acestora, fapt dovedit prin contractul de vânzare-cumpărare ataşat în fotocopie dosarului prezent;

A mai arătat că petenta A. a solicitat efectuarea anchetei sociale în oraşul Măcin, str. x, jud. Tulcea, întrucât la această adresă urmează să locuiască atunci când va reveni în ţară.

Cu toate acestea, ancheta socială nu s-a putut realiza, întrucât petenta nu a fost găsită la această locuinţă.

Instanţa a apreciat că desfacerea căsătoriei reprezintă capătul principal al cererii, iar capetele de cerere privind păstrarea numelui dobândit în urma căsătoriei de către petenta A., respectiv numele de D., exercitarea în comun a autorităţii părinteşti faţă de minorul E., locuinţa minorului să fie stabilită la mama sa A. în oraşul Măcin, judeţ Tulcea, precum şi obligarea lui B. la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului de 800 lire sterile în fiecare lună, sunt capete accesorii ale cererii.

Totodată, a avut în vedere că din înscrierile aflate la dosar şi declaraţiile avocatului, rezultă că părţile nu mai locuiesc la adresa de domiciliu, din Bucureşti, şoseaua x, iar petenta locuieşte în afara ţării.

Susţinerea că petenta A. intenţionează ca pe viitor să locuiască în oraşul Măcin Judeţul Tulcea, aspect care ar conduce la împrejurarea că acţiunea principală de divorţ trebuie înaintată spre competentă soluţionare Judecătoriei Măcin, nu poate fi primită de instanţă ca argument temeinic şi legal pentru a se declara competentă în pricina de faţă.

Aşadar, instanţa a reţinut că părţile nu au domiciliul în ţară, iar în dosar se află depusă convenţia expresă privind alegerea Judecătoriei Sighetul Marmaţiei pentru divorţ.

Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul acţiunii cu care a fost sesizată instanţa de judecată îl constituie desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, de comun acord, fără motivare şi fără administrare de probe, precum şi stabilirea autorităţii părinteşti cu privire la minorul E., stabilirea domiciliului minorului la petenta A. în oraş Măcin, judeţul Tulcea, precum şi obligarea numitului B. la plata unei pensii de întreţinere pentru acesta.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv cărţile de identitate ale părţilor, a reieşit că acestea au avut ultimul domiciliu comun în Bucureşti. Acest imobil a fost înstrăinat, cum reiese din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 7 octombrie 2019, aflat la filele x.

Totodată, din conţinutul copiei traducerii contractului de angajare din 13 februarie 2019 cu G., aflat la filele x, se reţine şi că petentul B. are domiciliul în Regatul Unit al Marii Britanii, unde profesează ca medic.

Cu privire la petentă, se constată că aceasta locuieşte tot în Regatul Unit al Marii Britanii, cum reiese din adresa nr. x/22.11.2019 a Direcţiei de Asistenţă Socială Măcin, judeţul Tulcea şi din scrisoarea emisă de H. la data de 10 iunie 2016.

Aşadar, Înalta Curte reţine că niciuna din părţi nu mai locuieşte efectiv în România, ceea ce atrage incidenţa în cauză a art. 915 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., care prevede că:

"Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România".

Prin procura specială autentificată sub nr. x din 26 octombrie 2019, aflată la filele x, părţile au convenit, în mod expres, ca Judecătoria Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş să fie competentă teritorial să judece divorţul, dat fiind faptul că la momentul formulării, ambii soţi se află la muncă în străinătate.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că Judecătoria Sighetu Marmaţiei este competentă să soluţioneze cererea pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2020.