Competence for Civil Lease Litigation Stably Assigned to General Civil Section Despite Professional Party Status
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction between two sections of the Court of Appeal, ruling that the Section for Civil Matters has exclusive competence to hear the appeal, thereby reversing the Section for Professional Litigations' declination of competence. The dispute centered on the interpretation and application of a negative conflict of jurisdiction arising from a civil case involving the annulment of an additional agreement to a land lease contract and the rebalancing of contractual obligations, where the plaintiff sought exemption from rent and damages due to third-party disturbances, while defendants counterclaimed for unrealized agricultural benefits and subsidies. The decisive legal basis relied on Article 226 of Law No. 71/2011 and the interpretation established in Supreme Court Decision No. 18/2016, which stipulates that the material jurisdiction of specialized sections is determined by the nature and object of the litigation rather than the professional status of the parties; consequently, despite one party being a commercial entity, the lease agreement was classified as a civil contract, mandating resolution by the general civil section rather than the specialized section for professional litigations.
Legislator headnote
AI generatedart. 123 C. proc. civ, art. 1136 C. civ, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 3 din Legea nr. 16/1994, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ; Competence for Civil Lease Litigation Stably Assigned to General Civil Section Despite Professional Party Status: S-a mai arătat că secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este o secţie specializată, cum este cazul Tribunalului Specializat Argeş, sens în care nu pot fi avute în vedere prevederile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi nici interpretarea acestor prevederi dată prin decizia nr. 18/2016, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului adiţional nr. x la contractul de arendare nr. 132 din 22 iulie 2013, înregistrat la Consiliul Local Drăgoteşti sub nr. x din 16 septembrie 2014, încheiat între arendatorii B., respectiv C. şi arendaşul S.C. A. S.R.L., precum şi reechilibrarea obligaţiilor contractuale ale părţilor, respectiv a cuantumului arendei contractuale aferente anului agricol 2014/2015 datorate de către arendaşul S.C. A. S.R.L. şi a contravalorii subvenţiei de sprijin născută în baza contractului de arendare sus-menţionat, neacordată de către A.P.I.A. ca urmare a litigiilor existente cu privire la suprafaţa de teren ce face obiectul contractului, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale reconvenţională, reclamanţii-pârâţi au solicitat instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 212.475 RON, reprezentând: 113.250 RON, beneficiul total nerealizat în anul agricol 2014/2015 ca urmare a lipsei de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 150 ha, proprietatea pârâţilor-reclamanţi, şi 99.225 RON, subvenţia agricolă neîncasată pentru campania agricolă 2015.
La 5 noiembrie 2015, reclamanta-pârâtă a formulat cerere precizatoare, în sensul adăugării a două petite suplimentare, respectiv: constatarea exonerării S.C. A. S.R.L. de plata arendei datorate pentru anul agricol 2014/2015, până la data înlăturării de către arendatorii B. şi C. a tulburării produse de S.C. D. S.A.; obligarea arendatorilor la plata către arendaşul S.C. A. S.R.L. a unei despăgubiri în cuantum de 53.040 RON, calculată până la data de 21 octombrie 2015, sumă la care se va aplica în continuare 120 RON/zi, până la data înlăturării de către arendatori a tulburării produse de S.C. D. S.A.
Prin sentinţa civilă nr. 5390 din 13 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei sesizate şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3274 din 27 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamantei-pârâte în promovarea petitului nr. 2 al cererii introductive, invocată de către pârâţii-reclamanţi prin întâmpinare, ca nefondată. A fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamantei-pârâte în promovarea primului petit al cererii precizatoare, invocată de către pârâţii-reclamanţi prin întâmpinarea la cererea precizată. A fost respinsă cererea reclamantei-pârâte privind constatarea exonerării acesteia de la plata arendei datorate pentru anul agricol 2014/2015 până la data înlăturării de către arendatori a tulburării realizate de către S.C. D. S.A., ca lipsită de interes. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor-reclamanţi şi excepţia lipsei de interes a pârâţilor-reclamanţi în promovarea cererii reconvenţionale, invocate de către reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, ca nefondate. A fost respinsă cererea principală, astfel cum a fost modificată şi precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca nefondată. A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâţii B. şi C. în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost modificată. A fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâţilor-reclamanţi suma de 194.052,60 RON, reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat în anul agricol 2014/2015. A fost stabilit onorariul definitiv cuvenit expertului tehnic judiciar desemnat în cauză la suma de 1.000 RON. A fost admisă, în parte, cererea pârâţilor-reclamanţi cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză şi a fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâţilor-reclamanţi suma de 7.835,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial, onorariu expert tehnic judiciar, cheltuieli de transport). A fost respinsă cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 4899 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva sentinţei nr. 3274 din 27 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Piteşti, fiind obligată apelanta la 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată de intimaţii B. şi C. şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 4899 din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
S-a reţinut că obligaţiile ce rezultă din raporturile dintre părţi sunt civile, atât obligaţiile născute în legătură cu contractul de arendă, ce fac obiectul cererii principale, cât şi răspunderea civilă delictuală pe care şi-a întemeiat pârâta cererea reconvenţională, iar relevantă pentru stabilirea competenţei de soluţionare a recursului, din perspectiva secţiei specializate din cadrul curţii de apel, este cererea principală, în raport de art. 123 C. proc. civ.
