Acquired competence of initial court when territorial incompetence exception raised ex officio beyond statutory time limit

Şedinţa publică din data de 24 martie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 16.11.2018, reclamanţii A., B. şi C. (decedată), prin împuternicit D., în contradictoriu cu pârâţii Primăria oraşului Slănic Moldova şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat restituirea imobilului din strada x nr. 29, proprietatea E. si F. (în prezent, decedaţi), format din vilă 3 corpuri, atenanse, cu 34 camere mobilate, instalaţie electrica, instalaţie de apă în curte şi o suprafaţa de 1.200 mp teren, din care li s-au restituit 420 mp, în temeiul art. 36 alin. (5) şi alin. (6) din Legea 18/1991 privind fondul funciar, conform Ordinului Prefectului judeţului Bacău nr. 33/16.02.1999.

La data de 16 octombrie 2018, reclamantele A. şi G., prin mandatar D., au depus cerere, prin care au făcut următoarele precizări:

Referitor la obiectul acţiunii, au aratat că plângerea formulată priveşte atât Dispoziţia nr. 108/10.05.2012, emisă de Primăria Slănic Moldova, cât şi Decizia de validare parţială nr. 16754 din 24.08.2017, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, deoarece consideră ca în mod greşit cele două entităţi nu au admis cererea de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru contravaloarea construcţiei, având în vedere că din documentele depuse la dosar, rezultă că această construcţie (vila C.) era edificată pe terenul retrocedat parţial, la momentul exproprierii.

Totodată, au precizat şi că nu există niciun document la dosar din care să rezulte faptul că au fost achitate despăgubiri proprietarilor pentru exproprierea construcţiei.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, au arătat că în mod greşit s-a considerat că li se cuvine doar cota de 1/5, deoarece, în realitate, A., are dreptul la o cotă de 1/5, în calitate de moştenitor al numiţilor E. şi H., conform certificatului de moştenitor nr. x din 23.03.2004, emis de Birou Individual Notarial I., iar B. are dreptul la o cotă de 1/5, în calitate de succesor testamentar şi unic moştenitor, conform certificatului de moştenitor nr. x din 05.12.2011, eliberat de Birou Individual Notarial J.,

Prin sentinţa nr. 341 din 22.02.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civila a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu la termenul de judecată din 22.02.2019, şi a declinat competenţa de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziţiei nr. 108/10.05.2012 emisă de Primăria Slănic Moldova, în favoarea Tribunalului Bacău; a dispus disjungerea şi soluţionarea separată în cadrul unui dosar distinct a capătului de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 16754/24.08.2017, emisă de CNCI în dosarul nr. x C. civ., iar în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării capătului de cerere disjuns, până la solutionarea definitivă a capătului de cerere declinat.

În motivarea soluţiei de declinare a competenţei de soluţionarea a capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziţiei nr. 108/10.05.2012, emisă de Primăria Slănic Moldova, în favoarea Tribunalului Bacău, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 97 din 2 martie 2020, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că Tribunalul Bucureşti a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale teritoriale cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., deşi la primul termen de judecată procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită.

În acest sens, instanţa a reţinut că prin încheierea din 20.12.2017, Tribunalul Bucureşti a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamante, reţinând că acestea nu s-au conformat obligaţiilor legale, în sensul că nu au precizat obiectul cererii de chemare în judecată şi nici temeiul de drept aferent, nu au depus 3 exemplare, certificate conform cu originalul, ale înscrisurilor anexate iniţial cererii de chemare în judecată, aceste înscrisuri fiind comunicate reclamanţilor la data de 04.12.2017, împlinindu-se astfel termenul legal şi judiciar de 10 zile stabilit de judecătorul cauzei.

Cererea de reexaminare formulată de reclamante împotriva încheierii din 20.12.2017, a fosta admisă prin încheierea din 19.03.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă în dosarul nr. x/2017, revenindu-se asupra dispoziţiei de anulare şi dispunându-se înaintarea dosarului la completul iniţial învestit.

S-a reţinut, în esenţă, că reclamantele şi-au îndeplinit obligaţia de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată, că obiectul cererii a fost determinat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, temeiul de drept al acţiunii fiind indicat prin referire atât la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cât şi la cele ale Legii nr. 165/2013 precum şi la anumite dispoziţii din Constituţie.

