Nosocomial infection liability and inadmissibility of cassation appeals failing to substantiate non-merit legal grounds

Şedinţa publică din data de 06 mai 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 8 august 2019, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 483-502 C. proc. civ., reclamantul a învederat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că suma de 3000 euro reprezintă o despăgubire conformă principiului asigurării unei proportionalităţi rezonabile între prejudiciul suferit şi intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite, instituit de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi cu principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1391 C. civ.

A arătat recurentul că acest cuantum este contrar hotărârilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au stabilit că prejudiciul moral trebuie cuantificat raportat la caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care provine, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe baza echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a acordat eficienţă maximă probelor depuse în fata instanţei de fond şi a celei de apel, făcând un scurt istoric al suferinţelor îndurate.

Concluzionând, recurentul a învederat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi a solicitat majorarea cunatumului daunelor morale de la 3000 euro la 500.000, aşa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

La data de 21 august 2019, pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Arad a declarat recurs împotriva împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotrărârii atacate, rejudecarea cauzei şi schimbarea, în tot, a deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul A. şi menţinerii, ca legală şi temeinică, a sentinţei civile nr. 193 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 655 din Legea 95/2006, întrucât răspunderea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, intervine în condiţiile legii civile. Aşadar, răspunderea unităţii, în calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, intervine în condiţiile dreptului comun, specific răspunderii civile delictuale, respectiv cele stabilite prin art. 1349 şi următoarele din C. civ.

A mai arătat recurentul că instanţa de apel nu a făcut o corectă evaluare a probelor şi a reţinut, greşit, că spitalul răspunde civil, fiind întrunite condiţiile prevăzute de C. civ. pentru atragerea răspunderii civile, însă, în cauză, nu s-a demonstrat cu certitudine că există o legătură de cauzalitate între problemele de sănătate ale reclamantului şi tratamentul acordat de către angajaţii spitalului.

De asemenea, recurentul a învederat că din actele existente la dosar nu reiese şi nu a fost dovedită culpa medicală sau malpraxis, astfel că daunele solicitate de reclamant sunt nedovedite, întrucât prin probele administrate nu s-a făcut dovada, conform art. 249 C. proc. civ., a faptului că invaliditatea şi pierderea capacităţii de muncă au fost cauzate exclusiv de infecţia nosocomială, în această privinţă existând pluralitate de cauze, constând atât în complexitatea fracturii, cât şi afecţiunile preexistente.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29 august 2019 şi repartizate aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

În termen legal, pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant şi admiterea recursului propriu.

La 17 octombrie 2019, chemata în garanţie S.C. B. S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile formulate de acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, la 28 octombrie 2019, reclamantul A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârât, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Reclamantul A. şi chemata în garanţie S.C. B. S.A. au depus răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, hotărârea recurată este susceptibilă de recurs, iar recursurile sunt declarate în termen legal; de asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, reţinându-se că intimata-chemată în garanţie a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A..

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursurile, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin sentinţa civilă nr. 193 din10 octombrie 2018, Tribunalul Arad a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi a chematei în garanţie S.C. B. S.A., având ca obiect pretenţii.

Învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 140 din 20 iunie 2019 a admis apelul formulat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 193 din 10 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Arad; a schimbat, în tot, sentinţa apelată şi rejudecând a admis, în parte, acţiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad; a obligat pe pârât la plata către reclamant a echivalentului în RON la cursul BNR de la data plăţii a sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale; a respins, în rest, acţiunea; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în contradictoriu cu S.C. B. S.A.; a obligat pe intimat la plata către apelant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că legiuitorul a stabilit potrivit art. 665 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 că spitalul poate răspunde civil, potrivit dreptului comun, pentru activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament în situaţia în care acestea sunt consecinţă a infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie.

Instanţa de apel a mai reţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, dovedindu-se că reclamantul a fost infectat cu sfafilococul auriu, infecţie nosocomială, cu ocazia operaţiei chirurgicale la care a fost supus în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi că a suferit un prejudiciu în urma acestei infecţii, iar, în cauză, nu s-a putut reţine vreo cauză exoneratoare de răspundere a pârâtului, întrucât actele medicale analizate au demostrat că la complicaţiile plăgii care au condus la invaliditatea permanentă a membrului pelvin stâng au contribuit atât afecţiunile preexistente (diabet zaharat), cât şi complicaţiile infecţiei nosocomiale.

Prin motivele de recurs recurentul-reclamant a criticat cuantumul daunelor morale acordate şi a solicitat majorarea acestora de la 3000 euro la 500.000 euro, valoare cerută prin cererea de chemare în judecată, fără a dezvolta aceste critici, care analizate să poată fi circumscrise aspectelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În privinţa aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanţa supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale în astfel de acţiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

Prin urmare, cele susţinute de către recurentul-reclamant, în sensul că instanţa de apel nu a stabilit cuantumul corect al daunelor morale, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pur formal şi vizează, de fapt, nemulţumirea părţii cu privire la modalitatea de interpretare a probelor de către instanţa de apel, aspecte care nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referior la cererea de recurs formulată de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Înalta Curte reţine că prin motivele de recurs recurentul-pârât a criticat decizia instanţei de apel doar din perspectiva interpretării probelor, susţinând că instanţa nu a făcut o evaluare corectă a probelor, iar din actele existente la dosar reiese că daunele solicitate de reclamant nu sunt nedovedite, întrucât prin probele administrate nu s-a făcut dovada, conform art. 249 C. proc. civ., a faptului că invaliditatea şi pierderea capacităţii de muncă au fost cauzate exclusiv de infecţia nosocomială, în aceasta privinţă existând pluralitate de cauze, constând atât în complexitatea fracturii, cât şi afecţiunile preexistente.

Înalta Curte reţine că interpretarea probelor administrate de instanţa de apel este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate neputându-se cenzura în recurs modalitatea în care instanţa de apel a apreciat şi evaluat probele administrate în cauză, respectiv actele medicale ale reclamantului şi raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei, întocmit de medic primar medicină legală dr. C..

Referitor la critica recurentului-pârât că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 655 din Legea 95/2006, iar răspunderea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, intervine în condiţiile legii civile, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut, în cuprinsul deciziei atacate, că legiuitorul a stabilit potrivit art. 665 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 că spitalul poate răspunde civil, pentru activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament în situaţia în care acestea sunt consecinţă a infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie; ca o consecinţă a celor anterior reţinute, instanţa de apel a procedat la analizarea condiţiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., dreptul comun al răspunderii civile delictuale, şi a reţinut că, în cauză, există fapta ilicită a pârâtului, în sensul unui comportament omisiv care a cauzat prejudiciul suferit de reclamant.

Deşi recurentul-pârât a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 655 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Înalta Curte reţine că nu a dezvoltat, în concret, critici prin care să pună în discuţie modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat această normă legală.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Având în vedere că atât reclamantul, cât şi pârâtul nu au indicat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererile de recurs formulate în cauză nu îndeplinesc cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2020.