Land registry annulment barred by positive res judicata and lack of legal interest due to absent tabular ownership

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin acţiunea înregistrată la data de 27 iulie 2018, pe rolul Judecătoriei Lipova, sub nr. x/2018, reclamantul A. Bârzava a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comuna Bârzava prin Primar, anularea încheierii de carte funciară nr. x din data de 30 august 1978, din CF nr. x Bârzava, prin care imobilele având nr. top. x păşune, în suprafaţă de 484 ha şi 628 mp, au fost întabulate în favoarea Statului Român, să se dispună restabilirea situaţiei anterioare din cartea funciară, precum şi autorizarea întabulării în cartea funciară. Reclamantul nu a indicat temeiul de drept al acţiunii.

Prin întâmpinare, pârâta Comuna Bârzava prin Primar, a invocat următoarele excepţii: necompetenţa materială a instanţei, netimbrarea cererii de chemare în judecată, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, a puterii de lucru judecat, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, a prematurităţii, a tardivităţii şi a lipsei de interes.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 596 din 18.10.2018, Judecătoria Lipova a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Lipova, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de judecare a cauzei - având ca părţi pe reclamantul A. Bârzava şi pe pârâta Comuna Bârzava prin Primar cu obiect recalificat din plângere împotriva încheierii de carte funciară, în constatare nulitate act juridic şi restabilirea situaţiei anterioare în CF - în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, sub acelaşi nr. de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 260 din 04.12.2018, Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă precizată exercitată de reclamantul A. Bârzava în contradictoriu cu pârâta Comuna Bârzava, prin primar.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei 3.500 RON, cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamantul A. Bârzava solicitând, în principal anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţei întrucât în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecarea fondului; în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei atacate, să se admită acţiunea aşa cum fost formulată urmând a se dispune anularea încheierii de carte funciară nr. x din data de 30 august 1978, din CF nr. x Bârzava, prin care imobilele având nr. top. x păşune, în suprafaţă de 484 ha şi 628 mp, au fost intabulate în favoarea Statului Român.

Pârâta intimată Comuna Bârzava, prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Prin Decizia nr. 129 din 6 iunie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul formulat de apelantul A. Bârzava împotriva Sentinţei civile 260 din 04.12.2018, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2018.

A fost obligat apelantul la plata către intimata Comuna Bârzava a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

3. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. Bârzava, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi a sentinţei tribunalului - invocând ca motiv de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. - cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad.

Recurentul-reclamant critică decizia ca fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că în mod greşit ambele instanţe resping acţiunea pe baza excepţiei autorităţii de lucru judecat, neintrând în dezbaterea fondului.

Apreciază că, în speţă nu există autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză (lucru corect sesizat de instanţa de judecată şi motivat ca atare), dar în mod greşit instanţa de judecată a reţinut puterea de lucru judecat prin raportare la considerentele unei hotărâri anterioare definitive.

Recurentul-reclamant apreciază că această excepţie nu este incidentă în cazul de faţă deoarece deşi ambele instanţe susţin că s-a stabilit irevocabil în Dosarul nr. x/2009, faptul că "CF nr. 358 Bârzava nu evidenţiază ca proprietar tabular composesoratul ... şi din nici o probă administrată nu rezultă calitatea de proprietar deposedat a composesoratului şi nici nu s-a stabilit ce legătură există între acesta şi proprietarii de CF", în apel a depus traducerea corectă a cărţii funciare invocate din care rezultă că din suprafaţa totală de 871 iugăre şi 949 stp. întabulate în c.f. x Bârzava s-au acordat competenţele de pădure de 2 - 8 iugăre conform Legii nr. 53/1871.

Potrivit notaţiei de la Foaia A suprafaţa de păşune cu urmează a fi atribuită este de 1/8,2/8,3/8 4/8, 8/8, şi 1/16 parte dintr-un extravilan întreg care are 16 iugăre şi 800 stp., deci ar rezulta că o parte de 1/8 ar avea o suprafaţă de 2 iugăre şi 100 stp.

În urma defalcării, aşa cum a arătat în documentul depus în apel, ar rezulta că din suprafaţa unui teren extravilan întreg de 16 iugăre şi 800 stp. fiecărui urbarialist i-ar reveni o cotă ideală de 1/8, 2/8, 3/8,4/8, 8/8 din terenul extravilan raportat la terenul deţinut de fiecare urbarialist (fost iobag) având în vedere că în proprietatea comună, fiecare coproprietar, este proprietarul unei cote părţi ideale din întreg.

