Continuity of possession for 30-year usucapion despite state administrative registration changes

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 13 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dreptul de proprietate prin uzucapiune (îndelungă folosinţă) şi accesiune imobiliară asupra următoarelor bunuri:

1. teren intravilan, curţi construcţii în suprafaţă de 1200 mp. situat în Bucureşti, str. x, sector 5 - prin uzucapiunea de 30 de ani;

2. construcţie biserică - locaş de cult ortodox în suprafaţă de 126 m.p. situată în Bucureşti, str. x, sector 5 - prin accesiunea imobiliara;

3. construcţie - anexe oficiu parohial în suprafaţă de 24 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 5 - prin accesiunea imobiliară.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin Sentinţa civilă nr. 434 din 23 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel:

Prin Decizia nr. 582 A din 22 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 434 din 23 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva Deciziei nr. 582 A din 22 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanta A. a formulat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit normele legale incidente în materie, respectiv dispoziţiile art. 1847 C. civ., reţinând că nu sunt îndeplinite toate elementele dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi că A. nu poate încă uzucapa terenul în cauză şi nu poate invoca accesiunea asupra bisericii şi anexelor întrucât primele acte de rezistenţă ale bisericii s-au realizat în anul 1994.

Condiţia esenţială pentru a opera uzucapiunea de lungă durată o reprezintă justificarea unei posesii utile, neviciate, continuă, neîntreruptă, netulburată şi sub nume de proprietar. Niciun text de lege nu prevede ca şi condiţie esenţială a dobândirii dreptului de proprietate plata neîntreruptă la fisc timp de 30 de ani.

De altfel, astfel cum rezultă din istoricul de rol fiscal, încă din anul 1971 reclamanta A. era înscrisă la fisc, deşi bisericile nu plăteau impozit.

La nivelul anului 1986, pe vremea statului comunist, s-a înregistrat pe bază de declaraţii Departamentul Cultelor şi nu biserica, întrucât Departamentul avea în subordine toate bisericile.

După revoluţie, în anul 1994, apare din nou biserica întrucât noul regim nu mai interzicea ca biserica să figureze în nume propriu la administraţiile financiare.

Mai mult decât atât, însăşi intimata prin adresa nr. x/28.03.2013 a recunoscut faptul că, din evidentele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986, la rubrica "posesor" apare biserica în forma permisă atunci de autorităţile comuniste, şi anume sub sintagma "Culte Religioase".

Recurenta-reclamantă a menţionat că instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii, reţinând că nu există nicio continuitate între Departamentul Culte Religioase şi A., deşi era de notorietate faptul că orice biserică, orice parohie trebuia să apară în evidenţele comuniste sub sintagma "Culte Religioase". Nici anterior şi nici ulterior revoluţiei din 1989, nu se poate susţine că entitatea "Culte Religioase" este o structură din cadrul autorităţilor locale, şi ca între A. şi "Cultele Religioase" nu exista nicio continuitate juridică.

În drept, a indicat dispoziţiile ar. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la 27 februarie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În motivarea deciziei recurate, curtea de apel a validat raţionamentul primei instanţe şi a reţinut calitatea de detentor precar al reclamantei A., constatând că, potrivit procesului-verbal nr. x/24.05.1971, A. a figurat ca titular al rolului fiscal, însă ulterior, în anul 1986, acelaşi imobil a fost înscris în evidenţele cadastrale ale oraşului cu categoria de folosinţă "culte", ca proprietate "religioasă", cu posesor de parcelă "Departamentul cultelor".

Tot instanţa de apel a reţinut că, potrivit adresei x/25.04.2018, rolul fiscal a fost deschis pe numele A. în 1994 - moment la care s-a realizat intervertirea detenţiei precare în posesie utilă, concluzionând în cauză nu este împlinit termenul de uzucapiune de 30 de ani, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1890 C. civ.

Se constată, aşadar, că deşi a reţinut că încă din anul 1971 A. a figurat ca titular al rolului fiscal, instanţa de apel a constatat că în anul 1986, acelaşi imobil, a fost înscris în evidenţele cadastrale ale oraşului în categoria de folosinţă "culte", cu posesor de parcelă "Departamentul cultelor" - înscriere care ar fi tulburat posesia utilă ce a început să curgă în anul 1971 în favoarea A.

Or, simpla constatare a modificării rolului fiscal intervenită în anul 1986, fără o stabilire clară şi completă a situaţiei de fapt, nu poate justifica reţinerea instanţei de apel a faptului că respectiva înscriere "a tulburat posesia utilă ce a început să curgă în anul 1971 în favoarea apelantei".

Dacă potrivit Decretului nr. 334/1970 Departamentul Cultelor este un organ central al administraţiei de stat, iar între această entitate şi reclamanta A. nu există o continuitate juridică - astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel urmează a arăta cum se explică faptul că în anul 1986 apare în evidenţele cadastrale Departamentul Cultelor ca titular de rol fiscal.

Din perspectiva celor expuse, cum pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului de către instanţa de apel este un element esenţial, întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea susţine soluţia pronunţată, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului, urmând a se administra dovezi suplimentare care să lămurească situaţia de fapt, respectiv să clarifice cine a plătit rolul fiscal începând din anul 1971 şi cum s-a ajuns ca în anul 1986 Departamentul Cultelor să fie înregistrat în rolul fiscal, analizând în ce măsură a existat sau nu o întrerupere a posesiei utile şi apreciind dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru uzucapiunea de 30 de ani, conform art. 1890 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 582 A din 22 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV