Nullity of cassation appeal for failure to specify material law errors in copyright royalty dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared null and void the cassation appeal filed by the defendant against the appellate decision, thereby leaving the lower court judgments in force which had ordered the defendant to pay the plaintiff approximately 59,000 RON in uncollected remuneration for the public performance of musical works, along with late penalties and compliance reporting. The dispute concerned copyright infringement and the obligation to pay collective administration rights fees for public performances held at various events in 2017, where the defendant argued that it had fulfilled its obligations by paying performers directly and that the claimed percentage-based fee was economically inappropriate for a non-profit entity. The court ruled that the appeal was null because the appellant failed to formulate specific legal grounds for cassation under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, merely reiterating previous appeal arguments without identifying concrete errors of law or misinterpretation of material law by the appellate court, which constitutes a procedural defect leading to dismissal of the extraordinary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 471 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to specify material law errors in copyright royalty dispute: The dispute concerned copyright infringement and the obligation to pay collective administration rights fees for public performances held at various events in 2017, where the defendant argued that it had fulfilled its obligations by paying performers directly and that the claimed percentage-based fee was economically inappropriate for a non-profit entity. The court ruled that the appeal was null because the appellant failed to formulate specific legal grounds for cassation under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, merely reiterating previous appeal arguments without identifying concrete errors of law or misinterpretation of material law by the appellate court, which constitutes a procedural defect leading to dismissal of the extraordinary appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the final decision to declare the cassation appeal null and void.
Substantive ground for declaring the appeal null because the motives invoked did not fall within the cases of illegality provided by the law.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2020
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11 octombrie 2017, reclamanta A., B. a solicitat instanţei obligarea pârâtei C. la plata următoarelor sume de bani:
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Orchestra Simfonica şi Balet desfăşurat în data de 14.07.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Concert E. desfăşurat în data de 15.07.2017 in D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Concert F.. desfăşurat în data de 22.07.2017 in D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul Spectacolului G. desfăşurat în data de 28.07.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Orchestra Simfonică TNOB OD desfăşurat în data de 29.07.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului H. desfăşurat în data de 04.08.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Concert I. şi J. desfăşurat în data de 05.08.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului K. desfăşurat în data de 11.08.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Orchestra Simfonica TNOB OD desfăşurat în data de 12.08.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului L. desfăşurat în perioada 11-13.08.2017 pe M. din Năvodari;
- 3,390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Concert N. şi Vama desfăşurat în data de 15.08.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului O. desfăşurat în data de 18.08.2017 in D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului P. desfăşurat în data de 19.08.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Q.. MUZICA UŞOARĂ desfăşurat în perioada 25-27.08.2017 în D. din Mamaia;
- 3.390,73 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului R. desfăşurat în perioada 02-03.09.2017 în D. din Mamaia;
- 2.119,20 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului S. desfăşurat în data de 15.07.2017 în D. din Mamaia;
- 3.814,57 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului T. desfăşurat în data de 16.07.2017 în D. din Mamaia;
- 3.814,57 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului U. desfăşurat în data de 21.09.2017 în D. din Mamaia;
- 1.695,36 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului V. ŞI W. desfăşurat în data de 23.07.2017 în D. din Mamaia;
- 1.695,36 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului X. desfăşurat în data de 30.07.2017 în D. din Mamaia;
- 3.814,57 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Y. desfăşurat în data de 13.08.2017 în D. din Mamaia;
- 2.966,8 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Z. desfăşurat în data de 17.08.2017 în D. din Mamaia;
- 2.543,05 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului X. desfăşurat în data de 20.08.2017 în D. din Mamaia;
- obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere datorate începând cu data de 19.10.2017 pentru fiecare spectacol în parte dintre cele menţionate anterior, şi până la data plăţii efective a remuneraţiilor datorate;
- obligarea pârâtei la înaintarea către A., pentru fiecare spectacol şi locaţie în parte, a unui raport semnat de reprezentantul său legal, care să cuprindă informaţii privind denumirea operelor muzicale comunicate public, autorii şi durata de utilizare a fiecărei opere muzicale comunicate public;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxa de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, etc.).
