Public procurement litigation: insufficiency of stamping evidence as basis for nullity of appeal versus obligation to grant extension for original documents

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 03.01.2017 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. au chemat în judecată pârâţii C. S.R.L., pârâtul D. şi pârâtul E., pentru a se dispune:

1.- anularea Deciziei/Procedurii de Anulare a Licitaţiei Publice cu toate consecinţele juridice din acest fapt (Licitaţia a avut loc la data de 05.12.2011), prin care s-a dispus anularea procedurii de achiziţie publică organizată de către pârâta S.C. C. S.R.L. în vederea atribuirii unui contract de achiziţie publică având drept obiect "Achiziţie instalaţie de foraj şi echipamente specifice forajului pentru realizarea de minipiloţi şi puţuri de adâncime" în cadrul căreia subscrisa A. S.R.L. a avut calitatea de ofertant, anulare care a fost dispusă prin (Adresele cu nr. x/01.03.2012 şi nr. y/02.04.2012 emise de pârâta S.C. C. S.R.L., pentru încălcarea dispoziţiilor consfinţite de O.U.G. cu nr. 34/2006 şi ale H.G. cu nr. 925/2006:

Art. 33 alin. (1) din O.U.G. cu nr. 34/2006:,

Art. 71 alin. (1) din H.G cu nr. 925/2006;

Art. 33 alin. (1) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 34 alin. (2) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 3 alin. (1) lit. d) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 93 alin. (4) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 209 din O.U.G. cu nr. 34/2006.

2. - Obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de licitaţie şi de atribuire a contractului inter partes, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice sus enunţate, în cuantum de:

- 1.328.374,64 RON, către reclamanta A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei şi de participare la procedură de atribuire precum şi valoarea contractului de achiziţie publică (beneficiul nerealizat);

- 27,611.00 Euro, echivalentul în RON a sumei de 125.378,78 RON la cursul BNR de la data formulării cererii de chemare în judecată, 28.12.2016, de 4,5409 Leu/Euro - către reclamanta B. S.R.L. reprezentând comision de achiziţie pe care urma să-1 încaseze, în calitate de reprezentant în România al societăţii A. S.R.L., ca urmare a încheierii contractului de achiziţie publică dintre A. S.R.L. şi autoritatea contractantă, precum şi ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor, pentru organizarea şi anularea ilicită şi prin fraudă la lege a licitaţiei din data de 05.12.2011, potrivit art. 1237 C. civ., precum şi pentru cauză ilicită şi imorală potrivit art. 1236 C. civ., precum şi potrivit cu art. 1349, art. 1357 - art. 1371 C. civ. şi în baza Ordonanţei Parchetului De Pe Lângă înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, dispusă în Dosarul penal cu nr. x/2012, a Rechizitoriului cu nr. x adoptat în Dosarul penal cu nr. x/2012 şi a Raportului D.L.A.F. cu nr. 340 din 2014.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care au fost invocate următoarele excepţii:

- excepţia inadmisibilităţii contestaţiei;

- excepţia prematurităţii formulării capetelor de cerere privitoare la plata pretinsului prejudiciu;

- excepţia tardivităţii formulării contestaţiei;

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei B. S.R.L.

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi E.;

- excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la pretenţiileîndreptate împotriva intimaţilor persoane fizice;

- excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile reprezentând pretinsul prejudiciu

- excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

Pârâtul E. a formulat de asemenea întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în prezentul litigiu.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 228/ca/23.02.2017, Tribunalul Iaşi a respins, ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a B. S.R.L., a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor D. şi E. şi a respins, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, acţiunea introdusă în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis excepţia tardivităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca fiind tardiv formulată, acţiunea în întregime.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile.

Prin decizia 676/2017 din 08 iunie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis apelurile declarate de recurenţii S.C. A. S.R.L., B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. şi E. împotriva sentinţei nr. 228/ca/23.02.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, a casat-o în tot, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017* din 16.08.2017.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 563/CA din 30 martie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia II civilă - contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâţi, a respins acţiunea formulată de către B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii D. şi E. şi pârâta S.C. C. S.R.L., a respins acţiunea formulată de către S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., a admis în parte acţiunea formulată de către S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 13.828,08 RON, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data anularii licitaţiei, respectiv 02.04.2012 şi până la introducerea acţiunii de 3937,57 RON şi calculată în continuare până la data plăţii efective, a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei/Procedurii de Anulare a Licitaţiei Publice, a obligat reclamantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., în solidar, la plata către pârâţii D. şi E. a sumei de 1150 RON pentru fiecare pârât, a respins cheltuielile de judecată solicitate de S.C. B. S.R.L., a admis plata cheltuielilor de judecată solicitate de S.C. C. S.R.L. şi a obligat în solidar reclamantele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2300 RON şi a compensat suma de 2300 RON faţă de S.C. A. S.R.L., a admis în parte plata cheltuielilor de judecată solicitate de S.C. A. S.R.L. şi a obligat S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5342,76 RON şi a compensat-o în limita sumei celei mai mici de 2300 RON.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 5 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor formulate de intimatele B. prin administrator special F. şi prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă G. şi S.C. A. S.R.L., respectiv de intimaţii-apelanţi S.C. C. S.R.L., D. şi E. împotriva sentinţei nr. 63 din 30.03.2018. pronunţată de Tribunalul Iaşi în favoarea secţiei civile a Curţii de Apel Iaşi.

Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2017 la data de 31.07.2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei civile şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat din oficiu judecarea cauzei, dispunând înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 184 din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, sub nr. x/2017* din 14 martie 2019.

