Inheritance: Nullity of appeal for failure to substantiate grounds under limited cassation criteria despite forensic dismissal of testamentary wills

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, sub dosar nr. x/2016, la data de 13 ianuarie 2016, şi precizată prin cererile formulate la data de 25 ianuarie 2015 şi 17 mai 2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi C., ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a Certificatului de vacanţă succesorală nr. 138/22.07.2015, emis de Notarul Public D., cu sediul în Bucureşti, Bulevardul x, sector 1; să constate că sunt succesorii defunctei E., cu ultimul domiciliu în judeţul Maramureş, decedată la data de 10.04.2010; să constate că masa succesorală rămasă după defunctă se compune din casa de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 200 mp, situate în Onceşti, înscrise în CF nou 50037 Onceşti, ambele în valoare de 8050 RON- casa şi 4600 RON teren, în valoare totală de 12.650 RON, teren în suprafaţă de 600 mp, situat în extravilanul localităţii Onceşti, înscris în CF x Onceşti în valoare de 540 RON, apartament situat în Bucureşti, Bulevardul x nr. 126/128, înscris în CF x Bucureşti, în valoare de 88.000 RON şi suma de 11.400 RON, de la F., Sucursala Sighetu Marmaţiei; să anuleze actele de licitaţie şi procesul-verbal de adjudecare, încheiate de pârâtă.

2. Judecata în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1367 din 15 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Maramureş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş la data de 29 iunie 2016, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1175 din 11 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a fost respinsă în integralitate acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin AJFP Maramureş, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi C.; în baza dispoziţiilor art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. instanţa a aplicat reclamanţilor amendă judiciară în valoare de câte 1.000 RON, pentru introducerea cu rea-credinţă a acţiunii.

3. Judecata în apel.

Prin decizia civilă nr. 95 A din 08 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1175 din 11.10.2018 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. x/2016, pe care a menţinut-o şi a respins cererea intimatului C. de obligare a apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

4. Judecata în recurs. Completul de filtru.

Împotriva deciziei civile nr. 95 A din 08 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cuj, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au învederat că instanţa a respins în totalitate probatoriul solicitat de aceştia, care se putea corobora cu începutul de dovadă scrisă constând în declaraţiile martorilor prezenţi la momentul semnării testamentului redactat şi atestat la data de 01 februarie 2012 de Cabinet de Avocat G., prin care defuncta E. i-a instituit pe reclamanţi legatari cu titlu particular asupra bunurilor nominalizate la petitul 3 al acţiunii introductive.

Recurenţii au mai arătat că instanţa, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, a respins cererea de amânare a apărătorului acestora formulată la ultimul termen de judecată, deşi cererea era motivată şi însoţită de documente justificative, fiind lipsiţi de apărare şi fiindu-le încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

În continuare, recurenţii au învederat că prin decizia nr. 2508/2007, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a pronunţat în sensul că nerespectarea principiului contradictorialitatii, principiu care asigură şi dreptul la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii, întrucât pentru asigurarea unui proces echitabil instanţa este obligată să respecte şi să aplice principiul contradictorialitaţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialitatii şi celelalte principii ale dreptului civil.

Recurenţii au criticat decizia atacată şi sub aspectul că instanţa de apel a înlăturat opinia separată a expertului criminalist, pe motiv că este subiectivă şi a ţinut cont numai de părerea expertului judiciar numit şi de o hotărâre penală care nu avea legătură cu prezenta cauză. Au mai opinat că instanţa trebuia să aibă în vedere lucrarea expertului parte, precum şi experienţa acestuia de peste 35 ani în domeniu.

Conchizând, aceştia au mai învederat că dorinţa testatoarei a fost de a-i răsplăti pentru îndeplinirea obligaţiei de întreţinere faţă de aceasta, această dorinţă fiind exprimată prin redactarea a două testamente, dintre care unul olograf, şi o declaraţie.

5. Apărările formulate în cauză.

La 26 septembrie 2019, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La 2 octombrie 2019, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi nefondat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei civile nr. 95/A/2019 din 08 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

6. Considerentele instanţei de recurs.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul- asistent raportor a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă, stabilite de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., că, prin încheierea din data de 11 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenţi şi s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3125,20 RON, aferentă soluţionării prezentului recurs, că recursul este exercitat în termenul legal, prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., iar hotărârea curţii de apel este susceptibilă de recurs.

În ceea ce priveşte admisibilitatea recursului din perspectiva posibilităţii încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a reţinut că această chestiune urmează să fie analizată de către completul de filtru.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reţine că admisibilitatea unui recurs, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de fond şi de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., care reglementează conţinutul cererii de recurs, de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., şi de dispoziţiile art. 485 din C. proc. civ., referitoare la termenul de exercitare a recursului, a legalităţii căii de atac exercitate şi a îndeplinirii de către recurent a obligaţiei legale de achitare a taxei judiciare de timbru.

De asemenea, reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare.