S-a mai reţinut că între arendaş şi arendator se încheie un contract civil, indiferent dacă una dintre părţi este persoană juridică, având în vedere dispoziţiile art. 1136 C. civ., potrivit cărora arendaşul este considerat agricultor, producător agricol, argumentându-se că şi în jurisprudenţa anterioară intrării în vigoare a noului C. civ. acţiunile care aveau ca obiect contracte de arendă erau calificate drept civile, iar nu ca fapte de comerţ.
S-a arătat, totodată, că, prin Hotărârea nr. 5/2016, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti a stabilit criteriul de departajare a competenţei între cele două secţii civile ale acestei instanţe, respectiv natura litigiului, urmând ca litigiile în materia celor cu profesionişti să fie atribuite secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în timp ce litigiile de natură civilă propriu-zisă să fie soluţionate în continuare de secţia I civilă.
Prin urmare, s-a constatat că, determinant în stabilirea competenţei materiale procesuale a celor două secţii, este criteriul ce ţine de natura litigiului, iar nu exclusiv de calitatea persoanelor implicate în proces, aceea de profesionişti, aspect ce rezultă din hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Piteşti nr. 5/2016 şi din interpretarea dată în soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a pronunţat încheierea din 11 martie 2020, prin care a admis excepţia de necompetentă funcţională, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În motivarea hotărârii pronunţate, această instanţă a reţinut că, prin Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016, emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, s-a stabilit că, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secţii, începând cu 15 martie 2016, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal judecă toate dosarele în materia litigiilor cu profesionişti, indiferent de tribunalul care le-a soluţionat pe fond.
Or, prin această hotărâre s-a urmărit echilibrarea volumului de activitate al secţiilor şi nu delimitarea competenţei între secţii, în funcţie de natura civilă/cu profesionişti a cauzelor.
S-a mai arătat că secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este o secţie specializată, cum este cazul Tribunalului Specializat Argeş, sens în care nu pot fi avute în vedere prevederile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi nici interpretarea acestor prevederi dată prin decizia nr. 18/2016, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea hotărârii s-a mai reţinut că încheierea între părţi a unui contract de arendă nu schimbă calitatea reclamantei de profesionist, care atrage competenţa funcţională a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind permisă încheierea unui astfel de contract de către un profesionist, în raport de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 16/1994.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind anularea actului adiţional nr. x la contractul de arendare nr. 132 din 22 iulie 2013, înregistrat la Consiliul Local Drăgoteşti sub nr. x din 16 septembrie 2014, încheiat între arendatorii B., respectiv C. şi arendaşul S.C. A. S.R.L., precum şi reechilibrarea obligaţiilor contractuale ale părţilor, respectiv a cuantumului arendei contractuale aferente anului agricol 2014/2015 datorate de către arendaşul S.C. A. S.R.L. şi a contravalorii subvenţiei de sprijin născută în baza contractului de arendare sus-menţionat, neacordată de către A.P.I.A. ca urmare a litigiilor existente cu privire la suprafaţa de teren ce face obiectul contractului, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale reconvenţională, reclamanţii-pârâţi au solicitat instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 212.475 RON, reprezentând: 113.250 RON, beneficiul total nerealizat în anul agricol 2014/2015 ca urmare a lipsei de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 150 ha, proprietatea pârâţilor-reclamanţi, şi 99.225 RON, subvenţia agricolă neîncasată pentru campania agricolă 2015.
