Land reconstitution dispute: failure to meet cumulative conditions for revision due to prior analysis of res judicata's positive effect

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la 4 ianuarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Oradea, A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1155 din 05.12.2018 a Tribunalului Bihor, considerând că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 7069/2010, pronunţată de Judecatoria Oradea în dosarul nr. x/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 341R/2015 a Tribunalului Bihor.

Primul litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009:

Prin sentinţa civilă nr. 7069 din 11 iunie 2010, Judecătoria Oradea a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii, invocate de pârâta Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Oradea; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. şi a constatat că aceştia sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 0,65 ha teren; a obligat pârâtele să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamanţilor, în principal, pe amplasamentul solicitat în parcela cu nr. cadastral x Oradea, conform raportului de expertiză întocmit de expert C. la 10.03.2010, iar, în subsidiar, în măsura în care nu se va putea realiza punerea în posesie pe amplasamentul identificat, reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie să se realizeze pe un alt amplasament echivalent valoric, acceptat în prealabil de către reclamanţi.

Sentinţa a devenit irevocabilă prin decizia nr. 341R din 10 septembrie 2015 a Tribunalului Bihor, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de pârâta Comisia locală de aplicarea a Legii fondului funciar Oradea.

Cel de-al doilea litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017:

Prin sentinţa civilă nr. 2428 din 17.04.2018, Judecătoria Oradea a respins excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea procesului-verbal de punere în posesie şi a admis acţiunea reclamanţilor A. şi B.; a anulat în parte Hotărârea Comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bihor nr. 6523/V/2017; a anulat în întregime procesul-verbal de punere în posesie privind validarea propunerii comisiei locale de fond funciar de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafaţă de 6.500 mp în favoarea reclamantului şi a defunctului B., în sectorul cadastral x Oradea; a obligat Comisia locală Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991 să propună Comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bihor reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6.500 mp pe amplasamentul identificat în parcela cu nr. x înscrisă în CF x Oradea, conform sentinţei civile nr. 7069/2010 a Judecătoriei Oradea; a obligat comisia locală să întocmească procesul-verbal de punere în posesie şi să pună efectiv în posesie persoanele îndreptăţite; a obligat comisia judeţeană să valideze propunerea comisiei locale şi să procedeze la emiterea titlului de proprietate; a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.500 RON, în favoarea reclamantului.

Tribunalul Bihor, prin decizia nr. 1155 din 5 decembrie 2018, a admis apelul Comisiei locale Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991, a respins acţiunea reclamantului şi a înlăturat obligaţia pârâtelor de a plăti cheltuielile de judecată la fond.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin decizia nr. 66 din 14 februarie 2019 a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Comisia locală Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de reclamantul A..

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs revizuentul A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs arată că instanţa de apel a apreciat greşit că pentru a se cere revizuirea unei hotărâri pe motiv că s-a nesocotit puterea lucrului judecat a unei hotărâri definitive date într-un proces judecat anterior este necesar ca instanţa să nu fi cunoscut existenţa acelei hotărâri sau să fi omis a soluţiona obiecţiile indicate în legătură cu excepţia lucrului judecat.

Se arată că acesta nu a invocat în mod expres excepţia autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu, aşa cum a reţinut instanţa de revizuire, ci a solicitat doar anularea hotărârii comisiei judeţene, menţionând faptul că există o hotărâre prin care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se facă, în principal, în natură, pe un anumit amplasament stabilit definitiv prin sentinţa nr. 7069/2010 şi, în subsidiar, pe un alt amplasament acceptat în prealabil de acesta.

Instanţa de apel, însă, a înlăturat aceste apărări, încălcând, astfel, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 7069/2010.

Curtea de apel a apreciat greşit şi că motivul de revizuire care privea modul în care instanţa s-a raportat la elementele autorităţii de lucru judecat rezultate din hotărârea anterioară sunt, în realitate, aspecte de nelegalitate ale deciziei a cărei anulare s-a solicitat, ce nu pot fi remediate printr-o cale de retractare.

În fine, susţine că acestuia i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în condiţiile în care instanţa de revizuire nu a verificat şi constatat că prin hotărârea atacată cu revizuire a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 CEDO, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., jurisprundenţa CEDO şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 972/2012.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Comisia locala Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991 a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în mod corect Curtea de Apel Oradea a constatat că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru retractarea unei hotărâri în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi anume că nu sunt îndeplinite condiţiile potrivit cărora hotărârile să fie pronunţate în cauze având acelaşi obiect, părţi şi cauză iar în cel de-al doilea proces să nu se invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, sau dacă a fost invocată să nu se fi discutat.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., împotriva deciziei nr. 66 din 14 februarie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, fixând termen de judecată pe fond a acestuia la 12 martie 2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlul preliminar, se constată că recurentul revizuent a invocat în susţinerea recursului incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Însă, în considerarea soluţiei pronunţate în cauză, şi având în vedere criticile din recurs, prin care se susţine greşita interpretare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norme de drept procesual, precum şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, se constată că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, în examinarea deciziei recurate realizată în limita impusă de criticile de nelegalitate susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin decizia nr. 66 din 14 februarie 2019, atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de revizuire întemeiată de revizuentul A. pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând că, pentru a opera acest motiv de revizuire, este necesar ca existenţa contrarietăţii să rezulte din confruntarea dispozitivelor şi considerentelor celor două hotărâri pretins potrivnice, precum şi să fie întrunite în cauză, în mod cumulativ, următoarele condiţii: hotărârile contradictorii să fie pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

