Negative jurisdictional conflict resolved: expropriation claim assigned to Suceava Tribunal as exclusive forum rei sitae.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată din 27 august 2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să se convoace comisia pentru semnarea procesului-verbal privind acordul referitor la valoarea despăgubirii pentru terenul ce a fost propus spre expropiere prin H.G. nr. 175/2012 - lucrarea de utilitate publică "Centura Municipiului Rădăuţi"; să se emită hotărâri individuale de expropriere pentru imobilele proprietate privată ce intră sub incidenţa acestor lucrări; să se stabilească cuantumul despăgubirii, distinct, pentru exproprierea fiecărei suprafeţe de teren, în parte.

A precizat că a fost emisă decizia de expropriere nr. 815 din 03 iulie 2012, conform art. 2 alin. (3) şi art. 9 din Legea nr. 255/2010.

Învestită cu soluţionarea cauzei, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, prin încheierea din 13 noiembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că obiectul litigiului priveşte modalitatea de aplicare a legii de expropriere, iar, potrivit prevederilor art. 21 si art. 22 din Legea nr. 33/1994, acesta intră în sfera competentei de soluţionare a secţiilor civile ale instanţei, neînscriindu-se in prevederile art. 1 si 8 din Legea contenciosului administrativ si nici in cadrul unor alte acte normative speciale care să reclame competenta de soluţionare în favoarea secţiei de contencios administrativ si fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 904 din data de 7 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii către Tribunalul Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, analizând excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti invocată de CNAIR prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, a reţinut că obiectul acţiunii nu constă în obligaţie de a face civilă întemeiată pe dreptul comun, opusă pârâţilor cu sediul în Bucureşti, ci obligarea la demararea unei proceduri de expropriere şi îndeplinirea unor obligaţii specifice acestei proceduri reglementate de Legea nr. 33/1994, lege specială, inclusiv în privinţa stabilirii instanţei competente.

Potrivit art. 21 alin. (1) din legea specială, soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

Competenţa teritorială astfel stabilită este exclusivă, fiind reglementată de o dispoziţie din o lege specială, derogatorie aşadar de la dispoziţiile C. proc. civ.

Având în vedere situarea suprafeţelor solicitate a fi supuse procedurii de exproprierii în judeţul Suceava, competenţa de soluţionare a cererii aparţine Tribunalului Suceava.

Învestit prin declinare, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1239 din 17 decembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru regulator de competenţă.

Această instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 904/7.05.2019, a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată (relativă) a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâta CNAIR, prin DRDP Iaşi.

Faptul că Tribunalul Bucureşti a admis o excepţie relativă de necompetenţă teritorială rezultă expres din practicaua şi considerentele sentinţei pronunţată.

Tribunalul Suceava a reţinut că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., invocat şi prin întâmpinarea depusă de pârâta CNAIR, prin DRDP Iaşi, "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Prezenta cauză are ca petit expropriere, fiind incidente prevederile Legii nr. 255/2010, coroborate cu prevederile Legii nr. 33/1994.

Aceste dispoziţii legale nu conţin norme speciale cu privire la depunerea întâmpinării, astfel că sunt incidente în cauză prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează obligativitatea întâmpinării, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Rezultă deci că, în speţă, excepţia relativă a necompetenţei teritoriale trebuia invocată, obligatoriu, prin întâmpinare, în caz contrar intervenind decăderea, conform prevederilor art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Acţiunea a fost iniţial înregistrată pe rolul secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

În cadrul acestei secţii a fost efectuată în totalitate procedura de verificare şi regularizare a cererii, respectiv de comunicare a acesteia, conform prevederilor art. 200 şi următoarele din noul C. proc. civ.

Astfel, s-au emis adrese de comunicare a acţiunii şi pentru depunerea întâmpinării, către pârâţi, la 19 septembrie 2018, fiind indicată, în mod expres, sancţiunea decăderii din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată.

Aceste comunicări au fost înmânate pârâţilor la data de 25 septembrie 2018.

Conform verificărilor efectuate, termenul de depunere a întâmpinărilor a expirat la 22.10.2018, fără ca acestea să fie înaintate, intervenind deci decăderea din dreptul de a invoca excepţia de necompetenţă admisă ulterior.

Această excepţie a fost invocată abia la data de 5.04.2019.

Deci, excepţia relativă de necompetenţă admisă a fost invocată după circa 6 luni de la expirarea termenului legal, intervenind decăderea.

Totodată, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi nu a acţionat în nume propriu, nefiind parte, ci ca reprezentant al pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ce trebuia să depună întâmpinare până la data de 22.10.2018.

Comunicarea acţiunii din data de 25 septembrie 2018 şi-a atins scopul de încunoştiinţare, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere primind personal acţiunea, prin funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, conţinutul adresei de comunicare respectând prevederile art. 201 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Normele ce reglementează comunicarea actelor de procedură intră sub incidenţa unei nulităţi relative, fiind vizat un interes privat. Astfel, o eventuală neregularitate de comunicare a acţiunii trebuia invocată cel mai târziu, la primul termen de judecată, conform art. 178 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., iar pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu a procedat astfel, intervenind decăderea.

Pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, deşi a primit personal comunicarea acţiunii şi menţiunea pentru depunerea întâmpinării în termen de 25 zile, a depus întâmpinarea după circa 6 luni. Conform prevederilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. De asemenea, conform prevederilor art. 12 din noul C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010 dispoziţiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

Aşadar, din analiza textului legal menţionat, rezultă cu evidenţă că tribunalul este instanţa de drept comun în privinţa cererilor formulate în condiţiile şi pe temeiul Legii 33/1994, care reprezintă legea specială în materia exproprierii.

În acest sens sunt şi prevederile art. 95 alin. (4) din C. proc. civ. care conferă tribunalului competenţa după materie în primă instanţă în procesele şi cererile formulate în materie de expropriere.

Aceste norme de competenţă se referă la o competenţă teritorială exclusivă conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. excepţia necompetenţei de ordine publică trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

După determinarea naturii juridice a litigiului în procedura de regularizare, la primul termen de judecată acordat de Tribunalul Bucureşti în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., 7 mai 2019, s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a primei instanţe învestite, excepţie de ordine publică invocată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Bucureşti - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, prin întâmpinare.

Astfel, contrar celor reţinute de Tribunalul Suceava, cu privire la verificările pe care trebuia să le efectueze Tribunalul Bucureşti, secţia civilă cu privire la termenul până la care pârâta putea depune întâmpinare, la prima instanţă învestită-Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi relevanţa respectării acestui termen în ceea ce priveşte invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârâtă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează situaţia necompetenţei de ordine privată, în speţă, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine publică, putând fi invocată şi din oficiu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu un conflict negativ de competenţă care s-a ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia civilă şi Tribunalul Suceava.

În acest context, cum în speţă, prima instanţă învestită,Tribunalul Bucureşti, secţia civilă a verificat la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate dacă este competent teritorial să judece cauza şi cum cererea dedusă judecăţii se referă la obligaţiile instituite în sarcina expropriatorului privind valoarea despăgubirii pentru terenul ce a fost propus spre expropiere prin H.G. nr. 175/2012 - lucrarea de utilitate publică "Centura Municipiului Rădăuţi", judeţul Suceava, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2020.