Revisionary remedy for contradictory judicial reasoning: start of the one-month procedural deadline from definitiveness versus communication

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă sub nr. x/2019, la data de 8 ianuarie 2019, revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mehedinţi şi Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, a arătat că formulează cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1028/2018 a Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă întrucât instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care s-au cerut şi pentru că există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv sentinţa civilă nr. 87/1997, decizia nr. 24/F/1997, sentinţa civilă nr. 2171/2008, decizia civilă nr. 1504//R/2008, iar contrare acestora sunt sentinţa civilă nr. 2209/2011, sentinţa civilă nr. 3361/2018, decizia civilă nr. 1028/2018 şi decizia nr. 1387/2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8, art. 419, 430, 431, 432 şi 434 C. proc. civ.

La data de 12 februarie 2019, revizuentul a depus o precizare a cererii de revizuire prin care a arătat că, în speţă, este incident şi motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind descoperite înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi înfăţişate instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, că există hotărâri potrivnice date de către instanţe de acelaşi grad sau grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - şi cele două instanţe, de fond şi de apel, nu s-au pronunţat asupra nulităţilor invocate - art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi formarea unui nou dosar.

După disjungere, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă sub nr. x/2019.

Revizuentul a depus cerere de restrângere a motivelor de revizuire, precizând că menţine ca motive de revizuire numai pe cele care privesc contrarietatea dintre considerentele deciziei nr. 1028/2018, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Mehedinţi şi considerentele decizie 1504/R/2008, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Mehedinţi, supunând judecăţii cererea de revizuire întemeiată numai pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi numai cu privire la cele două decizii menţionate.

Prin decizia nr. 9/A/Rev din data de 7 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva decizie nr. 1028/2018, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

2. Decizia pronunţată de instanţa de revizuire:

Prin decizia nr. 1131 din data de 17 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare, şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1028/2018 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mehedinţi, Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin, D., B. şi C., ca tardiv formulată.

3. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs revizuentul A., solicitând aplicarea cu prioritate, în cauza de faţă, a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului şi a dreptului Uniunii Europene, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pentru buna administrare a justiţiei, trimiterea cauzei spre rejudecare la oricare alta instanţa de acelaşi grad cu Curtea de Apel Craiova.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică adusă deciziei recurate, recurentul-revizuent a susţinut că aceasta este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, dat fiind faptul că instanţa i-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, recunoscute de art. 6.1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A arătat că această încălcare se datorează necomunicării, odată cu citaţia pentru termenul din data de 17 aprilie 2019, a parolei de vizualizare a documentelor din dosar, pentru a putea lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă de către intimaţii D., B. şi C., care nu i-a fost comunicată, şi, în raport de aceasta, să poată formula apărări şi să depună probe.

Făcând trimitere la hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Muncaciu împotriva României, a susţinut că, în speţă, comunicarea parolei este un act de procedură determinant, în condiţiile în care, prin dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., intimaţii au dreptul să depună întâmpinare cu numai 5 zile înainte de primul termen de judecată, iar revizuentul ia cunoştinţă de întâmpinare de la dosarul cauzei; aceasta cu atât mai mult cu cât este în vârstă şi bolnav, iar domiciliul său se află la o distanţă de 130 Km de instanţă.

A precizat că parola i-a fost comunicată odată cu hotărârea pronunţată în cauză, iar consecinţa celor arătate anterior este lipsirea sa de posibilitatea de a formula răspuns la întâmpinare şi de a depune probe, respectiv de a-şi exercita dreptul la apărare.

Ca atare, a susţinut că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (2) C. proc. civ. prin neasigurarea unei libertăţi fundamentale, a unui drept şi interes legitim, neaplicând legea şi neasigurând garantarea supremaţiei acesteia.

Totodată, a făcut trimitere la deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 609 din data de 15 noiembrie 2005, nr. 1456 din data de 4 noiembrie 2010 şi nr. 1245 din data de 23 decembrie 2004, apreciind că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 6.1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, prin încălcarea liberului acces la justiţie, a principiilor egalităţii armelor şi al contradictorialităţii, precum şi neasigurarea de plano a echilibrului procesual al părţilor în litigiu.