În procedura de regularizare, instanţa a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâta Primăria oraşului Slănic Moldova, judeţul Bacău, precum şi către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), ambele pârâte formulând întâmpinări fără a invoca vreo excepţie de necompetenţă, şi a stabilit primul termen de judecată la data de 21.09.2018, termen la care a cerut reclamantelor să formuleze în mod expres şi fără echivoc obiectul cererii de chemare în judecată, să motiveze în fapt şi în drept obiectul cererii/capetelor de cerere, precum şi să depună la dosar certificatul de deces pentru C. şi să exprime un punct de vedere raportat la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia, invocată din oficiu de instanţă, reţinându-se că pricina este în stare de amânare atât pentru verificarea competenţei, dar şi pentru soluţionarea excepţiilor invocate în cauză.

Reclamantele au formulat precizări la acţiune înregistrate la data de 10.10.2018, prin încheierea din data de 19.10.2018, instanţa dispunând comunicarea precizărilor formulate de reclamante către pârâte cărora le-a solicitat exprimarea unui punct de vedere prin raportare chiar la excepţiile invocate prin întâmpinări, pârâta CNCI fiind citată şi cu menţiunea de a remite, în copie certificată şi în integralitate, dosarul administrativ nr. x/CC/17.01.2006.

La următorul termen, din data de 12.12.2018, instanţa a dispus citarea reclamanţilor cu câte o fotocopie a notei de şedinţă şi a înscrisurilor anexate acestei note formulate de pârâta CNCI, prin care s-au invocat excepţiile: inadmisibilităţii, modificării cererii de chemare în judecată după primul termen de judecată, a tardivităţii contestaţiei formulate împotriva deciziei de validare parţială emisă de CNCI şi a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, solicitându-se reclamanţilor să formuleze un punct de vedere până la termenul din data de 22.02.2019.

La acest nou termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziţiei nr. 108/10.05.2012 emisă de Primăria Slănic Moldova.

S-a reţinut că manifestarea de voinţă a reclamantelor în sensul contestării şi a Dispoziţiei nr. 108/10.05.2012 a fost în mod clar şi neechivoc exprimată chiar prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 16.11.2017, şi că în motivele de fapt ale cererii au fost expuse argumentele pentru care reclamantele consideră că dispoziţia contestată este nelegală.

Sub acest aspect, s-a apreciat că nu erau necesare alte precizări din partea acestora, având în vedere şi faptul că prin încheierea din 19.03.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă a invalidat anularea cererii şi a dispus înaintarea dosarului la completul iniţial învestit, instanţa reţinând, în esenţă, că reclamantele şi-au îndeplinit obligaţia de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată, că obiectul cererii a fost determinat chiar prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, iar temeiul de drept al acţiunii, de asemenea, era indicat.

În raport de această primă observaţie, s-a reţinut că primul termen de judecată în cauză fost la data de 21.09.2018, dată la care instanţa era obligată să verifice competenţa şi până la care părţile sau instanţa puteau invoca excepţii de necompetenţă, în condiţiile reglementate de art. 130 şi art. 131 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, s-a avut în vedere că, fără a se preciza care sunt acele elemente care lipsesc şi care erau esenţiale pentru verificarea şi stabilirea competenţei, la termenul de judecată din 21.09.2018, instanţa a decis să amâne judecata, constatând cauza în stare de amânare, considerând că în cauză erau, totuşi, aplicabile dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. primul termen de judecată a fost în data de 19.10.2018, dată la care, în raport de art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, instanţa era obligată să procedeze la verificarea competenţei, condiţionată fiind doar de legala îndeplinire a procedurii, nu şi de posibilitatea părţilor de a formula concluzii.

În al treilea rând, s-a reţinut că şi admiţând necesitatea formulării unor precizări de către reclamate, pe baza cărora să se poată stabili dacă acestea au înţeles să conteste şi dispoziţia Primarului oraşului Slănic Moldova, judeţul Bacău, nici în data de 12.12.2018 (dată care, de asemenea, din punct de vedere temporal, este situată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018) instanţa nu a stabilit competenţa, ci a amânat judecata cauzei, luând măsuri de comunicare a înscrisurilor depuse de CNCI şi solicitând reclamantelor un punct de vedere referitor la excepţiile invocate de aceeaşi pârâtă prin notele de şedinţă, în condiţiile în care atât soluţionarea excepţiilor invocate în cauză, cât şi măsurile referitoare la administrarea probatoriului sunt subsecvente stabilirii competenţei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială sau teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială a instanţei şi cea teritorială de ordine publică trebuie invocate de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Corelativ, alin. (1) şi (2) ale art. 131 C. proc. civ., prevăd că la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu. În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Raţiunea acestor dispoziţii legale este aceea de a asigura clarificarea şi tranşarea încă de la debutul judecăţii a chestiunilor privitoare la stabilirea competenţei instanţei, astfel încât ele să fie invocate, puse în discuţie şi soluţionate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată.

