Moral damages for defamatory statements: limits of freedom of expression and civil delictual liability

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. x/2017, la data de 12.06.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru afirmaţiile făcute în declaraţia datată 28.08.2015 şi depusă în dosarul nr. x/2015, aflat la acea dată pe rolul Judecătoriei Cornetu, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1312/27.04.2018, Tribunalul Ilfov a admis, în parte, cererea privind pe reclamantul A. şi pe pârâta B. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2500 RON cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 1140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru şi taxă fotocopiere înscrisuri.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 288 Ap din 1 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 1312/27.04.2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, atât reclamantul A., cât şi pârâta B. au declarat recurs.

În cuprinsul cererii sale de recurs, reclamantul A. a susţinut că afirmaţiile pârâtei sunt jignitoare, că prejudiciul imens creat este evident.

Instanţa de apel a greşit, deoarece libertatea de exprimare nu poate fi exercitată oricum, dincolo de orice limită, fiind încălcate interesele reclamantului de ordin personal, reputaţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii sale de recurs, pârâta B. a susţinut greşita aplicare a art. 1357 C. civ. şi a art. 8 CEDO, în cauză neexistând fapta ilicită.

A susţinut că instanţa de apel ar fi trebuit să constate incidenţa în cauză a art. 75 alin. (2) C. civ., pentru că reclamanta a acţionat cu bună-credinţă, fără a avea intenţia să îl jignească pe reclamant.

Aşadar, a arătat că lipseşte şi vinovăţia pârâtei, fiind aplicat greşit art. 1357 C. civ.

Nu a fost probat prejudiciul şi întinderea lui, instanţa aplicând greşit art. 1349 alin. (2) C. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 5 decembrie 2020, completul de filtru a anulat recursul declarat de A. şi a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului declarat de pârâtă la data de 12 martie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Pârâta B. a depus întâmpinare la recursul reclamantului, invocând nulitatea acestuia pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul reclamant a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului său şi respingerea recursului formulat de pârâtă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta B. este nefondat, pentru următoarele considerente.

Cum prin încheierea din 5 decembrie 2019, completul filtru a anulat recursul declarat de reclamantul A. pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., urmează a fi analizat doar recursul declarat de pârâta B. prin prisma criticilor formulate ce vizează, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1357 şi 1349 C. civ. şi art. 8 CEDO, susţinând că, în cauză, nu există faptă ilicită, că a acţionat cu bună-credinţă, fără a avea intenţia să îl jignească pe reclamant, neexistând astfel vinovăţie, motiv pentru care se susţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de pârâtă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea criticilor din cererea de recurs, nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material, astfel încât, pentru considerentele ce urmează a fi expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Astfel, este de reţinut că, prin art. 253 C. civ., se stabilesc mijloacele de apărare în cazul încălcării unor drepturi, stabilindu-se cadrul general al protecţiei drepturilor persoanei, precum şi al răspunderii civile delictuale.

C. civ., prin normele sale, a asigurat un echilibru între exercitarea dreptului la informare şi a celui la libera exprimare, în concordanţă cu art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Este real că, în mod constant, în practica CEDO (cauza Groppera RadioAg contra Elveţiei) s-a reţinut că libertatea de exprimare trebuie protejată, indiferent ce mediu priveşte, în sensul că orice persoană are dreptul să-şi formuleze o opinie cu privire la tot ce înseamnă mediul său socio-uman, însă dreptul la libera opinie de exprimare trebuie exercitat, ca orice alt drept, în limitele sale fireşti, fără a prejudicia drepturile şi interesele legitime ale altor persoane.

Din perspectiva celor expuse, faţă de obiectul dedus judecăţii, ce vizează răspunderea civilă delictuală, în condiţiile art. 1349 şi 1357 C. civ., de starea de fapt conturată în cauza şi necontestată, Înalta Curte reţine că susţinerile pârâtei sunt nefondate, în condiţiile în care, prin declaraţia dată de pârâtă la 28 august 2015 în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Cornetu, pârâta a făcut afirmaţii ce depăşesc limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare, neputând fi apreciate ca simple opinii personale, câtă vreme pârâta s-a exprimat în sensul că "reclamantul este bolnav psihic, …. un individ cu probleme psihice evidente" neexistând dovezi în sensul că reclamantul ar fi fost diagnosticat cu vreo afecţiune psihică.

Or, faţă de afirmaţiile pârâtei, Înalta Curt reţine că modalitatea de exprimare cu privire la persoana reclamantului exclude orice bună-credinţă fiind depăşite şi limitele libertăţii de exprimare, în condiţiile în care, prin afirmaţiile făcute, s-a adus atingere dreptului la imagine, situaţie în care în mod legal şi corect a reţinut instanţa de apel, că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale instituite prin art. 1357 C. civ., care prevede că "cel care cauzează altuia un prejudiciu print-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare".

Din perspectiva celor expuse, cum nici una din susţinerile recurentei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 288Ap din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civila şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 288 Ap din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.