Recurentul susţine că a făcut această expunere pentru a se observa că starea de fapt reţinută de instanţă raportat la extrasul de carte funciară nu este corectă şi pentru a combate afirmaţia din motivarea deciziei date în apel conform căreia "apelantul expune consideraţii teoretice privitoare la noţiunile şi efectele autorităţii şi puterii de lucru judecat şi conchide că prima instanţă a reţinut puterea de lucru judecat fără a fi în prezenţa acesteia, fără a indica în mod concret şi punctual care dintre argumentele avute în vedere de tribunal la pronunţare ar încălca prevederile legale şi în ce modalitate."

Susţine că aceste considerente ale tribunalului au avut la bază un extras de carte funciară tradus necorespunzător, nelogic juridic. Astfel tribunalul a reţinut numai menţiunea că imobilele din această carte funciară sunt intabulate pe numele statului român (din anul 1978), fără a stabili cine era până atunci proprietarul lor.

Răspunsul este dat tocmai de traducerea corectă a cărţii funciare şi de raţionamentul mai sus expus (astfel cum este se degajă din cuprinsul cărţii funciară) cu consecinţa că aceasta este o situaţie nouă care combate starea de fapt eronată reţinută anterior de tribunal.

Tocmai de aceea consideră că nu se va putea reţine că se află în prezenţa acelei prezumţii aşa cum a reţinut-o tribunalul întrucât "pentru a opera prezumţia de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior."

Chiar tribunalul reţine (iar Curtea de Apel Timişoara nu contrazice acest lucru) faptul ca "în cauză nu există identitate de părţi, obiect şi cauză astfel că nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat - art. 431 alin. (1) C. proc. civ."

Comparând aceste reţineri cu situaţia de carte funciară se poate uşor trage concluzia că nu poate opera prezumţia lucrului judecat (aşa cum îl reţine Tribunalul Arad şi C.A.Timişoara) întrucât chestiunea litigioasă din acest dosar nu este identică sau similară cu acea anterior pretins soluţionată.

S-a arătat în acţiunea depusă că statul s-a întabulat în anul 1978 în baza Deciziei nr. 41/1978 a consiliului popular Bârzava, dar situaţia privea exclusiv dezmembrarea imobilului şi atribuirea unor locuri de casă cetăţenilor.

Chestiunea litigioasă dedusă judecăţii se referă la cu totul altceva: aşa după cum rezultă din extrasul de carte funciară terenul era proprietatea membrilor composesori conform competinţelor arătate mai sus, iar Statul român nu a fost proprietar niciodată pe aceste terenuri păşune şi pădure care permanent au fost proprietatea composesoratului din care s-au acordat competinţe în cotă ideală membrilor composesoratului. Pentru a dovedi aceasta a cerut o serie de probe (martori,expertiză,cercetare locală) dar toate au fost respinse de tribunal care s-a limitat a reţine excepţia lucrului judecat.

Referitor la motivul de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că a fost în mod greşit invocată excepţia lucrului judecat vizată de art. 432 C. proc. civ., cu toate că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii hotărârilor atacate.

Mai susţine recurentul că, din perspectiva incidenţei art. 488 pct. 8 C. proc. civ. cauza de faţă priveşte o acţiune în revendicare diferită din punct de vedere juridic faţă de ceea ce s-a cerut într-un dosar anterior, întrucât s-au invocat două stări juridice diferite: pe de o parte situaţia de carte funciară care prevedea competinţele membrilor composesori, iar menţiunea din finalul Foii A este relevantă în acest sens şi pe de altă parte întabularea în Cartea Funciară a statului în anul 1978 pe baza unei simple hotărâri de consiliu popular.

Situaţia juridică invocată se subsumează ideii de comparare a titlurilor pe care le exhibă fiecare parte, reclamantul invocând un titlu perfect legal, existent ca atare în cartea funciară şi pe de altă parte pârâta prevalându-se de o simplă hotărâre de consiliu local care nu are nici un efect în privinţa dobândirii unui drept de proprietate, fără a se arăta care este titlul dobândirii, fiind cert abuzul statului de la acel moment.

Apreciază că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat decât cel al statului care s-a intabulat abuziv în cartea funciară, iar motivarea deciziei atacate în sensul că "instanţa în mod justificat a reţinut lipsa de interes a reclamantului faţă de acţiunea având ca obiect anularea încheierii de carte funciară înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 prin care tinde la dobândirea dreptului de proprietate", este nelegală.

Potrivit legii în cazul în care în cadrul acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 563 din C. civ. ambele părţi invocă titluri de proprietate, instanţa urmează a compara titlurile, dându-se efecte titlului mai bine caracterizat, dar instanţele anterioare nu au mai analizat cele două titluri de proprietate limitându-se la a expedia chestiunea juridică dedusă spre analiză exclusiv prin prisma întabulării statului în cartea funciară fără a observa că proprietatea composesoratului este mult mai bine caracterizată şi este perfect legală comparativ cu întabularea abuzivă în cartea funciară a statului.

