Valuation of periodic compensation for lost earnings under statutory minimum wage baseline where victim lacks documented income

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Deliberând asupra cauzei civile prezente şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. Bucureşti şi B. Buzău, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 600.000 RON, reprezentând daune morale, la plata unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1200 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 752/5 iunie 2019, Tribunalul Buzău a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtele B. S.A. Bucureşti şi B. Buzău la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 150.000 RON, precum şi a prestaţiei periodice de 600 RON lunar, până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă a pârâtului, şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.A. Bucureşti.

Reclamantul a solicitat admiterea apelului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, şi obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 RON, reprezentând daune morale, obligarea pârâtelor la plata unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1200 RON.

Pârâta B. S.A. Bucureşti a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2504/2019 din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 752/5 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Buzău.

A admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., şi B. Buzău, şi în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi înlăturarea obligaţiei de plată a prestaţiei periodice în cuantum de 600 RON lunar, stabilită în favoarea reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în mod nelegal, a fost obligată la pala prestaţiei periodice în sumă de 600 RON lunar, prin aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 50 pct. 1 lit. a) din Norma ASF 23/2014, în care se prevede că:

"La stabilirea despăgubirilor, în caz de vătămare corporală, se au în vedere următoarele: a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate şi indemnizaţia primită din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat"; b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare.

În primul rând, se arată că intimatul A. nu a făcut dovada că ar fi fost angajat şi nici că ar fi desfăşurat alte activităţi, la momentul producerii evenimentului rutier, pentru a se determina astfel cu ce valoare i-au fost diminuate veniturile.

Pe de altă parte, pentru justificarea prestaţiei periodice, reclamantul a depus Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x din 19.12.2016, din care rezultă că era încadrat în gradul de handicap "accentuat ", însă a cărui valabilitate a expirat la data de 18.12.2017, dată la care era stabilită şi revizuirea acestuia.

Aşa fiind, hotărârea instanţei de apel este nelegală, în condiţiile în care instanţa de apel îşi argumentează acordarea prestaţiei periodice pe următorul considerent:

"Curtea constată că instanţa de fond în mod corect a procedat la acordarea unei prestaţii periodice, iar în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, a avut în vedere venitul minim net pe economia naţională, în valoare de 1350 RON, însă, cu respectarea principiului disponibilităţii, consacrat de art. 9 C. proc. civ., s-a raportat la suma de 1200 RON, solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată".

Aşa cum a arătat şi prin motivele de apel, nu există niciun act din care să rezulte faptul că intimatul a rămas cu incapacitate de muncă permanentă, certificatul de handicap atestând doar infirmitatea. Capacitatea de muncă însă se poate păstra în integralitate şi atunci când victima rămâne cu o infirmitate de felul celei suferite de către reclamant.

În al doilea rând, raportat la Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x din 19.12.2016, în recomandarea medicală a comisiei de examinare privind Programul individual de reabilitare şi integrare socială la Punctul II: activităţi educaţionale/profesionale, se menţionează:

"Ocuparea unui loc de muncă şi continuarea studiilor".

Aşadar, persoanele vătămate în accidente rutiere pot beneficia de această categorie de despăgubiri (prestaţii periodice), în măsura în care şi-au pierdut capacitatea de muncă şi numai până la intervenirea unei cauze de modificare sau încălcare a incapacităţii.

Astfel, prestaţia nu poate fi acordată ca o compensaţie a pierderii de venit, câtă vreme nu s-a stabilit că infirmitatea a avut drept consecinţă pierderea în integralitate a capacităţii de muncă sau proporţia în care aceasta a fost diminuată.

În al treilea rând, nu poate fi întemeiată hotărârea instanţei de apel care motivează acordarea prestaţiei periodice pe următorul argument - "în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, s-a avut în vedere venitul minim net pe economia naţională, în valoare de 1350 RON". Se arată faptul că, pentru aplicarea acestui venit, instanţa de apel nu s-a raportat la nicio situaţie de fapt sau la vreun temei legal care să susţină această sumă.

Aşa cum a arătat, intimatul nu a depus niciun înscris care să dovedească veniturile pe care acesta le dobândea anterior evenimentului rutier şi care i-au fost diminuate, urmare a vătămărilor suferite.

De asemenea, instanţa de apel nu s-a raportat la vreun act normativ, în momentul în care s-a raportat la venitul minim garantat de 1200 RON sau 1350 RON, însuşi expresia "aproximativ" demonstrând acest fapt.

