Declaratory ownership action admissibility versus parallel corporate dissolution proceeding under Article 35 of the Code of Civil Procedure

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.10.2015, pe rolul Judecătoriei Moreni, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta SC C. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dreptul de proprietate în patrimoniul reclamanţilor în ceea ce priveşte construcţia P+1 în suprafaţă desfăşurată de 194,30 mp, edificată pe terenul proprietatea societăţii pârâte situat în Moreni, str. x, jud. Dâmboviţa, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Moreni, jud. Dâmboviţa, cu nr. cad. x, precum şi rectificarea tabulară a înscrierilor din cartea funciară privind construcţia în litigiu.

Prin Sentinţa nr. 202 din 17.03.2016, Judecătoria Moreni a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de SC C. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, ţinând cont de valoarea de impunere a construcţiei de 260.425,15 RON.

Cauza a fost înregistrată la data de 21.04.2016, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2016.

La termenul din 30.06.2016, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B. şi a calificat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată ca o apărare de fond.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 1.824 din 15 noiembrie 2018, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, a constatat dreptul de proprietate al reclamanţilor pentru construcţia P+1 în suprafaţă desfăşurată de 194,30 mp, edificată pe terenul pârâtei, cu sediul în Moreni, str. x, jud. Dâmboviţa, înscrisă în CF nr. x a localităţii Moreni, jud. Dâmboviţa cu nr. cad. x, a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară privind construcţia şi a obligat pârâta către reclamanţi la plata sumei de 8.210 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin Decizia nr. 1.347 din 9 mai 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC C. SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 1.824 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu reclamanţii A. şi B., a schimbat în tot hotărârea, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea şi a obligat intimaţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii, în motivarea recursului invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a reţinut în decizia recurată un singur argument esenţial, anume că acţiunea în constatarea dreptului de proprietate promovată de aceştia ar fi inadmisibilă raportat la prevederile art. 35 C. proc. civ., în condiţiile în care pe rolul Tribunalului Dâmboviţa există în curs de derulare Dosarul nr. x/2015, având ca obiect retragere asociat şi stabilire drepturi societare cu referire la intimata-pârâtă, considerând că acel litigiu este, de fapt, o acţiune în realizare ce paralizează posibilitatea formulării unei acţiuni în constatare.

Curtea a constatat, aşadar, că în cadrul acelui dosar urma a se stabili drepturile recurentului-reclamant A. - ca părţi sociale din activele societăţii pârâte, inclusiv asupra imobilului în litigiu (proprietatea intimatei-pârâte), fiind dispuse expertize de specialitate în acest sens. Această cerere de chemare în judecată reprezintă, în opinia instanţa de apel, "o acţiune în realizarea drepturilor, context în care, în prezentul cadru procesual fixat de reclamanţi în temeiul art. 35 C. proc. civ., nu se poate analiza contribuţia fiecărui asociat la edificarea construcţiei spaţiu comercial P+1, respectiv dreptul de proprietate al reclamanţilor persoane fizice asupra imobilului în litigiu".

Recurenţii-reclamanţi au învederat că, pentru a acoperi toate posibilităţile, şi-au întemeiat recursul atât pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cât şi pe cele ale art. 488 pct. 8 din acelaşi act normativ, arătând că noţiunea la care face referire teza finală a art. 488 pct. 8 C. proc. civ. urmează a primi o interpretare extinsă, în sensul că prevederile art. 35 C. proc. civ. (pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de inadmisibilitate a acţiunii în constatare) trebuie privite ca norme de drept material, din moment ce problema principală ce va fi analizată de instanţa de recurs se referă la corecta aplicare a acestor dispoziţii.

În concret, au precizat că interpretarea dată de instanţa de apel cu privire la art. 35 C. proc. civ. raportat la acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2015 este greşită, întrucât aceasta nu reprezintă o acţiune în realizare în cadrul căreia recurenţii-reclamanţi ar avea posibilitatea de a-şi valorifica aceleaşi drepturi pentru care a fost formulată acţiunea în constatare ce face obiectul prezentului litigiu.