A reţinut că, în speţă, în litigiul soluţionat definitiv prin decizia nr. 1155/A/2018 a Tribunalului Bihor a fost opusă autoritatea lucrului judecat chiar de către revizuent, astfel că această problemă a fost deja tranşată de instanţa ce a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Ceea ce contestă recurentul prin criticile formulate în recurs, este faptul că acesta ar fi invocat în faţa Tribunalului Botoşani excepţia autorităţii de lucru judecat, când, de fapt, susţine că doar a menţionat despre existenţa sentinţei civile nr. 7069/2010 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se facă, în principal, în natură, pe un anumit amplasament şi, în subsidiar, pe un alt amplasament acceptat în prealabil de acesta.

A arătat că instanţa învestită cu cererea de revizuire trebuia să verifice dacă prin hotărârea atacată a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri, iar nu să constate că "nu are căderea de a exercita controlul asupra modului în care instanţa de apel a rezolvat chestiunile litigioase cărora revizuentul susţine că li se dăduse o dezlegare irevocabilă prin sentinţa civilă nr. 7062/2010".

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri tinde la respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă, având în vedere că fiecare parte se poate prevala de hotărârea care îi este favorabilă, ieşirea din această situaţie putându-se realiza prin exercitarea căii de atac a revizuirii, şi anularea ultimei hotărâri.

În ceea ce priveşte admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri aceasta presupune, aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Oradea, întrunirea cumulativa a mai multor condiţii, una din acestea fiind aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat ori, deşi invocată, aceasta să nu se fi analizat.

În speţă, recurentul-revizuent a invocat contrarietatea deciziei civile nr. 1155/A/2018 a Tribunalului Bihor, prin care s-a respins acţiunea acestuia în anularea parţială a Hotărârii Comisiei Judeţene Bihor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. x/2017, şi a procesului-verbal de punere în posesie sub aspectul validării suprafeţei de 6.500 mp pe amplasamentul situat în sectorul cadastral x Oradea, şi obligarea pârâtei la propunerea spre validare a terenului în suprafaţă de 6.500 mp pe amplasamentul identificat în parcela cu nr. top. x înscrisă în CF x Oradea, aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 7069/2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile antemenţionate.

În cel de-al doilea proces, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, reclamantul A. a susţinut atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, caracterul irevocabil al dezlegărilor date prin sentinţa civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, în sensul că obligaţia Comisiei locale de fond funciar, ca urmare a pronunţării acestei hotărâri, era de a proceda la punerea sa în posesie pe un anumit amplasament, identificat în mod clar prin raportul de expertiză, ce face parte integrantă din sentinţa aminitită şi, doar în situaţia în care se va dovedi că terenul identificat este ocupat în baza unor titluri de proprietate emise anterior pronunţării hotărârii, reconstituirea putea să se facă pe alt amplasament, care să fie şi el echivalent valoric cu vechiul amplasament.

Instanţa de fond, în dosarul nr. x/2017, analizând sentinţa invocată de reclamant, atât din perspectiva obligaţiei principale, cât şi din perspectiva obligaţiei subsidiare, a reţinut că amplasamentul pe care trebuie să se facă punerea în posesie a fost stabilit, în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 7069/2010, astfel că acesta nu mai poate fi pus în discuţie, iar terenul atribuit în compensare, în sectorul cadastral x Oradea, nu reprezintă echivalentul valoric al terenului deţinut anterior de antecesoarea reclamantului.

Totodată, instanţa de apel, în acelaşi dosar nr. x/2017, a analizat susţinerile părţii privind caracterul irevocabil al dezlegărilor date prin sentinţa civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, însă a apreciat că puterea de lucru judecat a sentinţei era provizorie, sub rezerva eventualei modificări în căile de atac. Constatarea perimării cererii de recurs declarată de Comisia locală Oradea a avut ca efect confirmarea retroactivă a puterii de lucru judecat, aspect care, însă, nu a condus şi la confirmarea caracterului executoriu al hotărârii, în mod retroactiv, de la momentul 2010. În speţă, dreptul la reconstituire s-a născut abia în anul 2015, moment până la care s-a schimbat atât situaţia faptică şi juridică a terenului din parcela cu nr. cad. x Oradea cât şi regimul juridic aplicabil în materia reconstituirii dreptului de proprietate, astfel că nu mai este posibilă reconstituirea în condiţiile menţionate în hotărârea din 2010.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de revizuire a constatat că, în al doilea proces, a fost invocată autoritatea de lucru judecat sub efectul său pozitiv, iar instanţa s-a pronunţat cu privire la acest aspect.

