Restitution compensation claims: Appeal dismissed as inadmissible due to exclusive appellate jurisdiction under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 484 din 3 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, şi a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, precum şi ca neintemeiată, cererea formulată reclamantă in contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 425A din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 484 din 3 aprilie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 august 2019.

4. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 5 noiembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 5 noiembrie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat puncte de vedere cu privire la acesta.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 martie 2020, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 8 aprilie 2016, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul Cancelariei Primului Ministru al României, ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

- repunerea reclamantei în termenul de prescripţie prevăzut de art. 182 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi să se reţină prezenta cerere ca şi prealabilă solicitare din data de 08.03.2016, adresată Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind un act de valorificare a titlului de despăgubire, conform art. 182 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, titlul VII, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2013, art. 41 şi urm.;

- obligarea pârâţilor la actualizarea despăgubirilor acordate prin decizia nr. 4900/FF/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;

- obligarea pârâţilor la emiterea titlurilor de plată aferente anilor 2014, 2015 şi 2016 conform art. 41 al Legii nr. 165/2013;

- obligarea pârâţilor la emiterea titlurilor de plată aferente anilor 2017 şi 2018, reţinând în acest sens împrejurarea punerii în intârziere conform art. 1523 alin. (2) lit. a), c) si d) C. civ., respectiv conform art. 1522 C. civ.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 1528 alin. (1) teza finală C. civ.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, la art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Rezultă, astfel, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, prevederile art. 129 din Constituţia României statuând în sensul că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunţată în apel, într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 165/2013, se constată că decizia recurată nu mai este supusă şi căii de atac recursului.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanta A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 425/A din 12 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.