La termenul de judecată din data de 15 mai 2019, s-a invocat de către apelantele-intimate A. S.R.L., de B. S.R.L., reprezentată prin administrator special F. şi prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "G.", excepţia insuficientei timbrări a apelului formulat de pârâta S.C. C. S.R.L..

Prin decizia nr. 326 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a anulat, ca insuficient timbrat, apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 a Tribunalului laşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelurile formulate de pârâţii E. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe, schimbând-o în parte, în sensul că a obligat pe reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., în solidar, să plătească pârâţilor E. şi D. câte 3.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, a respins apelul formulat de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L.. reprezentată prin administrator special F. şi prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "G." împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 33 coroborat cu dispoziţiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar, dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Curtea de apel notează că, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019, s-a constatat că, faţă de statuările conţinute în decizia nr. 184 din 30 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în regulatorul de competenţă, potrivit cărora litigiul pendinte este civil, aplicându-se regulile de procedură civilă, timbrajul datorat în cauză se calculează potrivit dreptului comun, respectiv conform O.U.G. nr. 80/2013, şi nu conform dispoziţiilor Legii speciale nr. 101/2016 care prevedea o altă modalitate de calcul a taxei de timbru.

S-a constatat că pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. datorează o taxă judiciară de timbru totală de 538,52 RON, din care s-a achitat o taxa de timbru de 100 RON, rămânând în sarcina acesteia obligaţia de a achita o diferenţă de taxă judiciară de timbru de 438,52 RON.

În scopul achitării diferenţei de taxă de timbru pusă în vedere, pârâtei-apelante S.C. C. S.R.L. i s-a acordat termen la data de 15 mai 2019.

Dispoziţiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere persoanei căreia îi incumbă obligaţia de plată să achite suma datorată până la termenul stabilit.

De asemenea, dispoziţiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ. reglementează obligativitatea ataşării, la cererea de apel, a dovezii privind plata taxei de timbru, cerinţă prevăzută sub sancţiunea nulităţii, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, fiind vorba despre o nulitate necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii cererii de apel intervine, deopotrivă, în cazul netimbrării sau al timbrării insuficiente, potrivit dispoziţiilor art. 197, cu referire la art. 494 C. proc. civ.

Instanţa de apel reţine că pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. a avut la dispoziţie o lună de zile, respectiv până la termenul de judecată din 15 mai 2019, pentru a achita timbrajul pus în vedere la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2019.

Înscrisul depus în şedinţa publică din 15 mai 2019, constând în copia unui extras de cont emis de H., purtând menţiunea " conform cu originalul" şi semnătura şi ştampila av. I., nu face dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere. În acest sens, instanţa de apel constată că, pe acest extras de cont, în calitate de client apare menţionat "I.. De Avocat", iar la rubrica "descrierea operaţiunii" se consemnează "încasare mică valoare C. SRL", fără a se indica cui a fost plătită această sumă şi nici cu ce titlu.

În consecinţă, acest înscris nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii obligaţiei de a achita taxa de timbru, în condiţiile în care partea are obligaţia de a prezenta instanţei originalul înscrisului care atestă achitarea sumei pusă în vedere cu titlu de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea neluării lui în seamă.

În consecinţă, faptul nedepunerii, în original, de către pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. a dovezii de plată a diferenţei de taxă judiciară de timbru datorată echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei de timbrare.

Totodată, în condiţiile în care în cuprinsul extrasului de cont nu este individualizat în mod expres numărul dosarului în care a fost achitată şi cui s-a plătit această sumă, înscrisul depus nu poate avea forţă probatorie, fiind necesară, depunerea dovezii achitării taxei de timbru în original, pentru ca instanţa de judecată să procedeze la anularea acesteia, o interpretare contrară fiind de natură a lipsi de conţinut obligaţia instituită de legiuitor în sarcina persoanelor ce formulează o cerere adresată instanţelor de judecată.

Întrucât cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de apel a fost calculat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, iar sancţiunea incidentă în caz de nesocotire a acestei obligaţii a fost adusă la cunoştinţa părţii, care însă nu a înţeles să se conformeze dispoziţiei instanţei, deşi a avut la dispoziţie o lună de zile, Curtea urmează a face aplicaţia dispoziţiilor legale sus-citate, anulând ca insuficient timbrat apelul declarat.

Excepţia insuficientei timbrări fiind una peremptorie şi absolută, incidenţa sa împiedică cercetarea criticilor formulate de pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. cu privire la nelegalitatea deciziei Tribunalului Iaşi.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel constată că apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a diferenţei de taxă de timbru stabilite în sarcina sa, în mod efectiv, împrejurare faţă de care, în conformitate cu dispoziţiile art. 470 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să anuleze, ca insuficient timbrat, apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte dovezile depuse de apelanta pârâta S.C. C. S.R.L. prin serviciul de registratură al Curţii de Apel Iaşi, ulterior închiderii dezbaterilor în cauză, instanţa de apel urmează să reţină incidenţa prevederilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cu care, după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă. În acest sens, instanţa de prim control judiciar are în vedere că textul legal priveşte înscrisuri care ar putea fi valorificate din punct de vedere probator sau cele care, prin cuprinsul lor, aduc în atenţia instanţei elemente de fapt şi de drept noi, care nu au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Or, prezentarea documentelor originale privind achitarea diferenţei de taxă de timbru datorată - care nu a putut fi făcută în şedinţa publică, când s-au şi pus concluzii chiar pe excepţie de insuficientă timbrare - intră în sfera înscrisurilor a căror neluare în seamă este sancţionată de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa de apel constată că înscrisul depus în şedinţa de judecată nu este o copie conformă cu originalul, a celui depus ulterior încheierii dezbaterilor, astfel cum a susţinut avocatul S.C. C. S.R.L..

