Territorial jurisdiction in consumer damage claims: exclusive venue at plaintiff's domicile vs. alternative venue at defendant's seat

Şedinţa publică din data de 24 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 31.07.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., solicitând instanţei, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata unei compensaţii în valoare totală de 600 euro, în baza art. 7 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, petenta a învederat, în esenţă, că a achiziţionat un bilet de avion pentru data de 19.07.2018 la zborul RO/WGDYG2 (1A)/RO 251, pe ruta Bucureşti - Larnaca, zbor operat de către pârâtă, ora decolării fiind 10:20, iar cea a aterizării, 12:35.

La data de 19.07.2018, petenta s-a prezentat la aeroport la ghişeul de check-in, cu toate actele necesare, însă îmbarcarea nu s-a realizat la timp. Când s-a prezentat să lase bagajul la cală, a aflat cu stupoare că nu există aeronavă pentru zborul pe care urma să îl efectueze la Larnaca din Aeroportul Otopeni şi că va trebui să stea cel puţin 3 ore în aeroport până se va efectua îmbarcarea.

De la ora 10:20, la care aeronava trebuia să decoleze, petenta a stat în aeroport până la ora 16:00, când s-a deschis poarta de îmbarcare. Astfel, aeronava a decolat cu o întârziere mai mare de 5 ore şi 30 de minute, ceea ce a condus la pierderea unei zile din scurtul concediu de odihnă pe care îl avea şi pentru care achitase serviciile oferite la destinaţie şi de care nu a putut beneficia. Întârzierea fiind foarte mare, mijlocul de transport care asigura transferul de la aeroport la hotel a plecat, transfer pentru care achitase deja un avans de 30 de euro. Reclamanta a învederat că în această situaţie a fost nevoită să ajungă la hotel cu ajutorul unui taxi, pentru care a trebuit să achite contravaloarea unei curse pentru o distanţă de 50 km.

De asemenea, petenta a mai susţinut că a formulat iniţial o sesizare către pârâtă, prin care i-a solicitat plata de despăgubiri pentru situaţia nefavorabilă pricinuită de întârzierea zborului, dar pârâta nu a răspuns.

Pârâta a depus întâmpinare la data de 03.10.2019, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la 04.11.2019, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtei la plata unei compensaţii în valoare de 250 de euro, în baza art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 7869 din 03.12.2019, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că din punct de vedere al competenţei teritoriale, conform art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială în cazul cererilor de valoare redusă se stabileşte potrivit dreptului comun, în vreme ce articolul 107 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

La rândul său, articolul 121 teza I din C. proc. civ. prevede că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, caz în care competenţa instanţei este una exclusivă, raţiunea normei fiind aceea de a se proteja anumite categorii de persoane, în cazul convenţiilor încheiate fără negociere, respectiv al contractelor de adeziune.

Judecătoria Buftea a mai apreciat că art. 121 din C. proc. civ. constituie o normă derogatorie de la prevederile art. 107 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi, pe de altă parte, instituie o competenţă teritorială exclusivă, aspect care rezultă din caracterul imperativ al normei, dar şi din topografia textului în ansamblul normelor de competenţă.

Cum într-o atare situaţie necompetenţa este de ordine publică, aceasta trebuie invocată de către părţi sau de către judecător la primul termen la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 130 alin. (2) raportate la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În concluzie, s-a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 121 teza I C. proc. civ., potrivit cărora competenţa de soluţionare a cauzei revenine instanţei de la domiciliul reclamantei care, la momentul sesizării instanţei, avea domiciliul în jud. Olt, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Slatina.

Judecătoria Slatina, prin sentinţa civilă nr. 449 din 31 ianuarie 2020, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor normative care reglementează competenţa teritorială a instanţelor în materia protecţiei consumatorului, sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ. care constituie regula generală.

Art. 113 C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială alternativă, prevede că în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 8. instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Prin urmare, s-a reţinut că legiuitoriul a stabilit o competenţă teritorială alternativă în cazul cererilor având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, consumatorul putând introduce cererea atât la instanţa în cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul, cât şi la instanţa de la domiciliul său.

În acest caz, introducerea cererii de chemare în judecată exprimă opţiunea reclamantului pentru una dintre instanţele deopotrivă competente (art. 116 C. proc. civ.), iar după această alegere, instanţa fiind legal învestită, reclamantul nu poate reveni asupra ei şi nici pârâtul nu poate cere declinarea competenţei.

De asemenea, s-a instanţa a apreciat că art. 121 C. proc. civ., care stabileşte un caz de competenţă exclusivă (în baza căruia s-a procedat la declinare) nu este aplicabil în speţă, întrucât această normă vizează cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator, or, în cauză cererea este formulată de un consumator împotriva unui profesionist, astfel încât textele incidente sunt cele de la art. 107 şi art. 113 pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că reclamanta şi-a schimbat domiciliul la scurt timp după introducerea cererii, în Bucureşti şi, prin urmare, se justifică alegerea Judecătoriei Buftea de către reclamantă, având în vedere că această instanţă este mai aproape de domiciliul său, permiţându-i un acces facil la instanţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Pe de altă parte, art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin care se instituie o competenţă teritorială alternativă prevede că în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "pct. 8. instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor."

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea reclamantei A. de obligarea a pârâtei Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. la plata unei compensaţii pentru întîrzierea cu mai mult de 5 ore şi 30 minute a zborului Bucureşti-Larnaca, operat de catre pârâtă, la data de 19.07.2018.

Aşadar, în raport de obiectul cauzei, se constată că litigiul de faţă vizează repararea unei pagube produse consumatorului (nefiind vorba despre o acţiune promovată de un profesionist împotriva unui consumator), iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, în aplicarea normelor anterior invocate, rezultă că reclamanta-consumator poate sesiza fie instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta, fie instanţa de la domiciliul său.

Este de reţinut că pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, opţiune consacrată de art. 116 C. proc. civ., iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanta necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială, având în vedere caracterul relativ al competenţei, în acest caz.

Cum, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., reclamanta a înţeles să introducă acţiunea la instanţa de la sediul pârâtei, care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea, faţă de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., acestei instanţe îi revine competenţa să soluţioneze pricina.

Totodată, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetentei teritoriale de ordine privată de către Judecătoria Buftea, a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ. care prevăd că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în fata primei instanţe.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 107 şi 116 din acelaşi cod, Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2020.