Printr-o altă critică, recurentul-revizuent a susţinut că au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, întrucât curtea de apel s-a mărginit a-i aduce la cunoştinţă apărătorului său cele discutate în şedinţă, deşi celelalte părţi nu au fost prezente, şi nu i s-a dat cuvântul acestuia asupra excepţiei tardivităţii, invocate de către părţile adverse prin întâmpinare.

În susţinerea acestor afirmaţii, recurentul-revizuent a invocat şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Artico împotriva Italiei şi Albina împotriva României, precum şi deciziile nr. 2508/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 1270/R din data de 13 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Susţinând nelegalitatea hotărârii recurate, recurentul-revizuent a arătat şi că excepţia tardivităţii cererii de revizuire a fost invocată, înainte de disjungere, în faţa Tribunalului Mehedinţi, care nu a pus în discuţia părţilor această excepţie, ca urmare a neinsistenţei părţilor sub acest aspect, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 21 februarie 2019.

În opinia recurentului-revizuent, instanţa a depăşit momentul invocării tardivităţii cererii de revizuire în ansamblul său (nedisjunsă) şi, privitor la tardivitate, nu se mai putea formula o nouă întâmpinare prin care să se invoce această excepţie, iar curtea de apel nu mai putea să judece acest aspect, dat fiind că judeca un capăt de cerere disjuns.

Prin urmare, a apreciat că s-a judecat o cerere rămasă fără obiect în ansamblul său, dar fiind faptul că a renunţat la judecata cererii iniţiale.

A mai susţinut recurentul-revizuent şi că, din probele administrate în cauză (dovada de înmânare a hotărârii atacate, factura fiscală nr. x din data de 4 ianuarie 2019 şi AR-ul poştal, ataşate în copie la cererea de recurs), rezultă că, în speţă, cererea de revizuire a fost depusă înlăuntrul termenului de 30 zile de la comunicarea hotărârii, având în vedere că decizia atacată i-a fost comunicată la data de 4 decembrie 2018 şi a depus cererea de revizuire prin poştă la data de 4 ianuarie 2019.

Un alt motiv de recurs vizează modul de interpretare de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent apreciind că hotărârea recurată este rezultatul unei interpretări rigide şi neflexibile a acestor dispoziţii legale, contrare doctrinei, precum şi jurisprudenţei naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În dezvoltarea acestei critici a arătat că, în practica judiciară (decizia nr. 57 din data de 2 martie 2016 a Curţii de Apel Oradea), dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. au fost interpretate prin raportare la dreptul european şi a fost respinsă excepţia nulităţii cererii de revizuire, invocate în temeiul acestor dispoziţii.

A arătat că, prin această decizie, s-a reţinut că "efectele interpretărilor trebuie să fie compatibile cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce are prioritate în aplicare potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că în situaţia existenţei unor neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţiile mai favorabile. Ori, cum Convenţia nu îşi propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 CEDO nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt auzite adică examinate de tribunalul sesizat. Prin urmare, cum hotărârea e criticată în raport cu considerentele, se apreciază că aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzută de dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. ar fi deosebit de excesivă şi ar fi de natură să conducă la violarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie prin încălcarea dreptului de acces la instanţă, aşa încât urmează a respinge excepţia invocată de către intimată în acest sens."

Recurentul-revizuent a susţinut că acest precedent de interpretare, raportat prin similitudine la cazul de tardivitate din cauza de faţă, intră sub aria efectelor puterii de lucru judecat, iar interpretarea Curţii de Apel Craiova înfrânge principiul securităţii raporturilor juridice, cu încălcarea art. 6.1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cauza Stănciulescu împotriva României).

Totodată, a criticat aprecierea curţii de apel cu privire la data la care a formulat cererea de revizuire, care, în opinia sa, este contrară probelor administrate.

