Absolute nullity of real estate sale for illicit cause based on sham consideration and defrauding creditors

Şedinţa publică din data de 19 mai 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.05.2017 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. si E. S.A. - Sucursala Bistriţa, a solicitat instanţei:

- în principal să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2013 de B.N.P. F. având ca obiect teren intravilan în suprafaţă de 7743 mp, situat în Apahida, str. x, zona Râtul din Sus, intabulat în CF. nr. x Apahida, nr. cadastral x, încheiat între pârâţii de rândul 1 şi 2 în calitate de vânzători, pe de o parte şi pârâtul de rândul 3, în calitate de cumpărător, pe de altă parte, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului şi revenirii bunului în patrimoniul vânzătorilor;

- în subsidiar să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2013 de B.N.P. F. având ca obiect teren intravilan în suprafaţă de 7743 mp, situat în Apahida, str. x, zona Râtul din Sus, intabulat în CF nr. x Apahida, nr. cadastral x, încheiat între pârâţii de rândul 1 şi 2 în calitate de vânzători, pe de o parte şi pârâtul de rândul 3, în calitate de cumpărător, pe de altă parte, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului şi revenirii bunului în patrimoniul vânzătorilor, cu cheltuieli de judecată, conform chitanţelor de la dosar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa nr. 204 din 18 aprilie 2018, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat.

A admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.10.2013 de B.N.P. F. cu privire la terenul în suprafaţă de 7.743 mp., situat în Apahida, str. x, zona Râtul de Sus, înscris în C.F. nr. x Apahida, nr. cadastral x, încheiat între pârâţii B. şi C., în calitate de vânzători şi D., în calitate de cumpărător, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului şi revenirii bunului în patrimoniul vânzătorilor.

A respins capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare menţionat, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A obligat pe pârâţii B. şi C., în solidar, să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.052,5 RON.

A obligat pe pârâtul D. să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.052,5 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia nr. 20/A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului D. formulat împotriva sentinţei nr. 204 din 18 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Cluj, secţia civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs pârâţii B. şi C., precum şi pârâtul D..

Prin cererea de recurs formulată de pârâţii B. şi C. se solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei pronunţate în apel şi a sentinţei pronunţate în fond şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Pârâţii critică decizia pronunţată în apel, arătând că a fost menţinută sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj avându-se în vedere aspecte care nu sunt reale sau nu sunt probate.

Cu toate că instanţa de apel a susţinut că nu se poate explica în mod rezonabil acceptul recurenţilor de a executa în continuare, benevol, o obligaţie de plată pe care au transmis-o prin înscris autentic unei alte persoane, se arată că din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că soţii G. şi-au păstrat în continuare calitatea de fidejusori în contractul de împrumut, astfel că aveau un interes rezonabil şi evident să achite ratele de împrumut.

Referitor la disponibilitatea de a finaliza litigiul prin încheierea unei tranzacţii în apel, se arată că aceasta nu reprezintă o dovadă a existenţei unei alte înţelegeri decât cea cuprinsă în clauzele contractului, ci se explică prin faptul că litigiul durează de mai mulţi ani şi a condus la o epuizare financiară şi psihică, la deteriorarea stării de sănătate, nefiind benefic pentru nici una dintre părţi să poarte litigiul la nesfârşit.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Prin recursul formulat de pârâtul D. se expune istoricul litigiului, arătându-se că în speţă nu s-a dovedit că ar fi existat o înţelegere de a frauda interesul creditorului.

Instanţa de apel a avut în vedere în principal faptul că după vânzarea bunului ipotecat ratele la E. au fost achitate de soţii G., fapt care nu ar fi trebuit să influenţeze în mod determinant soluţia ţinând cont că soţii G. erau fidejusori în actul de împrumut prin urmare aveau calitatea şi interesul să facă aceste plăţi. De la data la care s-a radiat somaţia asupra imobilului şi până la data încheierii actului de vânzare cumpărare în 2013 au trecut aproape 9 luni.

Atâta vreme cât nu s-a putut dovedi că a existat o înţelegere de a frauda interesul creditorului (reclamanta în cauză), nu se poate susţine că "rezultă cu puterea evidenţei că actul a fost încheiat pentru a se scoate bunul din patrimoniul debitorilor G.".

Recurentul învederează că motivele care au stat la baza vânzării bunului din partea soţilor G. a fost unul rezonabil, vânzarea fiind necesară ca urmare a degradării stării de sănătate a pârâtului B. şi suma de bani a fost folosită pentru a se achita tratamentul medical şi pentru a se plăti alte datorii ale soţilor G..