Aşa fiind, consideră că, în lipsa oricăror argumente/probe care să dovedească pierderea de venit înregistrată de către intimat, din cauza vătămărilor suferite, reperul obiectiv la care trebuia să se raporteze privea venitul minim garantat de la data accidentului, 15.07.2015.

Astfel, la data accidentului, venitul minim garantat era reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1091/2014, în care, începând cu data de 01.07.2015, era de 1050 RON brut şi 785 RON net. În absenţa altor probe, instanţa de judecată trebuia să se raporteze la acesta şi numai în limita în care se dovedea pierderea capacităţii de muncă, (fapt ce nu s-a întâmplat), cu luarea în considerare şi a gradului de culpă ce îi este imputabil intimatului.

În acest caz, dacă s-ar aplica culpa concurentă a intimatului, la un venit net de 785 RON, prestaţia periodică nu ar putea depăşi suma de 392.50 RON.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că prestaţia datorată ar fi de 600 de RON/lună, hotărârea recurată este nelegală prin încălcarea dispoziţiilor art. 1393 C. civ. care prevede că:

"reparaţia este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul ori pensia", cât şi ale prevederilor speciale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014.

Existenţa unui certificat de încadrare în grad de handicap, conform art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dă dreptul intimatului să obţină un ajutor sub formă de indemnizaţie lunară şi buget personal complementar. Acest ajutor ar fi trebuit scăzut din prestaţia stabilită de instanţă. De asemenea, în cazul existenţei unei pensii pentru incapacitate de muncă, şi aceasta ar trebui scăzută din despăgubire.

Aşa fiind, după cum însuşi intimatul învederează prin motivele de apel, "indemnizaţia pentru handicap accentuat este în cuantum de 375 RON/lună", aspect pe care în instanţa de apel nu l-a avut în vedere, în sensul că acest venit trebuia să fie scăzut din prestaţie stabilită la suma de 600 RON/lună. Astfel, dacă s-ar scădea din prestaţia periodică, în cuantum de 600 RON/lună, indemnizaţia pentru handicap de 375 RON, atunci suma la care putea fi obligată intimata nu poate depăşi o valoare de 225 RON lunar.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului declarat de recurenta pârâtă, ca urmare a neîncadrării motivelor invocate între cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimatul a arătat că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar, prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În principiu, recurenta trebuie să-şi exprime criticile de nelegalitate faţă de hotărârea atacată, în raport cu motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ., nefiind suficientă şi nici necesară o relatare a faptelor procesului şi nici a stării de fapt, deoarece recursul nu are caracter devolutiv şi nu vizează situaţia de fapt.

Din cuprinsul motivelor de recurs formulate de către B. S.A., rezultă că ceea ce se contestă este modul de interpretare a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză. Este vorba despre critici referitoare la temeinicia hotărârii atacate, temeinicie care nu mai poate fi analizată de către instanţa de recurs, raportat la prevederile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, instanţele de fond au dat eficienţă textelor de lege invocate de către recurenta B. S.A., hotărârile fiind corect motivate, raportat la textele de lege invocate.

Mai mult decât atât, recurenta B. S.A. a solicitat "casarea în parte a deciziei recurate, în sensul că societatea pârâtă a fost obligată la plata prestaţiei periodice în suma de 600 RON lunar". Or, se poate observa că recurenta admite că obligaţia de plată a prestaţiei periodice este legală, cuantumul acesteia fiind pretins nelegal. Recurenta încearcă, pe calea recursului, recalcularea cuantumului unei obligaţii prevăzute de lege şi acordată atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, fără a arăta motivele de nelegalitate ale acestui cuantum, ci doar făcând referire la situaţia de fapt şi probele administrate în cauză. Astfel, deşi invocă aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta solicită, în realitate, reanalizarea probatoriului administrat în cauză.

În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, având în vedere că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au dat eficienţă probatoriului complet administrat în cauză.

La luarea deciziei, instanţa de apel a avut în vedere atât normele invocate, cât şi situaţia concretă, respectiv venitul pe care îl primeşte, raportat la certificatul de handicap şi venitul minim garantat. A dovedit că, înainte de accident, muncea şi încasa venituri din activitatea zilieră şi obţinea un venit suficient în a-şi asigura mijloacele de existenţă; a dovedit starea de nevoie şi instanţa a analizat în concret situaţia sa.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Deliberând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimatul A., Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele argumente:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea absenţa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute în mod exhaustiv de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Or, în cauza dedusă judecăţii, recurenta pârâta invocă, chiar dacă într-o manieră ce repune în discuţie situaţia de fapt particulară a reclamantului, stabilită pe baza probelor administrate în cauză, critici privind greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale care reglementează modul de acordare a prestaţiei periodice, în cazul răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile constând în vătămarea corporală a acestuia.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte apreciază că parte din argumentele reclamantei, astfel cum acestea au fost dezvoltate în memoriul de recurs, se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect de natură a atrage cercetarea acestora şi decelarea aspectelor de nelegalitate de cele de netemeinicie, cu consecinţa respingerii excepţiei nulităţii căii de atac exercitate în cauză şi analizării recursului pe fondul său.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de dispoziţiile legale relevante în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Susţinerea de către recurenta B. S.A. a unei aplicări eronate a normelor legale referitoare la repararea prejudiciului în cauza dedusă judecăţii este lipsită de temei şi de corespondent în considerentele deciziei atacate.

