Expropriation compensation dispute: inadmissibility of cassation appeal for final appellate decision

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 23 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, solicitând:

1. obligarea pârâtului la plata despăgubirilor la valoarea reală de piaţă 145.954 RON (9 Euro/mp teren) a imobilului în suprafaţă de 3542 mp teren ocupat efectiv de către pârâtă din anul 2006 şi pe care s-au efectuat şi recepţionat lucrările de deviere DN 28 km 19 + 500 + 900, teren care face parte din teritoriul Autorităţii Teritoriale a Municipiului Paşcani, adresa din 7.04.2014;

2. să se constate că lucrările de construcţie "Deviere DN 28 km 19+500+900, au afectat efectiv şi alte suprafeţe de teren (ce vor fi exact stabilite printr-o expertiza de specialitate), care cer să fie declarate de instanţă expropriate şi să fie acordate următoarele despăgubiri:

a) suprafaţa de 1135 m.p. (lot x teren) afectată de construcţia şoselei şi de protecţie a acesteia - plan de amplasament pag. 5 din dosarul de acte depus alăturat cererii;

b) suprafaţa de 662 m.p. teren (lot x teren) din acelaşi plan de amplasament, afectată de canal de scurgere şi de supraînalţarea căilor de acces, pag. 5 din dosarul depus.

Aceste suprafeţe de teren sunt înscrise în titlul de proprietate nr. x din 27.05.2002, şi fac parte din teritoriul UAT Paşcani.

Valoarea despăgubirilor pe care le cer sunt:

- pentru suprafaţa de 662 m,p. teren -26.632 RON

- pentru suprafaţa de 1135 m.p. teren-45.661 RON

Valorile au fost calculate la un preţ de 9 Euro/m.p. la cursul de schimb BNR de 4,47 RON/euro valabil la data de 17.12.2014.

3. obligarea pârâtei CNADR la plata daunelor colaterale suferite de proprietari, rezultate din contravaloarea beneficiilor nerealizate, prin necultivarea terenurilor pentru perioada 2006 - 2016.

Au apreciat că această sumă, pentru totalul suprafeţelor 3542 + 662 + 1135 = 5339 m.p. ocupate de CNADR cu lucrările de deviere a drumului DN 28 este de 66.000 RON (22.000 RON/an).

Au arătat reclamanţii că valoarea totală în RON a imobilului teren în suprafaţă de 3542 mp teren ocupat efectiv de către pârâtă, este de 145.954 RON la cursul BNR din data de 17.12.2014, care a fost de 4.47 RON/Euro.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 1119 din 02 iulie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins exceptia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, excepţie invocată de reclamanţi.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E. - decedată în cursul procesului la data de 03.02.2015 (acţiunea fiind continuată de moştenitorii F., G., H., I.), în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

A dispus exproprierea următoarelor suprafeţe de teren proprietatea reclamanţilor, situate in extravilanul mun. Paşcani, jud. Iaşi: lotul x în suprafaţă de 3628 mp, lotul x în suprafaţă de 1409 mp, lotul x în suprafaţă de 662 mp, delimitate pe planşa anexă nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert ing. J., raport depus la dosar vol II şi care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei totale de 5699 mp, teren situat în extravilanul mun. Paşcani, jud. Iaşi, suma de 65836 RON, reprezentând valoarea reală a imobilului.

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 26378 RON cu titlu de daune pentru lipsa de folosinţă.

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 12508 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experţi şi onorariu avocat, proporţional valorii pretenţiilor admise.

A obligat reclamanţii să plătească BLETC Iaşi, în contul d-lui expert K., suma de 975 RON diferenţă onorariu expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 624 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de Statul Român - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1119/2018 din 02 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în parte.

A respins cererea reclamanţilor privind exproprierea suprafeţelor de teren, de: 3628 mp, 1409 mp, 662 mp, (în total 5699 mp) proprietatea acestora, situate în extravilanul mun. Paşcani, jud. Iaşi.

A respins cererea reclamanţilor privind plata de despăgubiri, reprezentând valoarea reală a suprafeţelor de 1409 mp, 662 mp, teren situat în extravilanul mun. Paşcani, jud. Iasi.

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţei de 3628 mp, suma de 45.553 RON.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii.

A respins cererea intimaţilor privind plata cheltuielilor de judecată din apel.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 624 din 05 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susţinut că acţiunea reclamanţilor este una în pretenţii, aşa încât termenul de prescripţie al dreptului la acţiune a început să curgă din luna iulie 2005, moment la care reclamanţii au invocat faptul că le-a fost ocupat terenul.

