Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 932/2020 AI generated

Inadmissibility of revision against decisions rendered in appeal filtering procedure under Art. 493(5) C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 932/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petitioner's request for revision against a prior court decision, thereby upholding the previous ruling and leaving it in force. The dispute concerned the procedural validity of a challenge to a decision issued within the appeal filtering procedure, where the petitioner argued that missing signatures rendered the underlying procedural act null. The court held that decisions pronounced under Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which allows the court to dismiss appeals as inadmissible or manifestly unfounded without a hearing, are expressly excluded from any further legal remedies by statute; consequently, under Article 509(1) and Article 513(3) and (5) of the Code, any subsequent attempts to attack these specific filtering decisions, including the decision dismissing the initial revision request, are themselves inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) din C. proc. civ, art. 427 din C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ; Inadmissibility of revision against decisions rendered in appeal filtering procedure under Art. 493(5) C. proc. civ: Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Keywords

AI generated
revision of a judgment Civil Procedure Code procedural issues administrative revocation of decision judicial review objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 366 din 12 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2325 din 04 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, trebuie să poarte semnătura celor menţionaţi în cuprinsul său. Or, lipsa semnăturilor de pe decizie poate atrage nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 alin. (5), art. 427 din C. proc. civ., precum şi cele cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, şi răspunderea penală a celor angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, respectiv de abuz în serviciu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În acelaţi sens dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speţa dedusă judecăţii, prin decizia nr. 366 din 12 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2325 din 04 decembrie 2019 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a soluţionat o altă cerere de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1526 din 26 septembrie 2019, pronunţată în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "în cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Rezultă că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire sau contestaţie în anulare, iar căile de atac împotriva hotărârilor care constată o atare inadmisibilitate devin, la rândul lor, inadmisibile.

Astfel fiind, în condiţiile în care prima hotărâre, anume decizia nr. 1526 din 26 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ce a declanşat exercitarea succesivă a celor trei cereri de revizuire nu are deschisă această cale de atac, întrucât este pronunţată în procedura de filtrare a recursului în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., rezultă că nici deciziile ulterioare prin care s-au soluţionat respectivele căi extraordinare de atac, printre care şi decizia atacată în prezenta cauză (decizia nr. 366 din 12 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă), nu sunt supuse unei atare căi de atac.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) şi (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 366 din 12 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 366 din 12 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2020.