În cauză, Tribunalul Dâmboviţa este instanţa care a dat o dezlegare corectă cu privire la această chestiune, reţinând, în temeiul art. 35 C. proc. civ., că "reclamanţii nu aveau la dispoziţie o altă cale în afara celei a unei acţiuni în constatare. Existenţa pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, a dosarului de excludere a reclamantului A., precum şi a dosarului de dizolvare a societăţii comerciale nu se constituie într-un impediment de natură juridică în promovarea prezentei acţiuni. Soluţia ce se va pronunţa în cauza de faţă va face ca imobilul construcţie să facă sau nu parte din masa bunurilor firmei ce se va dizolva, de soarta acestei cereri depinde în parte soluţia ce se va da cu privire la întinderea activelor în dosarul privind dizolvarea societăţii". Drept urmare, a considerat că "prezentul demers judiciar nu este unul inadmisibil".

Recurenţii-reclamanţi au solicitat a se observa că drepturile asociatului retras (în cadrul dosarului nr. x/2015) se vor stabili în funcţie de activele patrimoniale ale firmei SC C. SRL şi în raport de cota de contribuţie la părţile sociale (în cazul de faţă 50%).

Or, dacă bunul imobil despre care s-a afirmat în mod constant că se află în proprietatea exclusivă a recurenţilor-reclamanţi ar fi inclus în patrimoniul firmei SC C. SRL şi ar fi luat în calcul la stabilirea drepturilor societare ale asociatului retras, în mod evident aceasta nu ar fi o soluţie echitabilă, întrucât ar însemna că celălalt asociat (care nu a participat în vreun fel la edificarea construcţiei şi care deţine o cotă egală din capitalul social) ar beneficia în mod inechitabil de jumătate din valoarea imobilului în litigiu fără a fi adus vreun aport la realizarea construcţiei în cauză.

Aşadar, în mod obiectiv, recurenţii-reclamanţi nu ar avea nicio altă cale pentru a le fi recunoscut dreptul de proprietate asupra acestui imobil, care se află în posesia lor de la momentul edificării şi până în prezent.

De altfel, conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, (Decizia nr. 4.580 din 16 octombrie 2013), s-a stabilit că acţiunea în constatare este admisibilă chiar şi în ipoteza în care reclamantul exhibă un titlu de proprietate, dar are posesia terenului.

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că, prin art. 492 C. civ. (aplicabil în speţă, conform opiniei acestora prin raportare la data la care a fost realizată construcţia, respectiv 1996 - 1997), a fost instituită o prezumţie relativă, potrivit căreia proprietarul unui teren este şi titularul dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe acesta, prin accesiune imobiliară; prezumţia poate fi însă înlăturată prin dovada contrară, în sensul că o altă persoană decât proprietarul terenului este proprietarul construcţiilor aflate pe acesta, astfel cum s-a demonstrat şi în cauza de faţă, în care s-a arătat că recurenţii-reclamanţi au edificat prin mijloace proprii construcţia cu privire la care solicită constatarea dreptului de proprietate. Ca atare, problema admisibilităţii acţiunii în constatare a fost depăşită şi se impune o soluţie de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare către instanţa de apel.

Recurenţii-reclamanţi au reiterat în recurs aspecte ale situaţiei de fapt deduse judecăţii, în care au expus pe larg succesiunea factuală de la înfiinţarea SC C. SRL până la edificarea construcţiei care face obiectul litigiului.

În acest context, au arătat că, la data de 07.08.1995, recurentul-reclamant A. a înfiinţat societatea comercială pârâtă; ulterior înfiinţării societăţii, acesta, în calitate de unic asociat şi administrator, a procedat la încheierea unui contract de concesiune pe societate, prin care a dobândit de la autoritatea locală dreptul de folosinţă (pe durata de 49 de ani) cu privire la teren; în anul imediat următor, a obţinut şi autorizaţia de construire nr. x din 26.07.1996, prin care a dobândit dreptul de construire asupra terenului concesionat (cum nu avea deschisă posibilitatea de a solicita eliberarea autorizaţiei de construire în nume propriu, întrucât titularul contractului de concesiune şi beneficiar al dreptului de folosinţă asupra terenului era societatea pârâtă, autorizaţia a fost obţinută în numele intimatei-pârâte);

în perioada 1996 - 1998 recurentul-reclamant a realizat efectiv lucrările menţionate în autorizaţia de construire, cheltuielile fiind suportate doar de acesta, nefiind evidenţiate în documentele contabile ale intimatei-pârâte; recurenţii-reclamanţi au depus dovezi cu privire la achiziţionarea materialelor de construcţie din mijloace proprii, în valoare de 84.485.293 RON (ROL); la 16.07.1998, după terminarea construcţiei, recurentul-reclamant a hotărât să înceapă a derula efectiv o activitate comercială pe firmă, motiv pentru care a convenit atragerea unui nou asociat, D., cu o cotă de participare egală, respectiv 50% - 50%;