Curtea constată că, abia ulterior încheierii dezbaterilor, prin serviciul de Registratură al Curţii de Apel Iaşi s-a făcut dovada timbrării, sens în care s-a depus ordinul de plată unde emitent apare pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. şi beneficiar Trezoreria Municipiului Iaşi, consemnându-se că suma de 439 RON reprezintă taxa judiciară de timbru.

În consecinţă, la momentul discutării excepţiei insuficientei timbrări, în şedinţă publică, nu a fost înfăţişată instanţei de apel nicio dovadă a achitării taxei de timbru pusă în vedere.

În ceea ce priveşte solicitarea formulată de avocat I. pentru intimata-apelantă S.C. C. S.R.L., referitoare la examinarea, ca apărare, a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie criticată prin motivele de apel, în condiţiile în care soluţia ar fi de anulare, ca insuficient timbrat, a apelului formulat de S.C. C. S.R.L., instanţa de prim control judiciar urmează a o înlătura.

Potrivit art. 2513 C. civ., prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

În consecinţă, rezultă că dispoziţiile prescripţiei extinctive se aplică numai dacă cel interesat le invocă.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel nu este învestită cu soluţionarea criticilor formulate de pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L., în dezvoltarea motivelor de apel, întrucât, excepţia insuficientei timbrări este una peremptorie şi absolută, incidenţa sa împiedicând cercetarea criticilor formulate de pârâta-apelantă cu privire la nelegalitatea deciziei Tribunalului Iaşi, inclusiv sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pe de altă parte, instanţa de apel notează că, soluţia pronunţată de Tribunalului Iaşi a devenit definitivă, sub aspectul criticilor formulate de pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. tocmai prin efectul anulării, ca insuficient timbrat, apelul formulat de aceasta.

În acest sens, instanţa de apel face trimitere la dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., potrivit cu care: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (…) (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie."

II. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că apelul formulat de intimatele B. prin administrator special F. şi prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolventa G. şi S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Reclamantele solicită concursul instanţei pentru sancţionarea unei conduite pretins abuzive a tuturor pârâţilor în cadrul raporturilor precontractuale pe care le-au avut la nivelul anilor 2011-2012. În esenţă, reclamantele alegă că au fost păgubite de pârâţi prin lansarea de către aceştia a unei cereri de achiziţie a unui utilaj urmate de anularea acestei solicitări, în contextul în care, pentru propunerea ofertei lor reclamantele pretind că au efectuat deja o serie de cheltuieli rămase neacoperite după decizia pârâţilor recurenţi de anulare a procedurii de achiziţie.

Temeiul juridic avut în vedere la formularea acestei acţiuni în pretenţii îl constituie răspunderea civilă delictuală. Prin urmare, prezenta acţiune este una în pretenţii şi anulare a actelor pretins nelegale, având drept cauză angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Curtea a reţinut că sunt fondate criticile S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. referitoare la neanalizarea, de către tribunal, a pretinsei nerespectări, de către pârâţi, a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.

În esenţă, solicitarea apelantelor-intimate privind anularea actului prin care s-a dispus anularea licitaţiei publice, din perspectiva O.U.G. nr. 34/2006, este întemeiată pe ideea că nu existau abateri de natură a justifica anularea procedurii, întrucât nu au fost aduse atingeri principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, prevederile art. 209 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006 nefiind aplicabile.

Instanţa de apel constată că apelantele-intimate nu critică faptul anulării licitaţiei şi nu evocă vreo nesocotire a legii raportat la această anulare, ci argumentează că fapta ilicită ar consta în presupusa conivenţă a tuturor pârâţilor care ar fi impus o condiţie suplimentară şi ulterioară licitaţiei publice, condiţionând încheierea Contractului de achiziţie publică de achiziţionarea unui utilaj second-hand, J., supraevaluat, or apelantele-intimate nu au probat această pretinsă faptă ilicită.

Nu s-a probat că anularea licitaţiei ar fi o faptă ilicită, temeiul anulării licitaţiei regăsindu-se în dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (4) lit. b) cu trimitere la art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

În condiţiile în care apelanta - intimată S.C. A. S.R.L. a decis să nu participe la cea de-a doua licitaţie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta nu a făcut dovada că ar fi avut o şansă reală de a câştiga contractul.

Instanţa de apel mai reţine şi că, oferta făcută la prima licitaţie de apelanta - intimată S.C. A. S.R.L., care a înţeles să nu mai participe la a doua licitaţie organizată, era cu mult mai mare decât cea declarată câştigătoare în cadrul celei de a doua licitaţii, licitaţia urmând a fi câştigată de cel care oferea cel mai bun preţ.

Instanţa de control judiciar a notat că limitele de învestire din cauza pendinte sunt date de cererea de chemare în judecată, în care figurează ca părţi apelantele intimate S.C. A. S.R.L., B. S.R.L. şi intimaţii-pârâţi S.C. C. S.R.L., D. si E. acţiunea în pretenţii şi anulare a actelor pretins nelegale vizând doar prima licitaţie.