Normele legale a căror aplicare şi interpretare urmează a fi cenzurată în speţă, sub aspectul legalităţii, sunt următoarele:

Dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. a) şi b) din Norma ASF nr. 23/2014 care prevăd că: La stabilirea despăgubirilor, în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele:

I. în caz de vătămare corporală:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat.

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare.

Art. 68 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014 care stipulează că, în cazul obligării la prestaţii băneşti periodice, sumele stabilite în condiţiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale şi de alte dovezi care stabilesc aceste situaţii, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin contractul RCA.

Art. 1385 C. civ., care reglementează întinderea reparaţiei prejudiciului, prevede că: 1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.

(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

4) Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1386 alin. (3) C. civ., dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestaţii periodice.

Potrivit art. 1387 C. civ., 1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1388 şi 1.389, după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.

2) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă se acordă, ţinându-se seama şi de sporirea nevoilor de viaţă ale celui prejudiciat, sub formă de prestaţii băneşti periodice. La cererea victimei, instanţa va putea acorda despăgubirea, pentru motive temeinice, sub forma unei sume globale.

În acelaşi sens, conform art. 1388 alin. (1) şi (3) C. civ., despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă se stabileşte pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacităţii sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ţinându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească. Dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională şi nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie.

În considerarea interpretării sistematice a acestor norme legale şi a circumstanţelor factuale ale cauzei, instanţa de recurs reţine că, deşi intimatul reclamant A. nu a făcut dovada angajării sale cu contract de muncă, la momentul producerii accidentului rutier, pentru a se determina cu ce valoare i-au fost diminuate veniturile, astfel cum susţine recurenta, aceasta a probat, în faţa instanţelor de fond, desfăşurarea unei activităţi remunerate, ziliere, astfel încât, în mod legal, s-a stabilit repararea prejudiciului la nivelul venitului minim lunar net pe economia naţională, în valoare de 1350 RON, cu luarea în considerare a culpei sale concurente de 50% în producerea prejudiciului şi a principiului disponibilităţii, sub aspectul cuantumului solicitat prin cererea de chemare în judecată (1200 RON).

În acelaşi sens, trebuie subliniat că nu este fondată nici critica recurentei privind limita temporală de la care ar fi trebuit luat în considerare venitul minim pe economie, în opinia recurentei, aceasta fiind data producerii accidentului - 15.07.2015, întrucât prima instanţă s-a raportat, în mod legal, la cuantumul venitului net pe economia naţională, de la data la care s-a stabilit, pe cale judiciară, că reclamantului i se cuvine această prestaţie periodică.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a nesocotit dispoziţiile legale care reglementează repararea prejudiciului în cazul vătămării corporale a unei persoane, ci în temeiul acestor dispoziţii, a stabilit dreptul la reparaţia prejudiciului suferit de reclamant, în raport de situaţia de fapt rezultată, în legătură cu desfăşurarea de către victimă a unei activităţi remunerate, dar în absenţa unui contract de muncă şi cu existenţa unui prejudiciu ireversibil a reclamantului - amputarea membrului inferior drept şi încadrarea acestuia în grad de handicap accentuat, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x din 19.12.2016.

Astfel, referirea pe care o face instanţa de apel la dispoziţiile art. 1385 - 1388 C. civ. şi la normele speciale nu nesocoteşte cadrul judecăţii şi situaţia de fapt reţinută, aceea că, la data producerii accidentului, reclamantul lucra ca zilier, realiza venituri, fără a avea însă perfectat un contract de muncă, întrucât aceste texte legale reglementează, la nivel de principiu, întinderea reparaţiei - faptul că prejudiciul trebuie reparat integral - şi formele reparaţiei - în natură, prin echivalent, sub forma unei sume globale sau prin prestaţii periodice, dacă prejudiciul are caracter de continuitate.

