Cassation inadmissibility for failure to articulate grounds of illegality versus mere challenges to evidentiary assessment in damages claims for inhuman treatment

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2019, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 7 august 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a învederat că hotărârea instanţei de apel este atât rezultatul ignorării, cât şi al denaturării evidente a înţelesului vădit lămuritor şi neîndoielnic al probelor existente la dosar şi administrate în faţa instanţei, fiind dată cu interpretarea eronată a probelor, dar şi cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de apel, în motivarea hotărârii, a invocat jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 3 al Convenţiei consacră o valoare fundamentală a unei societăţi democratice şi dreptul oricărei persoane de a nu fi supus torturii şi tratamentelor inumane şi degradante, însă instanţa a dat o interpretare originală noţiunii de "leziune", statuând că unghia încarnată nu se circumscrie acestui termen.

Recurentul a arătat că prin acţiunea introductivă a reclamat faptul că, în perioada detenţiei, a fost supus unor tratamente degradante şi umilitoare, precum şi torturii, prin refuzul pârâtului de a-l diagnostica şi de a-i prescrie tratamentul medical corespunzător.

Conchizând, recurentul a arătat că instanţa de apel nu a făcut nicio referire, în considerente, la probele administrate sau la motivul pentru care le-a înlăturat.

La data de 2 octombrie 2019, în termen legal, intimatul-pârât Penitenciarul Satu Mare a depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, este formulat în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a)-c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Penitenciarul Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 141C/10 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a păstrat-o în întregime, argumentând, pe larg, că, în cauză, nu a fost dovedită fapta ilicită reclamantă, respectiv tratamentele inumane şi degradante pretins suferite în penitenciar, nici lipsa de igienă corespunzătoare în cadrul penitenciarului care ar fi determinat îmbolnăvirea reclamantului.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivarea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, iar argumentele sale vizează exclusiv modul în care au fost analizate şi interpretate probele de către instanţa de apel.

În acest sens, Înalta Curte reţine că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greşita aplicare a legii de către instanţa de apel şi a dedus judecăţii aspecte de netemeinicie care privesc modalitatea de administrare a probatoriului şi de evaluare a acestuia de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, Înalta Curte constată că acesta nu a adus argumente în susţinerea acestei critici, iar pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicat textul de lege greşit aplicat de către instanţa de apel, precum şi motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Deşi recurentul a invocat formal dispoziţiile art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acesta nu a dezvoltat critici care să pună în discuţie legalitatea deciziei, ci aspectele învederate vizează exclusiv temeinicia acesteia din perspectiva interpretării probelor.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a mai învederat că, pentru a dovedi cele susţinute, au fost administrate proba cu înscrisuri, planşe foto, probe testimoniale şi expertiza medico-legală, iar instanţa de apel nu a făcut nicio referire la probele învederate şi la motivul pentru care le-a înlăturat.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în etapa procesuală a apelului, reclamantul nu a solicitat administrarea de probe noi, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel s-a pronunţat în baza probelor de la prima instanţă.

Dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează efectul devolutiv al apelului, dispun în sensul că:

"În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat decizia numai în baza dovezilor administrate la prima instanţă, fără a le mai reface sau a le mai completa, prin administrarea de probe noi, iar pentru ca această critică a reclamantului să poată fi circumscrisă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acesta avea obligaţia sa aducă argumente suplimentare în susţinerea criticii, în sensul să indice care este proba solicitată şi încuviinţată de către instanţa de apel, cu referire la care instanţa nu s-a pronunţat ori pe care a înlăturat-o.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 366/2019-Ap din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2020.