Fatal car accident damages upheld; grandchildren included in moral damages, late appeal inadmissible.

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016, la data de 14.01.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. Şi J., au solicitat, în contradictoriu cu intimata K., prin mandatar S.C. L. S.R.L. şi cu citarea obligatorie, în calitate de intervenient forţat a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), precum şi a persoanei responsabile de producerea accidentului rutier, domnul M., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de:

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii prezentând prejudiciul suferit de către A., în calitate de fiu, (daune morale) precum şi suma de 941,74 RON, reprezentând daune materiale ocazionate de îngrijirea şi apoi înmormântarea victimei N. (contravaloarea medicamentelor pe timpul spitalizării acesteia şi contravaloarea alimentelor pentru înmormântare);

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii reprezentând prejudiciul suferit de către B., în calitate de fiica);

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuarii plaţii), reprezentând prejudiciul suferit de către C., în calitate de nepot,

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plaţii), reprezentând prejudiciul suferit de către D., în calitate de (nepot);

- 300.000 euro (echivalentul în RON la fata efectuării plăţii), reprezentând prejudiciul suferit de către E., în calitate de fiică;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), reprezentând prejudiciul suferit de către F., în calitate de nepoata;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plaţii) reprezentând prejudiciul suferit de către G., în calitate de fiu;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plaţii) reprezentând prejudiciul suferit de către H., în calitate de nepot;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii reprezentând prejudiciul suferit de către I., în calitate de nepoată;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plătii) reprezentând prejudiciul suferit de către J., în calitate de fiu;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), reprezentând prejudiciul suferit de către J., în calitate de nepot; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cererile de completare a acţiunii

La data de 04.03.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. Şi J. au depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecata, prin care au solicitat introducerea în cauză a Biroului Naţional de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

La data de 01.09.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., J., au depus la dosar cerere de renunţare la judecată cu privire la pârâtul O. prin mandatar S.C. L. S.R.L. şi continuarea judecaţii faţa de Biroul National de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de pârât.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 437/28.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanţii A., P., E., G. şi J., în contradictoriu cu pârâtul Biroul de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România BAAR şi intervenientul M.; a respins capătul de cerere formulat de reclamantul A. privind acordarea despăgubirilor materiale, ca neîntemeiat; a respins cererea formulată de reclamanţii C., D., F., H., I., J. şi Q., ca neîntemeiată; a obligat pârâta Biroul Naţional de Carte Verde din Bulgaria prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, la plata către reclamanţii A., B., E., G. şi J. a sumei de câte 5000 de euro fiecare, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale şi a luat act că reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1118 A din data de 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., şi J. împotriva sentinţei civile nr. 437 din data de 28.03.2017 pronunţata de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că: a admis capătul de cerere având ca obiect daune materiale şi a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 941,74 RON - daune materiale.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii C., D., F., H., I. şi J. şi a obligat pârâta la plata către aceşti reclamanţi a daunelor morale, în cuantum de câte 3.000 euro pentru fiecare, în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plăţii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., J., Q. au formulat recurs.

Prin recursul declarat, reclamanţii au solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În susţinerea recursului, reclamanţii au arătat că deşi instanţa de apel reţine că din probatoriul administrat reiese că decesul bunicii N. a fost de natura a le afecta iremediabil vieţile şi a le provoca traume psiho-afective greu de surmontat şi de compensate reclamanţilor, instanţa a acordat sume infime pentru remedierea acestui aspect, sume care nu sunt de natura să acopere prejudiciul cauzat victimelor.

În acest sens, se învederează că deşi instanţa reţine că prejudiciul suferit de victime este probat atât prin declaraţia martorilor, rapoartele de evaluare psihologică întocmite dar şi ca urmare a prezumţiei de suferinţă prevăzută de art. 1391 alin. (2) C. civ., instanţa omite să motiveze modul în care a stabilit pentru fii suma de 5.000 euro, iar pentru nepoţi suma de 3.000 euro, motiv pentru care se susţine că soluţia pronunţată este netemeinică sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.