La termenul din 01 aprilie 2020, completul de filtru, constatând că prin încheierea din data de 11 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenţi şi s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3125,20 RON, aferentă soluţionării prezentului recurs, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă, stabilite sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., că recursul a fost exercitat în termenul legal, reglementat de dispoziţiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., iar decizia curţii de apel este susceptibilă de recurs, a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a motiva recursul presupune, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează situaţia încălcării de către instanţa de apel a normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

În cauza de faţă, se constată că prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că înscrisurile exhibate de reclamanţi, reprezentate de înscrisul olograf intitulat "testament" ce poartă data de 15.08.2009, înscrisul intitulat "testament" ce poartă viza nr. 5/03.02.2010 a avocatului G. de atestare a datei, identităţii părţilor şi a conţinutului şi în din C. civ. de la scrisul intitulat "declaraţie" ce poartă viza nr. 6/03.02.2010 a aceluiaşi avocat de atestare a datei, identităţii părţilor şi a conţinutului, au fost expertizate, iar concluziile celor două rapoarte de expertiză criminalistică efectuate în cauză, respectiv raportul nr. x/2017 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj şi raportul nr. x/2018, întocmit de Laboratorul de Expertize Criminalistice Bucureşti, au fost în sensul că niciunul dintre înscrisuri nu a fost semnat de către defuncta E..

Ca atare, a constat că, în mod legal, prima instanţă a stabilit că reclamanţii nu au calitatea de succesori testamentari ai defunctei E., calitate care se poate proba doar în condiţiile în care se dovedeşte că există un testament care îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a fi valabil.

Or, câtă vreme, în cauză s-a stabilit, în urma administrării probei cu expertiza criminalistică, faptul că niciunul dintre înscrisurile de care se prevalează reclamanţii nu au fost semnate de defuncta E., actul juridic (testamentul) invocat de reclamanţi este lovit de nulitate absolută, astfel că nu mai există posibilitatea dovedirii lui prin alte mijloace de probă. În acest context, instanţa de apel a apreciat că este corectă soluţia primei instanţe de a respinge probele testimoniale solicitate de reclamanţi pentru dovedirea voinţei reale a defunctei.

În ceea ce priveşte concluziile expertului parte H., instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, acestea au fost înlăturate de prima instanţă, având în vedere că opinia acestui expert desemnat de reclamanţi este contrazisă de concluziile concordante ale celor două rapoarte de expertiză criminalistică efectuate în cauză, întocmite de către experţi independenţi.

Privitor la respingerea cererii de amânare a cauzei la solicitarea apărătorului reclamanţilor, pentru motive medicale, la ultimul termen de judecată, instanţa de apel a constatat că aceasă împrejurare nu atrage nelegalitatea hotărârii primei instanţe, câtă vreme, potrivit art. 222 C. proc. civ., amânarea în acest caz este facultativă şi nu obligatorie pentru instanţă, iar tribunalul a dat eficienţă dispoziţiilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ., amânând pronunţarea pentru depunerea de concluzii scrise de către apărătorul ales, tocmai în vederea respectării dreptului la apărare al reclamanţilor.

Înalta Curte constată că recurenţii au indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, în motivarea incidenţei acestora nu au expus argumente apte a fi subsumate motivului de casare indicat şi nici conţinutul acestora nu permite încadrarea, de către instanţă, în niciunul dintre celelalate motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi B. şi A. ce a declanşat exercitarea prezentei căi de atac a fost reprezentată de soluţia curţii de apel din perspectiva reţinerii temeiniciei soluţiei pronunţate de tribunal, în primă instanţă, şi pe cale de consecinţă, menţinea soluţiei în ceea ce priveşte lipsa calităţii acestora de succesori testamentari ai defunctei E..

În argumentarea "nemulţumirii", recurenţii-reclamanţi au redat, parţial, considerentele instanţei de apel şi situaţia de fapt care a condus instanţele de fond la pronunţarea soluţiilor, fără a critica în vreun fel raţionamentul expus de instanţa de apel.

Astfel, deşi solicită instanţei de recurs să constate că, în raport de normele legale invocate, în mod greşit s-a constatat că nu au calitatea de succesori testamentari ai defunctei E., recurenţii-reclamanţi nu invocă nicio dispoziţie legală a cărei aplicare şi interpretare greşită ar fi condus instanţa de apel la pronunţarea soluţiei contestate, ci doar se rezumă în a susţine că "documentul poate fi început de dovadă scrisă şi putea fi coroborat cu alte probe solicitate prin cererea iniţială, dar respinse de către instanţă în mod nemotivat" şi că " instanţa a respins în totalitate probatoriul criticat care se putea corobora cu începutul de dovadă scrisă constând în declaraţiile martorilor prezenţi la momentul semnării testamentului".

Or, simpla redare a considerentelor instanţelor de fond, a expunerii situaţiei de fapt sau a invocării unor norme legale, fără formularea unor critici concrete cu privire la soluţia pronunţată de curtea de apel, nu poate echivala cu o motivare a căii de atac, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. şi care să permită exercitarea controlului de legalitate.

În speţă, reclamanţii au pretins că au calitatea de succesori testamentari ai defunctei E., în temeiul unui testament olograf, astfel că, instanţele anterioare au reţinut că aceştia aveau obligaţia de a proba existenţa şi conţinutul testamentului olograf invocat.