A mai arătat că instanţa de apel a procedat greşit atunci când a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune raportându-se la faptul că exproprierea terenului a operat în 2015, prin emiterea deciziei de expropriere, astfel încât, prescripţia dreptului la acţiune în despăgubiri a început să curgă de la momentul exproprierii efective, dată la care se afla în vigoare Legea nr. 287/2009. Or, din moment ce trecerea terenului în proprietatea statului a operat prin emiterea deciziei de expropriere (17.02.2015), până la acest moment terenul s-a aflat în proprietatea reclamanţilor, context în care la introducerea acţiunii s-ar fi putut pune în discuţie cel mult o eventuală ocupare fără drept a terenului, ceea ce de altfel reclamanţii au şi invocat în acţiune.

A precizat că decizia de expropriere a fost emisă ulterior introducerii acţiunii, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, persoanele expropriate nu pot contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator; prin urmare momentul emiterii deciziei de expropriere nu prezintă relevanţă din punct de vedere al momentului de la care curge termenul de prescripţie al acţiunii şi implicit nici al condiţiilor în care poate fi invocată excepţia prescripţiei.

În opinia recurentului-pârât, deşi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a vizat inclusiv sumele acordate cu titlu de daune pentru lipsa de folosinţă, instanţa de apel nu a avut în vedere argumentele recurentului şi nu s-a pronunţat cu privire la acestea. Totodată, instanţa de apel a menţinut soluţia de acordare a despăgubirilor reprezentând beneficiu nerealizat, calculate până în anul 2016, cu toate că începând cu luna februarie 2015, terenul a trecut în proprietatea statului, neputându-se pune în discuţie lipsa de folosinţă ulterior acestei date.

De asemenea, a arătat că instanţa a acordat mai mult decât s-a solicitat în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat contravaloarea beneficiilor nerealizate prin necultivarea terenurilor pentru ultimii 3 ani, (decembrie 2011 - decembrie 2014), acestora le-a fost acordat beneficiul nerealizat pentru perioada 2006 - 2016; instanţa de apel a menţinut cuantumul despăgubirilor de 45.553 RON, acordate de prima instanţă pentru lotul expropriat, lotul nr. x, cu toate că această valoare a fost stabilită prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a-şi exprima poziţia procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul-pârât a arătat că acţiunea reclamanţilor a fost calificată ca una în pretenţii în contextul în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2014, fiind generată de o presupusă ocupare fără drept şi de lipsa de folosinţă a terenurilor acestora prin executarea lucrărilor având ca obiect "Deviere DN 28A km 19+500 - km 22+900". Totodată, a precizat faptul că la momentul introducerii acţiunii, terenul reclamanţilor nu trecuse în proprietatea statului, aceasta realizându-se ulterior, la data de 17 mai 2015, prin decizia de expropriere nr. 174, situaţie în care cererea de chemare în judecată nu poate fi considerată ca având obiect expropriere.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, intimaţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. au arătat că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac prin raportare la ipotezele prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi faptul că prin cererea de chemare în judecată au solicitat plata unor sume de bani rezultate din procedura exproprierii.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2020, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Excepţiile de la regula înscrisă în art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. sunt reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căruia "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stipulează, "Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs."

În speţa dedusă judecăţii, obiectul cauzei îl constituie pretenţiile reclamanţilor reprezentând despăgubiri pentru exproprierea imobilului, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994, instanţa de fond analizând acţiunea reclamanţilor din perspectiva respectării cerinţelor legale prevăzute pentru expropriere, în raport de prevederile legilor menţionate, astfel că obiectul cauzei pendinte este circumscris unui litigiu de expropriere.

În context, din interpretarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunţată în soluţionarea unui litigiu de expropriere, în apel, nu este supusă căii de atac a recursului, decizia pronunţată de instanţa de apel fiind definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 din C. proc. civ.

Faptul că în cuprinsul deciziei atacate instanţa de apel a menţionat, în mod eronat, că aceasta este supusă recursului, în 30 de zile de la comunicare, nu are relevanţă juridică câtă vreme calea de atac este reglementată de lege, respectiv de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Altfel spus, în temeiul principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 7 şi art. 457 din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, decizia nr. 624 din 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă, obiect al recursului pendinte, prin care a fost soluţionat apelul într-un litigiu în materia exproprierii, nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, împotriva deciziei nr. 624 din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Având în vedere că fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin pierderea procesului, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimaţilor-reclamanţi, reprezentând onorariu avocat conform chitanţei depuse în original la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, împotriva deciziei nr. 624 din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimaţilor-reclamanţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2020.