în cuprinsul actului constitutiv de atragere a noului asociat, ce a fost însuşit de toate părţile prin semnătură aplicată în faţa notarului public, cu privire la titularul real al dreptului de proprietate asupra construcţiei s-a făcut o recunoaştere expresă în acest sens din partea noului asociat; după finalizarea construcţiei, la începutul anului 1999, recurentul-reclamant a înregistrat fiscal construcţia la Primăria Moreni, achitând impozitele aferente; construcţia nu s-a aflat în evidenţa contabilă a societăţii ca mijloc fix;

în ceea ce priveşte posesia asupra construcţiei, aceasta a aparţinut permanent recurentului-reclamant; recepţia lucrărilor de construcţie a fost realizată formal de Primăria Moreni în anul 2011, însă, din punct de vedere juridic, nu mai era nevoie de această formalitate, clădirea fiind înregistrată încă din ianuarie 1999 şi intabulată din anul 2001; înscrisurile depuse de intimata-pârâtă în apel, care vizează sechestrul asigurător notat în cartea funciară a imobilului, nu au nicio relevanţă asupra fondului cauzei, fiind întocmite pro causa, urmare nelegalităţii adoptării hotărârii adunării generale a asociaţilor SC C.

SRL din anul 2016.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat că în mod corect instanţa de apel a constatat că legiuitorul dă preferinţă realizării dreptului, cererea în constatare introdusă de recurenţii-reclamanţi având un caracter inadmisibil. De asemenea, corect a reţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Moreni, judeţul Dâmboviţa, compus din teren în suprafaţa de 480 mp şi spaţiu comercial P+1 este intabulat la Cartea Funciară sub nr. x/03.10.2001, cu nr. cad. x, proprietatea SC C. SRL, în cadrul căreia este asociat şi recurentul-reclamant A.

Intimata-pârâtă a susţinut că, în luna noiembrie 2017, SC C. SRL a fost supusă unei inspecţii fiscale, efectuate la solicitarea asociatului A., privind înregistrarea în contabilitate a imobilului în cauză.

În urma controlului s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 22.11.2017 şi Decizia de impunere nr. x din 22.11.2017, reţinându-se că "imobilul a fost construit în baza Autorizaţiei de construire nr. x din 26.07.1996 eliberată pentru SC C. SRL", fiind recepţionat la 09.03.2011, când a fost întocmit, de către Primăria municipiului Moreni, procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x, în care se menţionează valoarea obiectivului construcţie P+1, de 224.294 RON.

Or, având în vedere că autorizaţia a fost emisă pe numele societăţii, recepţia imobilului s-a efectuat în luna martie 2011, imobilul a fost intabulat pe numele societăţii, se consideră că societatea trebuia să înregistreze imobilul şi veniturile pentru care s-au înregistrat corecţii ale erorilor contabile în anul 2011.

Pe de altă parte, cum obiectul litigiului înregistrat sub nr. x/2015 este "stabilirea drepturilor asociatului retras", se observă că recurentului-reclamant A. urmează a i se stabili drepturile privind activele societăţii în acest dosar, inclusiv dreptul privind imobilul în litigiu, fiind dispuse în acest sens o serie de expertize judiciare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 23 ianuarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1347 din 9 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, şi a fixat termen de judecată la 5 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 08.10.2015, reclamanţii A. şi B. au formulat o acţiune în constatarea dreptului lor de proprietate asupra construcţiei P+1 în suprafaţă desfăşurată de 194,30 mp, edificată pe terenul proprietatea SC C. SRL, situat în Moreni, str. x, jud. Dâmboviţa.

În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 492 C. civ., au arătat că, la data de 07.08.1995, A. a înfiinţat societatea comercială chemată în judecată în cauză, iar, ulterior, în calitate de unic asociat şi administrator al pârâtei, a încheiat un contract de concesiune pe societate, fiind astfel dobândit dreptul de folosinţă pe durata a 49 de ani cu privire la un teren în suprafaţă de 390 mp, categoria de folosinţă curţi-construcţii, situat în Moreni, judeţul Dâmboviţa.

