Recourse against compensation points valuation under Law No. 165/2013 declared inadmissible as only subject to appeal

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 623 din 22 martie 2018, Tribunalul Bucuresti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia formulată în cauza de reclamantele A. şi B..

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1055A din 2 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucuresti - sectia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 623 din 22 martie 2018 a Tribunalului Bucureşti.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamantele A. şi B., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 octombrie 2019.

4. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 24 octombrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 5 noiembrie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La data de 19.11.2019 intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, susţinând inadmisibilitatea recursului.

Totodată, la 22.11.2019 recurenta A. a transmis şi aceasta punctul său de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că recursul este admisibil, în raport de efectele deciziilor nr. 369/30.05.2017 şi nr. 874/18.12.2018 ale Curţii Constituţionale.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 martie 2020, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30.09.2017, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, formulând contestaţie împotriva Deciziei de compensare nr. x/13.07.2017, emisă de pârâtă, pe care o consideră nelegală şi netemeinică. În ceea ce priveste numarul de puncte stabilit, a solicitat anularea/modificarea în parte a deciziei şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de compensare prin puncte cu o valoare corect stabilită.

Prin cererea modificatoare şi completatoare depusă la data de 14.03.2018, reclamantele au precizat ca nu s-a stabilit o justă reparaţie prin numarul de puncte acordat, în principal pentru omisiunea de a evalua accesoriile imobilului cu destinaţie de moară, din perspectiva Legii nr. 10/2001 si a Legii nr. 165/2013.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2015.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, la art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Rezultă, astfel, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, prevederile art. 129 din Constituţia României statuând în sensul că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În speţă nu sunt aplicabile cele două decizii ale Curţii Constituţionale invocate de reclamante prin punctul la vedere exprimat cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin deciziile nr. 369/2017 şi nr. 874/2018 instanţa de control constituţional statuând asupra neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat anterior, acţiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost întemeiată pe dispoziţiile legii speciale nr. 165/2013, ale cărei dispoziţii derogă de la prevederile dreptului comun, respectiv de la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunţată în apel, într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 165/2013, se constată că decizia recurată nu este supusă şi căii de atac recursului.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamantele A. şi B., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1055A din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.