În consecinţă, chestiunile referitoare la pretinsele fapte ilicite existente şi descoperite ulterior celei de a doua licitaţii, la care S.C. A. S.R.L. nici nu a mai participat, şi în urma căreia s-a încheiat un contract cu societatea K. S.R.L. Italia care a achiziţionat utilajul second-hand, J., şi care constituie obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Tribunalului Iaşi, secţia penală nu formează obiect de învestire în cauza pendinte şi nu pot fi analizate, astfel cum solicită apelantele.

Pe de altă parte, instanţa de apel a observat că solicitarea de a se examina şi faptele ilicite existente şi descoperite ulterior celei de a doua licitaţii, în urma căreia s-a încheiat un contract cu societatea K. S.R.L. Italia, a fost formulată direct în apel, cu încălcarea dispoziţiilor alin. (3) al art. 478 C. proc. civ., cu titlul marginal: " Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă ", textul prevăzând că: "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi."

Această analiză nu poate fi efectuată, direct în apel, nici din perspectiva dispoziţiilor art. 466 C. proc. civ. . civ, potrivit cu care obiectul apelului îl constituie hotărârea primei instanţe.

Instanţa de apel reţine că aspectele invocate de către apelantele-intimate, cu privire al lipsa comisiei de evaluare şi încălcarea contractului de finanţare, nu sunt incidente în cauză, în condiţiile în care nu se aplică procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006, iar contractul de finanţare şi procedura de implementare nu le viza pe apelantele-intimate şi face obiectul dosarului penal nr. x/2012, aspect corect constatat şi de prima instanţă, în respectarea limitelor de învestire tranşate definitiv prin decizia nr. 676/2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În aceste condiţii, reţinând că nu este aplicabilă în cauză procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006 şi, cum trimiterile pe care le fac apelantele-intimate la diferite secţiuni ale Raportul D.L.A.F., vizează tocmai acest aspect, tribunalul nu avea obligaţia de a le examina punctual, aşa cum se pretinde prin motivele de apel, considerentele expuse de tribunal fiind suficiente, sub aspectul în analiză.

Instanţa de apel a considerat că simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părţile au acţionat de conivenţă pentru a eluda prevederile legale şi dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative.

Rechizitoriul a stabilit doar că fapta de anulare nejustificată a procedurii de atribuire, cu consecinţa păgubirii ofertantului câştigător nu este prevăzută de legea penală, fără a reţine ca dovedite niciun fel de fraude legate de acest aspect, contrar celor susţinute de apelante.

Instanţa de prim control judiciar mai evidenţiază că, din moment ce procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006 nu este aplicabilă în cauza pendinte, faţă de statuările din decizia nr. 676/2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar trimiterile pe care le fac apelantele-intimate la diferite secţiuni ale Raportul D.L.A.F. vizează tocmai acest aspect, tribunalul nu avea obligaţia de a le examina punctual, aşa cum se pretinde prin motivele de apel, considerentele expuse de tribunal fiind suficiente, sub aspectul în analiză.

În consecinţă, nu se poate reţine existenţa unei fraude la lege atât timp cât, conform realităţii existente la momentul organizării licitaţie, apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a întocmit documentaţia aferentă caietului de sarcini şi a fost declarată câştigătoare, după care i s-a comunicat că procedura licitaţiei s-a desfăşurat cu nerespectarea dispoziţiilor privind paritatea tratamentului rezervat ofertanţilor, fapt care a creat o situaţie discriminatorie pentru alţi posibili ofertanţi, astfel încât nu se poate imputa intimaţilor-apelanţi nerespectarea acestora. În mod corect a constatat tribunalul că nu se poate reţine nici cauza ilicită şi imorală, în condiţiile în care prin soluţia dată de parchet nu s-a reţinut condiţionarea încheierii contractului de achiziţia unui utilaj second hand J..

În considerarea celor expuse, nu s-a putut reţine nulitatea absolută a deciziei de anulare a licitaţiei, drept pentru care acest capăt de cerere a fost respins.

Un alt aspect susţinut de apelantele intimate, prin apelul formulat, vizează împrejurarea că ar fi demonstrat, conform art. 249 C. proc. civ., condiţiile cumulative necesare pentru a fi incidentă răspunderea delictuală atât a pârâţilor intimaţi persoane fizice D. şi E., cât şi a pârâtei intimate C. S.R.L., însă instanţa de fond nu şi-a îndeplinit rolul activ conform art. 22 C. proc. civ. şi le-au suprimat dreptul la apărare.

Considerentele hotărârii tribunalului arată că în cauză există o răspundere obiectivă, faptul generator al prejudiciului fiind anularea licitaţiei, care a produs o vătămare în patrimoniul reclamantei S.C. A. S.R.L. cu pregătirea documentaţie solicitate, cheltuieli de transport, diurne, iar, pentru aprecierea atitudinii subiective, instanţa a analizat împrejurările obiective ale săvârşirii faptelor, precum şi răspunsurile la interogatoriul administrat pârâtei S.C. C. S.R.L..

În ceea ce priveşte pretinsa aplicare formală şi parţială a dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ., apelantele au considerat că instanţa, fără nicio motivare, a apreciat că nu există o culpă a intimaţilor D. şi E., în condiţiile în care nu a fost analizată calitatea acestora şi faptul că au acţionat cu intenţie directă, în vederea diminuării costurilor pe care le aveau cu proiectul demarat, însă instanţa de control a arătat că aceste chestiuni nu pot face obiect de analiză în cadrul procesual pendinte întrucât aspectele invocate de către apelantele-intimate cu privire al lipsa comisiei de evaluare şi încălcarea contractului de finanţare, nu sunt incidente în cauză, în condiţiile în care nu se aplică procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006, iar contractul de finanţare şi procedura de implementare nu le viza pe apelantele-intimate şi face obiectul dosarului penal nr. x/2012, aspect corect constatat şi de prima instanţă, în respectarea limitelor de învestire, tranşate definitiv prin decizia nr. 676/2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a argumentat motivele pentru care nu a făcut aplicarea art. 358 C. proc. civ. în sensul considerării atitudinii pârâţilor intimaţi persoane fizice, de a nu se prezenta la interogatoriu, ca o mărturisire deplină.

