Cassation appeal nullified for failing to frame freedom of expression and civil liability claims as valid grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 14 mai 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C., site-ul D., E. Botoşani, F., G., site-ul H. şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, la plata în solidar a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, publicarea în ziarele on-line folosite în campania de denigrare a scuzelor oficiale şi la postul de televiziune E. Botoşani din partea firmelor media proprietare a ziarelor on-line, precum şi scuze oficiale din partea semnatarilor articolelor respective - (pentru ziarele on­-line scuzele să fie publicate deasupra fiecărui articol denigrator).

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Botoşani

Prin sentinţa civilă nr. 126 din 26 ianuarie 2018 a Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantului. A fost obligat reclamantul să achite pârâtei F. suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 67 din 21 februarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză. A obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON către intimata F. şi în sumă de 1500 RON către fiecare dintre intimaţii B. şi C..

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul A.. În partea de început a memoriului de recurs, recurentul a prezentat situaţia de fapt care a condus la promovarea cererii de chemare în judecată, apoi a susţinut nemotivarea deciziei curţii de apel, prin aceea că, deşi a preluat anumite paragrafe din jurisprudenţa CEDO, nu a ţinut cont de principiile derivate din aceasta. Întreaga argumentaţie este în contradictoriu cu probatoriul din dosar şi conţine motive străine de natura cauzei şi principii de genul "vindecarea după traumă exclude răspunderea’’.

Recurentul a menţionat care au fost faptele ilicite ale pârâţilor, săvârşite în perioada martie- decembrie 2014, arătând că a dovedit, şi în cadrul unei cercetări penale ce privea infracţiunile de gestiune frauduloasă, conflict de interese şi abuz în funcţie, că nu este vinovat, deoarece faptele au constat în îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor sale în calitate de manager. Nevinovăţia sa a fost demonstrată şi în cadrul unui proces civil.

Atacul injust al pârâţilor, cu ajutorul mijloacelor de informare în masă, a reuşit să creeze o imagine de om corupt, imoral, abuziv, iar doi viceprimari, în urma informaţiilor din presă, au cerut primarului concedierea sa, toate aceste acţiuni având ca rezultat emiterea deciziei de suspendare.

Pârâţii au creat astfel calea care a dus la formularea plângerii penale şi, implicit, la suspendarea contractului de manager pe o perioadă de doi ani, iar reclamantul a fost supus în această perioadă unui stres psihologic inerent unei cercetări penale injuste. Astfel, este demonstrată, fără dubii, legătura de cauzalitate între faptele ilicite ale pârâţilor şi prejudiciul moral cauzat şi s-a adus atingere imaginii, reputaţiei şi onoarei reclamantului.

În considerentele deciziei atacate, la paragraful 2, fila x, s-a reţinut că "exercitarea libertăţii de exprimare include obligaţii şi responsabilităţi, a căror întindere depinde de situaţie şi de procedeul tehnic utilizat, garanţia oferită de art. 10 jurnaliştilor fiind subordonată condiţiei ca cei interesaţi să acţioneze cu bună-credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de crezare cu respectarea deontologiei jurnalistice.’’ În cazul de faţă, pârâţii în virtutea libertăţii de exprimare au acţionat vădit cu rea-credinţă prin aceea că nu au furnizat informaţii exacte şi demne de încredere, ci informaţii false, inventate, tendenţioase şi părtinitoare.

În aceleaşi considerente, instanţa de apel constată că "în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când este informată de malversaţiuni prezumate ale aleşilor locali şi funcţionarilor publici. Faptul de a indica direct persoane determinate, indicând numele şi funcţiile acestora, implică pentru ziarişti obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă.’’ Or, pârâţii au informat publicul cu informaţii care denaturau adevărul, fără a furniza o bază factuală suficientă. Mai mult, au inventat o aşa-zisă bază factuală ce nu avea legătură cu realitatea pe care o cunoşteau în amănunt din toate înscrisurile oficiale ce le aveau în posesie.

Solicită să se observe că instanţa de apel citează din jurisprudenţa CEDO, dar nu aplică principiile enunţate.

Acelaşi mecanism se aplică şi în privinţa următorului paragraf "Pentru Curte, atunci când presa contribuie la dezbaterea publică asupra chestiunilor care suscită o preocupare legitimă, ea trebuie în principiu să se poată sprijini pe rapoarte oficiale fără să trebuiască să întreprindă cercetări independente. Dacă nu, presa ar putea fi mai puţin aptă să-şi joace rolul indispensabil de câine de gardă.’’ Contrar acestor afirmaţii, pârâţii nu s-au sprijinit pe rapoarte oficiale, cu toate că aveau în posesie aceste documente. Fără a întreprinde cercetări independente, au înţeles să ascundă realitatea rezultată din documente oficiale, prezentând-o fals şi transformându-se astfel din "câine de gardă’’ în "potaie turbată aservită politic în scopul obţinerii de foloase materiale.’’

În concluzie, echilibrul între dreptul la demnitate, onoare, reputaţie al reclamantului şi dreptul pârâţilor la liberă exprimare a fost rupt cu rea-credinţă, prin falsificarea informaţiilor reale pe care le deţineau, prin exprimarea folosită în cadrul emisiunilor televizate, prin încălcarea drepturilor legale la revizionare şi la replică. Subiectele supuse dezbaterii publice nu priveau o bază factuală minimă, suficientă şi reală, ci dimpotrivă, prin denaturarea adevărului, pârâţii au edificat în perioada martie- decembrie 2014, o argumentaţie falsă, care să sprijine superficial acuzaţiile aduse.