Din aceasta perspectivă se susţine ca hotărârea nu cuprinde motivele/argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de alta parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, motiv pentru care se susţine nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Un alt aspect învederat de reclamanţi vizează faptul că prin acordarea unor sume de 5.000, respectiv 3.000 euro rudelor victimei, nu se ajunge la realizarea efectului compensatoriu al despăgubirilor, sumele fiind cu mult prea mici în raport de suferinţa reală a reclamanţilor.

Faptul că intervenientul forţat nu a încheiat o asigurare obligatorie tip RCA nu poate duce la concluzia ca daunele acordate victimelor se vor face într-un cuantum mai mic, întrucât B.A.A.R., ca organism de plata al despăgubirilor, are o obligaţie legală, în temeiul Legii nr. 136/1995, iar venitul intervenientului forţat nu reprezintă un criteriu legal de stabilire a despăgubirii, acestea fiind necesar a fi stabilite, în raport de existenţa şi întinderea prejudiciului, potrivit legii şi jurisprudenţei în materie.

În acelaşi sens, prin acordarea unor sume superioare celor acordate de către instanţa de apel nu se poate vorbi despre venituri nejustificate ale victimelor, întrucât niciunul dintre reclamanţi nu profita în vreun fel de pe urma decesului mamei/bunicii lor, fiind vorba despre un eveniment tragic în fata cărora au fost neputincioşi şi care le-a schimbat în mod radical viaţa.

Astfel, se arată că din evaluările psihologice întocmite, ca urmare a accidentului rutier, rezultă ca reclamanţii prezinta alterări ale cogniţiei şi stare emoţională negativă persistentă, manifestate prin hipervigilenţă, tulburări ale somnului, comportament iritabil, amintiri, frici obsesive, suferinţă puternică, prudenţă excesivă, anxietate, stări de furie, fatigabilitate ca traumă provocată rudelor prin decesul violent şi intempestiv precum şi modul în care s-a produs decesul, prin suferinţe prelungite şi speranţe ca victima îşi va reveni, justifica cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamanţi.

Cu privire la dovada prejudiciului/a daunelor morale, s-a susţinut ca acestea nu se concretizează întotdeauna într-o stare de fapt, ci se menţin la nivelul trairilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale şi întinderea ei nu poate fi determinata decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar şi nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor criterii subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanţei. Prejudiciul moral nu poate fi supus aceluiaşi regim probator ca şi prejudiciul patrimonial, întrucât de multe ori acesta nu se probează ci se constată, fiind în acest sens rolul instanţei de-a evalua datele personale ale celui ce tinde la remedierea situaţiei sale injuste, şi trebuie avute în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, componentele personalităţii sale precum şi celelalte elemente ale cauzei pentru a stabili consecinţele negative pe care fapta ilicită le-a produs.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 noiembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii I., F., Q., J., J., G., H., A., B., C., D. şi E. şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursurilor la data de 12 martie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul pârât Biroul Naţional de Carte Verde a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta Q., iar pe fond respingerea recursului declarat de reclamanţi.

Recurenţii reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare.

