Unjust enrichment claim against municipal entity; nullity of cassation appeal for failure to articulate legal grounds against the appellate decision

Şedinţa publică din data de 24 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 2 februarie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi Sectorul 5 Bucureşti, obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 236.771 RON, sumă cu care s-a diminuat patrimoniul reclamantei şi, corelativ, s-a majorat patrimoniul pârâtei Primăria Sector 5 Bucureşti, în urma plăţilor făcute de reclamantă, în calitate de terţ poprit în dosarul de executare nr. 680/2016, instrumentat de BEJ B..

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1414 din data de 15 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâta Primăria Sector 5 Bucureşti să restituie reclamantei suma de 236.771 RON achitată de reclamantă în executarea popririi instituite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2016 al BEJ B., a respins acţiunea îndreptată împotriva pârâtei Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Sector 5 Bucureşti, ca neîntemeiată, şi a obligat pe pârâta Primăria Sector 5 Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.840,44 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 588A din data 12 aprilie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti împotriva sentinţei tribunalului.

3. Cererea de recurs

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti a declarat recurs, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În susţinerea motivului de recurs indicat, recurenta pârâtă, reiterând integral criticile din apel, a arătat următoarele:

- acţiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât îmbogăţirea fără justă cauză este reglementată în art. 1345-1348 C. civ. şi constă în faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt se naşte obligaţia celui care îşi măreşte patrimoniul de a restitui, în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul, şi dreptul acestuia din urmă de a intenta o acţiune în justiţie prin care solicită restituirea.

- pentru ca îmbogăţirea fără justă cauză să dea naştere raportului juridic de obligaţii şi acţiunea în restituire să fie admisă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să existe o micşorare a patrimoniului unei persoane; să existe o mărire a patrimoniului altei persoane; să existe o legătură între diminuarea unui patrimoniu şi sporirea celuilalt, în sensul că ambele sunt efectul unei cauze unice;

- în temeiul prevederilor legale mai sus menţionate, pentru admisibilitatea unei astfel de acţiuni este obligatorie existenţa următoarelor condiţii juridice:

a) absenţa unei cauze legitime sau juste pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu. Noţiunea de cauză legitimă are în vedere inexistenta unui temei care să justifice mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt. Astfel, îmbogăţirea fără justă cauză nu-şi găseşte aplicarea în următoarele ipoteze: mărirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt au ca temei un contract; mărirea patrimoniului şi diminuarea celuilalt au ca temei o dispoziţie legală.

Cu alte cuvinte, dacă nu există niciunul dintre aceste temeiuri (act juridic, normă legală, hotărâre judecătorească) şi s-a creat un dezechilibru patrimonial, se recunoaşte celui care şi-a micşorat patrimoniul un drept la acţiune împotriva celui care şi 1-a mărit.

b) absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.

Acţiunea de restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, în sensul că poate fi exercitată numai în măsura în care nu există nicio altă acţiune în justiţie pentru valorificarea dreptului. Această condiţie juridică a introducerii acţiunii este expres reglementată în art. 1348 C. civ. potrivit căruia "cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat." Astfel, acţiunea în restituire nu poate fi admisă dacă titularul putea intenta o acţiune în revendicare.

- în opinia recurentei, reclamanta nu face dovada îndeplinirii a condiţiilor cumulative mai sus menţionate. Astfel, la data efectuării plăţii în dosarul de executare al executorului judecătoresc, aceasta datora bugetului local al Sectorului 5 o sumă mai mare decât cea consemnată la dispoziţia executorului (719.068,89 RON), sumă ce reprezenta taxe şi impozite.

În aceste condiţii, există o cauză legitimă, justă pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu, această cauză având un temei legal - dispoziţiile din C. proc. civ. aplicabile terţului poprit.

- reclamanta nu a făcut dovada achitării sumei pretinse de două ori, aceasta chiar menţionând faptul că suma pretinsă la restituire este inclusă în suma datorată bugetului local cu titlu de taxe, impozite şi majorări pentru întârziere;

- nu s-a făcut dovada achitării în întregime a debitului conform actelor de executare ale DITL sector 5, o parte din acesta fiind achitat către BEJ;

- în situaţia admiterii cererii ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta datorează, în continuare, bugetului local suma pretinsă la restituire.

4. Procedura derulată în recurs

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu, însă, în opinia raportorului, criticile formulate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1- 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Părţile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 24 martie 2020, fără citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestei norme.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să se raporteze la argumentele instanţei de apel invocate pentru soluţionarea cauzei în cuprinsul hotărârii recurate sau să vizeze procedura judiciară derulată în faţa instanţei anterioare, întrucât, în caz contrar, nu poate fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, recurenta-pârâtă a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată, iar modul concret de redactare a cererii de recurs nu îngăduie instanţei de recurs exercitarea controlului de legalitate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi de procedura derulată în faţa acesteia.

Recurenta din cauza de faţă nu a prezentat asemenea critici, ci doar a reluat aceleaşi invocate şi în faţa instanţei de apel privind neîndeplinirea condiţiilor pentru admiterea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, susţineri ce nu pot antrena cenzurarea legalităţii soluţiei pronunţate în apel, întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate apte de a fi analizate în această etapă procesuală, având în vedere că recurenta ignoră în totalitate argumentele curţii de apel pentru înlăturarea criticilor sale din calea devolutivă de atac.

Dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze criticarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa a cărei hotarâre se recurează, întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, care presupune analiza legalităţii hotărârii instanţei anterioare, pe temeiul unuia sau a mai multor motive de casare dintre cele reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea lor pe temeiul tezei de casare indicate de recurrent sau încadrate de către instanţă, pentru situaţia în care criticile dezvoltate sunt apte a susţine un alt caz de casare decât cel invocat de recurrent.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se reiau motivele de apel, fără a se critica, din perspectiva oricăruia dintre motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanţa anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecăţii în calea de atac (pentru ipoteza omisiunii de analizare a unora dintre acestea).

O astfel de sancţiune intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei pârâte nu vizează decizia atacată şi nici procedura din faţa instanţei de apel.

În consecinţă, cum aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate, iar în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Primăria Sectorului 5 Bucureşti împotriva deciziei nr. 588A din 12 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2020.