Au mai susţinut că, în anul 1996, reclamantul a obţinut autorizaţia de construire nr. x din 26.07.1996, în vederea edificări unui spaţiu comercial P+1, iar, în perioada 1996 - 1998, acesta a realizat efectiv lucrările menţionate în cuprinsul autorizaţiei de construire, cheltuielile fiind suportate numai de acesta, ca persoană fizică şi, nicidecum, din eventualele venituri ale societăţii.

Au învederat că, până în anul 1998, societatea nu a desfăşurat niciun fel de activitate, documentele contabile de la vremea respectivă reflectând faptul că nu s-au înregistrat nici venituri şi nici cheltuieli pe firmă în perioada cât s-a construit.

După terminarea lucrărilor, la începutul anului 1999, reclamantul a procedat la declararea construcţiei (ca persoană fizică) şi la plata impozitului către autoritatea locală.

La data de 16.07.1998, după finalizarea construcţiei, acesta a hotărât să înceapă să deruleze efectiv o activitate comercială pe firma SC C. SRL, motiv pentru care a convenit atragerea unui nou asociat, pe D., cu o cotă de participare egală, 50% - 50%.

La nivelul anului 2013 au apărut însă neînţelegeri între cei doi asociaţi şi administratori, ceea ce a impus lămurirea situaţiei juridice a imobilului în litigiu, fiind formulată acţiunea pendinte (Dosar nr. x/2016).

Anterior formulării cererii de faţă, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, a fost înregistrat Dosarul nr. x/2015, având ca obiect, în principal, "autorizarea retragerii asociatului reclamant, A., din societatea cu răspundere limitată - pârâta SC C. SRL, modificarea structurii participării la capitalul social a asociatului pârât D., corespunzător retragerii, urmând ca acesta să devină asociat unic, înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunii corespunzătoare, stabilirea drepturilor asociatului retras", iar, în subsidiar, "dizolvarea societăţii SC C. SRL şi deschiderea procedurii lichidării".

Acţiunea a fost formulată de către reclamantul A., întrucât, a susţinut acesta, nu i s-a mai permis să îşi exercite efectiv atribuţiile mandatului de administrator al SC C. SRL. În cuprinsul acestei cereri de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, înainte de cooptarea asociatului pârât în societate, avea concesionat (pe societate) de la autoritatea publică locală un teren în suprafaţă de 480 mp, situat în Moreni, str. x, jud. Dâmboviţa, pe care a procedat la edificarea (din surse proprii) unei case de locuit în suprafaţă de aproximativ 200 mp, ce reprezintă, de altfel, şi locuinţa sa actuală. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990.

În prezentul litigiu (Dosar nr. x/2016), instanţa de fond a reţinut, în considerentele sentinţei pronunţate, că reclamanţii nu au la dispoziţie o altă cale în afara celei a unei acţiuni în constatare, fondată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., iar existenţa pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, a dosarului de excludere a reclamantului A. din cadrul societăţii comerciale pârâte, precum şi a dosarului de dizolvare a intimatei-pârâte nu constituie un impediment de natură juridică în promovarea acţiunii de faţă.

Ulterior, instanţa de apel a constatat că, în cadrul dosarului nr. x/2015, urmează a se stabili drepturile reclamantului A., ca părţi sociale din activele societăţii pârâte, inclusiv din imobilul în litigiu (proprietatea SC C. SRL). Or, această cerere de chemare în judecată reprezintă o acţiune în realizarea drepturilor, context în care, în cadrul procesual actual fixat de reclamanţi, pe temeiul art. 35 C. proc. civ., nu se poate analiza contribuţia fiecărui asociat la edificarea construcţiei spaţiu comercial P+1, respectiv dreptul de proprietate al reclamanţilor persoane fizice asupra imobilului în litigiu.

Instanţa de apel a concluzionat astfel, că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. atât timp cât părţile îşi dispută, în cadrul unei acţiuni în realizare, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Moreni, judeţul Dâmboviţa, compus din teren în suprafaţă de 480 mp + spaţiu comercial P+1.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 35 C. proc. civ., "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Conform textului de lege citat, se observă că, în cazul acţiunilor în constatare, reclamantul nu formulează o pretenţie proprie împotriva unei alte persoane, nu pretinde un drept, ci acesta urmăreşte un obiectiv limitat, şi anume să se constate existenţa sau inexistenţa unui drept.

