Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 624/2020 AI generated

Validity of loan contract challenged for illicit tax-evasion cause; scope of judicial review of factual findings and panel composition changes in cassation

Case Number Decizia nr. 624/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, confirming the lower courts' decisions that rejected the claimants' suit; consequently, the claimants lost the case and were ordered to pay the defendant 5,593 RON in legal costs. The dispute centered on the claimants' request for the absolute nullity of a 2008 loan contract and the restitution of 92,170 EUR received by the defendant during forced enforcement, alleging illicit cause, immorality, and fraud of fiscal laws to evade taxes under Article 56 of the Constitution. The Court held that the change in the panel composition did not violate procedural law as it resulted from objective staffing changes authorized by internal regulations, and it found that the lower courts' factual findings regarding the validity of the loan and the presumption of a valid cause under Article 967 of the 1864 Civil Code were not properly contested with specific legal arguments, rendering the grounds for cassation regarding material law and lack of reasoning unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 194 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1576 din C. civ, art. 482 C. proc. civ; Validity of loan contract challenged for illicit tax-evasion cause; scope of judicial review of factual findings and panel composition changes in cassation: În drept reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi ale art. 966 şi 968 din C. civ. de la 1864.

Keywords

AI generated
validity of contract scope of review in cassation fiscal law tax fraud absolute nullity of judgment civil dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 08 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/29 ianuarie 2008 de BNP E. şi F. pentru lipsa cauzei, cauză ilicită şi imorală şi, respectiv, fraudarea legii; repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 92.170 euro, încasată în mod nelegal la data de 12 iulie 2012, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11 iulie 2012 de BNP G. şi declaraţiei autentificate sub nr. x/13 iulie 2012 de BNP G., în cadrul procedurii de executare silită declanşată împotriva reclamanţilor; obligarea pârâtului la achitarea dobânzii legale pentru suma de 92.170 euro - de la data de 12 iulie 2012 până la data achitării sumei, şi a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

În drept reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi ale art. 966 şi 968 din C. civ. de la 1864.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B. şi C., în ceea ce priveşte nulitatea absolută a contractului de împrumut, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., în ceea ce priveşte restituirea sumei de 92170 euro, şi excepţia lipsei de interes.

Prin încheierea din data de 17 mai 2016, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B. şi C., în ceea ce priveşte capătul de cerere privind nulitatea contractului de împrumut, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., în ceea ce priveşte restituirea sumei de 92.170 euro, şi a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în formularea cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 1206/21 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată, a respins cererea formulată de reclamanta A. privind restituirea sumei de 92.170 euro, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, şi i-a obligat pe reclamanţi la plata către pârât a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.

În drept, apelanţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 466, 468, 470 - 471 şi 480 C. proc. civ.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 24A/11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 1206/21 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, şi i-a obligat pe apelanţii-reclamanţi la plata către intimatul-pârât D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.355 RON.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanţii C., B. şi A., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la critica încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei, respectiv de un complet a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au precizat că, la data de 19 octombrie 2018, instanţa de apel (în componenţa: judecător H. - preşedinte şi judecător I.) a declarat închise dezbaterile, a dat cuvântul părţilor pe fondul cauzei şi a rămas în pronunţare cu privire la apel.

Prin încheierea din 26 octombrie 2018, în aceeaşi componenţă, completul de judecată a decis repunerea cauzei pe rol, pentru punerea în discuţie a utilităţii depunerii la dosar a declaraţiei date de pârât, la data de 27 iulie 2018, în cadrul dosarului penal nr. x/2016 şi s-a acordat termen la data de 11 ianuarie 2019, termen la care componenţa completului a fost schimbată (respectiv: judecător J. - preşedinte şi judecător K.). Acest nou complet a rămas în pronunţare asupra cauzei şi a respins apelul.

Sub acest aspect, recurenţii-reclamanţi au arătat că la dosarul cauzei nu există niciun document legat de schimbarea componenţei completului de judecată, sens în care apreciază că judecarea apelului a fost viciată de faptul că decizia atacată a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a încuviinţat şi administrat întregul probatoriu în cauză.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1576 din C. civ. de la 1864, referitoare la contractul de împrumut, în sensul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că pârâtul D. a împrumutat suma de 170.000 euro, deşi condiţiile legale pentru existenţa unui contract de împrumut nu sunt întrunite.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au învederat că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 56 din Constituţia României, în sensul în care fiecare cetăţean este obligat sa achite taxele şi impozitele stabilite conform dispoziţiilor legale.

Or, neexistând un contract de împrumut, pârâtul D. s-a sustras de la achitarea taxelor şi impozitelor aferente profitului obţinut, în sumă de 92.170 euro, acesta fiind motivul pentru care părţile au încheiat contractul, la propunerea pârâtului.

