Subrogated creditor's recovery against co-debitor limited by passive solidarity and interruption of statute of limitations.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 31 iulie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B., C. şi D., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la restituirea sumei de 201.344,76 RON, reprezentând suma achitată de reclamantă în urma procedurii de executare silită derulată în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ E., cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1108 pct. 3 C. civ. de la 1864.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 662 din 12 aprilie 2018, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii D. şi C. prin întâmpinări. A admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D.. I-a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 201.377,76 RON, cu titlu de sumă suportată de reclamantă, în calitate de garant ipotecar, în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ E.. I-a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 6132 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 1654 din 1 noiembrie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 662/2018, formulată de reclamantă. A dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că în considerentele şi dispozitivul respectivei sentinţe se va menţiona obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 201.344,76 RON, cu titlu de sumă suportată de reclamantă în calitate de garant ipotecar în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ E., în loc de obligarea pârâţilor la plata sumei de 201.377,76 RON. A respins cererea de îndreptare eroare materială strecurată în cuprinsul sentinţei în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată. A admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 662/2018 formulată de reclamantă. A dispus obligarea pârâţilor să plătească reclamantei dobânda legală la suma de 201.344,76 RON, calculată de la data înregistrării cererii de chemare în judecată (31 iulie 2017) până la data plăţii efective.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 270 din 22 mai 2019, a respins apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 662/2018 pronunţată de tribunal. A obligat-o pe apelantă la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A..

Prin decizia nr. 271 din 22 mai 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 1654/2018 pronunţată de tribunal. I-a obligat pe apelanţi la plata în favoarea intimatei A. a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 270 din 22 mai 2019 a declarat recurs pârâta C..

Recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A considerat că în ceea ce o priveşte, întrucât nu s-au efectuat acte de executare silită, sunt îndeplinite condiţiile invocării prescripţiei dreptului de a mai formula cereri împotriva sa.

A criticat motivarea instanţei, realizată, în opinia recurentei, cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, arătând că, deşi există facultatea pentru creditor de a se îndrepta împotriva oricărui debitor ce răspunde solidar în temeiul art. 1042 C. civ., indicat de curtea de apel, recurenta nu a invocat imposibilitatea urmăririi separate a debitorilor ci a susţinut că acest aspect se poate realiza cu respectarea normelor în vigoare. Or, în cazul recurentei, nu s-a efectuat cerere de urmărire silită de către creditor, nu a fost notificată privind scadenţa anticipată a creditului sau în legătură cu punerea acestuia în executare, menţionând că până la formularea acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar nu a cunoscut aspecte referitoare la derularea contractului.

A învederat astfel că raţionamentul instanţei de apel este corect doar în ceea ce îi priveşte pe debitorii D. şi B., iar nu şi în privinţa sa.

A apreciat că instanţa a realizat o greşită interpretare a legii şi o greşită încadrare legală a situaţiei deduse judecăţii, considerând că instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1596 şi art. 1597 C. civ., ci a reţinut doar aspecte de solidaritate, fără a avea în vedere textele invocate prin cererea de apel şi întâmpinare şi fără a avea în vedere situaţia de fapt.

În concret, a arătat că subrogaţia, indiferent că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 1108 din vechiul C. civ., fie că se întemeiază pe dispoziţiile art. 1596 din noul C. civ., reţinut de către instanţă, presupune că noul creditor are împotriva debitorilor, drepturile pe care le avea creditorul în drepturile căruia s-a subrogat, însă nu poate dobândi acele drepturi pe care creditorul iniţial nu le avea. Or, reclamanta s-a subrogat şi a dobândit doar acele drepturi care mai existau şi pe care creditorul iniţial le mai avea împotriva debitorilor săi.

De asemenea, a arătat că în raport de actele existente la dosar şi a copiilor dosarelor de executare depuse, precum şi aspectelor indicate de reclamantă, a rezultat că aceasta a preluat drepturile creditorului din dosarul menţionat faţă de persoanele împotriva cărora s-a cerut, obţinut şi realizat executarea silită.

Având în vedere că în ceea ce o priveşte pe recurentă, creditorul iniţial nu a realizat niciun act de executare silită, în opinia sa, a pierdut drepturile pe care le avea, prin împlinirea termenului de prescripţie. Întrucât recurenta nu a primit niciun document privind contractul de credit, nu a cunoscut stadiul creditului, dacă a fost achitat sau nu şi nu a putut opune creditorului vreo excepţie sau altfel de apărare, instanţa de apel a realizat o greşită interpretare a legii.

A susţinut astfel că instanţele nu au luat în considerare că nerealizându-se niciun act de executare în ceea ce o priveşte, dreptul creditorului s-a prescris, iar obligaţia a devenit imperfectă, creditorul ulterior neputând prelua decât un astfel de drept.

A considerat că, în temeiul art. 1597 alin. (2) teza finală C. civ., are dreptul de a invoca împotriva reclamantei apărările pe care le putea invoca faţă de creditorul iniţial.