În consecinţă, s-a avut în vedere, la stabilirea despăgubirilor, acordarea unor prestaţii băneşti periodice, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1387 alin. (2) C. civ., formă de reparaţie reglementată pentru ipoteza în care vătămarea integrităţii corporale a dus la pierderea capacităţii de muncă, reclamantul A. având o astfel de incapacitate stabilită prin decizie medicală, fiind încadrat în grad de handicap "accentuat".

De aceea, în privinţa cuantumului acestei prestaţii periodice, prin raportare la salariul minim net pe economie, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1388 alin. (3) C. civ., a căror nesocotire, în mod nejustificat o pretinde recurenta.

Este lipsită de temei şi critica recurentei conform căreia acordarea despăgubirilor sub formă de rentă este nelegală, întrucât nu există nici un act din care să rezulte că reclamantul a rămas cu incapacitate de muncă permanentă, certificatul de handicap atestând doar infirmitatea, nu şi această incapacitate.

Aşa cum s-a argumentat supra, din analiza coroborată a dispoziţiilor at. 50 din Legea nr. 136/1995 cu cele ale art. 1381 - 1395 C. civ., care reglementează repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, repararea prejudiciului trebuie să fie una integrală, fiind supus reparării inclusiv prejudiciul viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică.

Or, atunci când prejudiciul este ireversibil, (aşa cum s-a stabilit în speţă, raportat la situaţia medicală a reclamantului), este evident că prejudiciul cert, supus reparaţiei, nu este doar cel prezent, ci şi cel care se va produce în viitor, decurgând din imposibilitatea intimatului-reclamant de a desfăşura o activitate remunerată, în absenţa capacităţii sale de muncă.

În plus, în mod just, a reţinut instanţa de apel că o prestaţie periodică ar putea fi acordată, chiar şi atunci când victima nu şi-a pierdut capacitatea de muncă, însă este nevoie de un efort suplimentar pentru a desfăşura aceeaşi muncă.

De aceea, prejudiciul de acoperit trebuie să cuprindă, în termenii art. 1385 C. civ. - "Întinderea reparaţiei", coroborat cu art. 1387 alin. (1) C. civ., şi câştigul pe care, în condiţii obişnuite, ale existenţei capacităţii de muncă, reclamantul ar fi putut să îl realizeze, şi care, în contextul absenţei unui contract de muncă, valabil încheiat anterior producerii faptei ilicite, a fost raportat la nivelul salariului minim net pe economie, conform art. 1388 alin. (3) C. civ., reper legal corect identificat şi aplicat de instanţele fondului.

Cum pentru astfel de situaţii despăgubirea se acordă sub forma unor prestaţii băneşti periodice (art. 1387 alin. (2) C. civ.), în mod evident, ele vor subzista atât timp cât se produce rezultatul vătămător al faptei ilicite (pierderea capacităţii de muncă), întrucât, în caz contrar, nu s-ar realiza reparaţia integrală, astfel încât aspectele privind termenele de revizuire sau expirarea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap reprezintă aspecte de fapt ce nu pot fi supuse controlului de legalitate în recurs .

Aşadar, contrar poziţiei exprimate de recurentă, în speţă, prin fixarea unei prestaţii periodice în favoarea intimatului reclamant, a cărui infirmitate fizică, constând în amputaţie de necesitate a 1/3 coapsă dreaptă inferioară, este permanentă, s-a dat eficienţă principiului reparaţiei integrale a prejudiciului.

Mai mult, fixând această obligaţie de plată a sumei de 600 RON lunar, până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de muncă a reclamantului, instanţele fondului au lăsat posibilitatea recurentei de a solicita, atunci când va fi cazul şi când va putea demonstra că reclamantul şi-a redobândit capacitatea de muncă sau a încetat/redus starea de nevoie, reevaluarea acestei obligaţii.

În ceea ce priveşte critica, conform căreia ar trebui scăzută indemnizaţia în cuantum de 375 RON/lună, pe care reclamantul o primeşte pentru handicap accentuat, din prestaţia periodică stabilită de instanţă, în cuantum de 600 RON, astfel încât recurenta nu ar putea fi obligată decât la suma de 225 RON lunar, instanţa de recurs apreciază că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, ci invocarea unor aspecte de netemeinicie, ce ar presupune operaţiuni de redimensionare a cuantumului prejudiciului, ce nu pot fi deduse controlului de legalitate în recurs, în considerarea naturii extraordinare a acestei căi de atac.

Pentru argumentele expuse, constatând că motivele de recurs, în integralitatea lor, sunt nefondate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2504/2019 din 21 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată, prin întâmpinare, de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2504/2019 din data de 21 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2020.