Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision in property restitution under Law no. 10/2001

Şedinţa publică din data de 14 mai 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1548 din 29 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Mia, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 164 din 5 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20 ianuarie 2020 şi repartizat completului de filtru CF x.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 29 ianuarie 2020 şi comunicat părţilor.

Raportul a fost comunicat părţilor la 3 februarie 2020.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil întrucât cererea introductivă are ca obiect o obligaţie de a face.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant din cuprinsul puctului de vedere la raport depus la dosar, cererea de chemare în judecată ce a învestit în primă instanţă Judecătoria Brad, fiind ulterior declinată competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara, a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a reţinut şi în cuprinsul sentinţei civile nr. 269 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Judecătoria Brad.

Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Se reţine, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Având în vedere textele legale anterior menţionate, reiese că decizia civilă nr. 1548 din 29 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă este definitivă, considerent pentru care nu este supusă prin lege căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1548 din 29 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2020.