În faţa instanţei de apel, probatoriile au fost completate, prin aplicarea alin. (2) al articolului 479 C. proc. civ. însă, cu privire la toţi cei cinci martori propuşi de apelante, Curtea a reţinut că este incidentă interdicţia prevăzută de art. 315 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ., respectiv "cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi", cu această motivare în fapt şi în drept, fiind respinsă proba cu audierea acestora.

În aceste circumstanţe, este corectă statuarea Tribunalul Iaşi potrivit cu care pârâţii D. si E. nu au acţionat în nume propriu, ci în numele S.C. C. S.R.L., iar E. nu a avut funcţie de conducere şi nu a fost for decizional în cadrul societăţii pârâte, drept pentru care nu se poate reţine culpa acestora personală în prejudiciul cauzat reclamantelor S.C. A. S.R.L. sau S.C. B. S.R.L. şi, cum condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a acestora nu sunt îndeplinite, a fost respinsă acţiunea.

În cauza dedusă judecăţii, tribunalul a expus, pe larg, considerentele care au generat admiterea, în parte, a acţiunii.

Astfel, s-a constatat că, din înscrisurile depuse la dosar reclamanta S.C. A. S.R.L. nu face dovada că ar fi achiziţionat sau produs utilajul care a făcut obiectul proiectului, la dosar fiind depuse doar o serie de comenzi de cumpărare emise unilateral de S.C. A. S.R.L şi facturi, fără a se face şi dovada plătii acestora. Cu privire la facturile achitate, s-a constatat că sunt ulterioare comunicării deciziei de anulare a licitaţiei, apelantele având cunoştinţă de acest aspect, astfel încât nu s-a putut reţine culpa pârâtei în achiziţionarea acestora şi nu se poate pune problema unui prejudiciu concret suferit din acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte acţiunea formulată de către S.C. A. S.R.L. faţă de S.C. C., astfel cum s-a reţinut mai sus, s-a dovedit un fapt juridic ilicit cauzator de prejudicii, însă prejudiciul cauzat derivă doar din cheltuielile efectuate cu ofertarea utilajului si eventualele deplasări şi negocieri nu şi comenzile şi eventuale plăţi efectuate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în condiţiile în care facturile de comandă si plăţile sunt ulterioare anularii licitaţiei şi în condiţiile in care aceste comenzi si comercializări/producţie fac parte din obiectul de activitate al reclamantei S.C. A. S.R.L. şi nu a făcut dovada asamblării unui utilaj ce a rămas cu el pe stoc ca urmare a negocierilor contractuale.

Cu privire la criticile formulate în legătură cu soluţia pronunţată în ceea ce o priveşte pe reclamanta B. S.R.L., instanţa de apel a reţinut că atâta vreme cât acţiunea este fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, iar în cauză nu s-a dovedit nicio legătură de cauzalitate între apelanta-reclamanta S.C. B. S.R.L. şi pârâţii S.C. C. S.R.L., E. şi D., în mod corect a fost respinsă acţiunea formulată de această reclamantă. Din actele depuse la dosar nu s-a probat că ar fi existat vreun mandat dat către S.C. B. S.R.L. pentru a intermedia achiziţia utilajului; mai mult, chiar dacă persoana fizică desemnată ca şi reprezentant, este reprezentant legal al reclamantei S.C. B. S.R.L., aceasta nu a acţionat în această calitate la semnarea documentelor din procedura de negociere a contractului.

În ceea ce priveşte apelurile formulat de pârâţii E. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, Curtea a reţinut că acestea sunt fondate, având în vedere că, deşi prin sentinţa apelată instanţa de fond a respins acţiunea reclamantelor promovată împotriva pârâţilor E. şi D., a acordat doar cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea în fond, după casare, a omis a acorda şi cheltuielile din primul ciclu procesual.

6. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. şi B., prin administrator special F. şi administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "G.", şi pârâta S.C. C. S.R.L.

1). Recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a arătat că este nereală susţinerea instanţei de apel conform căreia diferenţa de taxă de timbru impusă pentru termenul din 15 mai 2019, în cuantum de 438,52 RON nu ar fi fost achitată la data închiderii cercetării judecătoreşti.

În fapt, instanţa de apel, în faza de regularizare a cauzei a impus iniţial societăţii pârâte plata unei sume de 100 RON, aşa cum rezultă din adresa existentă la dosar. Obligaţia a fost întocmai respectată, iar la dosar a fost depusă chitanţa care atesta plata în numerar la ghişeu a sumei solicitate.

Ulterior instanţa de apel, faţă de natura civilă a litigiului, a apreciat că se impune pentru toate părţile litigante recalcularea taxei de timbru pentru apel în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013, sens în care, la termenul din data de 17 aprilie 2019, a impus părţilor taxele recalculate.

În intervalul scurs între cele două termene, în conformitate cu dispoziţiile instanţei şi ale O.U.G. nr. 80/2013, societatea pârâtă a achitat prin virament bancar on-line suma datorată, iar la termenul din 15 mai 2019 a depus prin apărător, conform cu originalul, dovada electronică emisă de bancă cu privire la transfer.