5. Apărările formulate în cauză:

Comuna Bărzava, prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea recursului, pe cale de excepţie, invocând excepţia tardivităţii recursului, în măsura în care recursul a fost formulat cu depăşirea termenului de 30 zile, impus de art. 485 C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 486 alin. (2) - (3) C. proc. civ., având în vedere că recurenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, ataşat cererii de recurs; excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că motivele Invocate nu intră sub incidenţa art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluţia Tribunalului Arad de admitere a excepţiei lipsei de interes, menţinută şi de Curtea de Apel Timişoara, este temeinică şi legală.

6. Procedura de filtru:

Prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi valoarea terenurilor care fac obiectul litigiului, respectiv 3.578.098 RON, iar Decizia nr. 129 din 6 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă este susceptibilă de recurs.

Ca urmare a verificărilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că decizia recurată are deschisă calea de atac a recursului, recursul este timbrat şi calea de atac a fost declarată şi motivată în termenul prevăzut de lege, iar motivele de recurs pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. Bârzava împotriva Deciziei nr. 129 din 6 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, şi a fixat termen de judecată la 5 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Instanţa nu a admis excepţiile invocate de intimată prin întâmpinare, având în vedere că cererea de recurs întruneşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., că recursul este timbrat, a fost declarat în termenul legal, iar motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acest act normativ.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, se constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, cu titlu prealabil, că nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În acest sens se observă că aspectele de fapt ale judecăţii şi criticile de netemeinicie, respectiv greşita reţinere a situaţiei de fapt, a menţiunilor existente în cartea funciară, a modului de traducere a acesteia, a cotelor ce reveneau fiecărui urbarialist în urma defalcării terenului, a aprecierii instanţei asupra utilităţii probelor, etc., nu pot face obiectul controlului judiciar în cadrul recursului exercitat în condiţiile art. 488 C. proc. civ., faţă de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, care permite examinarea hotărârii atacate numai prin prisma motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege şi, prin urmare, vor fi cercetate exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriul de recurs.

Recurentul invocă în cadrul primului motiv de recurs, ce vizează modul de soluţionare al excepţiei autorităţii de lucru judecat, dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Pe de altă parte, referitor la acelaşi aspect al autorităţii de lucru judecat, recurentul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 430 - 432 C. proc. civ. şi incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În speţa de faţă, recurentul apreciază că nu există autoritate de lucru judecat şi nu se poate reţine incidenţa prezumţiei de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât chestiunea judecată în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Arad este diferită de cea dedusă judecăţii în litigiul pendinte.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Or, în speţă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în lipsa identităţii de obiect şi cauză, instanţele anterioare nu au apreciat că ar exista autoritate de lucru judecat, între prezentul litigiu prin care se solicită anularea încheierii de carte funciară, înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 din cartea funciară nr. x Bârzava şi cel ce a format obiectul dosarului nr. x/2009 în cadrul căruia s-a pronunţat Decizia civilă definitivă nr. 1022R din 02.12.2009, pronunţată de Tribunalul Arad - ce a avut ca obiect plângerea petentului împotriva Hotărârii nr. 1.483/2007, emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad, formulată în temeiul Legii nr. 1/2000, sau al dosarului nr. x/2016 soluţionat în mod definitiv prin Sentinţa nr. 90 din 31.05.2017 ce a avut ca obiect acţiunea în revendicare a aceluiaşi petent.

În schimb, instanţa a cărei hotărâre este supusă controlului judiciar a statuat că hotărârile pronunţate în aceste dosare se bucură de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În această privinţă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Or, aşa cum au reţinut instanţele anterioare, prin Decizia civilă nr. 1022R din 02.12.2009, pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2009 s-a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 807 din 07.10.2009, pronunţată de Judecătoria Lipova, în Dosar nr. x/2008 şi s-a respins plângerea petentului împotriva Hotărârii nr. 1.483/2007, emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad, formulată în temeiul Legii nr. 1/2000.

Prin această hotărâre definitivă s-a reţinut, cu titlu de lucru judecat, că "deşi la dosar s-au depus copii ale extraselor de carte funciară individuale din care rezultă că persoanele fizice antecesorii membrilor composesoratului au deţinut competinţe de păşune şi de pădure în diferite cote suprafeţele înscrise în CF nr. x şi CF nr. x este lipsită de relevanţă, cât timp CF nr. x Bârzava nu evidenţiază ca proprietar tabular composesoratul."

