ANRP restitution validity appeal: appellate sectional jurisdiction conflict and preclusion of material incompetence exceptions

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor pentru ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze Decizia Vicepreşedintelui ANRP de invalidare a Hotărârii 158/21.09.2015 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003.

Prin sentinţa nr. 349 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti dispunându-se anularea deciziei de invalidare nr. 5449/11.12.2018 şi menţinerea Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 158/21.09.2015.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi.

II. Hotărârea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal:

Prin decizia civilă nr. 1267 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei I civilă a aceleiaşi Curţi de Apel.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că potrivit art. 8 din Legea nr. 164/2014, astfel cu a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 212/2018, deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare la secţiile civile ale tribunalelor. Prin urmare, şi calea de atac a recursului promovat împotriva sentinţei tribunalului trebuie să fie soluţionată de secţia civilă a curţii de apel.

III. Hotărârea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă:

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a pronunţat decizia civilă nr. 38/R din 19 februarie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civile, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor nu a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea nici prin întâmpinare şi nici la primul termen la care părţile erau legal citate, iar la termenul de judecată din 27 martie 2019 Tribunalul Vrancea a constatat că este competent să soluţioneze litigiul. De altfel, secţia de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea a şi apronunţat sentinţa privitoare la fondul litigiului.

A reţinut, de asemenea, că prin recursul declarat, apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor nu a formulat critici cu privire la necompetenţa funcţională a secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea. Chiar dacă ar fi avut şi un astfel de motiv de recurs, el nu ar mai fi putut fi primit în recurs, pentru că excepţia necompetenţei nu fusese invocată în termen în faţa primei instanţe.

Având în vedere aceste considerente, instanţa a concluzionat că secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Galaţi nu putea să invoce din oficiu excepţia necompetenţei sale funcţionale.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa unei alte instanţe (necompetenţa se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului).

Conflictul negativ de competenţă supus analizei s-a ivit între două secţii specializate ale aceleiaşi curţi de apel, respectiv între secţia I civilă şi secţia contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Galaţi - instanţă învestită cu soluţionarea recursului.

În cauza dedusă judecăţii, fondul litigiului a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Vrancea - sectia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal prin sentinţa nr. 349 din 18 septembrie 2019.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi.

Conflictul negativ de competenţă s-a ivit în etapa procesuală a recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă de un complet specializat în cauze de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (4) C. proc. civ., recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, în cauză, instanţa ierarhic superioară este Curtea de Apel Galaţi, dar secţia contencios administrativ şi fiscal, iar nu secţia I civilă, faţă de împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunţată de secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea.

Înalta Curte apreciază că soluţionarea în primă instanţă a cauzei de către un complet specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea, atrage competenţa aceleiaşi secţii din cadrul Curţii de Apel Galaţi, de soluţionare a recursului împotriva hotărârii pronunţate de tribunal.

Criteriul materiei, în sensul de a stabili dacă în cauză este vorba de un litigiu de natură civilă, ce ar trebui soluţionat de instanţa civilă de drept comun, iar nu de jurisdicţia de contencios-administrativ, nu poate fi pus în discuţie în recurs cu scopul determinării competenţei de soluţionare a recursului şi al dezînvestirii completului din cadrul secţiei de contencios administrativ a curţii de apel, în favoarea secţiei civile din cadrul aceleiaşi curţi de apel, pentru că s-ar eluda în acest fel dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Întrucât dispoziţiile legale anterior citate exclud posibilitatea invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă de către instanţa de recurs şi având în vedere că în primă instanţă pricina a fost calificată ca fiind de contencios administrativ şi fiscal, fiind soluţionată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a recursului revine secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Galaţi - instanţă pe rolul căreia a fost iniţial înregistrat recursul.

Faţă de considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă să judece cauza în recurs este Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2020.