A arătat că instanţa a reţinut că ar fi formulat cererea de revizuire la data de 8 ianuarie 2019, în condiţiile în care, din factura nr. x din data de 4 ianuarie 2019 şi din actul de confirmare a primirii corespondenţei, rezultă că, în speţă, cererea de revizuire a fost depusă prin poştă la data de 4 ianuarie 2019.

Faţă de această împrejurare şi având în vedere că decizia atacată i-a fost comunicată la data de 4 decembrie 2018, a subliniat că a formulat cererea înlăuntrul termenului de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a considerentelor deciziei nr. 1028/2019.

Pe de altă parte, recurentul-revizuent a susţinut şi că instanţa a neglijat obiectul cererii de revizuire în aprecierea termenului, în sensul că revizuirea priveşte contrarietatea considerentelor şi nu a dispozitivelor hotărârilor, iar, pentru formularea unei asemenea cereri de revizuire, petentul este ţinut de cunoaşterea considerentelor care nu pot fi cunoscute până la primirea hotărârii, precum şi de dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ.

A subliniat că, în situaţia în care nu cunoştea considerentele, care sunt materializate în hotărârea redactată, nu putea motiva cererea, iar, dacă nu este motivată, aceasta este lovită de nulitate.

În opinia recurentului-revizuent, cererea bazată pe considerente contradictorii nu poate fi formulată decât după cunoaşterea considerentelor, adică după primirea hotărârii, termenul de 30 de zile curgând de la data comunicării acesteia.

De asemenea, a considerat că, atunci când se apreciază rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, raportat la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe lângă dispoziţiile art. 6.1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 425, 426 şi 427 C. proc. civ., în sensul referirii la o hotărâre redactată, semnată şi comunicată.

A arătat că termenul de 30 de zile pentru redactarea hotărârii, conduce la ţinerea părţii de acest termen, în formularea cererii de revizuire bazate pe contrarietate de considerente şi, totodată, partea i-a cunoştinţă despre faptul că o hotărâre este definitivă din dispozitivul acesteia, legiuitorul dispunând comunicarea din oficiu a hotărârii, chiar dacă este definitivă, imediat ce aceasta este redactată şi semnată în condiţiile legii.

Recurentul-revizuent a susţinut că se impune ca instanţa să procedeze la o interpretare flexibilă a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, neavând pregătire juridică, a luat cunoştinţă că hotărârea este definitivă doar din menţiunea cuprinsă în hotărâre, după comunicarea acesteia, şi a formulat cererea de revizuire personal.

4. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimaţii D., B. şi C. au solicitat respingerea recursului, combătând susţinerile formulate de către recurentul-revizuent prin cererea de recurs.

Astfel, au arătat că au invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ. în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, astfel că, la momentul disjungerii şi al declinării competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Craiova, existau deja în dosar toate actele de procedură depuse de părţi, respectiv: întâmpinarea prin care a fost invocată excepţia tardivităţii, precum şi răspunsul recurentului-revizuent cu privire la aceasta.

De asemenea, au susţinut că nu poate fi primită de către instanţa de recurs critica recurentului-revizuent prin care acesta a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, motivat de faptul că instanţa a adus la cunoştinţa apărătorului său cele discutate în şedinţă fără a i se da cuvântul asupra excepţiei invocate de intimaţi.

Au precizat că, din practicaua hotărârii rezultă că, la apelul nominal au lipsit părţile, iar, în timpul şedinţei de judecată, s-a prezentat apărătorul recurentului-revizuent, la cererea acestuia, cauza fiind reapelată. Au subliniat că, potrivit menţiunilor din cuprinsul hotărârii, rezultă că, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă cele discutate la prima apelare a cauzei, acesta nu a solicitat amânarea judecării pricinii pentru a formula eventual răspuns la întâmpinare, nu a solicitat să studieze dosarul, nu a invocat faptul că nu ar fi avut cunoştinţă despre excepţia invocată şi că nu i-a fost comunicată parola pentru vizualizarea documentelor.

