Territorial jurisdiction for enforcement approval: domicile versus property location and lease execution

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea

Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Constanţa, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti "A." a solicitat încuviinţarea executării silite a debitoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere autentificat de Societatea Profesională Notarială "C. şi Asociaţii", la solicitarea creditoarei RA - APPS, prin Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar.

În drept, cererea de încuviinţare a executării silite a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 666 şi art. 680 alin. (2) C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 1714 din 20 februarie 2020, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Constanţa a reţinut că, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru."

Conform art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel; (alin. (3), "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Evocând nomele legale mai sus menţionate, Judecătoria Constanţa a apreciat că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de executare în materia cererilor de încuviinţare a executării silite, pe care părţile nu o pot înlătura.

De asemenea, a reţinut că, potrivit art. 87 C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde acesta declară că îşi are locuinţa principală"; conform art. 88 din acelaşi C. proc. civ., "Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară".

Judecătoria Constanţa a făcut referire la faptul că în doctrina şi practica judiciară s-a arătat constant că "noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv", legiuitorul prevăzând că domiciliul este reglementat "în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice".

Astfel, a constatat că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, debitoarea are domiciliul în jud. Constanţa. Însă din cererea de executare silită şi din cuprinsul documentelor anexate acesteia a rezultat că s-a solicitat evacuarea debitoarei din spaţiul ocupat fără titlu situat în Bucureşti, str. x.

Totodată, Judecătoria Constanţa a reţinut că înscrisurile depuse la dosar au reliefat faptul că RA - APPS, prin Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar, în calitate de creditor, a notificat-o pe debitoarea B. la reşedinţa sa din Bucureşti, str. x, unde locuia la data formulării cererii de executare silită.

Faţă de aceste argumente, considerând că din relaţiile comunicate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a reieşit că, la data sesizării organului de executare, domiciliul în fapt al debitoarei era în Bucureşti, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti

Prin sentinţa nr. 817 din 2 aprilie 2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor; (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare; (3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Apreciind că domiciliul debitoarei se află în oraşul Murfatlar, jud. Constanţa, a constatat că instanţa de executare este Judecătoria Constanţa.

De asemenea, a arătat că, deşi scopul executării silite îl reprezintă evacuarea debitoarei dintr-un imobil aflat în Bucureşti, în lipsa unei norme legale exprese care să atribuie instanţei de la locul situării imobilului competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, rămâne competentă să soluţioneze cauza instanţa de la domiciliul debitoarei.

Totodată, a reţinut că nu există nicio dovadă potrivit căreia debitoarea domiciliază în fapt în Bucureşti, iar încheierea unui contract de închiriere nu înseamnă faptul că aceasta locuieşte în imobilul care face obiectul contractului. Pe de altă parte, instanţa a mai reţinut că titlul executoriu nu e reprezentat de o sentinţă judecătorească prin care să se dispună evacuarea debitoarei şi în care să se constate că aceasta locuieşte, în fapt, la acea adresă.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a considerat că este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Constanţa.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea privind încuviinţarea executării silite a debitoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere autentificat de Societatea Profesională Notarială "C. şi Asociaţii", la solicitarea creditoarei RA - APPS, prin Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar.

În cauză, creditoarea RA - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (APPS) - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar a sesizat organul de executare la 6 februarie 2020, solicitând evacuarea debitoarei din imobilul situat în Bucureşti, str. x, obiect al contractului de închiriere mai sus menţionat.

În cuprinsul cererii de executare silită, creditoarea a arătat că domiciliul debitoarei B. este în Murfatlar, str. x, jud. Constanţa.

Aceeaşi adresă a debitoarei a fost menţionată şi în contractul de închiriere încheiat la 19 februarie 2018, în baza căruia s-a solicitat încuviinţarea executării silite.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Alin. (3) al acestui articol a atribuit instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Judecătoria Constanţa la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, debitoarea figurează cu domiciliul activ în jud. Constanţa, din 10 decembrie 2015 .

Potrivit art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Conform art. 89 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale; (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală; (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Or, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte indicii conform cărora debitoarea domiciliază în fapt în imobilul care formează obiectul titlului executoriu, situat în Bucureşti, str. x, din care se solicită evacuarea sa.

În lipsa acestor dovezi, încheierea unui contract de închiriere nu presupune neapărat că debitoarea locuieşte în imobilul închiriat.

De asemenea, nici comunicarea notificării privind eliberarea imobilului ocupat fără titlu la adresa din Bucureşti, str. x, nu poate avea această semnificaţie, de vreme ce la dosar nu a fost depusă o confirmare a primirii acestei comunicări de către debitoare la adresa menţionată.

Faţă de aceste argumente, având în vedere că la data sesizării organului de executare, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, debitoarea domicilia în jud. Constanţa, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, aceasta fiind instanţa de executare în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2020.