Property restitution challenge perempted after six-month lapse from suspension, with subsequent reinstatement requests deemed abusive and appeal dismissed as unfounded

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de moştenitor legal al defuncţilor C. şi D., au contestat actele administrative emise de Primăria Municipiului Vaslui în calitate de reprezentanţi ai U.A.T. Vaslui, respectiv, acţiunea pentru constatarea nevalabilităţii condiţiilor de emitere a acestor acte administrative contestate, iar, pe cale de consecinţă, solicită declararea nulităţii absolute a acestor acte administrative ce nu pot produce efecte juridice şi nici nu le pot fi opozabile.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1.694 din 8 decembrie 2015, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B. şi a respins cererea formulată de acesta ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria municipiului Vaslui, invocată din oficiu şi a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu aceasta, ca fiind promovată faţă de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă; a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor UAT Vaslui şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Vaslui, Guvernul României, Comisia Locală de Fond Funciar a mun. Vaslui, Comisia Judeţeană de Fond a municipiului Vaslui, UAT Vaslui şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor ca fiind promovată faţă de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, cu privire la primul capăt de cerere, având ca obiect anulare dispoziţii; a respins capătul de cerere având ca obiect anulare dispoziţii, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind promovat faţă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a admis capătul de cerere având ca obiect anulare dispoziţii formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Vaslui şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a anulat dispoziţiile nr. x din 23.05.2005, nr. x din 05.12.2005 şi nr. x din 19.09.2014 emise de Primarul municipiului Vaslui; a respins capătul de cerere având ca obiect despăgubiri civile, daune interese şi dobânzi aferente, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiat; a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), precum şi reclamanţii A. şi B.

Având în vedere susţinerile ample, echivoce şi parţial contradictorii făcute de apelanţii reclamanţi prin cererea de apel, prin întâmpinarea şi prin precizările depuse la dosar, li s-a pus în vedere să facă precizări succinte şi clare referitoare la solicitările adresate instanţei de control judiciar.

Întrucât aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia dispusă de instanţă, prin încheierea de şedinţă din 2.06.2016, curtea de apel a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin încheierea de şedinţă din 12.05.2016.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanţii A. şi B., ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 546 din 23.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 12.04.2018, instanţa de apel a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, precum şi cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, formulată de apelanta A., fixând termen de judecată la 17.05.2018, pentru discutarea excepţiei perimării cererilor de apel, invocată din oficiu.

Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 390 din 17.05.2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a constatat perimate cererile de apel formulate de reclamanţii A. şi B. şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei civile nr. 1.694/2015 din 8.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă.

Împotriva acestei ultime decizii au promovat recurs reclamanţii A. şi B.

Motivele de recurs

Recurenţii susţin că au formulat "recurs", iar nu apel, la data de 01.02.2018, depunând prin serviciul poştal cererea de recurs şi solicitând instanţei şi repunerea pe rol a cauzei, iar instanţa, în mod nelegal, a scos cauza de pe rol.

În lipsa unui răspuns al instanţei, recurenţii susţin că, la 15.03.2018, au depus la grefa Curţii de Apel Iaşi aceleaşi documente, respectiv cererea de recurs, solicitarea de repunere pe rol şi cererea de ajutor public judiciar, însoţite de toate documentele necesare ce existau la dosar încă din anul 2016, însă toate acestea au rămas nesoluţionate.

Hotărârea atacată de recurenţi era susceptibilă de "recurs" şi nu de apel, ceea ce duce la concluzia că, în speţă, calea de atac trebuia judecată la Înalta Curte de Casaţie de un "complet de recurs" şi nu de către un "complet de judecată de apel" de la Curtea de Apel Iaşi, aşa cum s-a dispus, de altfel, prin încheierea din 14 septembrie 2017.

În consecinţă, recurenţii critică faptul că "recursul" a fost soluţionat ca apel de către o instanţă necompetentă şi de un complet de judecată nelegal constituit.

Mai susţin recurenţii că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată în camera de consiliu, în lipsa părţilor, cu toate că reclamanta A. s-a prezentat în faţa curţii de apel în 17.05.2018, însă nu a fost lăsată să-şi spună punctul de vedere, cu motivarea că instanţa a reţinut dosarul în pronunţare în camera de consiliu, în prezenţa unui avocat desemnat din oficiu.

Recurenţii îşi exprimă nemulţumirea şi faţă de serviciile de reprezentare şi asistenţă judiciară, din oficiu, de care au beneficiat, în sensul că nu au avut parte de un apărător care să-i reprezinte cu profesionalism, acesta nu a studiat dosarul cauzei şi nici nu a luat legătura cu părţile pentru a cunoaşte datele speţei.

Recurenţii susţin că hotărârea atacată este nelegală având în vedere că nu au manifestat o atitudine de pasivitate în soluţionarea cauzei, nefiind depăşit termenul de 6 luni în efectuarea demersurilor procedurale, întrucât au luat cunoştinţă de încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2017 (de respingere a cererii de repunere pe rol) după data de 25 septembrie 2017, ori chiar de la acest moment, până la 14 martie 2018, nu se împlinise termenul de 6 luni pentru perimarea cauzei.