Recurentul a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii B. şi C. au formulat întâmpinare, solicitând anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, au cerut respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată conform chitanţelor depuse.

Intimata F., prin întâmpinare, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

Intimaţii B. şi C. au depus punct de vedere la raport, în cadrul căreia au reiterat excepţia nulităţii căii de atac din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat de reclamantul A. în raport de excepţia nulităţii, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Prezentul dosar are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală, formulată de reclamantul A., prin care li se impută pârâţilor G., B. şi C., publicarea mai multor articole de presă, prin care a fost afectată sa imaginea artistică, i-a fost "alterat dreptul la demnitate, onoare şi reputaţie, ca urmare a faptului că, în cadrul emisiunii I." de pe postul de televiziune "PRO TV" a prezentat piesa J., despre care s-a afirmat că ar fi fost un plagiat, articole care au avut drept consecinţă suspendarea sa din funcţia de director al Teatrului "K.", dar şi prejudicierea stării de sănătate şi deteriorarea situaţiei financiare.

Prima instanţă a fondului a respins acţiunea, iar curtea de apel a confirmat soluţia dată, prin decizia nr. 67/21 februarie 2019, atacată cu recurs de către reclamant. În esenţă, instanţa de control judiciar a analizat pe larg echilibrul dintre dreptul reclamantului la demnitate, onoare şi reputaţie şi dreptul pârâţilor la liberă exprimare în ce priveşte articolele şi emisiunile reclamate şi a constatat că nu s-au depăşit limitele largi ale libertăţii de exprimare în ce priveşte aspectele vizate, care au constituit subiecte de interes public şi au privit persoane cu poziţii publice într-o instituţie de cultură. Ca atare, s-a reţinut neîndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, respectiv lipsa caracterului ilicit al faptelor descrise în cererea de chemare în judecată, a legăturii de cauzalitate şi a prejudiciului pretins.

Recurentul a invocat, prin motivele de recurs, nemotivarea deciziei nr. 67/21.02.2019, argumentând că instanţa de apel a preluat anumite paragrafe din jurisprudenţa CEDO, însă nu a ţinut cont de principiile la care s-a făcut referire în aceste hotărâri.

Această critică, deşi în aparenţă, conturează o nemotivare a hotărârii, nu poate fi înscrisă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se arată care principii din hotărârile CEDO nu au fost respectate în contextul limitelor libertăţii de exprimare. Recurentul citează paragrafe din decizia atacată, care reliefează întinderea dreptului la liberă exprimare, în cazul presei, însă nu combate, cu argumente juridice, raportat la condiţiile de antrenare a răspunderii civile delictuale şi la dispoziţiile art. 10 din Convenţia CEDO, modul în care au fost depăşite aceste limite. Nu este suficient să se afirme că pârâţii au fost de rea-credinţă în publicarea articolelor, furnizând informaţii inventate şi părtinitoare, sau că au ascuns realitatea oglindită prin documente oficiale, ci trebuie să se expună în concret de ce s-a încălcat art. 10 din CEDO care îi protejează pe jurnalişti, cu privire la articolele imputate, critica neputând fi încadrată din această perspectivă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nici aspectul de contradictorialitate a motivării nu poate fi subsumat ipotezelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât nu se relevă pretinsele reţineri contradictorii ale instanţei, ci se face trimitere la probatoriul din cauză, ceea ce implică efectuarea unui control de temeinicie a hotărârii, exclus pentru Înalta Curte în faza procesuală a recursului. Probele, astfel cum au fost administrate şi pe baza cărora curtea de apel a stabilit situaţia de fapt, nu mai pot fi reevaluate, căci în prezenta cale de atac nu mai are loc o devoluare a fondului, instanţa supremă fiind îndrituită a cerceta numai chestiuni de nelegalitate ale deciziei atacate. Părţile au avut la dispoziţie, pentru judecarea fondului două grade de jurisdicţie, o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, astfel că nu mai pot veni în această etapă procesuală să invoce chestiuni de temeinicie, cum se tinde prin motivele de recurs.

Recurentul a mai relevat că instanţa nu a ţinut seama de probatoriul din dosar, care atestă legătura de cauzalitate între campania de presă şi demersurile pentru suspendarea contractului de management, însă cum acest aspect face trimitere la probe şi la reevaluarea situaţiei de fapt, nu poate fi examinat pentru considerentele deja expuse.

Enunţarea pretinselor fapte ilicite ale pârâţilor, precum şi afirmaţia că atacul injust, prin intermediul mijloacelor de informare în presă, a creat în ochii publicului o imagine de om imoral, abuziv şi corupt, privesc elemente ale situaţiei de fapt, contestate de recurent, care afirmă vinovăţia pârâţilor şi probarea unui prejudiciu. Or, asemenea susţineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei atacate excedează controlului de legalitate permis acestei instanţei de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate statuate expres de ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiaşi articol, normă imperativă, de ordine publică.

Cum cele evocate de recurent nu constituie veritabile critici ale deciziei atacate, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ. şi având în vedere că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi reţinute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

Faţă de soluţia dispusă, se constată că recurentul se află în culpă procesuală, motiv pentru care, la cererea intimaţilor B. şi C., îl va obliga pe acesta la cheltuieli de judecată în sumă de 1500 RON, reduse de la suma de 4.000 RON (chitanţele nr. 14,15/08.07.2019 şi nr. 29 şi 30/04.11.2019), pentru fiecare din aceştia, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere complexitatea redusă a pricinii şi faptul că dosarul a fost finalizat pe excepţia nulităţii, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 67 din 21 februarie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către fiecare din intimaţii B. şi C., reduse în condiţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2020.