Totodată, au apreciat că, în speţă, Curtea de Apel Craiova a judecat excepţia tardivităţii în conformitate cu legea, Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2019, declinând competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând necompetenţa sa materială în soluţionarea acesteia.

Intimaţii au considerat că în mod corect curtea de apel a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire în condiţiile în care cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 8 ianuarie 2019 (sau 4 ianuarie 2019), termenul de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri pentru exercitarea căii de atac a revizuirii fiind cu mult depăşit.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-revizuent referitoare la o interpretare flexibilă a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au apreciat că acestea nu pot fi avute în vedere în condiţiile în care prevederile legale anterior evocate reglementează distinct care sunt situaţiile în care termenul de o lună se socoteşte de la comunicarea hotărârii.

Cu referire la solicitarea recurentului-revizuent de aplicare prioritară în judecarea prezentei cauze a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului şi a dreptului Uniunii Europene, au arătat că această cerere este una formală în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 3 şi 4 C. proc. civ. şi faţă de cele ale art. 4 şi 5 C. civ.

Intimatele Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mehedinţi, Comisia Locală de Fond Funciar Drobeta-Turnu Severin nu au formulat întâmpinări.

În termen legal, recurentul-revizuent A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimaţii D., B. şi C., solicitând respingerea tuturor apărărilor formulate de către aceştia şi menţinând cele invocate prin cererea de recurs.

În cauză, recurentul-revizuent a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) C. proc. civ., iar, prin încheierea de şedinţă din data de 10 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis această cerere şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată de recurentul-revizuent A..

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea de şedinţă din data de 14 ianuarie 2020, prezentul recurs a fost admis în principiu, fixându-se termen în şedinţă publică, la data de 10 martie 2020, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării pe fond a recursului.

Prin aceeaşi încheiere s-a reţinut şi că nu se poate constata nulitatea recursului, sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. intervenind numai atunci când niciuna dintre criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, aspect care nu se verifică în prezenta cauză.

La termenul de judecată din data de 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut cauza în pronunţare atât asupra cererii de suspendare a judecăţii prezentei căi de atac până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de către recurentul-revizuent, cât şi asupra recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi şi Casaţie şi Justiţie:

Analizând cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi alin. (4) C. proc. civ., invocate de către recurentul-revizuent, reţine următoarele:

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Prin urmare, având în vedere că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, suspendarea judecăţii nu este una obligatorie, Înalta Curte va respinge cererea formulată în acest sens de către recurentul-revizuent, reţinând că, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi admisă, partea nu este prejudiciată, având deschisă calea procedurală a revizuirii în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Sub un prim aspect, se constată că recurentul-revizuent a invocat, în susţinerea recursului, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, în cauză, pe de o parte, criticile formulate prin cererea de recurs vizează încălcări ale unor norme de drept procesual, iar, pe de altă parte, în considerarea soluţiei pronunţate şi criticate prin prezentul recurs - respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate - nu se pot pune în dezbatere norme de drept material, ci norme de drept procesual care reglementează condiţiile formale ale introducerii unei cereri de revizuire din perspectiva termenului de exercitare a acestei căi extraordinare de atac de retractare, astfel încât analiza recursului se va realiza din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest context, analiza recursului va porni de la dispoziţiile legale care reglementează termenul de exercitare a revizuirii.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent A., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, recurentul-revizuent, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat pretinsa contrarietatea dintre considerentele deciziei 1028 din data de 22 noiembrie 2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Mehedinţi şi considerentele deciziei 1504/R din data de 4 noiembrie 2008 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către acelaşi tribunal.

Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 1028 din data de 22 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă în litigiul de fond funciar ce formează obiectul dosarului nr. x/2004, astfel încât, termenul de introducere a cererii de revizuire se va calcula în raport de data rămânerii definitive a acesteia.

Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Totodată, zilele de 25 şi 26 decembrie reprezintă zile nelucrătoare, iar, prin Hotărârea de Guvern nr. 983/2018, pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, zilele de 24 şi 31 decembrie 2018 au fost stabilite ca zile libere.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii şi în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. care prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs (…), reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, este chiar data pronunţării deciziei civile nr. 1028 din data de 22 noiembrie 2018, astfel încât, termenul de o lună, reglementat de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit în cauză la data de 27 decembrie 2018.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de recurentul-revizuent A. şi înregistrată la instanţă la data 8 ianuarie 2019 (conform ştampilei aplicate pe cererea de revizuire, dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă).

În conformitate cu raţionamentul anterior prezentat, care confirmă raţionamentul curţii de apel din hotărârea recurată, termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii s-a împlinit la data de 27 decembrie 2018, ceea ce face ca formularea, la data de 8 ianuarie 2019, a cererii de revizuire deduse judecăţii să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.

La aceeaşi concluzie s-ar ajunge şi dacă s-ar reţine susţinerile recurentului-revizuent potrivit cărora cererea de revizuire a fost depusă prin poştă la data de 4 ianuarie 2019, şi acest moment fiind ulterior împlinirii termenului reglementat de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context procesual, trebuie remarcat că recurentul-revizuent a formulat critici prin care a susţinut că formularea cererii de revizuire era condiţionată de însăşi motivarea acesteia, în raport de dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., însă este important a se realiza o distincţie între norma reglementă de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi cea prevăzută de alin. (4) al aceluiaşi articol.

Această distincţie este necesară, întrucât priveşte obligaţii procesuale diferite care pot primi conotaţii specifice, în raport de principiul efectivităţii dreptului de acces la un tribunal independent şi imparţial reglementat de lege, în sensul art. 6 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil.

Astfel, ceea ce i se reproşează recurentului-revizuent, prin hotărârea recurată, nu este nemotivarea cererii de revizuire, ci însăşi nedeclararea în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac.

Or, acesta nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că a anticipat eventuala invocare de către instanţă a nemotivării cererii de revizuire, cu consecinţa atragerii sancţiunii nulităţii acestei cereri, întrucât părţile nu pot specula asupra unui deznodământ judiciar pe care nu îl pot cunoaşte cu certitudine şi nu îşi pot invoca propria culpă pentru justificarea neexercitării căii de atac într-un termen legal imperativ.

Totodată, sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentului-revizuent prin care a arătat că nu are cunoştinţe juridice şi că a aflat că hotărârea este definitivă după comunicarea acesteia, având în vedere, pe de o parte, că potrivit dispoziţiilor art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, pe de altă parte, lipsa unor cunoştinţe juridice nu este de natură a deschide părţii posibilitatea de a exercita căile de atac în alte condiţii şi termene decât cele reglementate de lege. În plus, recurentul-revizuent avea posibilitatea să apeleze la asistenţa unui avocat, după cum, de altfel, a şi procedat ulterior declarării căii de atac.

Nu se poate reţine, astfel cum solicită recurentul-revizuent, necesitatea înlăturării de la aplicare a normelor dreptului intern, nefiind incidentă ipoteza reglementată de art. 3 alin. (2) C. proc. civ., neexistând neconcordanţe între dispoziţiile legale ce reglementează termenul de declarare a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din cod şi pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi nici norme obligatorii ale dreptului Uniunii Europene în această materie care să se impună a fi aplicate cu prioritate, conform art. 4 C. proc. civ.

Trebuie reamintit că termenele procedurale sunt o modalitate de ordonare a realizării acţiunilor procesuale, de asigurare a celerităţii înfăptuirii actului de justiţie şi de fortificare a securităţii raporturilor juridice.

Cum instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudenţă constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie necesare şi proporţionale, reţinând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securităţii raporturilor juridice, contrar susţinerilor recurentului-revizuent, impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces la justiţie şi nu încalcă, în circumstanţele concrete ale cauzei, în care părţile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea în acest sens hotărârea Curţi Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a României, prin deciziile sale prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (spre ex.: decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018 şi decizia nr. 743 din data de 22 noiembrie 2018), a reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.