Cu caracter de excepţie, legea îi îngăduie judecătorului să amâne judecata o singură dată pentru a obţine lămuriri sau, după caz, probe suplimentare utile determinării competenţei, însă o asemenea posibilitate trebuie să rămână una de care se uzează cu prudenţă, anume doar atunci când, în mod necesar, acordarea unui termen apare ca indispensabilă clarificării ori dovedirii unor împrejurări direct legate de stabilirea competenţei.

Astfel fiind, judecătorul este ţinut să asigure respectarea riguroasă a acestor dispoziţii legale, veghind la realizarea scopului urmărit de legiuitor, în concretizarea dispoziţiilor cu valoare de principiu cuprinse în art. 22 alin. (1) C. proc. civ.:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ.:

"Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale."

Rezultă, aşadar, că atunci când excepţia de necompetenţă materială sau teritorială exclusivă este invocată din oficiu de judecătorul cauzei, trebuie respectat termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar eventuala amânare a judecăţii pentru a se obţine lămuriri sau probe suplimentare în scopul verificării competenţei, trebuie dispusă încă de la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi numai o singură dată.

Prin urmare, atunci când aceste dispoziţii legale imperative nu sunt respectate, întrucât instanţa invocă peste termenul legal excepţia de necompetenţă materială sau teritorială exclusivă, verificându-şi competenţa cu întârziere, prin încălcarea dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., consecinţa este aceea că instanţa învestită cu judecarea procesului rămâne competentă a-l judeca, întrucât nu se mai poate dezînvesti în mod legal.

În acest caz, eventuala neregularitate constând în necompetenţa materială sau teritorială exclusivă a instanţei, se acoperă, astfel încât instanţa iniţial sesizată este obligată să continue judecata, precum în situaţia în care sesizarea ei s-ar fi făcut cu respectarea normelor legale de competenţă.

Fiind vorba despre o competenţă câştigată prin voinţa legiuitorului, în cazul în care instanţa ar proceda totuşi la declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe, cu nesocotirea dispoziţiilor legale menţionate, aceasta din urmă este îndreptăţită să invoce propria sa necompetenţă constatând că, ope legis, instanţa iniţial sesizată trebuia să păstreze judecata procesului, întrucât această instanţă a dobândit nu doar prerogativa de a soluţiona cauza, ci însăşi obligaţia de a proceda la judecată.

În cauză, primul termen de judecată la Tribunalul Bucureşti a fost la data de 21 septembrie 2018, când părţile erau legal citate, termen la care instanţa a dispus amânarea judecăţii la data de 19.10.2018 pentru ca reclamanţii să formuleze în mod expres obiectul cererii de chemare în judecată, să depună la dosar certificat de deces pentru C. şi să exprime un punct de vedere raportat la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia, invocată din oficiu de instanţă; drept urmare, a apreciat pricina în stare de amânare, atât pentru verificarea competenţei, cât şi pentru soluţionarea excepţiilor invocate în cauză.

La termenul de judecată următor, din 19.10.2018, Tribunalul Bucureşti a amânat din nou judecata la data de 12.12.2018, pentru comunicarea precizărilor formulate de reclamante, solicitându-le pârâtelor să-şi exprimare un punct de vedere cu privire excepţiile invocate prin întâmpinări, iar pârâtei CNCI să depună dosarul administrativ nr. x/CC/17.01.2006.

La termen din 12.12.2018, instanţa a dispus citarea reclamanţilor cu câte o fotocopie a notei de şedinţă şi a înscrisurilor anexate acestei note formulate de pârâta CNCI (prin care s-au invocat excepţiile: inadmisibilităţii modificării cererii de chemare în judecată după primul termen de judecată, a tardivităţii contestaţiei formulate împotriva deciziei de validare parţială, emisă de CNCI şi a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată), solicitând reclamanţilor să formuleze un punct de vedere asupra acestor excepţii până la termenul din data de 22.02.2019.

Doar la cel de-al patrulea termen de judecată (şi ultimul) acordat în cauză, acela din 22.02.2019, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziţiei nr. 108/10.05.2012 emisă de Primăria Slănic Moldova.

Faţă de succesiunea actelor de procedură efectuate de instanţa iniţial învestită, anterior expusă, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti şi-a nesocotit obligaţiile care îi reveneau potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., încălcând limitele de timp impuse de aceste dispoziţii legale pentru invocarea excepţiei necompetenţei sale teritoriale şi pentru soluţionarea acesteia, astfel că, această instanţă a devenit competentă a judeca procesul, fără a mai interesa dacă, pe fondul excepţiei, aceasta era sau nu întemeiată.

Prin urmare, competenţa teritorială de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziţiei nr. 108/10.05.2012, emisă de Primăria Slănic Moldova a rămas dobândită Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) procedură civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2020.