Pentru a se constata nulitatea nulitatea absolută a contractului este necesară existenţa unei conivenţe ilicite între părţi sau cel puţin este necesară dovedirea unei culpe cât de mici în persoana cocontractantului, care nu a fost destul de diligent la data încheierii actului, condiţii ce nu se regăsesc în prezenta cauză.

Mai susţine că şi în cazul cauzei ilicite sau imorale soluţia legală este nuanţată şi, în noua viziune legislativă, dacă una dintre părţile contractante a fost de bună credinţă şi nu a cunoscut viciile cauzei, actul nu poate fi anulat ci va produce efectele juridice pe care legea le permite, inclusiv cu aplicarea, după caz, a principiului conversiunii juridice reglementat de art. 1260 C. civ.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 10 iunie 2019, intimata A. a formulat întâmpinare la recursurile pxxârâţilor, prin care invocă inadmisibilitatea recursului declarat de pârâţii Hâmpea, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că aceştia nu au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de tribunal. Totodată, invocă excepţia nulităţii recursului declarat de aceiaşi pârâţi, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în privinţa recursului declarat de pârâtul D., invocă nulitatea tuturor motivelor de netemeinicie invocate de acesta prin recursul astfel cum a fost completat.

În subsidiar, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, arătând că în antecontractul de vânzare cumpărare se menţionează că se vinde terenul la valoarea de 150.000 RON, nefiind făcută menţiunea plăţii preţului.

Totodată, ca parte din preţ, cumpărătorul D. a preluat creditul acordat de către pârâta E. societăţii H. S.R.L., credit ce nu a fost niciodată achitat de pârâtul D., această plată a ratelor fiind efectuată, în continuare, şi după vânzarea imobilului, tot de către soţii G..

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, lipsa contraprestaţiei în contractul sinalagmatic de vânzare-cumpărare încheiat între părţi atrage neîndeplinirea condiţiei existenţei cauzei, contractul fiind lovit, astfel, de nulitate absolută.

La 1 iulie 2019, recurentul-pârât D. a depus răspuns la întâmpinare, învederând că motivele de netemeinicie invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, recurenţii-pârâţi B. şi C. au depus la dosar la data de 10 iulie 2019 răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate şi admiterea recursului.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 17 martie 2020, Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - secţiaI civilă, şi a admis în principiu recursul declarat de pârâtul D. împotriva aceleiaşi decizii, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 19 mai 2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte recursul exercitat de pârâţii B. şi C., prin încheierea din 17 martie 2020, Înalta Curte l-a respins ca inadmisibil, reţinând următoarele:

Cu privire la recursul formulat de recurenţii-pârâţi B. şi C., prin care aceştia critică decizia pronunţată în apel, susţinând că a fost menţinută sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj avându-se în vedere aspecte care nu sunt reale sau nu au fost probate, Înalta Curte constată că acesta este formulat omisso medio, cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (2) raportat la art. 459 alin. (2) prima teză C. proc. civ., întrucât recurenţii-pârâţi B. şi C. nu au înţeles să declare apel împotriva sentinţei nr. 204 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Cluj prin care a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel că recursul formulat de aceşti pârâţi împotriva deciziei pronunţate în apel de Curtea de Apel Cluj urmează să fie respins, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte recursul exercitat de pârâtul D., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru considerentele ce succedă:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează faptul că recurentul nu a încadrat criticile formulate în recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, din cuprinsul cererii, reiese că parte din argumentele invocate, cu excepţia celor referitoare modul în care instanţa de apel a evaluat probatoriul pentru a stabili starea de fapt în cauză, sunt susceptibile de încadrare în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Argumentele referitoare modul în care instanţa de apel a evaluat probatoriul pentru a stabili starea de fapt în cauză, care nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., vizând temeinicia hotărârii atacate, privesc evaluarea faptului că după vânzarea bunului ipotecat ratele la E. au fost achitate de soţii G., raportat la faptul că aceştia erau fidejusori în actul de împrumut sau la faptul că de la data la care s-a radiat somaţia asupra imobilului şi până la data încheierii actului de vânzare cumpărare în 2013 ar fi trecut aproape 9 luni. De asemenea, reprezintă motive de netemeinicie a hotărârii atacate argumentele referitoare la aprecierea motivului care a stat la baza vânzării bunului din partea soţilor G. ca fiind rezonabil, prin raportare la faptul că vânzarea ar fi fost necesară ca urmare a degradării stării de sănătate a pârâtului B., iar suma de bani ar fi fost folosită pentru a se achita tratamentul medical şi pentru a se plăti alte datorii ale soţilor G..