În apel, pentru a reţine că reclamanţii nu au calitatea de succesori testamentari ai defunctei E., instanţa devolutivă a concluzionat, în urma administrării de probatorii şi a analizei acestora, că înscrisurile exhibate de reclamanţi în probarea calităţii de moştenitori testamentari nu au fost semnate de către defunctă, astfel că testamentul olograf exhibat de recurenţi este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit fără respectarea cerinţelor de formă imperativ prevăzute de art. 859 din C. civ. de la 1864.

De asemenea s-a reţinut, argumentat, că deoarece, testamentul olograf îmbracă forma scrisă, dovada acestuia se face cu înscrisul constatator al testamentului, aşadar cu înscrisul sub semnătură privată care trebuie să întrunească, cumulativ, cerinţele de solemnitate prevăzute imperativ de art. 859 din C. civ. de la 1864 şi numai în acest context s-a apreciat că soluţia primei instanţe de respingere a celorlalte probe solicitate de reclamanţi în dovedirea testamentului şi implicit a calităţii lor de succesori testamentari a fost legală.

Înalta Curte constată astfel că, deşi au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situaţiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, care nu aduc în discuţie o ipoteză de aplicare greşită în cauză sau de încălcare a art. 859 din C. civ. de la 1864 sau o reţinere eronată a sancţiunii nulităţii absolute a testamentului invocat, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurenţii-reclamanţi în cuprinsul cererii de recurs referitoare la respingerea cererii de probatorii precum şi susţinerile conform cărora, în mod greşit, instanţa a înlăturat opinia separată a expertului criminalist desemnat de reclamanţi, H. nr. 181 din 06.02.2018 pe motiv că aceasta este subiectivă şi a ţinut cont numai de lucrările experţilor independenţi numiţi din cadrul Laboratoarelor de expertize criminalistice şi de o hotărâre penală ce nu are legătură cu cauza, vizează aprecierea probelor şi situaţia de fapt a speţei, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor cu privire la calitatea reclamanţilor de succesori testamentari, în contextul în care această chestiune ar presupune o reanalizare a situaţiei de fapt, incompatibilă cu structura recursului.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului contradictorialiătţii şi a egalităţii de arme, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin art. 6, instanţa de recurs constată că simpla redare, chiar în mod amplu, în cuprinsul memoriului de recurs a unor aspecte teroretice şi jurisprudenţiale, cu privire la aceste chestiuni, nu pot suplini lipsa oricăror argumente apte să susţină, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi la argumentele care au justificat respingerea acestei critici în apel, un eventual motiv de casare, expres şi limitativ prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Privitor la susţinerea potrivit căreia recurenţilor- reclamanţi le-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, din perspectiva în care prima instanţă a respins cererea de amânare formulată în cauză, deşi aceasta era întemeiată pe împrejurarea că avocatul se afla internat în cadrul unei unităţi spitaliceşti din judeţul Cluj, dezbaterile asupra fondului derulându-se în lipsa reprezentantului acestora, Înalta Curte constată că această împrejurare a fost deja analizată de curtea de apel, în sensul în care a constatat că nu reprezintă o cauză de nelegalitate a hotărârii primei instanţe, câtă vreme tribunalul a dat eficienţă dispoziţiilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat, însă, critici cu privire la modul în care instanţa de apel a soluţionat această critică şi, de altfel, nici nu justifică, în recurs, o vătămare procesuală care să nu fi putut fi remediată în calea de atac devolutivă a apelului, cu atât mai mult cu cât, în situaţia soluţionării fondului de către prima instanţă, chiar în ipoteza nulităţii sentinţei apelate, potrivit art. 480 din C. proc. civ., regula este aceea a reţinerii cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel.

Or, instanţa de recurs este chemată a verifica legalitatea hotârârii curţii de apel, iar nu a celei pronunţate, în primă instanţă, de tribunal, aşa cum se pretinde prin prezentul demers.

Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecaţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

În ceea ce priveşte cererea pârâtului C. de obligarea a recurenţilor- reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentate de onorariul avocaţial achitat, conform înscrisurilor depusela dosarul cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În ceea ce priveşte cauza de faţă, instanţa constată că aceasta nu se caracterizează printr-o complexitate deosebită, ci dimpotrivă, iar activitatea apărătorului pârâtului s-a rezumat la redactarea întâmpinării, recursul fiind soluţionat în complet de filtru, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Prin urmare, constatând că aceste cheltuieli sunt vădit disproporţionate în raport de complexitatea cauzei şi cu activitatea desfaşurată, în mod efectiv, de avocat, Înalta Curte va obliga pe recurenţii- reclamanţi B. şi A. la plata către intimatul -pârât C. a sumei de 750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutor public judiciar în materie civilă, potrivit căruia "Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.", constată că, urmare a admiterii cererii de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru sub forma scutiri de la plata acesteia prin încheierea din data de 11 decembrie 2019, taxa judiciară de timbru datorată de către B. şi A. în vederea soluţionării recursului pendinte rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 95/A/2019 din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 95/A/2019 din data de 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii- reclamanţi B. şi A. la plata către intimatul -pârât C. a sumei de 750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2020.