Prin sentinţa civilă nr. 1223 din 20 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea reclamantei A., B. şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de remuneraţie restantă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolele desfăşurate în D. din Mamaia:
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Orchestra Simfonică şi Balet desfăşurat la 14.07.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Concert E. desfăşurat la 15.07.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Concert F.. desfăşurat la 22.07.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul G. desfăşurat la 28.07.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Orchestra Simfonică TNOB OD desfăşurat la 29.07.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul H. desfăşurat la 04.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Concert I. şi J. desfăşurat la 05.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.) pentru spectacolul K. desfăşurat la 11.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Orchestra Simfonica TNOB OD desfăşurat la 12.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul L. desfăşurat în perioada 11-13.08.2017 pe M. din Năvodari;
- 3,390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Concert N. şi Vama desfăşurat la 15.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul O. desfăşurat la 18.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul P. desfăşurat la 19.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Q.. MUZICA UŞOARĂ desfăşurat în perioada 25-27.08.2017;
- 3.390,73 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul R. desfăşurat în perioada 02-03.09.2017;
- 2.119,20 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul S. desfăşurat la 15.07.2017;
- 3.814,57 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul T. desfăşurat la 16.07.2017;
- 3.814,57 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul U. desfăşurat la 21.09.2017;
- 1.695,36 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul V. ŞI W. desfăşurat la 23.07.2017;
- 1.695,36 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul X. desfăşurat la 30.07.2017;
- 3.814,57 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Y. desfăşurat la 13.08.2017;
- 2.966,8 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul Z. desfăşurat la 17.08.2017;
- 2.543,05 RON (cu T.V.A.), pentru spectacolul X. desfăşurat la 20.08.2017.
A obligat pârâta la plata penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere datorate de către aceasta începând cu data de 19.10.2017 pentru fiecare spectacol în parte dintre cele menţionate la capătul 1 al cererii şi până la data plăţii efective a remuneraţiilor.
A obligat pârâta să comunice A., pentru fiecare spectacol şi locaţie în parte, cate un raport semnat de reprezentantul său legal, cuprinzând informaţii privind denumirea operelor muzicale comunicate public, autorii şi durata de utilizare a fiecărei opere muzicale comunicate public.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 100 RON.
Prin decizia civilă nr. 1076A din 26 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă C. împotriva sentinţei civile nr. 1223/20.06.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta C. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin motivele de recurs pârâta a reiterat întru totul motivele de apel, prin care a susţinut că aceasta a dobândit dreptul de a difuza neexclusiv anumite piese, cu obligaţia de plată a sumei de 500 RON plus TVA, sumă pe care a achitat-o integral. Totodată, procentul de 4% din bugetul de cheltuieli al evenimentului, solicitat de către reclamantă nu îşi are corespondent economic, fiind o solicitare abuzivă şi neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât aceste cheltuieli nu sunt deductibile iar pârâta este o persoană juridică non-profit. De asemenea, pretenţiile reclamantei nu pot reprezenta un procent din cheltuielile şi onorariile interpreţilor/artiştilor, cheltuielile efectuate cu sonorizarea, cu cazarea interpreţilor, transportul interpreţilor, al colaboratorilor, cheltuieli pentru închirierea spaţiilor de desfăşurare a evenimentului, publicitatea şi promovarea evenimentului, regia etc., deoarece aceste cheltuieli nu au legătură cu drepturile de autor pretinse şi nici cu piesele utilizate. A mai arătat că aceste pretenţii nu pot fi solicitate în situaţia în care artiştii participanţi la evenimentul desfăşurat de aceasta au fost deja remuneraţi pentru prestaţiile lor.
De asemenea, a fost reiterată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. f), art. 15, art. 1231 alin. (1) lit. e) şi alin. (2), art. 127 alin. (1) lit. f), art. 130 alin. (1) lit. a) şi lit. h), art. 1312 alin. (8) şi art. 134 alin. (2) lit. d) şi alin. (4), precum şi a Deciziilor ORDA nr. 189/2010 şi nr. 203/2011.
În drept, a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, instanţa a fixat termen la 4 februarie 2020 când, prin încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins-o, ca inadmisibilă.
Deşi intimatei i-a fost comunicată cererea de recurs formulată de pârâta C., aceasta nu formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ.
La data de 13 ianuarie 2020 Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat că se pune problema nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Asupra recursului formulat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.
Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Deşi pârâta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi incidente în speţă, în condiţiile în care nu se menţionează în concret normele de drept material aplicate sau interpretate greşit de instanţa de apel.
În speţă, din motivele de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei privind netemeinicia pretenţiilor intimatei faţă de calitatea acesteia de persoană juridică non-profit, precum şi în raport de achitarea de către aceasta a tuturor obligaţiilor către artiştii prestatori, neputând fi circumscrise unor critici de nelegalitate din perspectiva motivelor de casare reglementate de legiuitor, atât timp cât recurenta reiterează prin cererea de recurs motivele expuse prin cererea de apel, fără a formula critici concrete faţă de argumentele reţinute de instanţa de apel pentru a constata netemeinicia motivelor de apel.
Or, recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., critici ce trebuie să se raporteze la considerentele deciziei atacate.
Astfel, în condiţiile în care controlul judiciar nu se poate realiza deoarece recurenta nu a adus critici proprii deciziei atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, limitându-se să copieze în mod fidel cererea de declarare a apelului, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 1076A din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 1076A din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2020.