Inadmissibility of appeal against jurisdiction declination ruling
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision to decline jurisdiction in favor of the High Court, which remains in force. The case originated from a civil dispute where a plaintiff company sought repayment for electricity charges, leading to initial judgments that were ultimately met with a declination of competence by the Court of Appeal; the defendant challenged this procedural declination via appeal. The court held that under Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, judgments declining jurisdiction are final and not subject to any ordinary or extraordinary remedies, as such rulings are administrative acts necessary for legal process integrity and case expeditiousness, making the exercise of any appeal against them unlawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 489 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against jurisdiction declination ruling: The case originated from a civil dispute where a plaintiff company sought repayment for electricity charges, leading to initial judgments that were ultimately met with a declination of competence by the Court of Appeal; the defendant challenged this procedural declination via appeal. The court held that under Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, judgments declining jurisdiction are final and not subject to any ordinary or extraordinary remedies, as such rulings are administrative acts necessary for legal process integrity and case expeditiousness, making the exercise of any appeal against them unlawful.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to establish that the decision dismissing the appeal is not subject to any further legal remedy.
Cited in the dispositive to mandate the communication of the decision to the parties.
Full text
Asupra cauzei de faţă,reţine următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei Paşcani la data de 21 septembrie 2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la repararea prejudiciului cauzat societăţii reclamante exclusiv prin fapta sa, respectiv la plata debitului în cuantum de 5758,73 RON, sumă compusă din contravaloarea facturilor ataşate cererii, reprezentând recuperare energie electrică agenţi economici/casnici, conform înscrisurilor ataşate în copie, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 31 ianuarie 2017, Judecătoria Paşcani a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată prin întâmpinare, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 5758,73 RON, reprezentând contravaloare energie electrică.
Prin decizia civilă nr. 1411 din 21 octombrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 156 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Paşcani, sentinţă pe care a păstrat-o.
Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, prin decizia nr. 83 din 13 martie 2018, a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului formulat de B. împotriva deciziei civile nr. 1411 din 21 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Împotriva deciziei nr. 83 din 13 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul B. cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 octombrie 2019 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa ECRIS aflată la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicat părţilor la data de 17 decembrie 2019, care nu au depus punct de vedere la raport, s-a constat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., stabilite sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru urmând a analiza admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva legalităţii căii de atac.
2. Considerentele Înaltei Curţi
Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reţine că admisibilitatea unui recurs, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de fond şi de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., care reglementează conţinutul cererii de recurs, de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., şi de dispoziţiile art. 485 din C. proc. civ., referitoare la termenul de exercitare a recursului, a legalităţii căii de atac exercitate şi a îndeplinirii de către recurent a obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru.
De asemenea, reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare.
La termenul din 01 aprilie 2020, completul de filtru a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva legalităţii de atac, chestiune ce se impune a fi analizată prioritar celorlalte condiţii de admisibilitate.
Examinând recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 83/2018 din data de 13 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, în raport de excepţia inadmisibilităţiii căii de atac, invocată din oficiu de către instanţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după ca, altui organ cu activitate jurisdicţională competent."
Reiese, aşadar că hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea unei alte instanţe sau altui organ cu activitate jurisdicţională nu este supusă niciunei căi de atac (ordinară sau extraordinară).
Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, învestită cu verificarea constituţionalităţii textului legal redat, prin decizia nr. 569 din 16 otombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 913 din 16 decembrie 2014, intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege redate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a oricăror căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căilor de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.
De asemenea, hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din C. proc. civ., actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule.
În cauza de faţă, se constată că prin decizia civilă nr. 83/2018 din data de 13 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului formulat de B. împotriva deciziei civile nr. 1411/2017 din 21 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, se constată că decizia atacată nu este susceptibilă de vreo cale de atac, ordinară sau extraordinară, recursul declarat în cauză fiind inadmisibil.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 83/2018 din data de 13 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 83/2018 din data de 13 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2020.