Cassation appeal inadmissible: No right of cassation against appellate decision in property restitution case under Law No. 165/2013

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 3 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria sector 6 - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia de fond funciar a municipiului Bucureşti, Instituţia Prefectului municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Guvernul României - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea pârâţilor la emiterea propunerilor şi deciziei/dispoziţiei de acordare a despăgubirilor/restituire în natură pentru terenurile menţionate, identificate în actul de partaj testamentar autentificat sub nr. x din 5 aprilie 1957 de Notariatul de Stat al raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, în baza notificării nr. x din 11 iunie 2001, iar în subsidiar, reclamanta a solicitat instanţei soluţionarea pe fond a notificării.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 247/2005, modificată şi completată, art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, art. 20, art. 41 şi art. 44 din Constituţia României, art. 1 şi 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Prin cererea precizatoare şi completatoare din 26 martie 2018, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului Bucureşti prin Primar general şi obligarea acestuia la emiterea dispoziţiei de restituire în natură ori la emiterea unei dispoziţii privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma compensării prin puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru terenurile menţionate.

În subsidiar, reclamanta a solicitat instanţei să soluţioneze pe fond notificarea nr. x/2001 privind restituirea în natură ori acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit Legii nr. 165/2013, precum şi obligarea Municipiului Bucureşti prin Primar general să înainteze Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor dosarul administrativ privind cele 2 terenuri.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 1079 din 4 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea formulată, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 2030A din 16 decembrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal în contradictoriu cu intimatul - pârât Municipiul Bucureşti prin Primar general.

În raport de dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013 şi constatând că în speţă entitatea deţinătoare nu a soluţionat notificarea în termenul prevăzut de lege, s-a reţinut că instanţa a fost chemată să se substituie acesteia şi să soluţioneze fondul problemei.

S-a constatat însă, în esenţă, că reclamanta nu numai că nu a dovedit, dar nici nu a indicat, modul în care imobilul ar fi fost preluat în proprietatea statului şi că urmare a expertizei întocmite în cauză s-a concluzionat că nici din punct de vedere tehnic suprafeţele de teren solicitate nu pot fi identificate ca amplasament şi categorie de folosinţă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., ale cărui motive au fost subsumate art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că a formulat notificarea nr. x/11 iunie 2001 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 451 mp situat în Bucureşti, Raionul Gheorghe Gheorghiu Dej la punctul denumit deal şi terenul în suprafaţă de 497,50 mp situat în Bucureşti, Raionul Gheorghe Gheorghiu Dej la punctul denumit Lunca Cartier Giuleşti, identificate în actul de partaj testamentar făcut de ascendent autentificat sub nr. x din 5 aprilie 1957 de Notariatul de Stat al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej.

A precizat că a completat dosarul la solicitarea autorităţilor şi că până în prezent nu a fost soluţionată notificarea, deşi a revenit cu nenumărate cereri.

A specificat că este proprietara imobilelor care formează obiectul cererii de chemare in judecată în baza actului de partaj testamentar şi că acestea au fost preluate abuziv de către stat.

A susţinut că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa a respins acţiunea, în condiţiile în care în lege nu este prevăzută sancţiunea nulităţii notificării sau o altă sancţiune în situaţia în care nu este comunicată prin executorul judecătoresc.

În continuare, recurenta s-a referit la destinaţia terenului şi la suprafaţa acestuia şi a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a indicat actul normativ de trecere în proprietatea statului, deoarece din toate probele existente la dosar reiese că terenul a trecut în proprietatea statului, iar autorităţile statului trebuie sa facă dovada respectivului act.

Recurenta a mai susţinut că în mod eronat a interpretat instanţa de apel concluziile raportului de expertiză tehnică, menţionând că suprafeţele de teren solicitate nu pot fi indicate ca amplasament şi categorie de folosinţă,

În ceea ce priveşte forma măsurilor reparatorii, a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi a solicitat instanţei obligarea pârâţilor la emiterea propunerii, respectiv a dispoziţiei, conţinând acordarea de măsuri reparatorii prin puncte în condiţiile legii.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 2 martie 2020, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar la 3 martie 2020, completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a fixat termen la 8 aprilie 2020, fără citare părţi, pentru soluţionarea recursului.

La 17 martie 2020, s-a înregistrat punctul de vedere la raport, prin care recurenta a apreciat ca fiind admisibilă calea de atac, în condiţiile în care imobilul în litigiu are o valoare superioară celei de 500.000 RON.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, la art. 33 şi 34 reglementează procedura soluţionării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii.

Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stipulează în sensul că în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei prevăzute la alin. (1), respectiv secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor, iar la alin. (4) al articolului se prevede că hotărârile judecătoreşti pronunţate sunt supuse numai apelului.

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale evocate, se constată că decizia nr. 2030A din 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă Bucureşti nu este susceptibilă de recurs, neavând relevanţă valoarea imobilului în litigiu, cum susţine recurenta prin punctul de vedere la raport.

Prin urmare, exercitând calea extraordinară de atac, partea nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 2030A din 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2020.