În ceea ce priveşte prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că în cadrul recursului se susţine, implicit, existenţa unor motive contradictorii în cadrul deciziei atacate prin afirmarea faptului că instanţa de apel ar fi reţinut, pe de o parte, legat de litigiul privind acţiunea pauliană desfăşurat anterior, că nu s-ar fi putut dovedi că a existat o înţelegere de a frauda interesul creditorului, iar pe de altă parte că "rezultă cu puterea evidenţei că actul a fost încheiat pentru a se scoate bunul din patrimoniul debitorilor G.."

Este nefondat acest motiv de recurs având în vedere că, raportat la litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 (acţiunea pauliană), instanţa de apel a constatat că ceea ce s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat a fost faptul că în cauză nu s-a dovedit că pârâtul D. a cunoscut într-o măsură suficientă problemele financiare ale pârâţilor G., astfel încât să se poată reţine o complicitate a sa la fraudarea reclamantei, în timp ce, legat de prezentul litigiu, a constatat că prin încheierea actului juridic în litigiu s-a urmărit scoaterea imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obţinerii unei contraprestaţii din partea cumpărătorului.

Astfel, în cazul acţiunii pauliene, frauda terţului constă în faptul că terţul cunoaşte că prin încheierea actului atacat debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate (art. 1562 alin. (2) C. civ.).

Or, în prezenta cauză nu concluzia aceasta a fost reţinută de către instanţa de apel în circumstanţierea motivului de nulitate absolută a contractului în litigiu, ci faptul că s-a urmărit scoaterea imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obţinerii unei contraprestaţii din partea cumpărătorului.

În ceea ce priveşte prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocate critici ce vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., Înalta Curte urmează să examineze legalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

În ce priveşte atragerea sancţiunii nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru existenţa cauzei ilicite, recurentul-pârât susţine prin motivele de recurs, că aceasta presupune dovedirea faptului că ambele părţi au avut în vedere la încheierea contractului eludarea dispoziţiilor legale şi încălcarea regulilor de conduită socială ori că acesta ar fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască intenţia frauduloasă a celeilalte părţi, aspecte care reies din conţinutul dispoziţiilor art. 1238 alin. (2) C. civ.. Mai susţine că, dacă una dintre părţile contractante a fost de bună-credinţă şi nu a cunoscut viciile cauzei, actul nu poate fi anulat ci va produce efectele juridice pe care legea le permite, inclusiv cu aplicarea, după caz, a principiului conversiunii juridice reglementat de art. 1260 C. civ.

În esenţă, în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., recurentul pârât susţine, în mod implicit, că nu ar fi îndeplinite condiţiile acestui text normativ întrucât nu ar fi cunoscut cauza ilicită şi nici nu ar fi trebuit să o cunoască, şi că astfel ar fi fost de bună credinţă la încheierea actului.

Cu privire la legalitatea aprecierii existenţei unei cauze ilicite nu s-au formulat critici în recurs.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel în urma interpretării coroborate a probelor administrate a ajuns la concluzia că "în mod corect Tribunalul a reţinut că prin încheierea actului juridic în litigiu s-a urmărit scoaterea imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obţinerii unei contraprestaţii din partea cumpărătorului", "în realitate, a existat o altă convenţie între părţi decât cea cuprinsă în contractul atacat" şi că "motivul pentru care părţile litigante au încheiat contractul în litigiu a fost altul decât cel declarat în scris", de unde a dedus existenţa unei cauze ilicite.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere existenţa unei înţelegeri între părţi la încheierea contractului în cauză în sensul scoaterii imobilului din patrimoniul vânzătorilor în alt scop decât cel al obţinerii unei contraprestaţii din partea cumpărătorului, ceea ce are ca premisă faptul că ambele părţi cunoşteau existenţa cauzei ilicite, aşa cum a fost reţinută de instanţele de fond.

În aceste condiţii nu se poate reţine greşita interpretare a dispoziţiilor art. 1238 alin. (2) C. civ. de către instanţa de apel.

Totodată, prevederile art. 1260 C. civ. cu privire la conversiunea contractului nul, la care se face referire în motivele de recurs, nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, atâta timp cât, pe de o parte, nu au făcut obiectul analizei instanţelor de fond, iar pe de altă parte, nu s-a arătat care ar fi actul juridic pentru care ar fi îndeplinite condiţiile de fond şi formă în care să fie convertit contractul nul.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.

Cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat, a transportului şi a cazării reprezentantei convenţionale a părţii, urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., în raport de complexitatea apărărilor efectuate cu privire la fiecare dintre cererile de recurs, va obliga pe recurenţii B. şi C. la plata sumei de 500 RON şi pe recurentul D. la plata sumei de 2.220 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A., conform dovezilor aflate la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe pârâţii B. şi C. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A..

Fără cale de atac.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 20A din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe pârâtul D. la plata sumei de 2.220 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2020.