Art. 35 C. proc. civ. conferă acţiunii în constatare un caracter subsidiar, cererea neputând fi primită dacă partea reclamantă poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Deci, legiuitorul dă preferinţă realizării dreptului, pentru a înlătura definitiv neînţelegerile cu privire la dreptul respectiv şi, numai în măsura în care acest lucru nu este posibil, permite introducerea unei cereri în constatare.

În raport de aceste considerente teoretice, Înalta Curte reţine că, în situaţia de faţă, prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, s-a solicitat autorizarea retragerii asociatului A. din societatea cu răspundere limitată SC C. SRL, modificarea structurii participării la capitalul social al societăţii a asociatului D., corespunzător retragerii, urmând ca acesta să devină asociat unic, înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor corespunzătoare şi stabilirea drepturilor asociatului retras. În subsidiar, cererea a avut ca obiect dizolvarea societăţii SC C. SRL şi deschiderea procedurii lichidării.

Ca atare, în cadrul acestui litigiu, drepturile asociatului retras urmează a se stabili în funcţie de activele patrimoniale ale firmei SC C. SRL, astfel cum acestea vor fi identificate, precum şi de cota de contribuţie la părţile sociale a celor doi asociaţi, recurentul-reclamant A. şi D.

Astfel, acţiunea în realizare formulată în Dosarul nr. x/2015 nu vizează în mod direct stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilului spaţiu comercial P+1, aşadar nu poartă asupra titularului acestui drept, ci implică, în concret, o determinare a drepturilor asociatului retras în raport de activele identificate şi deţinute de către societatea pârâtă.

În schimb, acţiunea în constatare de faţă tinde la recunoaşterea, în patrimoniul recurenţilor-reclamanţi, a dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe terenul deţinut de către intimata-pârâtă, soluţia ce se va pronunţa în acest litigiu având a influenţa, cât priveşte stabilirea patrimoniului intimatei-pârâte, întinderea activelor în Dosarul nr. x/2015.

În cauză, în mod greşit a apreciat instanţa de apel că părţile îşi dispută dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Moreni, judeţul Dâmboviţa în cadrul acţiunii în realizare înregistrate sub nr. x/2015, când, în realitate, obiectul cererii de chemare în judecată a fost cu totul altul, întemeiat pe dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990.

În funcţie de cele ce vor fi stabilite în Dosarul nr. x/2016, respectiv dacă imobilul construcţie face sau nu parte din masa bunurilor societăţii pârâte ori din patrimoniul recurenţilor-reclamanţi, depinde soluţia ce se va da cu privire la identificarea şi determinarea activelor în Dosarul nr. x/2015, caz în care Înalta Curte constată că prezentul demers judiciar nu este unul inadmisibil din perspectiva art. 35 C. proc. civ.

În cauza de faţă, recurenţii-reclamanţi au invocat prevederile art. 492 C. civ. (prin raportare la data la care a fost realizată construcţia, respectiv 1996 - 1997), susţinând că prin această dispoziţie legală a fost instituită o prezumţie relativă de proprietate în favoarea proprietarul unui teren, care ar fi şi titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe acesta, prezumţie care, însă, poate fi răsturnată prin dovada contrară, ceea ce se şi urmăreşte, de fapt, în speţă.

Or, raportat la obiectul dedus judecăţii, Înalta Curte apreciază că prioritar soluţionării litigiului între asociaţi cu privire la patrimoniul SC C. SRL este stabilirea dreptului de proprietate referitor la imobilul asupra căruia poartă prezentul demers judiciar, interesul fiind acela de a-l face opozabil intimatei-pârâte.

Reţinând argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. şi că, fiind în discuţie aplicarea unei norme procedurale, sunt incidente prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte, potrivit art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva Deciziei nr. 1.347 din 9 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, întrucât aceasta, apreciind că cererea de chemare în judecată nu este admisibilă, nu a mai intrat în cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii.

Ca atare, în rejudecare, instanţa de trimitere urmează a analiza apelul declarat de către intimata-pârâtă SC C. SRL în condiţiile art. 501 C. proc. civ., ţinând seama de toate motivele de fond invocate înaintea sa.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici expuse prin motivele de recurs, care vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 492 C. proc. civ. prin raportare la situaţia de fapt supusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 1.347 din 9 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - ED