Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 671/2020 AI generated

Scope of material error in contestation to annulment: exclusion of judicial errors regarding unconstitutionality exception and appeal grounds

Case Number Decizia nr. 671/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the extraordinary appeal for annulment, upholding the validity of the lower court’s decision to cancel the appellant’s appeal against the Constitutional Court referral, thereby confirming the obligation of the individual to pay 800 RON in legal costs to the opposing public health institution. The dispute arose from an enforcement contestation where the individual attempted to annul execution acts related to labor and social security liabilities, but the prior instances had dismissed the challenge; the appellate court had subsequently cancelled the individual’s appeal to the Constitutional Court, which the High Court had affirmed by finding that the appeal failed to submit valid grounds of illegality under civil procedure rules. The decisive legal basis was the interpretation of Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, establishing that the "material error" required for an annulment does not encompass judicial errors regarding the interpretation of law or the re-evaluation of substantive arguments already examined in previous instances, nor does it transform the extraordinary remedy into a de facto appeal to challenge the lower court's rejection of the unconstitutionality exception regarding Article 453(1) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 alin. (1) din C. proc. civ, art. 519 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 13 din Legea nr. 47/1992, art. 503 alin. (3) din C. proc. civ; Scope of material error in contestation to annulment: exclusion of judicial errors regarding unconstitutionality exception and appeal grounds: The dispute arose from an enforcement contestation where the individual attempted to annul execution acts related to labor and social security liabilities, but the prior instances had dismissed the challenge; the appellate court had subsequently cancelled the individual’s appeal to the Constitutional Court, which the High Court had affirmed by finding that the appeal failed to submit valid grounds of illegality under civil procedure rules. The decisive legal basis was the interpretation of Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, establishing that the "material error" required for an annulment does not encompass judicial errors regarding the interpretation of law or the re-evaluation of substantive arguments already examined in previous instances, nor does it transform the extraordinary remedy into a de facto appeal to challenge the lower court's rejection of the unconstitutionality exception regarding Article 453(1) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
scope of material error civil annulment Civil Procedure Code matter in dispute judicial law interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 453 alin. (1) din C. proc. civ
Provision cited in the dispositive to impose the payment of legal costs on the unsuccessful party.
art. 519 din C. proc. civ
de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din C. proc. civ.
art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ
Prin prisma motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., anume că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, contestatoarea arată că instanţa de recurs a supus analizei doar decizia nr.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii civile.
art. 13 din Legea nr. 47/1992
Astfel, art. 13 din Legea nr. 47/1992 este aplicabil oricăror cereri adresate Curţii Constituţionale, inclusiv cererilor prin care se exercită calea de atac reglementată de dispoziţiile art.
art. 503 alin. (3) din C. proc. civ
Consideră că eroare materială de care face vorbire contestatoarea nu este o eroare materială în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., ci o eroare de judecată pretins a fi fost săvârşită de instanţa de recurs cu ocazia soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
art. 503 din C. proc. civ
Analizând contestaţia în anulare în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
art. 488 din C. proc. civ

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Provision cited in the dispositive to impose the payment of legal costs on the unsuccessful party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei la executare

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 10 iulie 2017 pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, a solicitat suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2017, anularea somaţiei nr. x/28.06.2017, anularea încheierii nr. 6030/CS/2017 din dosarul nr. x/2017, anularea încheierii nr. 646/28.06.2017, anularea adresei de înfiinţare a popririi din data de 28.06.2017, anularea adresei emise de Casa Judeţeană de Pensii din data de 28.06.2017, anularea obligaţiei din titlu executoriu, întrucât nu s-a făcut dovada sumelor solicitate.

2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 16230 din 21 decembrie 2017, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia nelegalei timbrări a cererii de suspendare a executării silite, invocată de instanţă din oficiu; a respins acţiunea civilă având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, ca neîntemeiată; a respins cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect; a respins solicitarea intimatului de aplicare a unei amenzi judiciare contestatoarei; a obligat contestatoarea la plata către intimat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin decizia civilă nr. 1647 din 30 mai 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 16230 din 21 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi; a obligat apelanta A. la plata sumei de 400 RON către intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 729 din 10 septembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1647 din 30 mai 2018 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.. a respins cererea formulată de A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din C. proc. civ. a obligat recurenta să plătească intimatului suma de 800 RON, cheltuieli de judecată.

5. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 2345 din 5 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei nr. 729 din 10 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.. a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, şi a obligat pe recurentă la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

6. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 2345 din 5 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare recurenta A..

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată la data de 08 ianuarie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2020.

Prin prisma motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., anume că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, contestatoarea arată că instanţa de recurs a supus analizei doar decizia nr. 729 din 10 septembrie 2019 nu şi recursul declarat împotriva modului de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Faptul că instanţa de apel a respins recursul prin decizia nr. 729/2019 nu înseamnă că a dat o dezlegare excepţiei de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., în baza căruia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, care nu au legătură cu raportul juridic litigios.

Contestatoarea învederează că în cele 7 dosare care au făcut obiectul dosarului de executare silită nr. x/2017, s-au dezbătut chestiuni privind litigii de muncă (neplata contribuţiilor de asigurări sociale, lipsirea de dreptul de pensie, neacordarea drepturilor cuvenite în condiţii deosebite de muncă), fiind obligată la cheltuieli de judecată în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Mai arată că prin decizia nr. 321/09 mai 2017 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în M.O. nr. 580/20 iulie 2017, Curtea Constituţională a statuat că în ceea ce priveşte recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, acesta este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului reglementat de C. proc. civ. sau penală.