Prin urmare, afirmaţia potrivit căreia pârâta nu ar fi achitat taxa judiciară de timbru este greşită şi nesusţinută. Dacă la termenul din 15 mai 2019 nu ar fi depus nimic, nicio dovadă a plăţii, atunci sancţiunea anulării putea fi aplicată însă, de vreme ce la dosar s-a anexat copia dovezii transferului bancar efectuat, atunci nu putem vorbi despre o netimbrare

Nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 ori în C. proc. civ. nu există obligaţia de a depune în original chitanţa care atestă plata taxei. Justiţiabilul trebuie să anexeze cererii sale ori să depună la dosar la solicitarea instanţei dovada achitării taxelor, însă această dovadă poate fi făcută în orice mod.

Nici art. 197 şi nici art. 470 din noul C. proc. civ. nu impun depunerea dovezii în original, astfel încât pretenţia instanţei de apel apare ca excesivă. Mai mult, art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru" al unităţii administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reşedinţa. Costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate de timbru sunt în sarcina debitorului taxei."

Prin urmare, de vreme ce legea permite plata taxelor de timbru atât în numerar la ghişeele administraţiei publice 1ocale, cât şi prin viramente bancare sau on-line, atunci e firesc să nu existe un înscris "în original" care să ateste plata făcută. La orice plată a taxei realizată on line nu va exista niciodată o hârtie semnată şi ştampilată în original care să ateste acest lucru, ci doar ordinul de plată electronic întocmit cu ocazia plăţii.

Această dovadă a fost depusă la dosar la termenul din 15 mai 2019, însă instanţa de apel pur şi simplu a refuzat să o ia în considerare, pronunţând hotărârea cu încălcarea gravă a legii şi a intereselor legitime ale subscrisei.

Mai mult decât atât, pentru a satisface rigoarea extremă a instanţei, în aceeaşi zi, jumătate de oră mai târziu, am depus prin registratură un înscris emis de bancă pe care erau semnături şi ştampile. Un înscris care nu era necesar din punct de vedere legal, dar care satisfăcea "rigorile" instanţei de apel.

Aşa cum rezultă din motivarea deciziei recurate, instanţa a ignorat şi acest înscris, apreciind că el a fost depus după închiderea dezbaterilor.

Vă rugăm să reţineţi că acest înscris nu era un înscris nou pe care să fi încercat a-l valorifica în apărările de fond ale apelului, ci era o dovadă suplimentară că societatea pârâtă şi-a respectat obligaţiile legale care îi incumbau.

La fila x din decizie, instanţa a reţinut un fapt eronat, precum că dovada achitării taxei de timbru ar fi fost făcută cu un extras de cont emis de H.. Acest extras nu reprezenta dovada achitării taxei de timbru, ci dovada achitării onorariului de avocat pentru faza apelului. Prin urmare, soluţia instanţei de apel s-a bazat pe o confuzie nepermisă.

În consecinţă, se solicită a se constata că pârâta a achitat întocmai şi în termen taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel, iar la dosar a fost depusă dovada acestei plăţi.

Dincolo de aceste aspecte, chiar dacă s-ar admite că instanţa avea dubii în ceea ce priveşte executarea acestei obligaţii legale de către societatea pârâtă, de vreme ce la termen a fost depusă la dosar o dovadă a plăţii, nu putea aprecia cererea ca insuficient timbrată.

În cazul în care instanţa avea incertitudini cu privire la dovada depusă la dosar şi ar fi vrut dovezi suplimentare ori cu semnături originale cu semnături şi ştampile emanând de la bancă, atunci măsura procesuală care se impunea nu era sancţionarea cu nulitatea cererii de apel, ci amânarea cauzei cu punerea în vedere de a se depune dovezi suplimentare, sub sancţiunea art. 242 noul C. proc. civ. De asemenea, nimeni nu a afirmat că dovada depusă ar conţine un fals ori că nu atestă plata taxei de timbru, ci doar că nu este în original.

Instanţa de apel a ignorat în mod nejustificat toate aceste aspecte şi a pronunţat o hotărâre profund nelegală, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei sub aspectul modului de soluţionare a apelului formulat de recurenta-pârâtă, constatarea că apelul a fost legal timbrat şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

2. Recurentele-reclamante A. S.R.L. şi B. S.R.L. au solicitat admiterea recursului, rejudecarea apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele au formulat, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de apel nu a analizat unitar motivele de apel formulate în cauză, acestea fiind tratate în mod general, străine pricinii, cu nerespectarea efectului devolutiv al apelului.

Faptele ilicite ale intimaţilor au fost confirmate de două acte administrative, autentice şi neluate în considerare - Raportul Departamentului Pentru Luptă Antifraudă - D.L.A.F. cu nr. 340 din 2014 şi Rechizitoriul cu nr. x, emis în dosarul penal x/2012, comunicat în data de 04.11.2016 şi condamnarea din dosarul penal cu nr. x/2016 dispusă prin sentinţa penală cu nr. 924/07.09.2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi.