Mai mult, a învederat că la 6 decembrie 2013, ulterior formulării cererii de executare silită, contractul iniţial a fost modificat prin actul adiţional nr. x, act pe care recurenta nu l-a semnat.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă A., s-a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, dacă se va aprecia incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta - reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 februarie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat împotriva deciziei nr. 270 din 22 mai 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 11 martie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta a criticat, în esenţă, decizia pronunţată în apel pentru greşita aplicare a principiului solidarităţii pasive a debitorilor, în condiţiile în care în privinţa sa nu a fost efectuat niciun act de executare.

Asemenea susţineri sunt însă nefondate.

Prin criticile formulate, recurenta, prevalându-se de dispoziţiile art. 1596 şi art. 1597 din noul C. civ., a susţinut că intimata - reclamantă are împotriva sa doar acele drepturi pe care le avea creditorul în drepturile căruia s-a subrogat şi având în vedere că împotriva sa nu a fost iniţiată nicio executare silită, creditorul iniţial a pierdut drepturile pe care le avea, prin împlinirea termenului de prescripţie.

În speţă, prin contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 27 februarie 2009, intimata - reclamantă A. s-a obligat să garanteze cu imobilul proprietate personală contractul având ca obiect creditul acordat de F. debitoarei B. şi codebitoarei C.. Ulterior, au fost încheiate trei acte adiţionale la contractul de credit, prin care s-au acordat unele facilităţi de restituire a creditului şi a fost cooptat, în calitate de debitor, şi intimatul - pârât D..

Întrucât împrumutaţii nu şi-au executat obligaţia din contractul de credit, creditoarea F. a solicitat şi obţinut încuviinţarea executării silite a contractului de garanţie imobiliară semnat de intimata - reclamantă.

Se observă că intimata - reclamantă, în vederea păstrării imobilului care a făcut obiectul contractului de garanţie imobiliară, s-a subrogat în drepturile creditorului iniţial, prin plata efectuată în contul debitului datorat de intimaţii - pârâţi G. şi recurentă.

În raport de dispoziţiile C. civ., subrogaţia constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligaţional cu altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit.

Prin urmare, subrogaţia intervine în situaţia în care o persoană îl plăteşte pe titularul creanţei însoţită de o garanţie asupra bunului respectiv. Persoana care plăteşte datoria altuia, fără intenţia de a-l gratifica, se subrogă în drepturile creditorului plătit devenind titular al creanţei respective.

În ceea ce priveşte dreptul la acţiune al intimatei - reclamante faţă de recurentă şi intimaţii - pârâţi, acesta s-a născut de la data la care a operat subrogaţia, respectiv din momentul plăţii pe care a făcut-o în folosul creditorului iniţial, de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în restituirea sumelor plătite în cadrul procedurii de executare silită pentru creditul contractat de pârâţi.

De asemenea, după cum au reţinut şi primele instanţe, art. 1045 din C. civ. de la 1864 stipulează în sensul că acţiunea intentată împotriva unuia dintre debitorii solidari face să se întrerupă prescripţia împotriva tuturor.

Nu pot fi astfel primite criticile recurentei potrivit cărora ar fi intervenit prescripţia dreptului reclamantei, întrucât actele de executare nu au privit-o, atâta timp cât prin contractul de garanţie imobiliară s-a instituit o obligaţie solidară a debitorilor.

Referitor la acest aspect, se constată că prin contractul de credit nr. x din 27 februarie 2009 (art. 7.1 lit. f) s-a prevăzut că împrumutaţii sunt solidari răspunzători faţă de bancă pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată, banca putându-se îndrepta împotriva oricăruia dintre împrumutaţi pentru întreaga sumă de plată.

Ca atare, în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel că în cauză este aplicabil principiul solidarităţii pasive a debitorilor, ale cărui efecte s-au produs la data semnării contractului de garanţie imobiliară pentru acordarea creditului, neavând relevanţă efectuarea unor acte de executare silită numai împotriva unora din debitori.

Conform art. 1039 C. civ., "obligaţia este solidară din partea debitorilor când toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate".

Efectul principal al solidarităţii pasive constă în obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime, fiecare dintre aceştia putând fi urmărit de creditor pentru întreaga sumă.

Totodată, urmărirea unuia dintre codebitori nu împiedică urmărirea şi a celorlalţi, potrivit art. 1043 C. civ. "acţiunea intentată contra unuia dintre debitori nu opreşte pe creditor de a exercita asemenea acţiune şi în contra celorlalţi debitori".

În ceea ce priveşte efectul secundar al solidarităţii pasive, acesta derivă din dispoziţiile art. 1056 C. civ., care stipulează în sensul că un codebitor solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care au drept scop să stingă sau să micşoreze obligaţia, acelaşi principiu aplicându-se şi actelor care tind la păstrarea, conservarea obligaţiei solidare.

Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile recurentei potrivit cărora că raţionamentul instanţei de apel este corect doar în ceea ce îi priveşte pe debitorii G., în privinţa sa realizându-se o greşită interpretare a legii şi o greşită încadrare legală a situaţiei deduse judecăţii, Înalta Curte constatând că în cauză, regimul juridic al obligaţiilor solidare a fost pe deplin respectat, instanţele anterioare aplicând şi interpretând corect dispoziţiile legale incidente.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând solicitarea intimatei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurentă la plata sumei de 4733 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 270 din 22 mai 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe recurentă la 4733 RON cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2020.