Legiuitorul nu a impus obligativitatea ca această autoritate de lucru judecat să fie invocată doar pe cale de excepţie, fiind suficient ca aceasta să fie invocată, sub orice formă, în cel de-al doilea proces.

Or, autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată prin art. 430 şi 431 C. proc. civ., cunoaşte două manifestări procesuale, respectiv excepţia şi prezumţia, astfel că atunci când se face trimitere la autoritatea de lucru judecat, contrar celor susţinute de recurentul-revizuent, se va avea în vedere atât invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, cât şi a prezumţiei puterii de lucru judecat.

Recurentul a negat doar invocarea în faţa instanţei învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2017 a autorităţii de lucru judecat, ca excepţie procesuală aptă să împiedice o nouă judecată, însă a admis faptul că a menţionat instanţei despre existenţa unei hotărâri prin care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se facă, în principal, în natură, pe un anumit amplasament stabilit definitiv prin sentinţa nr. 7069/2010 şi, în subsidiar, pe un alt amplasament acceptat în prealabil de acesta, arătând că aceste dezlegări din senţinţa Judecătoriei Oradea sunt obligatorii pentru cea de-a doua instanţă, nemaiputând fi contrazise prin soluţia ce urma a fi pronunţată în cel de-al doilea dosar.

Prin decizia nr. 1155/A/2018, pronunţată în apel de Tribunalul Bihor, instanţa, într-adevăr, nu s-a pronunţat pe excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât în speţă nici nu a fost invocată tripla identitate de obiect, părţi şi cauză, însă aceasta a analizat susţinerile recurentului vizând caracterul irevocabil al dezlegărilor date prin sentinţa civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, se consideră a fi invocat dacă în judecata ulterioară a fost adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior.

În speţa de faţă, instanţa constată că efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2009, cu referire la sentinţa civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, a fost semnalat de reclamantul A., atât prin cererea introductivă de instanţă, cât şi în cadrul întâmpinării depuse în faţa instanţei de apel, la fila x, aspect recunoscut chiar de către recurent prin referirile din paragraful 8, pagina 3 din motivele de recurs.

Contrar susţinerilor recurentului, Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2017, a soluţionat cauza şi din perspectiva efectelor puterii de lucru judecat, tranşate jurisdicţional în dosarul nr. x/2009, prin sentinţa civilă nr. 7069/11.06.2010 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă ca urmare a perimării recursului, prin decizia nr. 341R din 10 septembrie 2015 a Tribunalului Bihor, reţinând că puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţată în primul dosar era provizorie, fiind confirmată retroactiv odată cu perimarea cererii de recurs formulată de Comisia locală Oradea, însă că, în ceea ce priveşte caracterul executoriu al acestei hotărâri, acesta a fost recunoscut abia în anul 2015, când a fost pronunţată decizia nr. 341R, moment până la care situaţia juridică a terenului s-a schimbat, nemaifiind posibilă reconstituirea în nr. cadastral x Oradea.

Ca atare, nu se poate reproşa instanţei de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorităţii de lucru judecat, şi nici pe cele ce reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, aceasta reţinând în mod corect faptul că autoritatea de lucru judecat, sub efectul său pozitiv a fost discutată în al doilea proces.

Astfel, în mod corect, Curtea de Apel Oradea, a constatat că în judecata cererii de revizuire cu a cărei judecată a fost învestită, nu mai putea face analiza, pentru a doua oară, aceleaşi chestiuni privind caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin sentinţa civilă nr. 7069/11.06.2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, în acest fel ajungându-se la înfrângerea, chiar de către instanţa de revizuire, a puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1155/A/05.12.2018 a Tribunalului Bihor, pronunţată în cel de-al doilea proces.

Efectele sentinţei civile nr. 7069/2010 au fost analizate şi avute în vedere în mod corespunzător în pronunţarea soluţiei adoptate prin decizia nr. 1155/A/05.12.2018. Prin urmare, puterea de lucru judecat a sentinţei civile 7069 din 11 iunie 2010 şi modul în care aceasta a influenţat soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 au constituit obiect de cercetare judecătorească şi, implicit, obiect al dezlegărilor jurisdicţionale analizate prin decizia nr. 1155/2018, a cărei anulare s fost solicitată de revizuentul A..

A examina raţionamentul referitor la modul în care instanţa ce a pronunţat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorităţii de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, iar revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care revizuentul a beneficiat atât în procesul având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate, cât şi în procesul vizând acţiunea în anulare a Hotărârea Comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bihor nr. 6523/V/2017, în toate gradele de jurisdicţie, şi nu deschide părţii nemulţumite căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia procesual civilă, în scopul retractării uneia dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin decizia nr. 1155/A/05.12.2018 a Tribunalului Bihor, şi considerentele avute în vedere de această instanţă la pronunţarea soluţiei în respectivul dosar, acestea nu pot analizate în contextul procesual actual, Înalta Curte fiind învestită cu analiza legalităţii deciziei civile nr. 66/2019 a Curţii de Apel Oradea, iar nu a celei pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., împotriva deciziei civile nr. 66 din 14 februarie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A., prin mandatar D., împotriva deciziei civile nr. 66 din 14 februarie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.