De asemenea, Tribunalul Arad a concluzionat că, din nicio proba administrată, nu rezultă calitatea de proprietar deposedat a composesoratului. şi nici nu s-a stabilit ce legătură există între acesta şi proprietarii de CF.

În aceste condiţii, chestiunea litigioasă invocată de recurent, ce se referă la extrasul de carte funciară, conform căruia terenul din care s-au acordat competinţe în cotă ideală composesoratului era în proprietatea membrilor composesori, apare ca fiind tranşată în mod definitiv în cadrul litigiului anterior, astfel încât nu poate fi contrazisă, în condiţiile în care situaţia de fapt reţinută în prezentul dosar, nu aduce elemente de noutate faţă de cea reţinută în litigiul anterior.

Totodată, prin Sentinţa nr. 90 din 31.05.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Arad a respins acţiunea în revendicare a aceluiaşi petent, cu privire la bunurile evidenţiate în CF nr. x Bârzava.

În cadrul acestei hotărâri, de asemenea definitivă, s-a reţinut că "prin Decizia civilă nr. 1022 R din 02.12.2009 pronunţată de Tribunalul Arad, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că «deşi la dosar s-au depus copii ale extraselor de carte funciară individuale din care rezultă că persoane fizice antecesorii membrilor composesoratului au deţinut competinţe de păşune şi de pădure în diferite cote, suprafeţele înscrise în CF nr. x Şi CF nr. x este lipsită de relevanţă, cât timp CF nr. x Bârzava nu evidenţiază ca proprietar tabular composesoratul".

Ca atare, în mod corect, instanţa de apel a considerat că se impun cu putere de lucru judecat considerentele din cadrul Deciziei nr. 1.022 din 02.12.2009 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2009, concluzia fiind aceea că, nefiind proprietar tabular al terenului din CF x Bârzava şi nefăcându-se dovada legăturii existente între acesta şi proprietarii acestei cărţi funciare, nu au relevanţă susţinerile reclamantului vizând istoricul şi scopul proprietăţii composesorale, evoluţia legislativă, dreptul de proprietate în privinţa imobilelor înscrise în cartea funciară neputând fi indus ca idee sau prezumat peste conţinutul cărţii funciare.

Pe cale de consecinţă, sunt nefondate motivele de recurs ce se referă la faptul că instanţa de fond ar fi motivat în mod contradictoriu soluţia pronunţată, hotărârea recurată fiind corect argumentată în fapt şi în drept, dezlegarea dată de instanţă problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa de apel şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, aceasta fiind în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului şi textele legale incidente în cauză, iar respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, noţiune corespondentă efectului negativ al autorităţii de lucru judecat nu exclude de plano luarea în considerare a considerentelor inserate în cadrul unei hotărâri anterioare, ca efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Referitor la susţinerile recurentului în sensul că speţa de faţă vizează o acţiune în revendicare, fundamentată pe compararea titlurilor exhibate de părţi, iar instanţele anterioare nu au observat că reclamantul invocă un titlu legal, existent în cartea funciară, în timp ce pârâtul se prevalează de o hotărâre a consiliului local, fără efect în privinţa dobândirii unui drept de proprietate şi astfel, titlul reclamantului este mai bine caracterizat faţă de cel al statului, care a fost întabulat abuziv în cartea funciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, observă că instanţa de fond nu a fost învestită cu un asemenea capăt de cerere prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul Composesoratul de Păşune şi Pădure Bârzava, în contradictoriu cu pârâta Comuna Bârzava prin Primar, a solicitat anularea încheierii de carte funciară nr. x din data de 30 august 1978, din CF nr. x Bârzava, prin care imobilele având nr. top. x. - păşune, în suprafaţă de 484 ha şi 628 mp, au fost întabulate în favoarea Statului Român.

De asemenea a solicitat să se dispună restabilirea situaţiei anterioare din cartea funciară, precum şi autorizarea întabulării în cartea funciară., susţinând că imobilul înscris în CF nr. x a aparţinut Composesoratului de Păşune şi Pădure Bârzava.

Faţă de solicitarea instanţei de a indica temeiul de drept al acţiunii întrucât în cuprinsul cererii face referire la art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997, iar din copia colii de carte funciară reiese că, de fapt, încheierea de carte funciară nr. x din 30.08.1978, a cărei anulare se solicită prin prezenta acţiune, priveşte dezmembrarea CF x Bârzava în patru parcele ce s-au înscris în favoarea Statului Român şi de a preciza care este acea situaţie anterioară, respectiv care sunt proprietarii tabulari în favoarea cărora solicită înscrierea dreptului de proprietate, reclamantul a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 29 C. proc. civ., iar obiectul acţiunii este anulare încheiere carte funciară, înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 din cartea funciară nr. x Bârzava.