Prin urmare, făcând abstracţie de discuţia legată de existenţa sau inexistenţa cauzei, prin contractul de împrumut s-a urmărit evitarea achitării de către D. a impozitelor către stat (obligaţie stabilită la art. 56 din Constituţia României), aspecte care se circumscriu unei cauze ilicite şi imorale şi a fraudării legilor fiscale şi reprezintă motive de nulitate absolută a actului juridic civil.

De asemenea, au arătat recurenţii-reclamanţi, instanţa de apel a pronunţat o decizie care încalcă în mod flagrant prevederile legale în materie cu privire la conţinutul şi condiţiile de valabilitate ale hotărârii judecătoreşti.

Astfel, au susţinut recurenţii-reclamanţi, deşi au dezvoltat pe larg mai multe motive de apel, în cuprinsul deciziei pronunţate de instanţa de apel nu se regăseşte o analiză largă şi completă a tuturor motivelor.

În concluzie, lipsa analizei motivelor pentru care au fost înlăturate cererile şi argumentaţiile părţilor lipseşte hotărârea de menţiunile obligatorii şi imperative prevăzute de art. 425 şi art. 482 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 ianuarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 24A/11 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 4 martie 2020, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia atacată cu recurs a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu, complet a cărui compunere a fost modificată cu încălcarea legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "dacă hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

Recurenţii-reclamanţi au invocat, în principal, teza a doua a acestui motiv de recurs, susţinând că modificarea compunerii completului de judecată nu a fost una justificată, în condiţiile legii.

Aceştia au criticat şi împrejurarea că schimbarea judecătorilor care au pronunţat decizia care face obiectul controlului judiciar a survenit după administrarea probatoriului administrat în cauză, ceea ar fi avut drept consecinţă faptul că înscrisul a cărui depunere a constituit motivul repunerii cauzei pe rol de către completul iniţial învestit nu a fost valorificat sub aspect probator.

Din perspectiva motivului de recurs invocat, Înalta Curte reţine că în faza procesuală a apelului, dosarul a fost repartizat aleatoriu, la data de 16 aprilie 2018, Completului nr. 16A constituit la secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 19 octombrie 2018, completul de judecată fiind compus din judecătorii H. şi I..

La acest termen a fost încuviinţată cererea de administrare a probei cu înscrisuri şi s-a acordat cuvântul în dezbaterea apelului, cauza fiind reţinută spre soluţionare.

Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunţarea la data de 26 octombrie 2018, dată la care a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor necesitatea depunerii la dosar a declaraţiei din dosarul penal nr. x/2016, fiind acordat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2019, Completul C16 A, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată acordat completul de judecată a fost compus din judecătorii K. şi J., fiind reluate dezbaterile asupra fondului.

Înalta Curte reţine astfel că judecătorii care au pronunţat decizia recurată au participat la dezbaterea apelului, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ., din această perspectivă fiind irelevant dacă declaraţia dată de intimatul-pârât în dosarul penal nr. x/2016 a fost sau nu apreciată de instanţa de apel ca fiind concludentă în cauză.

În ceea ce priveşte teza a II-a a motivului de recurs examinat, Înalta Curte reţine că nu orice modificare intervenită în privinţa completului de judecată sau a componenţei acestuia este susceptibilă să determine casarea hotărârii, ci numai cele care nu au o justificare legală, respectiv au fost efectuate cu încălcarea legii, situaţii care nu se regăsesc în speţă.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit Regulamentului de organizare interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare - (Regulamentul), completurile de judecată sunt stabilite anual prin hotărâre a colegiului de conducere al instanţei iar cauzele se repartizează aleatoriu o singură dată, ca regulă, în sistem informatizat prin programul ECRIS.

Este real că la constituirea completurilor de judecată trebuie să se urmărească păstrarea continuităţii însă această regulă nu este una cu caracter absolut, fiind posibile modificări în condiţii obiective.

De asemenea, este de menţionat că păstrarea continuităţii completului de judecată este asociată în primul rând formaţiunii de judecată constituite la nivelul fiecărei instanţe/secţii, iar nu în sensul participării, în toate cazurile, a aceloraşi judecători.

În acest sens sunt, de exemplu, dispoziţiile art. 111 alin. (5) din Regulament, care prevăd că repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, chiar dacă între timp şi-a schimbat compunerea, care reprezintă un argument că, într-o asemenea situaţie, continuitatea completului de judecată legal învestit se raportează la formaţiunea de judecată.

Există însă şi situaţii în care Regulamentul prevede expres că anumite cereri se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea, în sensul că este necesar să participe la judecată chiar judecătorii care au făcut parte din complet, cu precizarea că "în cazul completelor colegiale, judecătorii care au pronunţat hotărârea se vor reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet".

