Arbitral award stands as appeal annulled for failure to plead legal grounds.

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului de arbitraj judiciar Iaşi sub nr. 232 la data de 06 decembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. constatarea că acesta din urmă a fost desemnat de asociaţii S.C. C. S.R.L. să îndeplinească funcţia de administrator în perioada 2008-2011.

2. Judecata în primă instanţă.

Prin hotărârea arbitrală nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi, de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere în dosarul nr. x/2018, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu B., prin D. şi E., în calitate de pârâţi.

3. Judecata în faţa curţii de apel

Prin decizia civilă nr. 53 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins acţiunea în anulare formulată de A. împotriva hotărârii arbitrale nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi, de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere în dosarul nr. x/2018.

4. Judecata în recurs

Împotriva deciziei curţii de apel a formulat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 15 ianuarie 2020.

Prin motivele de recurs, încadrate în drept, pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a susţinut că instanţa Curţii de Apel Iaşi a încălcat legea, din perspectiva în care a respins, fără temei, toate motivele invocate pentru anularea hotărârii arbitrale, deşi aceste motive au fost invocate în condiţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

În continuare, a susţinut că prin respingerea motivelor invocate, instanţa a compromis actul jurisdicţional şi calitatea de judecător, a încălcat art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului cu privire la identificarea situaţiei de fapt şi a motivelor invocate de părţi, deşi judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum si alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

De asemenea, a apreciat că prin respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, instanţa a nesocotit art. 20 din C. proc. civ., şi au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare, contradictorialitatea şi oralitatea.

Prin decizia recurată, reclamantul a apreciat că instanţa curţii de apel a făcut o greşită aplicare a art. 608, art. 543, art. 549, art. 550, şi art. 551 din C. proc. civ., considerând, în mod greşit, că hotărârea arbitrală nu poate fi anulată, iar la pronunţarea soluţiei, nu au fost avute în vedere probele administrate în cauză.

În continuare, a arătat că instanţa curţii de apel a interpretat greşit prevederile art. 197 din Legea 31/1990, din perspectiva în care în prezent, în opinia acestuia, "nu se mai impun, pe actele private, semnătura şi parafa", aspecte pe care instanţa nu le-a observat, de unde reiese că B. a avut calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L. Iaşi în perioada 2008-2011, aşa cum rezultă şi din probele administrate în cauză.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul A. împotriva hotărârii arbitrale nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi, de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere în dosarul nr. x/2018, instanţa reţinând, ca netemeinice, susţinerile acestuia privitoare la greşita respingere a cererii de repunere pe rol, cât şi cu privire la inexistenţa unei convenţii arbitrale legal încheiate şi la constituirea nelegală a tribunalului arbitral.

În esenţă, instanţa curţii de apel a reţinut că aspectele care vizau netemeinicia hotărârii arbitrale, cu referire la modalitatea de apreciere a probatorului administrat în cauză, exced controlului acţiunii în anulare, reglementate de prevederile art. 608 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia în cauză, nu ar fi fost încheiată o convenţie arbitrală, ceea ce ar atrage desfiinţarea hotărârii arbitrale, instanţa curţii de apel a reţinut că din conţinutul contractului de mandat, încheiat cu B., reiese că, între părţi, a existat o convenţie arbitrală sub forma unei clauze compromisorii, astfel cum este reglementată de prevederile art. 549, art. 543, art. 550 şi art. 551 din C. proc. civ., validă şi care îşi produce efectele în sensul menţionat în cuprinsul acesteia, respectiv că, în situaţia unor litigii, acestea să fie soluţionate prin procedura arbitrajului.

Cu privire la critica referitoare la nelegala respingere a cererii de repunere pe rol formulată de reclamantul A., instanţa de apel a constatat că repunerea pe rol a pricinii, după ce instanţa a rămas în pronunţare, conform art. 400 din C. proc. civ., nu se mai poate realiza decât în cazul în care instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi, ceea ce nu a fost cazul în speţă.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a indicat formal motivul de casare prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, prin cererea de recurs, nu a arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Raportat la susţinerile recurentului-reclamant din cuprinsul memoriului de recurs cu privire la respingerea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi, de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere în dosarul nr. x/2018, faţă de pretinsa aplicare şi interpretare greşită de către instanţă a prevederilor legale ale art. 543, art. 549, art. 550, art. 551 şi art. 608 din C. proc. civ., precum şi a art. 197 din Legea nr. 31/1991, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a indicat, în concret, sub ce aspect reţinerile curţii de apel sunt nelegale, rezumându-se doar a arăta că "în cauză nu există o convenţie arbitrală, în sensul dispoziţiilor art. 543 din C. proc. civ. şi că nu există un contract principal cu trimitere la o convenţie separată, sub forma compromisului", respectiv că " în prezent, nu se mai impune pe actele private, nici semnătura, nici parafa".

Or, cum aceste susţineri nu argumentează din ce perspectivă reţinerile curţii de apel sunt nelegale, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

De asemenea, se mai reţine că aspectele legate de pretinsa nelegalitate a deciziei curţii de apel din perspectiva în care instanţa nu a ţinut cont, la pronunţarea soluţiei, de probele administrate în cauză, respectiv de înscrisurile exhibate de recurentul-reclamant, exced controlului de nelegalitate, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 608 din acelaşi act normativ, aspectele de netemeinicie neputând fi cenzurate prin intermediul acţiunii arbitrale, aşa cum în mod greşit se pretinde.

În ceea ce priveşte critica referitoare la respingere de către instanţă a cererii de repunere pe rol, în susţinerea acesteia recurentul-reclamant nu s-a raportat la considerentele avute în vedere de curtea de apel în pronunţarea soluţiei, ci s-a rezumat în a declara că a fost încălcat art. 20 din C. proc. civ. care reglementează principiile fundamentale ale procesului civil, dreptul la apărare, contradictorialitatea şi oralitatea, fără a argumenta, în concret, sub ce aspecte şi în ce măsură drepturile sale procesual civile au fost vătămate.

Susţinerile referitoare la încălcarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., rămân simple alegaţii, în lipsa unor argumente pertinente care să susţină, în concret, vătămarea procesuală suferită de recurentul-reclamant în prezenta cauză.

În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, iar această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în condiţiile, expres şi limitativ, prevăzute de C. proc. civ., prin dispoziţii speciale, de strică interpretare, şi nu poate constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 488 din C. proc. civ.

În acest context, se constată că recurentul-reclamant ignoră specificul căii de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate, care vizează greşita aplicare a legii de către instanţa anterioară şi care trebuie subsumate argumentelor care au justificat soluţia adoptată prin hotărârea recurată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 53/2019 din data de 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 53/2019 din data de 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2020.