Mai mult, a arătat că, interesul în promovarea prezentei acţiuni este evident, deoarece numai aşa îşi poate dobândi dreptul de proprietate prin reconstituire conform legilor fondului funciar, rezultând în mod clar că obiectul prezentei acţiuni nu este o acţiune în revendicare care să reclame obligaţia instanţei de a proceda la o comparare a titlurilor de proprietate aşa cum se susţine prin cererea de recurs.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 9 C. proc. civ., ce reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat, ..., iar obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi a etapelor pe care l-ar putea parcurge.

În acelaşi context, conform art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Ca atare, instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor.

Or, în speţa de faţă, chiar reclamantul a arătat în mod expres în cadrul cererii precizatoare că înţelege să solicite anularea încheierii de carte funciară, înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 în cartea funciară nr. x Bârzava, astfel încât se poate constata că instanţele anterioare s-au pronunţat chiar între aceste limite, fixate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Conform art. 22 alin. (4) noul C. proc. civ. judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, dar dreptul instanţei de a califica o cerere nu este echivalent cu dreptul său de a pune în discuţie posibilitatea modificării acesteia.

A califica înseamnă a da denumirea legală din punct de vedere procedural unei cereri fundamentate corect în raport de situaţia de fapt, chiar dacă textele legale sunt eronat indicate, instanţa având acest drept independent de poziţia procesuală a părţilor, dar a pune în discuţie modificarea acţiunii înseamnă a refundamenta o cerere întemeiată greşit, aspect ce nu poate fi realizat decât cu concursul părţii.

Ca atare, deşi recurentul, pentru a aduce argumente suplimentare admiterii cererii sale, a făcut vorbire şi de nelegalitatea titlului statului şi istoricul proprietăţii composesorale, în măsura în care a formulat în mod clar, indubitabil, obiectul acţiunii, rezumându-se în concret la cererea de anulare a încheierii de Carte Funciară anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele anterioare nu puteau proceda la modificarea cererii, întrucât aceasta ar avea drept consecinţă încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.

Trebuie reţinut că, prin încheierea de carte funciară nr. x din 30.08.1978, a cărei anulare se solicită prin prezenta acţiune, imobilul înscris în CF x Bârzava s-a dezmembrat în patru parcele ce s-au înscris în favoarea Statului Român, iar consecinţa anulării acestei încheieri este aceea ca cele patru parcele să revină în forma şi proprietatea anterioară dezmembrării.

Câtă vreme, aşa cum s-a reţinut mai sus, reclamantul nu a făcut dovada că, anterior dezmembrării, a fost înscris dreptul de proprietate pe numele Composesoratului sau membrilor săi, este evidentă lipsa de interes a acestuia în promovarea prezentei acţiuni, astfel încât vor fi respinse susţinerile recurentului în sensul nelegalităţii hotărârii instanţei de apel, care a reţinut acest aspect.

Faţă de considerentele mai sus arătate se poate observa că nu sunt incidente în cauză niciunul din motivele de recurs, astfel cum au fost încadrate de recurent în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.

Ca atare, conform art. 453 noul C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentului, intimata-pârâtă este îndreptăţită la acordarea cheltuielilor de judecată pe care le-a solicitat, în mod expres, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei şi facturii depuse la dosar.

Curtea constată însă că onorariul de avocat în cuantum de 2.500 RON este disproporţionat în raport cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

Sub acest aspect, Curtea de Apel constată că art. 451 alin. (2) C. proc. civ., permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori constată că acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În aplicarea acestui text instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară, care îşi produce pe deplin efectele între părţi, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi de complexitatea cauzei.

Înalta Curte, făcând o apreciere a proporţionalităţii, realităţii şi necesităţii onorariului perceput de către apărător în faza desfăşurată în faţa instanţei de recurs, raportat la pretenţiile deduse judecăţii şi complexităţii cauzei, constată că onorariul fixat de intimată cu apărătorul său este disproporţionat, raportat la complexitatea cauzei, muncii prestate, timpului alocat redactării cererilor depuse la dosar şi deplasărilor la instanţă astfel încât se impune reducerea onorariului plătit avocatului.

Având în vedere situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii, astfel cum a fost expusă în precedent, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. Bârzava împotriva Deciziei nr. 129 din 6 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. Bârzava la plata către intimata-pârâtă Comuna Bârzava, prin primar, a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - ED