Recurs annulled for lack of legal merits: employer’s delictual liability for employee embezzlement vs. contractual liability under Labor Law and sufficiency of extraordinary appeal arguments.

Şedinţa publică din data de 14 mai 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Târgu Mureş sub nr. x/2018, la data de 8 ianuarie 2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumelor de 41.400 euro şi 41.2011,98 RON.

În drept au fost invocate prevederile art. 1349 şi art. 1357 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3618/06.07.2018, Judecătoria Târgu Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi faţă de valoarea obiectului cererii (233.153,08 RON) a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Mureş.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş

Prin sentinţa civilă nr. 973/25.09.2018, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul B.. A admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus obligarea pârâtului la plata sumelor de 41.400 euro şi 41.2011,98 RON cu titlu de reparare prejudiciu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş

Prin decizia nr. 96R din 5 martie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins apelul exercitat în speţă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş a declarat recurs pârâtul B., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele:

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul a arătat că reclamanta a formulat împotriva sa o acţiune în răspundere civilă delictuală, pretinzând că, în calitate de ofiţer de operaţiuni financiar-bancare, angajat la Sucursala Târgu Mureş a C. S.A., şi-a însuşit din tezaurul băncii, în perioada 22.03.2013-03.04.2013, suma de 41.000 euro şi 75.000 RON.

În opinia sa, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. În perioada pentru care se cer despăgubiri, acesta figura ca angajat al unităţii conform fişei postului, deci, fapta pretins săvârşită s-a realizat în cadrul raportului de muncă cu banca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind vorba de o răspundere materială a angajatului, care are natura unei răspunderi contractuale, reglementate de art. 254 din Codul Muncii, şi nu a unei răspunderi delictuale. Cum, în speţă, operează această răspundere specială, acţiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă.

Răspunderea delictuală este subsidiară răspunderii contractuale, astfel că, deşi a avut loc o condamnare a pârâtului în procesul penal, latura civilă trebuie soluţionată de instanţa civilă potrivit legii civile.

Răspunderea contractuală a angajatului faţă de angajator se analizează de către instanţa competentă să soluţioneze litigii de muncă în temeiul prevederilor din Codul Muncii.

Faţă de modalitatea în care intimata a ales să promoveze acţiunea, adresându-se instanţei civile şi invocând răspunderea civilă delictuală, recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii acţiunii pe motiv că este incidentă răspunderea civilă contractuală.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Prezentul litigiu configurează o acţiune în răspundere civilă delictuală, formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtului B., pentru plata prejudiciului derivat din dosarul penal în care acesta a fost condamnat pentru infracţiunea de delapidare, în cadrul căruia s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, întrucât în speţă este vorba despre o răspundere contractuală, având în vedere că în perioada săvârşirii pretinselor fapte figura în calitate de angajat al unităţii bancare.

Prin decizia nr. 96/R din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Mureş, secţia I civilă, recurată în prezenta cauză, a fost respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 973 din 25.09.2018 şi s-a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost corect respinsă de tribunal. În condiţiile în care, prin sentinţa penală nr. 60 din 02.02.2015 a Judecătoriei Târgu Mureş, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă iniţiată de partea civilă C. S.A., actuala A. S.A., prezenta acţiune îşi are izvorul dintr-o faptă penală, în cauză nefiind aplicabile prevederile Codului muncii şi nici legislaţia privind litigiile de muncă.

În speţă, recurentul fără a combate argumentele instanţei de apel, care au condus la pronunţarea soluţiei, a reiterat în cadrul cererii de recurs, în întregime motivele de apel vizând greşita soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii. Acţiunea din prezentul litigiu este grefată pe o răspundere contractuală, reglementată de art. 254 din Codul Muncii, de competenţa instanţei care soluţionează litigii de muncă, şi nu pe răspunderea civilă delictuală, deoarece pârâtul era angajat al unităţii bancare în perioada în care i s-a imputat săvârşirea faptei ilicite.

Singurul element de diferenţiere a constat în menţionarea hotărârii din apel, motivarea acestei instanţe, precum şi simpla afirmaţie că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că motivarea recursului implică obligaţia părţii de a arăta în concret în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, exigenţă care nu este îndeplinită în cazul de faţă în ceea ce priveşte susţinerile evocate în cererea de recurs.

Deşi recurentul a reproşat instanţei de apel aplicarea greşită a normelor de drept material, invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este numai una formală, de vreme ce nu s-au adus critici punctuale deciziei atacate care să evoce greşelile de judecată, respectiv să arate de ce legea a fost greşit aplicată. Partea s-a limitat să copieze cuvânt cu cuvânt motivele de apel, regăsite la dosarul curţii de apel, astfel că susţinerile recurentului, de reiterare a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii prin prisma temeiului juridic - răspundere civilă contractuală şi nu delictuală, nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de curtea de apel în justificarea soluţiei. Prin urmare, aparenţa de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În condiţiile arătate, se constată că nu au fost formulate motive de nelegalitate propriu-zise la adresa deciziei atacate şi nu se identifică nici existenţa unor motive de ordine publică, din oficiu, în aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce conduce la soluţia de anulare a recursului în baza prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 96/R din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Mureş, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2020.