Intimatul intervenient M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiileart. 488 alin,1 pct. 6 si 8 C. proc. civ., Inalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită pe calea extraordinară de atac. În acest context, este de retinut că potrivit art. 459 alin. (2) C. proc. civ.,în cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Din perspectiva celor expuse Înalta Curte constată, (aşa cum bine a reţinut instanţa de apel), că, reclamanta Q. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanţe, situatie în care fiind incidente dispozitiile .art. 459 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat de aceasta este inadmisibil, sens în care urmează a se dispune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenti, ce vizează faptul că motivarea deciziei recurate nu întruneşte exigenţele şi nu se conformează cerinţelor legale ale art. 425 C. proc. civ., întrucât nu examinează efectiv apărările şi susţinerile părţilor, confirmând, în termeni generali şi cu argumente expuse neunitar, Înalta Curte reţine că acest motiv este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurenţilor legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, în condiţiile în care a reţinut că în conformitate cu dispozitiile art. 1391 alin. (2) din C. civ., "instanţa judecătorească poate să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu", însă contrar celor susţinute de reclamanţi privitor la "prezumţia de afecţiune" ce ar fi reglementată de acest text, instanţa de apel a constatat că prejudiciul afectiv care este suferit de victimele prin ricoşeu este susceptibil de a fi reparat pecuniar, potrivit normei legale, numai în măsura în care este obiectivat într-o suferinţă psihică generată de decesul victimei, fiind, deci, necesară, în toate situaţiile, dovedirea existenţei unei legături strânse de afecţiune între aceasta din urmă şi cel ce se pretinde a fi o victimă prin ricoşeu.

De asemenea instanta de apel, reanalizând probele administrate în cauză legate de aceste împrejurări, a reţinut că martori audiaţi în faţa primei instanţe au învederat relaţiile bune dintre defunctă şi toţi reclamanţii, iar evaluările psihologice ale acestora - din care a rezultat că reclamanţii au sentimente, gânduri şi amintiri neplăcute despre evenimentul traumatic şi perioada grea ce i-a urmat, respectiv, că prezintă predispoziţie spre instalarea depresiei - au aceeaşi valoare probatorie în cazul tuturor descendenţilor victimei, că având în vedere această situaţie, în lipsa altor elemente din care să reiasă că unii dintre reclamanţii, descendenţi în calitate de fii sau, după caz, nepoţi de fii ai defunctei nu ar fi fost apropiaţi afectiv de aceasta din urmă, în aplicarea normelor legale evocate a constatat că se impune a li se acorda tuturor daune morale.

Astfel, analizând în continuare critica referitoare la stabilirea întinderii daunelor morale acordate în speţă, instanţa de apel, în argumentarea soluţiei adoptate a constatat că despăgubirile pentru acestea se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată care trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale încercate de o persoană în urma decesului unei persoane dragi, că ţinând seama şi de prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., s-a reţinut, din analiza probelor administrate în cauză, că tribunalul a făcut o apreciere corectă sub acest aspect, cenzurând daunele pretinse de fii defunctei, pe de o parte, prin raportare la culpa concurentă a victimei la producerea accidentului, iar, pe de altă parte, în funcţie de criteriile sus-menţionate, la consecinţele negative suferite de aceşti reclamanţi, pe plan psihic, luând în calcul nu doar legătura de rudenie existentă între reclamanţii A., B., E., G. şi J. şi cel decedat, dar şi relaţia concretă existentă în cadrul familiei (intensitatea suferinţei, modalitatea în care fiecare dintre cei apropiaţi au perceput efectele vătămătoare şi, respectiv, influenţarea vieţii acestora în urma producerii tragicului eveniment, raportându-se şi la vârsta reclamanţilor, la faptul că victima nu mai locuia cu aceştia, fără a ignora în acelaşi timp, principiul echităţii şi proporţionalităţii în stabilirea acestor despăgubiri, constatându-se că prejudiciul moral a fost cuantificat în speţă pe baza unor criterii obiective şi accesibile, daunele acordate fiind echitabile şi rezonabile criteriile examinate fiind în deplină concordanţă cu doctrina şi practica judiciară în materie.