În mod greşit se reţine de către instanţa de apel, la fila nr. x alin. (2) din decizia civilă că, printr-o preluare a argumentelor instanţei de fond, fără o analizare prin propriile simţuri a probelor aflate la dosar, au fost nesocotite dispoziţiile art. 264 C. proc. civ., că nu s-a făcut dovada unei şanse reale de a câştiga licitaţia prin neparticiparea la cea de a doua licitaţie, în condiţiile în care a avut loc o fraudă la lege şi o infracţiune prin maniera de prelungire a termenului de implementare a proiectului şi efectuarea unei noi proceduri de licitaţie conform O.U.G. cu nr. 34/2006 şi la care a fost declarată câştigătoare K. S.R.L. Italia

Pârâţii nu au vrut să se prezinte la interogatoriu cu motivarea că există un dosar penal, însă, în cadrul acelui dosar, E. nu este parte şi, în plus, instanţa şi partea prezentă puteau cenzura întrebările sau răspunsurile dacă aveau legătura cu dosarul penal.

În mod eronat instanţa de apel nu a analizat motivul de apel privind calitatea procesuală pasivă a lui L. şi care trebuia cercetată prin raportare la faptele ilicite comise, astfel cum a arătat în motivul de apel, fiind astfel incident motivul de recurs din art. 438 C. proc. civ.

Din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condiţiile cumulative necesare pentru a fi incidentă şi răspunderea civilă delictuală a pârâţilor-intimaţi persoane fizice, D. şi E..

În mod greşit instanţa de apel nu a analizat motivul privind cheltuielile de judecată, cerere accesorie şi care trebuia să fie soluţionată în raport de menţinerea soluţiei din fond, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu referire la apelul formulat de pârâţii D. şi E., în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, aceştia puteau solicita completarea sentinţei civile cu nr. 563/30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul cu nr. x, instanţa de apel în mod greşit soluţionând cererea lor, deşi completarea unei hotărâri nu poate fi solicitată pe calea apelului, conform art. 445 C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel a reţinut că nu există o fraudă la lege şi o cauză ilicită şi imorală a faptelor intimaţilor, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat şi chiar din Rechizitoriu, (unde se menţionează că soluţionarea aspectelor delictuale urmează a se face pe latură civilă, existând o fraudă la lege şi intenţia directă de a frauda).

Astfel, anularea licitaţiei a fost prestabilită de către intimaţii persoane fizice în cazul unui eventual refuz din partea A. S.R.L., în vederea continuării demersurilor dorite cu altă societate care avea să le accepte condiţiile noi stabilite, ulterior licitaţiei, respectiv de a achiziţiona acel utilaj second - hand supraevaluat, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 6. C. proc. civ., ca urmare a lipsei unei analize obiective şi imparţiale a probelor administrate în apel, prin prisma efectului devolutiv al apelului, încălcându-se astfel dreptul la apărare.

Se mai arată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 6. C. proc. civ., având în vedere că, în mod greşit a fost reţinut de către instanţa de apel că apelantele nu au invocat o nesocotire a legii în raport de anularea licitaţiei şi nu au probat fapta ilicită a intimaţilor, în condiţiile în care, din înscrisurile depuse în dovedire, în special Rechizitoriul şi Raportul D.L.A.F. aflat la dosarul cauzei, act administrativ, autentic, emis în baza unei legi speciale şi necontestat, precum şi faţă de aspectele reţinute prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul cu nr. x/2016, depusă la dosar şi neavută în vedere, rezultă că s-a urmărit de către intimaţi trucarea licitaţiei, procedură de achiziţie fiind falsă.

În mod eronat a reţinut instanţa de apel şi că apelantele au solicitat direct în apel o analiză a unor aspecte ce vizau numai cea de a doua licitaţie organizată şi la care nu au participat, motivarea fiind străină pricinii, pronunţată fără o analizare a întregii situaţii de fapt şi prin înţelegerea faptului că trimiterile la care a făcut referire erau în sensul susţinerii suplimentar a faptelor frauduloase comise de către intimaţi.

Instanţa de apel nu a înţeles şi nu a analizat legătura existentă între cele două licitaţii, în condiţiile în care a solicitat anularea primei licitaţii ca urmare a constatării că intimaţii, printr-o aparentă legalitate, au anulat prima licitaţie pentru "vicii de procedură" - nerespectarea dispoziţiilor privind paritatea tratamentului rezervat ofertanţilor, în condiţiile în care anularea a avut loc la circa de 5 luni de zile de la câştigarea licitaţiei de către A. S.R.L. şi ca urmare a refuzului acesteia de achiziţionare a utilajului second - hand J. supraevaluat (astfel cum a fost achiziţionat de societatea K. S.R.L. Italia) şi prin care intimaţii urmăreau să-şi acopere cheltuielile pe care le aveau cu procedură.

În mod nefondat şi nemotivat a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului penal cu nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, cerere formulată la termenul de judecată din data de 15.05.2019, iar instanţa de apel a preluat susţinerile din fond, fără o analiză proprie şi interpretare a probelor aflate la dosar.

În cauza este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece în mod greşit s-a reţinut că nu sunt incidente şi dispoziţiile din H.G. cu nr. 925/2006. Instanţa de apel nu a dorit să interpreteze răspunderea civilă delictuală având în vedere şi dispoziţiile din O.U.G. nr. 34/2006 şi cele din H.G. nr. 925/2006 în vigoare la acel moment, coroborat cu art. 1349, art. 1357 şi următoarele C. civ.

7. Apărările formulate în cauză:

Reclamanta A. S.R.L. şi B. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) au formulat întâmpinare la recursul formulat de C. S.R.L., solicitând respingerea acestui recurs întrucât atât în şedinţa de judecată, cât şi prin dispoziţiile încheierii din data de 17 aprilie 2019, s-a impus ca, până la termenul acordat în 15 mai 2019 sau chiar la termenul indicat, să fie achitată taxa judiciară de timbru de către ambele părţi. Recurenta C. S.R.L. prin avocat, în data de 15 mai 2019, nu a depus dovada achitării taxei de timbru potrivit dispoziţiilor instanţei de judecată, în termenul de circa 30 zile acordat, suficient pentru plata unei sume de aproximativ 500 RON.