De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii civile.

Astfel, art. 13 din Legea nr. 47/1992 este aplicabil oricăror cereri adresate Curţii Constituţionale, inclusiv cererilor prin care se exercită calea de atac reglementată de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care face obiectul cauzei.

Susţine contestatoarea că în ipoteza în care Curtea de Apel Iaşi a respins recursul prin decizia nr. 729/10 septembrie 2019, nu înseamnă că aceeaşi soluţie se impunea a fi stabilită şi pentru cererea adresată Curţii Constituţionale, câtă vreme sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar excepţia de neconstituţionalitate a art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pe care a invocat-o prin raportare la art. 16 alin. (1) şi 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie nu a fost analizată.

Totodată, arată că prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu a beneficiat de egalitate în faţa legii, drepturile şi interesele contestatoarei nu au fost apărate de către instanţă şi nu a beneficiat de un proces echitabil.

În justificarea cheltuielilor de judecată, intimatul a susţinut că plata apărătorului ales s-a făcut din bugetul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Sănătăţii, în baza Legii achiziţiilor publice nr. x în detrimentrul Legii nr. 51/1995, situaţie nepermisă de lege.

Prin întâmpinarea formulată la data de 14 februarie 2020 (data depunerii la oficiul poştal), intimatul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi a solicitat în principal, respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Consideră că eroare materială de care face vorbire contestatoarea nu este o eroare materială în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., ci o eroare de judecată pretins a fi fost săvârşită de instanţa de recurs cu ocazia soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Or, greşelile care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale, contestaţia în anulare nefiind un mijloc de de reformare a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele prevăzute de lege ce permit să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

În condiţiile în care contestatoarea reclamă greşeli de judecată în soluţionarea recursului, contestaţia în anulare apare ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, contestaţia în anulare este nefondată, în condiţiile în care Înalta Curte a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborate cu cele ale art. 486 şi urm. din C. proc. civ., apreciind că motivele de recurs nu pun în discuţie nelegalitatea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, tot astfel cum nu constituiau nici motive de sesizare a Curţii Constituţionale, context în care a aplicat sancţiunea anulării recursului.

Cu referire la decizia nr. 321/19 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională, susţine intimatul că aceasta nu analizează regularitatea recursului, ci posibilitatea exercitării acestuia împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004. Din acest punct de vedere, soluţia instanţei de recurs este legală în contextul în care Legea nr. 47/1992 nu exclude incidenţa normelor de procedură civilă.

În fine, susţine intimatul că toate cheltuieli de judecată au fost efectuate cu respectarea O.U.G. nr. 22/2012, în contextul în care în lipsa unui departament juridic angajarea apărătorului s-a făcut cu acordul Ministerului Sănătăţii din capitolele bugetare destinate cheltuielilor.

Examinând cu prioritate excepţia cuprinsă în întâmpinarea intimatului Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, a inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, sub aspectul reclamării greşelii de judecată săvârşită în soluţionarea recursului, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce succed:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite de lege, respectiv prin dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cu care, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."

Argumentele prin care contestatoarea şi-a fundamentat demersul procedural se referă la o greşită evaluare a motivului de recurs referitor la pretinsa nelegalitate a deciziei nr. 729 din 10 septembrie 2019, nelegalitate atribuită de partea recurentă modalităţii în care Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a analizat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la art. 16 alin. (1) şi 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, ipoteză care se circumscrie motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Analizând contestaţia în anulare în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârşirea unei erori materiale în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, etc.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.

Contestatoarea circumscrie acestui motiv de contestaţie în anulare aspecte similare cu cele ce au făcut obiectul recursului soluţionat prin decizia atacată, asupra cărora instanţa de prim control judiciar s-a pronunţat şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Or, din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanţa şi-a argumentat soluţia de anulare a recursului declarat de contestatoare împotriva deciziei nr. 729 din 10 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă în sensul în care criticile deduse judecăţii s-au limitat la "a reda conţinutul textului legal cu referire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, la enumerarea unor articole din Constituţie, precum şi la aprecieri cu privire la compromiterea siguranţei şi securităţii finaciare a statului prin achitarea de către intimată, instituţie finanţată de la bugetul de stat, a onorariului de avocat aferent reprezentării acestei părţi în cauzele disputate cu recurenta."

Astfel, se constată că soluţia de anulare a recursului nu este una dată în urma judecăţii pe fond a respectivei căi de atac, adică în urma unei judecăţi efectiv realizate de respectiva instanţă de control judiciar relativ la criticile care au fost formulate de partea recurentă, ci urmare a examinării manierei de redactare a recursului ce nu a expus motive de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ.

În acest context al analizei evidenţiată de considerentele deciziei atacate prin contestaţia în anulare pendinte, argumentele critice expuse de către contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la o eroare de judecată imputată instanţei de recurs, la chestiuni de fond deduse judecăţii în recurs, respectiv critici de nelegalitate pe care aceasta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea de atac în discuţie, le aduce hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, iar nu la o eroare materială pretins săvârşită în mod involuntar de către Înalta Curte prin adoptarea soluţiei de anulare a recursului.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental." De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că argumentele critice susţinute de contestatoare în cadrul prezentei căi de atac nu relevă existenţa unei erori materiale intervenite cu prilejul judecăţii realizate de către instanţa de recurs, prin decizia contestată, astfel încât contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Văzând prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga contestatoarea la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimat.

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2345 din 05 decembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.