Pentru toate motivele expuse, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi repunerea pricinii pe rol în vederea reluării dezbaterilor şi judecarea dosarului.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 iunie 2018.

Prin rezoluţia din 27 iunie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea cererii de recurs, iar după îndeplinirea formalităţilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La 26 iulie 2018, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimatul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nerespectarea cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. referitoare la timbraj şi la indicarea şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinări.

La 19 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat punct de vedere.

Prin încheierea din 13 iunie 2019, completul de filtru a respins cererea formulată de recurenţi privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice prin avocat, iar prin încheierea din 3 octombrie 2019, s-a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare formulată împotriva acestei hotărâri.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză şi a fixat termen pentru soluţionarea pe fond a acestuia la 16 ianuarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, se reţine că, având în vedere că instanţa de recurs exercită controlul judiciar numai cu privire la soluţia şi argumentele instanţei de apel reţinute în justificarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte constată că numai susţinerile privind perimarea apelurilor vor fi analizate de prezenta instanţă, întrucât în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Prin decizia recurată s-au constatat perimate cererile de apel formulate de reclamanţii A. şi B. şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei civile nr. 1.694/2015 din 8 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 417 şi 418 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecăţii, în faza procesuală a apelului, având în vedere susţinerile ample, echivoce şi parţial contradictorii făcute de apelanţii reclamanţi prin cererea de apel, prin întâmpinarea şi prin precizările depuse la dosar, instanţa le-a pus în vedere să facă precizări succinte şi clare referitoare la solicitările adresate instanţei de control judiciar.

Întrucât aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia dispusă de instanţă, prin încheierea de şedinţă din 2 iunie 2016, curtea de apel a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin încheierea de şedinţă din 12 mai 2016.

Criticile din recurs care vizează soluţia de respingere a cererii de repunere pe rol, cu consecinţa constatării perimării apelurilor, sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Raportat la acest text de lege, rezultă că, pentru ca un act de procedură să aibă drept efect întreruperea perimării, este necesar ca prin săvârşirea lui să se urmărească continuarea judecăţii.

Prin urmare, pentru a întrerupe cursul perimării, cererea de redeschidere a procesului, formulată după suspendare de partea interesată, trebuie să urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

În speţă, după suspendarea dispusă de instanţa de apel la 2 iunie 2016, în baza dispoziţiilor art. 242 pct. 1 C. proc. civ., pentru ca apelanţii reclamanţi să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite de în sarcina lor, aceştia au formulat cerere de repunere pe rol, înregistrată la dosar la 7 august 2017, cererea ce a fost respinsă prin încheierea din 14 septembrie 2017, faţă de împrejurarea că reclamanţii nu au îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina lor.

Contrar susţinerilor recurenţilor, soluţia instanţei de apel de respingere a cererii de repunere pe rol nu contravine dispoziţiilor legale, raportat la conduita lor procesuală în faza apelului, care au solicitat repunerea pe rol a cauzei, în condiţiile în care nu şi-au îndeplinit obligaţiile dispuse de instanţă, cererea de repunere pe rol nefiind formulată cu intenţia de reluare a judecăţii apelului, întrucât aceştia nu au depus la dosar precizările în raport de care s-a dispus suspendarea.

Potrivit art. 12 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale celeilalte părţi.

Pe cale de consecinţă, nu se poate imputa instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor legale incidente, întrucât respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol este urmarea constatării exercitării abuzive a dreptului de a cere repunerea cauzei pe rol, în condiţiile în care dreptul conferit de lege nu a fost exercitat în scopul pentru care a fost recunoscut, şi anume pentru a continua judecata, ci doar, eventual, pentru a obţine o întrerupere a termenului de perimare.

Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor, în sensul că aceştia au luat cunoştinţă de încheierea prin care li s-a respins cererea de repunere pe rol abia la 25 septembrie 2017, iar de la acest moment, până la 14 martie 2018, nu se împlinise termenul de 6 luni pentru perimarea cauzei.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat, termenul de perimare a început să curgă la data suspendării cauzei - 2 iunie 2016, iar cererea de repunere pe rol, formulată la 7 august 2017, nu a avut ca efect întreruperea termenului de perimare, întrucât nu a fost formulată cu intenţia reală de continuare a judecăţii, astfel că, soluţia de perimare a apelurilor dispusă prin hotărârea recurată apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

În ce priveşte susţinerea recurenţilor potrivit căreia, compunerea completului care a soluţionat cauza a fost constituit greşit, întrucât calea de atac exercitată a fost "recurs", iar nu "apel", Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001, în art. 26 alin. (3) teza a II a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel " .

În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, potrivit cărora " Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară."

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa a aplicat corect dispoziţiile legale menţionate, calea de atac exercitată de reclamanţi fiind corect calificată ca fiind "apel", iar nu "recurs", aşa cum în mod eronat susţin recurenţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 390 din 17 mai 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - ED