Dumnealor au depus în original dovada achitării taxei de timbru judiciar abia după închiderea dezbaterilor, ceea ce echivalează cu lipsa îndeplinirii obligaţiilor statuate potrivit art. 394. alin. (3) C. proc. civ.

Dacă instanţa de apel ar mai avea în vedere înscrisuri depuse ulterior închiderii dezbaterilor şi rămânerii în pronunţare, atunci s-ar încălca principiul legalităţii, contradictorialităţii şi egalităţii armelor, precum şi dreptul la un proces echitabil prevăzute de art. 6 - art. 8, art. 14 C. proc. civ. şi art. 6 Parag. 1 din Convenţia Ppentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte dovada plăţii taxei de timbru, se susţine în mod eronat faptul că acea copie depusă a extrasului de cont emis de H., având menţiunea "conform cu originalul", ar face dovada îndeplinirii obligaţiei impuse de instanţă. Recurenta - apelantă a depus în şedinţa de judecată un document care nu are valoarea unui act original, fiind scris în mod clar şi inteligibil '"conform cu originalul".

8. Procedură de filtru

Prin rezoluţia din 02 octombrie 2019 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor iar, prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. (fostă

B. SRL), prin administrator special F. şi administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă G., şi recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 12 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă şi a fixat termen pentru judecata recursului la data de 21 mai 2020, complet C6 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

9. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta S.C.C. S.R.L. este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Anularea ca insuficient timbrat a apelului formulat de pârâta S.C.C. S.R.L. s-a întemeiat pe o confuzie produsă asupra actului doveditor al plăţii diferenţei taxei de timbru pe care aceasta o datora.

Astfel, la termenul din 15 mai 2019, apelanta-pârâtă S.C.C. S.R.L. a depus, prin apărător, conform cu originalul, o copie a ordinului de plată a taxei de timbru în cuantum de 439 RON, aferentă dosarului nr. x/2017, achitată de S.C. C. S.R.L. la data de 13 05 2017, astfel cum rezultă din dosarului de recurs.

În mod eronat, în analiza îndeplinirii obligaţiei de plată a diferenţei taxei de timbru, instanţa de apel s-a raportat la un alt înscris, cel aflat la dosarului de recurs, care reprezintă un extras de cont al cabinetului de avocatură I., pentru suma de 4622 RON, sumă încasată de acesta, la data de 15 06 2018, cu titlu de "valoare mică", de la S.C. C. S.R.L., în raport de care a statuat în mod greşit că nu s-a făcut dovada achitării diferenţei taxei de timbru datorată de către apelantă.

Astfel fiind, considerând în mod greşit că nu există o copie conformă cu originalul a dovezii plăţii, instanţa de apel a aplicat sancţiunea nulităţii apelului.

Deşi este adevărat că în cuprinsul art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 sau în art. 197 şi art. 470 C. proc. civ. nu există obligaţia de a depune în original chitanţa care atestă plata taxei de timbru, iar art. 292 alin. (1) noul C. proc. civ. prevede dreptul părţii de a depune înscrisurile de care înţelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate, totuşi, acelaşi articol, în alin. (2), menţionează obligaţia părţii de a avea asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris.

Cauza a fost amânată pentru termenul din 15 mai 2019 tocmai pentru a se face dovada achitării diferenţei de plată a taxei de timbru, iar, la acea dată, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel avea un început de dovadă scrisă, în accepţiunea art. 284 alin. (2) noul C. proc. civ., a plăţii diferenţei de taxă de timbru astfel că, dacă aprecia că este nevoie de depunerea acelei dovezi în original, putea dispune amânarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) din noul C. proc. civ., iar nu să aplice sancţiunea anulării ca insuficient timbrat a apelului declarat de pârâta S.C.C. S.R.L., în aplicare art. 197, coroborat cu art. 470 alin. (3) noul C. proc. civ.

Perpetuând aceeaşi confuzie, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 394 alin. (3) noul C. proc. civ. considerând că originalul depus după închiderea dezbarilor nu prezintă relevanţă, fiind un înscris diferit decât cel depus în şedinţă publică.

Constatând incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., în temeiul art. 497 noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat de apelanta-pârâtă S.C.C. S.R.L., va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată.

Întrucât, admiterea excepţiei nulităţii pentru insuficientă timbrare a împiedicat cercetarea criticilor apelantei S.C.C. S.R.L. care priveau nelegalitata sentinţei apelate, iar apelul său nu a fost cercetat pe fond, dezlegările date de instanţa de apel rezumându-se la criticile de nelegalitate aduse în discuţie numai în apelul părţilor adverse, în mod formal, ca efect al imposibilităţii analizei criticilor recurenţilor care vizează fondul cauzei, se impune şi admiterea recursului declarat de reclamantele B., prin administrator special F. şi administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "G.", şi de S.C.A. S.R.L., urmând ca, în rejudecare, instanţa de apel să aibă în vedere, în mod unitar, aspectele de nelegalitate invocate în toate cererile de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele B., prin administrator special F. şi administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "G.", şi de S.C.A. S.R.L., precum şi recursul declarat de pârâta S.C.C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 326 din 12 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2020.