Instanţa de apel şi-a argumentat/motivat soluţia pronunţată în condiţiile în care a reţinut că decesul bunicii, N., a fost de natură a le afecta vieţile şi a le provoca traume psiho-afective şi nepoţilor, reclamanţii C., D., F., H., I. şi J., aceştia fiind în egală măsură îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat, într-un cuantum care este, însă, necesar a se stabili diferenţiat, prin raportare la daunele morale acordate de prima instanţă fiilor defunctei, respectiv, sub acest cuantum, ţinând seama că, în lipsa altor elemente probatorii, se poate presupune că fii victimei au resimţit mai acut lipsa mamei . Luând, deci, în considerare suferinţele susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate ca urmare a decesului bunicii şi ţinând seama şi, în acest caz, la stabilirea daunelor de culpa concurentă a victimei în producerea acestora, s-a apreciat este rezonabilă despăgubirea fiecăruia dintre reclamanţii nepoţi (C., D., F., H., I. şi J.) cu suma de 3.000 euro, urmând a fi obligată pârâta la plata acestor sume, în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plăţii.

De asemenea, instanţa de apel şi-a argumentat în fapt şi în drept soluţia pronunţată şi în ce priveşte susţinerile din cadrul cererii de apel referitoare la îndreptăţirea reclamantei Q. de a i se acorda daune morale, având în vedere limitele devoluţiunii în apel, precum şi prevederile art. 477 C. proc. civ., constatând că această reclamantă nu a înţeles să atace hotărârea primei instanţe.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de reclamanţi ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material, astfel încât, pentru considerentele ce urmează a fi expuse, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii susţin şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin .1 pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva faptului că deşi instanţa reţine că prejudiciul suferit de victime este probat atât prin declaraţia martorilor, rapoartele de evaluare psihologică întocmite, dar şi ca urmare a prezumţiei de suferinţă prevăzută de art. 1391 alin. (2) C. civ., totuşi instanţa omite să arate cum a stabilit pentru fii suma de 5.000 euro, iar pentru nepoţi suma de 3.000 euro, motiv pentru care se susţine că soluţia pronunţată este netemeinică sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate.

Astfel, art. 1391 alin. (2) C. civ. dispune:

"Instanţa de judecată va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor şi surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Din exprimarea textului legal, în sensul că se pot acorda despăgubiri oricărei persoane care "ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu", se înţelege faptul că trebuie, în fiecare caz în parte, să se verifice pentru a se stabili pe bază de probe convingătoare existenţa în realitate a unei legături strânse de afecţiune între victima prin ricoşeu şi victima imediată la momentul decesului acesteia din urmă.

Or, din aceasta perspectivă, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor legale enunţate, acordând daune morale şi nepoţilor victimei.

Cum recurenţii critica nerespectarea de către instanţa de apel a criteriilor de reparaţie echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanţi, aspecte ce urmăresc aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale cauzei, a dispoziţiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale, şi cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C:pr.civ., Înalta Curte va analiza doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că această critică este nefondată, în condiţiile în care, prin sentinţa penală, s-a reţinut şi culpa concurentă a victimei în producerea accidentului.

Reţinând corect existenţa unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamanţi şi victimă, instanţa de apel, în analiza concretă a fiecărei daune morale, a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie, intensitatea fiecărei suferinţe, raportate la legăturile personale, şi consecinţele pe plan emoţional, uman şi social.

Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost analizate de către instanţa de apel, atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special - nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Cuantumul daunelor morale acordat de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta), dar şi a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel s-a raportat, corect la astfel de criterii consacrate în jurisprudenţă, apreciind consecinţele produse de fapta delictuală în raport şi de culpa victimei în producerea accidentului, culpa ce a fost stabilită prin sentinţă penală.

Cum nici nuna din criticile recurenţilor nu se circumscrie dispoziţiilor at 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat împotriva deciziei nr. 1118 A din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,de reclamanţii I., F., J., J., G., H., A., B., C., D. şi E. în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În conditiile în care, aşa cum s-a aratat deja, reclamanta Q. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanţe, Înalta Curte în temeiul art. 459 alin. (2) C. proc. civ., urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de această reclamanta împotriva deciziei nr. 1118 A din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Q. împotriva deciziei nr. 1118 A din 1 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii I., F., J., J., G., H., A., B., C., D. şi E. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.