Trademark cancellation rejected for defendant's lack of procedural capacity; appeal nullified for failure to develop grounds of illegality

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data 16 mai 2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., anularea înregistrării mărcii C., nr. depozit x, nr. marcă x pe motiv că înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea credinţă în conformitate cu dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 2083 din data de 21 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.A., invocată din oficiu, şi a respins cererea reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 245A din data de 19 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei tribunalului.

4. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei sus-menţionate, reclamanţii au declarat recurs,

Prin cererea de recurs, în esenţă, recurenţii-reclamanţi au susţinut următoarele:

- prima instanţă, fără a analiza amănunţit neregulile săvârşite de către intimata-pârâtă, a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii de folosinţa a societăţii intimate, în raport de dispoziţiile art. 56 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1244 C. civ., iar instanţa de apel deşi a reţinut cele arătate în motivarea apelului, a considerat apelul ca nefondat şi a validat sentinţa tribunalului;

- instanţele de fond şi de apel nu au observat că ei au depus cererea în condiţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998;

- în cererea de apel, au arătat că marca există, că faptele există, iar art. 2 C. civ. prevede că aceste dispoziţii se aplică acolo unde legea nu dispune altfel, or, în speţă, legea dispune;

- intimata-pârâtă a făcut tot posibilul ca să radieze societatea pentru a nu mai putea da socoteala de faptele comise în dauna recurenţilor-reclamanţi;

- au fost cedate toate drepturile de marcă, contra cost, altor persoane juridice;

- instanţa de apel a validat sentinţa tribunalului prin invocarea unor dispoziţii fără relevanţă în speţă, chiar dacă a avut loc şi radierea societăţii;

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia din data de 16 septembrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod, iar părţile nu au formult puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 12 mai 2019, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulului

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, instanţa de apel prin decizia recurată a reţinut că tribunalul a procedat în mod corect la respingerea cererii pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reţinut că la momentul închiderii procedurii insolvenţei şi al radierii societăţii a avut loc şi dizolvarea acesteia, iar faţă de prevederile art. 40 din Decretul nr. 31/1954, la această dată a încetat şi capacitatea de folosinţă a societăţii pârâte.

Susţinerile recurenţilor reclamanţi din cererea de recurs nu se referă la raţionamentul juridic expus prin considerentele deciziei de apel, ci vizează chestiuni legate de marcă referitoare la nerestectarea ar. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.

Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurenţii-reclamanţi nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 245A 19 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2020.