La 5 noiembrie 2015, reclamanta-pârâtă a formulat cerere precizatoare, în sensul adăugării a două petite suplimentare, respectiv: constatarea exonerării S.C. A. S.R.L. de plata arendei datorate pentru anul agricol 2014/2015, până la data înlăturării de către arendatorii B. şi C. a tulburării produse de S.C. D. S.A.; obligarea arendatorilor la plata către arendaşul S.C. A. S.R.L. a unei despăgubiri în cuantum de 53.040 RON, calculată până la data de 21 octombrie 2015, sumă ce se va calcula în continuare cu suma de 120 RON/zi, până la data înlăturării de către arendatori a tulburării produse de S.C. D. S.A.
Cauza a fost soluţionată în fond prin sentinţa civilă nr. 3274 din 27 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Piteşti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Piteşti, secţia civilă, care a pronunţat decizia civilă nr. 4899 din 14 noiembrie 2018.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.
În speţă, condiţiile prevăzute de textul de lege anterior menţionat sunt îndeplinite având în vedere că dezînvestirea reciprocă a operat între două secţii cu specializări diferite din cadrul Curţii de Apel Piteşti, respectiv între secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a considerat că litigiul se soluţionează de instanţa de drept civil, dat fiind natura civilă a contractului şi secţia I civilă, instanţa în faţa căreia s-a stabilit conflictul, care a apreciat că este vorba de un litigiu cu profesionişti, în competenţa funcţională a secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, invocând atât Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016, emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, cât şi dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 16/1994.
Prin decizia nr. 18/2016, pronunţată de completul de recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, referitoare la reorganizarea unor secţii sau complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în cadrul secţiilor civile, că, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, nu după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, criteriu ce nu are acoperire în dreptul pozitiv.
Astfel, regula în materie de competenţă este aceea că se determină prin raportare la normele incidente la data învestirii instanţei, stabilite în funcţie de obiectul şi natura cauzei deduse judecăţii.
În acest sens, chiar dacă una dintre părţile din prezenta cauză este profesionist, cu un patrimoniu de afectaţiune şi care desfăşoară o activitate preponderent economică, urmărind realizarea unui profit, acest lucru nu transformă ipso facto toate litigiile la care aceasta participă în litigii cu caracter comercial.
Înalta Curte apreciază că, în aprecierea naturii juridice a acţiunii cu care instanţa a fost învestită, este relevantă natura litigiului dedus judecăţii şi temeiul juridic invocat şi aplicabil în cauză, or, raportat la aceste aspecte, acţiunea ce are la bază contractul de arendă, varietate a contractului de locaţiune, este în mod indubitabil o acţiune civilă, indiferent de calitatea de profesionişti sau neprofesionişti a părţilor implicate în proces.
Prin Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016, emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti s-a dispus ca, începând cu data de 15 martie 2016, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal să preia toate dosarele în materia litigiilor cu profesionişti, iar .
În ceea ce priveşte noţiunea de "profesionist", Înalta Curte reţine că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere", precum şi cele ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., care include în noţiunea "profesionist" categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.
Prin urmare, din categoria profesioniştilor fac parte persoanele fizice sau juridice autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, iar pentru calificarea litigiilor ca fiind cu profesionişti sunt avute în vedere doar activităţile întreprinse de profesionişti în limitele legii, în această calitate.
În speţă, Înalta Curte constată însă că se solicită anularea unui act adiţional al unui contract de arendă şi reechilibrarea obligaţiilor izvorâte din acesta, contract care nu are legătură cu specificul activităţii comerciale, chiar dacă poate fi încheiat şi de către un profesionist, aspect în raport de care litigiul nu poate fi calificat ca fiind cu unul cu profesionişti în sensul legii pentru a se putea face aplicarea Hotărârii nr. 5/10.03.2016, adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, care atribuie astfel de litigii în competenţa secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de elementele de determinare a competenţei materiale procesuale şi de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că aparţine secţiei civile competenţa de soluţionare a cauzei întrucât actul a cărui desfiinţare se solicită, contractul de arendă încheiat între părţi, este un contract civil.
Prin urmare, având în vedere natura şi obiectul pricinii, competenţa de soluţionare a recursului revine instanţei de drept comun, acesta fiind un litigiu esenţialmente civil.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 4899 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2020