În acest sens sunt dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Regulament, care vizează însă cereri în legătură cu dosare soluţionate [cererile de îndreptare a erorilor materiale, cererile de completare sau lămurire a hotărârii, care se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită; contestaţiile la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. şi de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ.].

Prin urmare, împrejurarea că după repunerea cauzei pe rol, completul de apel nr. 16A a avut o altă compunere nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei atacate cu recurs în condiţiile în care potrivit Hotărârii nr. 368 din 12 decembrie 2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi planificărilor aprobate pentru anul 2019, pentru formaţiunea de judecată identificată drept Completul nr. 16 A au fost desemnaţi judecătorii K. şi J..

Cu referire la susţinerile recurenţilor-reclamanţi privitoare la împrejurările care pot fi subsumate unor motive care să justifice schimbarea compunerii completului de judecată, Înalta Curte reţine că din planificarea şedinţelor de judecată depusă ca probă în recurs rezultă că, începând cu luna ianuarie 2019, doamna judecător H. nu mai regăseşte în componenţa vreunui complet de judecată al secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, ceea ce conduce la concluzia că a intervenit o cauză obiectivă de efectuare a modificării compunerii completului nr. 16 A.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Examinând, în continuare, criticile prin care s-a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, formal, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 1576 din C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de împrumut autentificat sub nr. x/29 ianuarie 2008 de BNP E. şi F., care dispun în sensul că: "împrumutul este un contract prin care una din părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate".

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii au arătat, în esenţă, că suma de 170.000 euro nu a fost remisă de intimatul-pârât recurentei-reclamante A., expunând ample critici de netemeinicie, privitoare la interpretarea probelor administrate în cauză; distinct de împrejurarea că stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor exced controlului de legalitate în recurs, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că recurenţii-reclamanţi au reiterat propriile susţineri privitoare la natura raporturilor juridice stabilite între părţi, fără a combate argumentele pe baza cărora instanţa de apel a respins apelul.

În ceea ce priveşte susţinerile privitoare la lipsa cauzei contractului de împrumut autentificat sub nr. x/29 ianuarie 2008 de BNP E. şi F., Înalta Curte constată că acestea au ca fundament exclusiv inexistenţa contractului de împrumut.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel, ca şi prima instanţă, au reţinut existenţa contractului de împrumut şi întinderea dreptului de creanţă al intimatului-pârât pe baza mai multor acte autentice, care se bucură de prezumţia de autenticitate şi de validitate, prezumţie ce nu a fost răsturnată, nu pot fi valorizate în recurs drept critici de nelegalitate susţinerile privitoare la inexistenţa cauzei contractului de împrumut, deoarece acestea tind în realitate la repunerea în discuţie a situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond pe baza interpretării probelor administrate.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 967 alin. (2) din C. civ. de la 1864 instituie o prezumţie de valabilitate a cauzei pe care, prin criticile formulate, recurenţii-reclamanţi nu au combătut-o.

În ceea ce priveşte criticile prin care s-a susţinut ignorarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, privitoare la obligaţia cetăţenilor de achitare a taxelor şi impozitelor stabilite conform dispoziţiilor legale, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite, având în vedere că regula stabilită prin actul normativ constituţional are un caracter general. Încălcarea acestei reguli presupune, în concret, identificarea sursei generatoare a obligaţiei în legislaţia cu caracter fiscal.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut în cauză, în justificarea motivelor de nulitate a contractului de împrumut, inclusiv o fraudare a legislaţiei fiscale, din perspectiva naturii juridice a raporturilor juridice existente între părţi, însă cum susţinerile acestora în sensul încheierii unui contract de asociere în participaţiune pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar nu au fost primite de instanţele de fond, nu se poate aprecia că legalitatea deciziei supuse controlului judiciar ar fi afectată de încălcarea dispoziţiilor art. 56 din Constituţie.

Cu referire la susţinerile recurenţilor-reclamanţi în sensul că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 482 din acelaşi act normativ, întrucât în cuprinsul deciziei recurate "nu se regăseşte o analiză largă şi completă a tuturor motivelor de apel", Înalta Curte reţine că, de principiu, o asemenea critică poate fi examinată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub rezerva indicării în concret de către partea care exercită calea de atac a criticilor care nu au fost analizate de instanţa de apel.

Cum în cauză decizia supusă controlului judiciar cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar recurenţii-reclamanţi nu au formulat veritabile critici de nelegalitate sub aspectul nemotivării hotărârii, Înalta Curte reţine că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 24A/11 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga pe recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 5593 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanţelor nr. x/22 aprilie 2019 şi nr. x/23 aprilie 2019, emise de Cabinetul Individual de Avocatură L., aflate la filele nr. x şi 105 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 24A/11 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi C., B. şi A. la plata către intimatul D. a sumei de 5593 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2020.

GGC - GV