Statute of limitations interruption via new lawsuit filed within six months of perim of prior claim

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 06.11.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. CEZ Vânzare S.A. la plata despăgubirilor morale în sumă de 400.000 euro, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamantului şi familiei acestuia prin întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice pentru 259 zile, în perioada 12 februarie 2013 - 01 noiembrie 2013.

Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 27 din 4 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta S.C. CEZ Vânzare S.A. şi a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul A..

Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1511A din 22 mai 2019 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 27 din 04.02.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, pârâta S.C. CEZ Vânzare S.A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de apel a realizat o interpretare eronată a prevederilor art. 2539 alin. (2) C. civ., în sensul că a extins aceste prevederi şi asupra acţiunilor încetate prin intervenirea perimării, care demonstrează lipsa de stăruinţă ori de convingere, în sensul realizării dreptului dedus judecăţii de către reclamant.

Astfel, pârâta a arătat că excepţia prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ. este de strictă interpretare; în plus, perimarea intervenită în cauza formulată de reclamant este o sancţiune pentru lăsarea în nelucrare a pricinii, deci nu poate fi interpretată în sensul arătat de curtea de apel, pentru că ar goli de conţinut noţiunea de drept.

Pârâta a apreciat că termenul de prescripţie pentru perioada în cauză s-a împlinit la 2 noiembrie 2016, cu mult înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată, care a fost înregistrată la 6 noiembrie 2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 13 februarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. CEZ Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 1511 A din 22 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 28 mai 2020.

Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant A. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate, apreciind, totodată, că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, intimatul reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a achiesat la concluziile acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru fapta ilicită de întreruperea furnizării energiei electrice.

Prin sentinţa tribunalului, acţiunea reclamantului a fost respinsă, ca prescrisă, reţinându-se în motivare că acţiunea are ca obiect un drept patrimonial pentru perioada 12.02.2013-01.11.2013, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 06.11.2018.

Tribunalul a reţinut că reclamantul a cunoscut încă de la data debranşării, care este data de 11/12 februarie 2013, că pârâta este răspunzătoare pentru fapta ilicită, de la aceeaşi dată a curs şi prescripţia dreptului reclamantului de a solicita repararea pagubei suferite.

Totodată, instanţa de fond a înlăturat apărările reclamantului, cu privire la incidenţa art. 2537 alin. (1) pct. 2 şi a art. 2539 alin. (2) C. civ., în raport de împrejurarea că reclamantul a formulat, anterior, o acţiune pentru repararea prejudiciului săvârşit de pârâtă, care a fost suspendată până la finalizarea cercetărilor penale, perimându-se la data de 23 octombrie 2018.

Prin decizia recurată, curtea de apel a confirmat reţinerile instanţei de fond cu privire la momentul de la care curge prescripţia dreptului material la acţiune, ca fiind momentul producerii, respectiv data de 11/12 februarie 2013.

S-a reţinut însă că a fost greşit aplicat art. 2539 alin. (2) C. civ., fiind greşit admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a se recunoaşte efectul întreruptiv de prescripţie provizoriu dat de formularea cererii de chemare în judecată în interiorul termenului de 6 luni de la perimarea cererii precedente.

Prin motivele de recurs, pârâta a criticat această soluţie, susţinând greşita aplicare a art. 2539 alin. (2) C. civ., în sensul că instanţa de apel a extins aceste prevederi şi asupra acţiunilor încetate prin intervenirea perimării, care demonstrează lipsa de stăruinţă ori de convingere, în sensul realizării dreptului dedus judecăţii de către reclamant.

Astfel, pârâta a arătat că excepţia prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ. este de strictă interpretare; în plus, perimarea intervenită în cauza formulată de reclamant este o sancţiune pentru lăsarea în nelucrare a pricinii, deci nu poate fi interpretată în sensul arătat de curtea de apel, pentru că ar goli de conţinut noţiunea de drept a perimării.

Ca urmare, pârâta a apreciat că termenul de prescripţie pentru perioada în cauză s-a împlinit la 2 noiembrie 2016, cu mult înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată, care a fost înregistrată pe rolul instanţei la 6 noiembrie 2018.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate.

În raport de obiectul cauzei, respectiv acordarea daunelor morale solicitate de reclamant pentru prejudiciul moral suferit de acesta în perioada 11/12 februarie 2013 - 1 noiembrie 2013, se reţine că sunt incidente prevederile art. 2.528 C. civ., care prevăd "(1) Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Conform art. 2539 alin. (2) C. civ. "Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă".

Acest text de lege a fost pus în aplicare la data de 20/04/2012 prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care prevedea la art. 204 "Dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. se aplică şi în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a C. civ..".

Acelaşi act normativ stipulează în art. 2051 "Dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. sunt aplicabile inclusiv în cazul în care prin hotărârea rămasă definitivă s-a luat act de renunţarea la judecată ori s-a constatat perimarea".

Reclamantul a cunoscut atât paguba suferită ca urmare a debranşării de la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, cât şi pe autoarea acesteia, respectiv societatea pârâtă, de la chiar momentul producerii acesteia, care este data de 11/12 februarie 2013, când a fost debranşat.

Ca atare, acesta a fost momentul de la care a început să curgă prescripţia dreptului material la acţiunea în despăgubiri, respectiv termenul general de 3 ani, care s-ar fi împlinit la 11/12 februarie 2016.

În aplicarea textelor de lege mai sus citate, Înalta Curte reţine că acest termen de prescripţie a fost întrerupt, aşa cum a arătat şi instanţa de apel.

Astfel, la data de 17 martie 2014, deci în cursul termenului de prescripţie general de trei ani, reclamantul a înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj acţiunea ce avea obiect similar cu prezenta acţiune; acest dosar a fost constatat perimat, prin sentinţa nr. 116 din 23.10.2018 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 6 noiembrie 2018.

Având în vedere că sentinţa de perimare a fost pronunţată în 23.10.2018, cu respectarea cerinţelor art. 2.539 alin. (2) C. civ., Înalta Curte apreciază că noua cerere de chemare în judecată a fost introdusă înăuntrul termenului de 6 luni instituit prin acest text.

Având în vedere aceste considerente, se constată că decizia curţii de apel este legală, fiind corect aplicate prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., aşa încât recursul formulat în cauza va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. CEZ Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 1511 A din 22 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2020.