Sunt nefondate criticile prin care recurentul-revizuent a susţinut că, în cazul în care prin cererea de revizuire se invocă contrarietatea dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti, termenul prevăzut pentru declararea acestei căi extraordinare de atac începe să curgă de la data comunicării ultimei hotărâri rămase definitive şi nu chiar de la momentul rămânerii definitive a acesteia.

Astfel, termenul de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri este reglementat de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără însă ca textul de lege să facă vreo distincţie după cum se invocă contradicţia dispozitivelor sau considerentelor hotărârilor pretins a fi potrivnice.

În plus, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a României (a se vedea decizia nr. 743 din data de 22 noiembrie 2018) a reţinut că, "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluţia ce s-ar putea pronunţa în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri şi implicit a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuţie sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate. Chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. se statuează faptul că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

În ceea ce priveşte interpretarea dată dispoziţiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ. prin decizia nr. 57 din data de 2 martie 2016 a Curţii de Apel Oradea, se constată că, pe de o parte, contrar celor susţinute de către recurentul-revizuent, aceasta nu intră sub sfera efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nu s-a statuat aspra unei situaţii de fapt sau a unei chestiuni litigioase puse în discuţie în prezenta cauză, iar, pe de altă parte, singura interpretare a unor dispoziţii legale obligatorie pentru instanţele de judecată este cea realizată prin pronunţarea unei decizii în interesul legii sau a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile reglementate de C. proc. civ., Cartea a II-a, Titlul III - Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare.

Nu pot fi primite celelalte critici ale recurentului-revizuent prin care acesta a invocat încălcarea dreptului său la apărare, a liberului acces la justiţie, a principiilor egalităţii armelor şi al contradictorialităţii, ca urmare a imposibilităţii de a formula apărări cu privire la excepţia tardivităţii.

Recurentul-revizuent a susţinut că nu a putut lua cunoştinţă de întâmpinarea prin care excepţia a fost invocată întrucât curtea de apel nu i-a comunicat parola de acces la documentele în format electronic ale dosarului decât odată cu hotărârea pronunţată în cauză şi, totodată, instanţa nu a acordat cuvântul avocatului său asupra tardivităţii cererii de revizuire.

Astfel, la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2019, în faţa Curţii de Apel Craiova, după strigarea cauzei, în timpul şedinţei de judecată, s-a prezentat avocatul recurentului-revizuent, care nu a arătat că acesta nu a are cunoştinţă despre invocarea excepţie tardivităţii revizuirii şi nici nu a solicitat amânarea judecării cauzei sau a pronunţării, pentru formularea de apărări, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din partea introductivă a deciziei recurate, acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă cele discutate în şedinţă, printre care şi împrejurarea că instanţa a constatat invocarea excepţie tardivităţii.

Pe de altă parte, deşi ulterior, după înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, intimaţii D., B. şi C. au reiterat excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (prin întâmpinarea aflată la dosarul curţii de apel), această excepţie a fost invocată pentru prima dată prin întâmpinarea formulată de aceiaşi intimaţii în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, secţia I civilă, anterior disjungerii şi a declinării competenţei de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Craiova a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2019, recurentul-revizuent a formulat apărări cu privire la aceasta, solicitând respingerea excepţiei.

Ca atare, recurentul-revizuent a avut cunoştinţă despre invocarea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire şi şi-a exercitat dreptul la apărare, în cauză fiind respectate garanţiile recunoscute de lege şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Având în vedere cele anterior reţinute cu privire la momentul la care a fost invocată excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, sunt lipsite de relevanţă susţinerile vizând imposibilitatea formulării unei noi întâmpinări în faţa curţii de apel, prin care să se invoce tardivitatea căii de atac.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului-revizuent potrivit cărora curtea de apel nu mai putea judeca excepţia tardivităţii, în condiţiile în care această excepţie fusese invocată în cauză şi nu fusese soluţionată, ca urmare a disjungerii şi a declinării competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului-revizuent sunt nefondate şi nu pot determina reformarea hotărârii atacate, astfel încât, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1131 din data de 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul-revizuent A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1131 din data de 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.